Norma de aplicare a prevederilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 36/2003 privind sistemul de pensionare a membrilor personalului diplomatic si consular a fost aprobata prin Ordinul nr. 993/2007, publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 757 din 07.11.2007.
CAPITOLUL I
Conditii generale
1. Conform Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 36/2003 privind sistemul de pensionare a membrilor personalului diplomatic si consular, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 595/2003, cu modificarile si completarile ulterioare, denumita in continuare ordonanta de urgenta, pensia de serviciu are regimul unei pensii de limita de varsta si se acorda, la cerere, categoriilor de personal prevazute la pct. 3 din prezentele norme, cu respectarea prevederilor ordonantei de urgenta, in situatia in care solicitantii indeplinesc simultan urmatoarele conditii:
a) au varsta de 60 de ani si stagiul complet de cotizare de 30 de ani;
b) au o vechime in munca in structurile Ministerului Afacerilor Externe in centrala proprie, misiunile diplomatice, oficiile consulare si institutele culturale ale Romaniei din strainatate si/sau in structurile activitatii de comert exterior si cooperare economica internationala de cel putin 18 ani, din care pentru categoriile de personal prevazute la pct. 3 lit. b) si c) este necesara si indeplinirea conditiei minime de misiune permanenta sau temporara in strainatate pe functii diplomatice, asa cum se precizeaza mai jos.
2. In perioada 1 iulie 2007 - 31 decembrie 2008, conditiile de varsta, stagiu si vechime in structurile reglementate de ordonanta de urgenta, pentru pensionarea femeilor, sunt cele prevazute in anexele nr. 1-3 la aceeasi ordonanta de urgenta, respectiv in tabelul nr. 1 de mai jos:
___________________
Nota AvocatNet:
- Tabelul nr. 1 vi-l prezentam ca fisier atasat.
3. In sensul ordonantei de urgenta, beneficiaza de pensie de serviciu urmatoarele categorii de personal:
a) personalul diplomatic si consular reprezentand actualii si fostii angajati ai Ministerului Afacerilor Externe, inclusiv personalul diplomatic incadrat la cabinetele demnitarilor din centrala acestui minister. Gradele si functiile acestui personal sunt cele precizate in Statutul Corpului diplomatic si consular al Romaniei, si anume: ambasador, ministru plenipotentiar, ministru consilier, consilier diplomatic, secretar I, secretar II, secretar III, atasat, consul general, consul, viceconsul si agent consular;
b) personalul de specialitate cu studii superioare - functionari publici si personal contractual, actualii si fostii angajati ai Ministerului Afacerilor Externe, trimisi in misiune permanenta la reprezentantele diplomatice ale Romaniei din strainatate, notificati in tarile respective pe functii diplomatice, pe o perioada cumulata de cel putin 4 ani;
c) personalul directiilor generale, directiilor si compartimentelor cu atributii de comert exterior si cooperare economica internationala si al cabinetului demnitarului din subordinea ministrului delegat sau a secretarului de stat pentru comert din Ministerul pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii, Comert, Turism si Profesii Liberale, trimis cel putin 4 ani in misiune permanenta la ambasadele, consulatele si alte reprezentante ale Romaniei din strainatate, cu grade diplomatice sau consulare. De la conditia de cel putin 4 ani in misiune permanenta la ambasadele, consulatele si alte reprezentante ale Romaniei din strainatate sunt exceptate persoanele care realizeaza o vechime de cel putin 4 ani, pe functii diplomatice in centrala Ministerului Afacerilor Externe, precum si persoanele care au fost trimise in strainatate pentru indeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, pe parcursul desfasurarii activitatii de comert exterior si cooperare economica internationala, in perioade cumulate de cel putin 4 ani. Gradele, functiile diplomatice si functiile publice de executie ale personalului din cadrul Ministerului pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii, Comert, Turism si Profesii Liberale sunt: ministru consilier, consilier diplomatic, secretar I, secretar II, secretar III, atasat, consilier (expert) clasa I, gradul profesional superior, consilier (expert) clasa I, gradul profesional principal, consilier (expert) clasa I, gradul profesional asistent. Gradele si functiile personalului din fostele ministere si departamente de comert exterior si cooperare economica internationala sunt: ministru consilier, consilier economic, secretar economic, economist principal, inginer principal, economist, inginer, consilier juridic, inspector general, consilier IA, consilier I, consilier II, consilier A/I/1, consilier A/I/2 si consilier A/I/3.
