O modificare adusă Legii educației naționale, care a devenit efectivă de joi, va face ca profesorii din mediul preuniversitar să răspundă disciplinar mult mai strict pentru încălcarea atribuțiilor lor de serviciu. În esență, nu mai este nevoie ca profesorii să își fi încălcat atribuțiile cu intenție sau din culpă (adică să fi existat vinovăție), cum era până acum, ci este suficientă încălcarea în sine, pentru a se atrage răspunderea. Acest lucru mai este cunoscut și ca „răspundere obiectivă”. Citește articolul
Potrivit legislaţiei în vigoare, orice angajator este obligat să întocmească fişa postului angajatului, document care se anexează contractului individual de muncă al salariatului. După ce zilele trecute v-am prezentat fişele de post potrivite departamentului financiar-contabil şi celui de resurse umane, astăzi vă arătăm ce trebuie să conțină fişele de post a şase poziţii dintr-un alt departament cu un rol foarte important în viaţa unei companii, cel IT. Citește articolul
Potrivit legislaţiei în vigoare, orice angajator este obligat să întocmească fişa postului angajatului, document care se anexează contractului individual de muncă al salariatului. Dacă luni v-am prezentat fişele de post potrivite departamentului financiar-contabil al unei companii, astăzi vă arătăm ce trebuie să conțină fişele de post a şase poziţii dintr-un alt departament esenţial al unei entităţi, respectiv cel de resurse umane (HR). Citește articolul
Potrivit legislaţiei în vigoare, orice angajator este obligat să întocmească fişa postului angajatului, document care se anexează contractului individual de muncă al salariatului. Vă arătăm astăzi ce trebuie să conțină fişele de post a şase poziţii esenţiale din departamentul financiar-contabil al unei companii, urmând ca în zilele următoare să publicăm şi modelele fişelor de post specifice celor ce lucrează în departamentele de resurse umane şi IT ale unei entităţi. Citește articolul