Hotararea CEDO in cauza Forum Maritime SA impotriva Romaniei

In speta, reclamanta a initiat trei proceduri: civila, penala si comerciala, cu scopul de a obtine rambursarea sumei de 25 milioane dolari si daune interese din partea BCIT si a doua persoane fizice.

Procedura penala s-a finalizat printr-o rezolutie a procurorului de neincepere, respectiv scoatere de sub urmarire penala. Plangerea formulata de reclamanta impotriva rezolutiei a fost respinsa de procurorul ierarhic superior in decembrie 2000. In legatura cu aceasta procedura, reclamanta a invocat lipsa de independenta si impartialitate a procurorului in sistemul judiciar roman, precum si inechitatea procedurii determinata de restrictiile impuse de Codul de procedura penala dreptului partii vatamate care s-a constituit parte civila de a avea acces la dosarul de urmarire penala, aducandu-se astfel atingere principiului „egalitatii armelor”.

Curtea a remarcat ca rezolutiile procurorilor nu au format obiectul unui control ulterior din partea unei instante judecatoresti care indeplineste exigentele art. 6 alin. 1 din Conventie avand in vedere ca, la data respectiva, reclamanta nu dispunea de nicio cale de recurs efectiva care sa-i permita sa conteste in instanta actele procurorului. Reamintind jurisprudenta sa in cauzele Vasilescu si Grecu, in care a statuat ca, in sistemul judiciar roman, procurorul nu indeplineste conditia independentei fata de executiv, Curtea a apreciat ca acesta nu poate fi asimilat unei instante de judecata in sensul art. 6 alin. 1 din Conventie, astfel ca plangerea reclamantei nu a fost examinata de un tribunal independent si impartial, incalcandu-se astfel dreptul la un proces echitabil.

Cu privire la capatul de cerere privind accesul la dosarul de urmarire penala, Curtea a retinut ca din prevederile relevante ale Codului de procedura penala, in vigoare la data respectiva, precum si din doctrina penala reiese ca faza urmaririi penale nu este nici publica si nici contradictorie. Spre deosebire de faza de judecata, in faza de urmarire penala accesul partii civile sau al avocatului acesteia la dosarul de urmarire nu era garantat, cu exceptia anumitor cazuri, in special atunci cand se impunea efectuarea unei expertize. Prin urmare, cu unele exceptii, nici partea civila si nici avocatul sau nu puteau asista la indeplinirea actelor de urmarire – cum sunt audierea martorilor sau a inculpatului – de catre organele de urmarire penala si nu puteau astfel sa ia cunostinta de mijloacele de proba folosite de parchet pentru a se pronunta cu privire la o plangere penala cu constituire de parte civila, solutie care nu era supusa recursului jurisdictional la acea data.

Curtea a remarcat ca posibilitatea oferita avocatului partii civile de a solicita procurorului autorizarea de a asista la indeplinirea unor acte de procedura, altele decat cele prevazute la art. 173 din Codul de procedura penala, nu are un caracter efectiv in practica intrucat Codul de procedura penala nu obliga parchetul sa informeze avocatul despre intentia sa de a proceda la indeplinirea acestora si de a-l convoca. In plus, documentele furnizate de Guvern dovedesc faptul ca avocatul reclamantei n-a fost convocat de organele de urmarire decat cu ocazia efectuarii expertizei contabile, act pentru care Codul de procedura penala prevedea expres o astfel de obligatie.

Curtea a apreciat ca, in speta, nici reclamanta, nici avocatul acesteia nu au avut acces la actele depuse de catre invinuiti sau intocmite de parchet – documente si declaratii de martori si de invinuit – aflate in dosarul de urmarire penala. In aceste conditii, Curtea a considerat ca prezentarea cauzei reclamantei in fata parchetului – competent sa pronunte o solutie definitiva, nesupusa caii jurisdictionale de atac - a putut fi afectata de limitarea accesului acesteia la dosarul de urmarire penala. Pe cale de consecinta, a fost incalcat art. 6 alin. 1 din Conventie.

In sfarsit, Curtea a constatat ca durata procedurii comerciale, de sapte ani si aproximativ noua luni, care a cunoscut mai multe casari cu trimitere, a fost excesiva. Curtea a remarcat ca repetarea casarilor cu trimitere denota o disfunctionalitate a sistemului judiciar.