avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 310 soluții astăzi
Acasă Subiect: credit comercial
Subiect: credit comercial
ACCES PREMIUM

Programul IMM Factor, deși oficializat în 2020, nu e funcțional încă, potrivit autorităților

Anca Cernat în Finanțări
Redactor, avocatnet.ro
14 Octombrie 2021 | 0 | 1300 | Timp de citire: 3 min.

Cu toate că programul IMM Factor a fost oficializat în anul 2020, de atunci trecând prin unele schimbări și urmând să treacă și prin altele, acesta nu este încă funcțional, potrivit unei adrese remise, la solicitarea redacției noastre, de către Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM), entitatea care se ocupă de IMM Factor. Concret, până în acest moment nu s-a înscris niciun IMM și există doar 10 finanțatori în program, cu solicitări de alocare a plafoanelor de garantare ce însumează, pentru anul 2021, o valoare cumulată de 735 de milioane de lei. Astfel, operaționalizarea IMM Factor, un program menit să sprijine IMM-urile care apelează la factoring, va avea loc abia după ce Guvernul va modifica din nou regulile acestuia. Citește articolul

ACCES PREMIUM

IMM Factor va fi ajustat prin OUG pentru a-i face implementarea mai simplă. Plafoanele maxime vor crește cu un milion de euro

Anca Cernat în Finanțări
Redactor, avocatnet.ro
6 Octombrie 2021 | 0 | 1177 | Timp de citire: 3 min.

Programul IMM Factor, oficializat în 2020, care este menit să sprijine IMM-urile care apelează la factoring, va fi modificat printr-un proiect de OUG pus marți în dezbatere la Ministerul Finanțelor (MF). Mai exact, factoringul se referă la faptul că statul va garanta facturile pe care firmele și PFA-urile le vor deconta la bănci și IFN-uri pentru a putea obține bani cât mai rapid. Deși până acum nu a existat nicio informare oficială din partea autorităților privind demararea înscrierilor în program, acesta urmează a fi ajustat pentru a simplifica accesul IMM-urilor la finanțare. Citește articolul

ACCES PREMIUM

UPDATE IMM Factor, ajustat oficial prin OUG. Firmele vor putea obține rapid bani, dacă decontează facturi garantate de stat la bănci

Alexandru Boiciuc în Finanțări
Redactor-șef, avocatnet.ro
12 Martie 2021 | 1 | 7282 | Timp de citire: 3 min.

Programul IMM Factor, care a fost oficializat în august 2020 prin ordonanță de urgență, a primit în decembrie aprobarea autorităților europene - procedură necesară la instituirea unui ajutor de stat pentru firme. Totuși, pentru a-l face cu adevărat funcțional, Guvernul l-a modificat aseară printr-o altă OUG. IMM Factor va sprijini întreprinderile mici și mijlocii (inclusiv persoanele fizice autorizate - PFA) care apelează la factoring - Guvernul va garanta facturile pe care firmele și PFA-urile le vor deconta la bănci și instituții financiare nebancare (IFN) din dorința de a obține rapid bani. Citește articolul