4. Prevederile ordonantei de urgenta, in sensul acordarii pensiei de serviciu la implinirea varstei de 60 de ani si la realizarea stagiului complet de cotizare de 30 de ani, se aplica si urmatoarelor categorii:
a) persoanelor care au indeplinit timp de minimum 10 ani functii de demnitate publica in Ministerul Afacerilor Externe, in coordonarea directiilor generale de comert exterior din cadrul Ministerului Economiei si Comertului, in fostele ministere si departamente de comert exterior;
b) persoanelor care au exercitat unul sau doua mandate de ambasador al Romaniei in strainatate pe o perioada totala de minimum 8 ani;
c) personalului diplomatic si consular si persoanelor care realizeaza o vechime de minimum 10 ani prin cumularea vechimii in functii de demnitate publica, indeplinite in institutiile mentionate la lit. a), cu mandatul sau mandatele de ambasador in strainatate.
CAPITOLUL II
Vechimea in structurile reglementate de ordonanta de urgenta
5. Constituie vechime in munca in structurile Ministerului Afacerilor Externe activitatea desfasurata de membrii personalului diplomatic si consular incepand cu data dobandirii calitatii respective pana la data pensionarii sau transferarii din Ministerul Afacerilor Externe, la care se adauga:
a) perioadele aferente cursurilor postuniversitare si stagiilor de pregatire, respectiv de specializare pentru activitatea diplomatica si consulara efectuate, inclusiv in cadrul Institutului de Relatii Internationale patronat de Ministerul Afacerilor Externe;
b) perioadele lucrate de membrii personalului diplomatic si consular, precum si de persoanele mentionate la art. 4 alin. (1) din ordonanta de urgenta la Administratia Prezidentiala, Parlamentul si Guvernul Romaniei, ca angajati de specialitate cu studii superioare pe probleme de politica externa, relatii internationale si protocol;
c) durata mandatelor membrilor personalului diplomatic si consular alesi sau numiti in functii de demnitate publica;
d) perioadele lucrate de membri ai personalului diplomatic si consular ca functionari internationali trimisi de statul roman si salarizati de organizatii internationale, daca dovedesc cu documente bancare ca au retras sumele ce le-au fost retinute din salarii pentru pensii si le-au transferat in contul statului roman;
e) perioadele lucrate dupa pensionare de membrii personalului diplomatic si consular, precum si de alte persoane in institutiile mentionate in prezentul articol si la art. 4 din ordonanta de urgenta, in diplomatie sau in comert exterior, in baza aceluiasi contract de munca sau a unui nou contract de munca, prin cumul sau fara cumul cu pensia din sistemul public sau pensia de serviciu;
f) perioadele lucrate de membrii personalului diplomatic si consular, precum si de celelalte persoane prevazute la alin. (1) din ordonanta de urgenta in institutiile mentionate la art. 4 din ordonanta de urgenta, in fostele centre culturale ale Romaniei din strainatate si in fostul Institut Roman pentru Relatii Culturale cu Strainatatea;
g) perioadele lucrate anterior intrarii in vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonante de urgenta de juristii angajati in Ministerul Afacerilor Externe, de la data incadrarii lor in directii si compartimente cu specific juridic si atributii in desfasurarea activitatii diplomatice si consulare pana la data dobandirii calitatii de membru al personalului diplomatic si consular;
h) perioadele lucrate anterior intrarii in vigoare a legii de aprobare a ordonantei de urgenta de angajatii cu studii superioare ai Ministerului Afacerilor Externe, de la data incadrarii lor ca referenti ajutori, referenti, interpreti relatii, referenti ajutori relatii si referenti relatii, pana la data dobandirii calitatii de membru al personalului diplomatic si consular;
i) perioadele in care membrii personalului diplomatic si consular au fost detasati, in calitate de consilieri diplomatici, la cancelariile unor ministere ale Guvernului Romaniei;
j) perioadele lucrate de membrii personalului diplomatic si consular, precum si de celelalte persoane prevazute la art. 1 alin. (1) din ordonanta de urgenta pe baza de contracte individuale de munca in Institutul Diplomatic Roman, Asociatia de Drept International si Relatii Internationale, Agentia Nationala de Control al Exporturilor - ANCEX, Comisia Fulbright si Asociatia Internationala de Studii Sud-Est Europene, care se afla in subordinea sau coordonarea Ministerului Afacerilor Externe, conform Hotararii Guvernului nr. 100/2004 privind organizarea si functionarea Ministerului Afacerilor Externe, cu modificarile si completarile ulterioare, precum si Clubul Diplomatic, care functioneaza sub patronajul Ministerului Afacerilor Externe.
