Europa vrea sa faca un pic de ordine pe piata creditelor bancare. In primul rand, Comisia Europeana vrea, printr-o directiva ce urmeaza a fi adoptata de Parlamentul European la inceputul anului viitor, sa uniformizeze conditiile in care se acorda imprumuturi in tarile membre ale Uniunii Europene.
Autor Vasile COMAN
Care este rostul acestui uniformizari? Asemanatoare celui jucat de Consiliul Concurentei in reglementarea diverselor piete, cu scopul de a asigura libera concurenta, ce duce automat la scaderea preturilor, din care sa aiba de castigat consumatorii.
La fel si in cazul produselor si serviciilor financiare. Atunci cand exista niste reguli comune pe o piata europeana atat de vasta, estimata la nu mai putin de 800 de miliarde de euro, cei ce vor avea de castigat vor fi beneficiarii imprumuturilor.
Pentru ca, in prezent, la fel ca in cazul pietei finaciare din Romania, de-a lungul si latul Europei preturile creditelor de consum, cele vizate in principal de noua reglementare, difera foarte mult de la o tara la alta: de la 6% in Finlanda, la 12% in Portugalia. Surprinzator, in Romania dobanda anuala efectiva (care include toate costurile) la creditele de consum in euro este putin sub 12%, conform datelor centralizate de Banca Nationala a Romaniei, asadar, la nivelul maxim. Ceea ce ar putea da serios de gandit bancilor romanesti, atunci cand se vor confrunta cu competitia bancilor din tarile europene.
O alta importanta modificare pe piata creditelor de consum ce urmeaza a intra in vigoare de anul viitor va fi cea privind conditiile de contractare si de rambursare a imprumuturilor. Primul vizat este mult blamatul contract de creditare: stufos, scris cu litere mici si cu multe capcane pe care beneficiarii creditelor le descopera abia dupa ce semneaza. Iar odata semnat, contractul nu mai poate fi reziliat, decat in conditii extrem de dezavantajoase pentru consumator. Iata insa ca, potrivit noii norme europene, cel care a semnat un contract de creditare poate sa renunte oricand la credit, “fara a furniza un anumit motiv si fara a plati vreo penalitate”. Cu alte cuvinte, daca constati ca dobanda de 7% promisa de banca devine 9% dupa ce ai semnat contractul, si in plus mai descoperi ca ai de platit si alte comisioane cu valori semnificative, despre care nu ai fost informat, poti reunta imediat la respectivul credit si sa mergi la alta banca.
O alta mare problema a creditelor, intalnita frecvent in tara noastra, este aceea a rambursarii anticipate a imprumutului. In prezent, atat bancile romanesti cat si cele europene percep penalitati extrem de mari, de cinci procente sau chiar mai mult din valoarea creditului rambursat in avans. Acest fapt ingradeste, de asemenea, libera concurenta, in conditiile in care beneficiarul creditului doreste sa se mute la o alta banca, ce-i ofera conditii mai avantajoase de creditare, sau vrea sa-si refinanteze creditul, fie pentru obtinerea unei sume mai mare de bani, fie pentru a scadea costul imprumutului, prin majorarea perioadei de rambursare, reevaluarea garantiilor sau scaderea dobanzii.
Potrivit directivei europene de creditare aflate in curs de adoptare, beneficiarul unui credit va putea rambursa in avans respectivul imprumut fara a plati nici o penalizare. Ceea ce va duce, fireste, la cresterea competitiei dintre banci si, in ultima instanta, la scaderea costurilor. De altfel, problema costurilor, mai cu seama a celor ascunse, este a treia mare problema a creditelor bancare. Din acest motiv, directiva europeana obliga bancile sa-si informeze clientii cu privire la toate costurile unui imprumut, inainte ca acesta sa semneze contractul de creditare.
Comentarii articol (0)