Delegarea se face pe 60 de zile cu posibilitatea prelungirii pe inca 60 de zile cu acordul dvs.Daca nu mai aveti mult din cele 60 de zile de delegare asteptati sa le terminati apoi nu o sa va dati acceptul pentru o noua delegare.ART. 40 (1) Angajatorul are, în principal, următoarele drepturi:
a) sa stabilească organizarea şi funcţionarea unităţii;
b) sa stabilească atribuţiile corespunzătoare pentru fiecare salariat, în condiţiile legii şi/sau în condiţiile contractului colectiv de munca aplicabil, încheiat la nivel naţional, la nivel de ramura de activitate sau de grup de unităţi;
c) sa dea dispoziţii cu caracter obligatoriu pentru salariat, sub rezerva legalităţii lor;
d) sa exercite controlul asupra modului de îndeplinire a sarcinilor de serviciu;
e) sa constate săvârşirea abaterilor disciplinare şi sa aplice sancţiunile corespunzătoare, potrivit legii, contractului colectiv de munca aplicabil şi regulamentului intern.
(2) Angajatorului în revin, în principal, următoarele obligaţii:
a) sa informeze salariaţii asupra condiţiilor de munca şi asupra elementelor care privesc desfăşurarea relaţiilor de munca;
b) sa asigure permanent condiţiile tehnice şi organizatorice avute în vedere la elaborarea normelor de munca şi condiţiile corespunzătoare de munca; c) sa acorde salariaţilor toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de munca aplicabil şi din contractele individuale de munca;
ART. 43 Delegarea reprezintă exercitarea temporară, din dispoziţia angajatorului, de către salariat, a unor lucrări sau sarcini corespunzătoare atribuţiilor de serviciu în afară locului sau de munca. ART. 44 (1) Delegarea poate fi dispusă pentru o perioada de cel mult 60 de zile şi se poate prelungi, cu acordul salariatului, cu cel mult 60 de zile.
(2) Salariatul delegat are dreptul la plata cheltuielilor de transport şi cazare, precum şi la o indemnizaţie de delegare, în condiţiile prevăzute de lege sau de contractul colectiv de munca aplicabil.
Puteti face o sesizare la ITM care nu va rezolva mare lucru, e posibil sa ajungeti in instanta dac nu plecati de buna voie din firma.(aveti cateva art. din codul muncii care poate va vor ajuta.
Succes