6. Constituie de asemenea vechime in munca in structurile Ministerului Afacerilor Externe activitatea desfasurata de personalul de specialitate cu studii superioare - functionari publici si personal contractual - de la data angajarii sau de la data dobandirii studiilor superioare si pana la data pensionarii sau transferarii din Ministerul Afacerilor Externe, la care se adauga perioadele prevazute la pct. 5 lit. f) si j). Pentru acest personal, la stabilirea vechimii in specialitate se va lua in calcul si jumatate din activitatea desfasurata in structurile Ministerului Afacerilor Externe in functii cu studii medii, postliceale sau superioare de scurta durata.
7. In situatia intreruperii activitatii din diverse motive, perioadele lucrate in structurile Ministerului Afacerilor Externe in centrala proprie, misiunile diplomatice, oficiile consulare si institutele culturale ale Romaniei din strainatate, precum si in celelalte subunitati precizate la pct. 5 din prezentele norme se insumeaza.
8. Se considera vechime in munca in activitatea de comert exterior si cooperare economica internationala perioadele lucrate in directiile generale, directiile si compartimentele cu specific de comert exterior si cooperare economica internationala din Ministerul pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii, Comert, Turism si Profesii Liberale, din administratiile centrale ale fostelor ministere si departamente de comert exterior si cooperare economica internationala, precum si in unitati cu specific de comert exterior si cooperare economica internationala definite la art. 1 alin. (3) lit. e) din ordonanta de urgenta, nominalizate si la lit. a), pana la data pensionarii sau transferarii, la care se adauga perioadele prevazute la pct. 5 lit. b)-e), precum si:
a) perioadele aferente cursurilor postuniversitare si stagiilor de pregatire si specializare pentru activitatea de comert exterior si relatii economice internationale, precum si cele lucrate in unitati cu specific de comert exterior si cooperare economica internationala, respectiv Centrul Roman de Comert Exterior, Centrul Roman pentru Promovarea Comertului, fostul Institut de Economie Mondiala (care a functionat pana la data de 31 decembrie 1989), fostele intreprinderi de comert exterior si fostele intreprinderi de stat de comert exterior aflate in subordinea fostelor ministere si departamente de comert exterior si fostelor ministere de resort pana la data de 31 decembrie 1989, precum si fosta Comisie Guvernamentala de Colaborare Economica si Tehnico-Stiintifica Internationala;
b) perioadele lucrate de juristii angajati in Ministerul Economiei si Comertului, in fostele ministere si departamente de comert exterior, incadrati in compartimente sau servicii cu specific juridic si atributii in desfasurarea activitatii de comert exterior si cooperare economica internationala.
9. In situatia intreruperii activitatii de comert exterior si cooperare economica internationala din diverse motive, perioadele lucrate in acest domeniu se insumeaza.
CAPITOLUL III
Stabilirea pensiei de serviciu
10. (1) Cuantumul pensiei de serviciu este de 80% din venitul salarial lunar net, corespunzator functiilor personalului pensionabil din administratiile centrale ale celor doua ministere la data pensionarii. Venitul salarial lunar net, pe baza caruia se stabileste pensia de serviciu, se determina prin scaderea impozitului aferent din venitul salarial lunar brut realizat. Venitul salarial lunar brut se compune din salariul de baza si suma aferenta procentului de spor de vechime avut la data pensionarii.
(2) La calculul pensiei de serviciu pentru persoanele care indeplinesc conditiile prevazute la pct. 1 si care s-au pensionat inainte sau care se vor pensiona dupa intrarea in vigoare a ordonantei de urgenta din alte institutii decat din administratia centrala a Ministerului Afacerilor Externe si, respectiv, din cadrul activitatii de comert exterior si cooperare economica internationala, se iau in considerare pentru stabilirea venitului net gradele diplomatice si/sau functiile avute la data transferarii din structurile respective sau, dupa caz, gradul diplomatic de ambasador pentru persoanele care au indeplinit functia de ambasador in strainatate.
(3) Cuantumul pensiei de serviciu se majoreaza cu 1% din venitul salarial net, stabilit in conditiile precizate in alin. (2) pentru fiecare an in plus peste vechimea in munca de 18 ani prevazuta la pct. 1 din prezentele norme, in structurile Ministerului Afacerilor Externe, in directiile generale de comert exterior din cadrul Ministerului pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii, Comert, Turism si Profesii Liberale si in fostele ministere si departamente de comert exterior si cooperare economica internationala. Aceasta majorare se aplica si personalului prevazut la art. 102 din ordonanta de urgenta.
