buna ziua
ma numesc manea nicolae si as vrea sa stiu daca mai pot obtine autorizatia de constructie daca am construit 2 camere mansardate pe teren proprietate acum 4 ani.
am nevoie de autorizatie ca sa pot face cadastrul imobilului .
pe teren se mai afla vechea casa cu anexe care au fost construite acum 30 de ani dar tot fara autorizatie.
trebuie autorizatie si pentru ele daca sunt trecute in actul de proprietate?
In conformitate cu prevederile Ordinului 839/2009 - Normelor metodologice de aplicare a legii 50/1991, puteti utiliza procedura intrarii in legalitate:
ARTICOLUL 59
Intrarea în legalitate
(1) Organul de control care a sancționat contravențional pentru fapta de a se
executa lucrări de construcții fără autorizație sau cu încălcarea dispozițiilor acesteia,
potrivit prevederilor art.28 alin.(1) din Lege, pe lângă oprirea executării lucrărilor, are
obligația de a dispune luarea măsurilor necesare pentru încadrarea lucrărilor în
prevederile autorizației, sau de desființare a lucrărilor executate fără autorizație, într-un termen pe care îl va stabili prin procesul verbal.
(2) În vederea realizării prevederilor alin.(1), potrivit Legii, autoritatea
administrației publice competentă să emită autorizația de construire/desființare are
obligația de a analiza modul în care construcția corespunde reglementărilor din
documentațiile de urbanism aprobate pentru zona de amplasament, urmând să dispună, după caz, menținerea sau desființarea construcțiilor realizate fără autorizație sau cu încălcarea prevederilor acesteia.
(3) În situația în care construcția realizată fără autorizație de construire
întrunește condițiile urbanistice de integrare în cadrul construit preexistent, autoritatea administrației publice locale competente poate proceda la emiterea unei autorizații de construire în vederea intrării în legalitate, în coroborare cu luarea măsurilor legale care se impun, numai în baza concluziilor unui referat de expertiză tehnică pentru cerința de calitate ”rezistență mecanică și stabilitate” privind starea structurii de rezistență în stadiul fizic în care se află construcția, precum și pentru cerința esențială de calitate ”securitatea la incendiu”, numai după emiterea Acordului de mediu, în condițiile legii.
Astfel, in baza expertizei tehnice a intregului imobil, realizata in conditiile de mai sus, veti primi ai autorizatia de constrctie (fara amenda, intrucat au trecut mai mult de 3 ani de la edificarea constructiilor).:)
Pentru detalii suplimentare, contactati serviciul urbanism din cadrul primariei.
Avand in vedere multitudinea de constructii succesive ,ridicate fara forme legale,
contactati direct serviciul urbanism/disciplina in constructii din primaria responsabila
Intabulare casa
bogsmc
Buna ziua,
Am dobandit o casa printr-un act de adjudecare.Casa a fost construita fara autorizatie de constructie si din acest motiv nu mai pot face ... (vezi toată discuția)