avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 770 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Dreptul familiei sau probleme ... Partaj bun achizitionat cu credit
Discuție deschisă în Dreptul familiei sau probleme juridice de familie

Partaj bun achizitionat cu credit

Buna ziua,

1. As avea nevoie de lamuriri în legatura cu urmatoarea situatie : am cumparat un apartament prin credit ipotecar cu mult timp înainte de a ma casatori; as vrea sa rambursez ceea ce mai am de platit la acest credit, din banii economisiti de mine din salariul meu. Având în vedere ca de cca 2 ani sunt într-o casatorie, întrebarea mea este cum s-ar considera aceasta rambursare a creditului în cazul unui partaj, urmare unui divort : ca numai eu am rambursat creditul (ceea ce este real) sau ca am contribuit amândoi la suma respectiva ? Precizez ca oricum numai eu platesc ratele la acest credit (mi se trage automat suma respectiva din contul de salariu), iar creditul este evident pe numele meu - fiind contractat înaintea casatoriei.
Am încercat sa ma documentez din alte situatii prezentate pe forum, dar nu am reusit sa gasesc un raspuns la întrebarea mea; am înteles ca în cazul unui divort va exista probabil obligatia de a-i plati celuilalt o sulta (pe motiv ca ar fi contribuit la plata creditului, desi asa ceva nu s-a întâmplat în fapt), dar vreau sa stiu daca sulta va fi calculata luând în considerare si aceasta suma rambursata.

2. Si as mai avea o întrebare, nu stiu daca ar trebui sa deschid o alta discutie pentru aceasta : când începe sa se aplice noul cod civil adoptat anul trecut ? Sunt sanse sa se întâmple prin iulie anul acesta ? Ma intereseaza pentru ca acolo ar fi o solutie, si anume schimbarea regimului matrimonial (prin trecerea la separatia de bunuri), la situatia neplacuta în care regimul actual, al bunurilor comune, m-ar obliga sa-i platesc celuilalt ceva ce nu a dat (sau contribuit) niciodata...

Va multumesc pentru atentia acordata mesajului meu si pentru orice sfat sau sugestie îmi puteti oferi.

O zi buna tuturor !
Cel mai recent răspuns: syma , utilizator 12:31, 19 Martie 2010
fiind achizitionat anterior datei casatoriei, imobilul este bun propriu al dvs .
sotia poate invoca un drept de creanta in ceea ce priveste ratele achitate in perioada casatoriei , chiar daca dvs. ati achitat aceste rate .
in orice caz, imobilul vi se va atribui dvs., urmand sa platiti o sulta sotiei .

Noul cod civil se preconizeaza ca va intra in vigoare in luna aprilie, anul curent .
dispozitiile sale nu se aplcia retroactiv .
Multumesc pentru raspuns. Daca am înteles corect, sulta pe care as plati-o in caz de divort se va calcula luand in considerare si suma rambursata anticipat la credit, pe langa ratele platite lunar. Aceasta este problema mea acum: daca sa rambursez in totalitate si sa scap de acest credit sau mai bine sa-mi pastrez banii intr-un depozit sau altceva, asteptand sa vedem ce se mai intampla (cu noi sau cu noul cod civil); eu sunt sotia :(
termenul de 1 an, adica cel la care se refera colega ca ar expira in aprilie 2010 era
pentru a se modifica si coduile procedurale.Nu s-a facut nimic...Cei de la Guvern spun ca estimeaza 2011...prin urmare, nu va bazati pe noul cod.:D..dupa ce se adopta procedurile , mai vedem ;)
Da, nu va bazati... cel mai tarziu cica 2012... B-)
Oricum, mai sunt si drepturile de cranta pentru imbunatatrile comune... si se impart toate sumele obtinute in casatorie, inclusiv depozite. ;)
Altfel, sotul meu a cam muncit degeaba, ca toate sumele sunt pe numele meu... :)
E clar; multumesc mult pentru ajutor.

~ final discuție ~

Alte discuții în legătură

Neata, sunt in proces de divort cu sotia, ea sta in casa pe care ... alex201888 alex201888 Neata, sunt in proces de divort cu sotia, ea sta in casa pe care am achizitionat-o inainte de casatorie, prin credit PC, durata 25 ani, deci este bun propriu. ... (vezi toată discuția)
"contract prenuptial" ? mustang mustang Buna ziua, Va rog sa ma ajutati cu niste sfaturi: Sunt necasatorit; am un apartament cumparat in urma cu 1 an, avans + credit pe 30 ani. Mai am un teren ... (vezi toată discuția)
Divort & credit ipotecar cristibal cristibal Buna ziua! Va salut pe toti. O sa intru direct in subiect. Anul trecut in august am luat un credit ipotecar cu care am cumparat bineinteles o locuinta :D . ... (vezi toată discuția)