(4) Cuantumul pensiilor de serviciu, pentru personalul pensionat din functii de executie, se majoreaza cu o cota procentuala din venitul salarial net, stabilit in conditiile mentionate la alin. (1) pentru fiecare an, respectiv pentru fiecare luna in care a exercitat o functie de conducere, conform art. 112 din ordonanta de urgenta, astfel:
a) cu 1% pentru fiecare an, pentru exercitarea functiilor de sef serviciu si sef birou;
b) cu 1,5% pentru fiecare an, pentru exercitarea functiilor de director general, director si director adjunct;
c) cu 2% pentru fiecare an, pentru exercitarea functiilor de secretar general si secretar general adjunct.
(5) Majorarile de la alin. (3) si (4) se aplica fara a se depasi 100% din venitul net, stabilit conform alin. (1).
CAPITOLUL IV
Pensia de urmas
11. (1) Pensia de urmas se calculeaza potrivit prevederilor Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale, cu modificarile si completarile ulterioare, din pensia de serviciu aflata in plata sau la care ar fi avut dreptul in conditiile ordonantei de urgenta sustinatorul decedat, daca aceasta este mai avantajoasa decat pensia pentru limita de varsta.
(2) Sotia/sotul supravietuitoare/supravietuitor beneficiaza, la cerere, de pensie de urmas calculata din pensia de serviciu la implinirea varstei de 60 de ani. Pana la aceasta varsta sotia supravietuitoare sau sotul supravietuitor poate beneficia de pensie de urmas potrivit prevederilor Legii nr. 19/2000, cu modificarile si completarile ulterioare.
(3) Copiii urmasi ai persoanelor indreptatite la pensie de serviciu au dreptul la pensie de urmas calculata din pensia de serviciu, la cerere, in conditiile de stabilire si plata prevazute de Legea nr. 19/2000, cu modificarile si completarile ulterioare.
12. (1) Cuantumul pensiei de urmas din pensia de serviciu se stabileste prin aplicarea asupra cuantumului pensiei de serviciu a procentelor prevazute la art. 77 alin. (2) din Legea nr. 19/2000, cu modificarile si completarile ulterioare, in functie de numarul urmasilor indreptatiti.
(2) Partea din pensia de urmas calculata din pensia de serviciu, care depaseste nivelul pensiei de urmas din sistemul public, se suporta din bugetul de stat.
13. Drepturile de pensie, ca urmare a optiunii de trecere de la pensia proprie din sistemul public la pensia de urmas stabilita din pensia de serviciu, se cuvin si se acorda incepand cu luna urmatoare depunerii cererii.
CAPITOLUL V
Pensia suplimentara
14. - In situatiile in care contributiile la pensia suplimentara au fost achitate in valuta, in conformitate cu prevederile Hotararii Guvernului nr. 751/2004 privind criteriile si procentele de majorare a pensiei de serviciu a membrilor personalului diplomatic si consular pentru contributiile la pensia suplimentara achitata in valuta, toate categoriile de pensii de serviciu reglementate de ordonanta de urgenta se majoreaza cu 0,3% din venitul salarial lunar net, calculat conform pct. 10 alin. (1), pentru fiecare an de contributie in valuta, respectiv cu 0,025% pentru fiecare luna de contributie in valuta, fara ca pensia de serviciu sa depaseasca 100% din acest venit.
#PAGEBREAK#
CAPITOLUL VI
Stabilirea pensiei de serviciu pentru cei pensionati
pentru limita de varsta
15. (1) In cazul persoanelor care indeplinesc conditiile prevazute la art. 3 alin. (1) din ordonanta de urgenta, actualizarea pensiilor de limita de varsta din sistemul public aflate in plata pana la intrarea in vigoare a ordonantei de urgenta se face la cerere.
(2) Venitul salarial lunar net, pe baza caruia se calculeaza pensia de serviciu, este corespunzator limitei maxime de incadrare a membrilor personalului diplomatic si consular, precum si limitei maxime de incadrare a personalului de specialitate cu studii superioare - functionari publici si personal contractual - cu aceleasi grade diplomatice sau functii, aflati in activitate in Ministerul Afacerilor Externe si avute de acestia la data intrarii in vigoare a ordonantei de urgenta.
(3) Pentru persoanele cu decizie emisa in sistemul public si nepusa in plata, pensia de serviciu se va stabili ca o inscriere noua, avandu-se in vedere si perioada lucrata dupa stabilirea dreptului de pensie in sistemul public.
