Initiativa pentru o Justitie Curata, Agentia de Monitorizare a Presei, Asociatia ProDemocratia si Centrul pentru Jurnalism Independent au emis luni un comunicat prin care “dezaproba cu fermitate modificarile aduse Codului Penal si Codului de Procedura Penala” si cer Presedintelui Romaniei, Guvernului si Parlamentului sa se asigure ca modificarile nu vor fi promovate pana la capat.
Reprezentantii societatii civile considera ca modificarile reprezinta “o portita de scapare pentru persoanele cercetate pentru savarsirea unor fapte penale (inclusiv coruptie si criminalitate organizata), fie prin reducerea gravitatii faptei, fie prin introducerea unor prevederi menite sa ajute la tergiversarea sau chiar blocarea actului de judecata.”
Organizatiile semnatare ale protestului reclama, printre altele, cresterea valorii de la 200.000 de lei la 30.000.000 lei, de la care se poate vorbi despre generarea unor consecinte deosebit de grave.
O alta modificare contestata de reprezentantii societatii civile se refera la limitarea duratei anchetei la 6 luni, cu posibilitatea de prelungire doar in circumstante exceptionale, considerand ca masura “ este o piedica uriasa in investigarea eficienta a infractiunilor complexe de criminalitate organizata, coruptie si a infractiunilor economice.”
Ma mult, interceptarile nu se mai pot efectua decat dupa inceperea urmaririi penale, dar in acest moment persoana trebuie sa fie informata ca este investigata. "Din acest motiv, prin interceptari este putin probabil sa se mai obtina informatii relevante pentru ancheta, atata vreme cat persoanele investigate sunt prevenite cu privire la posibilitatea de a fi ascultate", considera organizatiile mentionate.
Comentarii articol (0)