Subiect: politia
ACCES GRATUIT
UPDATE Lista zilelor aniversare în MAI, extinsă. Cu astfel de ocazii, structurile ministerului pot acorda recompense angajaților
În prezent, Ministerul Afacerilor Interne (MAI) are o listă cu peste 50 de zile aniversare, în care, potrivit legislației, structurile MAI sărbătorite pot organiza diverse activități festive și pot decide acordarea de recompense propriilor angajaților. Această listă a fost extinsă joi, odată cu publicarea în Monitor a unui ordin MAI. Astfel, pentru august, lista ministerului conține acum două zile aniversare. Citește articolul
ACCES GRATUIT
UPDATE Mai multe schimbări privind examinarea medicală în cazul admiterii la școlile MAI, inclusiv cu privire la tatuaje, au fost oficializate
Un ordin, care modifică și completează un document similar anterior privind examinarea medicală a candidaților pentru admiterea în instituțiile de învățământ și încadrarea în Ministerul Afacerilor Interne (MAI), a fost recent oficializat. Schimbările se referă, în principal, la examinarea tatuajelor și a elementelor ornamentale aplicate pe sau în corpul candidaților, precum și la procedura de contestare a inaptitudinii medicale. Ordinul clarifică, de asemenea, procedurile de păstrare și transmitere a fișelor medicale. Citește articolul
ACCES GRATUIT
UPDATE Schimbările privind drepturile de transport ale angajaților MAI au fost oficializate
Un ordin al ministrului Afacerilor Interne de modificare a normelor care reglementează drepturile de transport ale personalului din apărare, ordine publică și securitate națională a fost recent publicat în Monitorul Oficial. Documentul aduce o serie de ajustări menite să clarifice și să eficientizeze modul de acordare a acestora. Citește articolul
ACCES GRATUIT
Au apărut noi norme pentru decontarea cheltuielilor de asistență juridică în cazul polițiștilor
În iulie, Statutul polițistului a fost modificat oficial, schimbările apărute atunci vizând, printre altele, și decontarea cheltuielilor de asistență juridică în cazul polițiștilor. Pentru ca noile reguli să poată fi aplicate, Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a publicat luni noi norme de aplicare a dispozițiilor privind dreptul polițistului la decontarea cheltuielilor de asistență juridică. Citește articolul
ACCES GRATUIT
Concurs pentru ocuparea a peste 1.200 de posturi de polițist, prin încadrare directă, din sursă externă
Poliția Română anunță scoaterea la concurs a nu mai puțin de 1.238 de posturi, încadrarea făcându-se direct, din sursă externă. Sunt disponibile posturi de agent și ofițer de poliție, dar și de personal contractual. Citește articolul
ACCES GRATUIT
Statutul polițistului, modificat: Ce schimbări au apărut în legătură cu tatuajele celor ce vor să devină polițiști
Cei ce doresc să devină polițiști nu pot avea tatuaje sau piercing-uri pe față, gât sau în alte zone ale capului, iar tatuajele pe care le au nu trebuie să incite la violență sau să aibă semnificații politice, rasiste ori xenofobe, potrivit unei ordonanțe care a modificat recent statutul polițistului. Citește articolul
ACCES GRATUIT
Dragoș Niculescu, Redactor coordonator, avocatnet.ro
4 Iulie 2024 | 2 | 13761 | Timp de citire: 1 min.
UPDATE O nouă zi aniversară în MAI. Cu aceste ocazii, structurile ministerului pot acorda recompense angajaților
4 Iulie 2024 | 2 | 13761 | Timp de citire: 1 min.
Printr-un ordin apărut în această dimineață, Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a stabilit extinderea listei zilelor aniversare pentru minister cu o nouă dată. În astfel de zile, potrivit legislației în vigoare, structurile MAI sărbătorite pot organiza diverse activități festive și pot decide acordarea de recompense propriilor angajaților. Citește articolul
ACCES GRATUIT
UPDATE Poliția Română scoate la concurs peste 1.000 de posturi din diverse specialități. Perioada de înscrieri, extinsă
Peste 1.000 de posturi de ofițeri de poliție sunt scoase la concurs de Poliția Română, unele dintre ele fiind în specialități precum acţiuni speciale, analiza informațiilor, arme, explozivi și substanțe periculoase, cabinet, cazier judiciar, statistică şi evidenţe operative, informare şi relaţii publice, operațiuni speciale, ordine publică, siguranță școlară etc. Cei interesați se pot înscrie până pe 7 iulie, după ce perioada de înscrieri a fost extinsă cu două zile. Citește articolul
ACCES GRATUIT
MAI: Cum lucrează unitățile ministerului în perioada sărbătorilor pascale și cum îți poți rezolva anumite situații online
În condițiile în care, în această perioadă, cei mai mulți salariați din țara noastră intră, cu ocazia Zilei Muncii, dar și a sărbătorilor pascale, într-o minivacanță, Ministerul Afacerilor Interne (MAI) transmite că cei interesați mai pot beneficia doar luni și marți de serviciile oferite de structurile ministerului, respectiv de cele care eliberează permise de conducere, certificate de înmatriculare, pașapoarte etc. Apoi, MAI amintește că o serie de servicii pot fi obținute, de ceva vreme, și online. Citește articolul
ACCES GRATUIT
Apar modificări la domeniile de competență ale poliției locale: Ce atribuții vor avea polițiștii locali după schimbarea legislației
Regulile organizării poliției locale se vor modifica, potrivit unui proiect aflat în dezbatere publică la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, unele dintre schimbări vizând și extinderea atribuțiilor polițiștilor locali. Mai exact, aceștia vor avea noi competențe în domeniul pazei bunurilor sau circulației rutiere, printre altele, inclusiv de dirijare a traficului. Citește articolul