(4) Drepturile de pensie astfel stabilite se cuvin si se platesc, la cerere, incepand cu data de 29 iunie 2007, data intrarii in vigoare a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 80/2007 pentru modificarea si completarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 36/2003 privind sistemul de pensionare a membrilor personalului diplomatic si consular, cu respectarea termenului general de prescriptie.
16. (1) In cazul persoanelor care indeplinesc conditiile prevazute la art. 1 din ordonanta de urgenta si care s-au pensionat sau se vor pensiona din alte institutii decat din administratia centrala a Ministerului Afacerilor Externe, actualizarea pensiilor de limita de varsta din sistemul public aflate in plata pana la data intrarii in vigoare a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 80/2007 se face la cerere.
(2) Venitul salarial lunar net, pe baza caruia se calculeaza pensia de serviciu, se stabileste in functie de gradul si/sau functia avute la data transferului corespunzatoare limitei maxime de incadrare a membrilor personalului diplomatic si consular, precum si limitei maxime de incadrare a personalului de specialitate cu studii superioare - functionari publici si personal contractual - cu aceleasi grade diplomatice sau functii, aflati in activitate in cadrul Ministerului Afacerilor Externe si avute de acestia la data intrarii in vigoare a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 80/2007.
(3) Pentru personalul cu decizie emisa si nepusa in plata in sistemul public, pensia de serviciu se va stabili ca o inscriere noua, avandu-se in vedere si perioada lucrata dupa stabilirea dreptului de pensie in sistemul public.
(4) Drepturile de pensie de serviciu, in cazul persoanelor prevazute la art. 3 alin. (1) din ordonanta de urgenta, astfel stabilite, se cuvin si se platesc, la cerere, incepand cu data de 29 iunie 2007, data intrarii in vigoare a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 80/2007, cu respectarea termenului general de prescriptie.
17. (1) Stabilirea pensiilor persoanelor prevazute la art. 4 alin. (3) din ordonanta de urgenta se face prin echivalarea functiilor avute la data pensionarii din fostele ministere si departamente de comert exterior si cooperare economica internationala cu functiile persoanelor aflate in activitate in directiile generale cu atributii de comert exterior si cooperare economica internationala din cadrul Ministerului pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii, Comert, Turism si Profesii Liberale, luandu-se in considerare salariile de baza ale acestora la limita maxima de incadrare valabile la data intrarii in vigoare a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 80/2007.
(2) Responsabilitatea privind legalitatea si corectitudinea pentru aceasta echivalare revine in exclusivitate ministerului respectiv.
18. (1) La stabilirea venitului net utilizat la calculul pensiei de serviciu pentru persoanele care s-au pensionat sau se vor pensiona din unitatile cu specific de comert exterior sau din unitati care nu au specific de comert exterior se va avea in vedere salariul corespunzator functiei de consilier superior, treapta 3 de salarizare, respectiv functia contractuala de consilier I A.
(2) Pentru persoanele care s-au pensionat din fostele ministere si departamente de comert exterior se aplica prevederile Ordinului ministrului economiei si comertului nr. 102/2003 pentru echivalarea functiilor avute la data pensionarii cu functiile actuale ale persoanelor aflate in activitate in directiile generale cu atributii de comert exterior si cooperare economica internationala aflate in coordonarea ministrului delegat pentru comert din cadrul Ministerului Economiei si Comertului.
(3) Drepturile de pensie astfel stabilite se cuvin si se platesc, la cerere, incepand cu data de 29 iunie 2007, data intrarii in vigoare a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 80/2007, cu respectarea termenului general de prescriptie.
CAPITOLUL VII
Actualizarea pensiei de serviciu si a pensiei de urmas
din pensia de serviciu
19. In conformitate cu prevederile art. 7 din ordonanta de urgenta, actualizarea pensiilor de serviciu se face odata cu majorarea salariilor de baza ale personalului in activitate in administratia centrala a Ministerului Afacerilor Externe, respectiv ale personalului din cadrul directiilor generale de comert exterior din Ministerul pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii, Comert, Turism si Profesii Liberale. La fiecare actualizare casele teritoriale de pensii vor emite o noua decizie pe baza datelor transmise de aceste institutii.
20. (1) Majorarea salariilor de baza ale personalului aflat in activitate in administratia centrala a Ministerului Afacerilor Externe, respectiv ale personalului din cadrul directiilor generale de comert exterior din Ministerul pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii, Comert, Turism si Profesii Liberale constituie baza legala si pentru actualizarea pensiilor de serviciu pentru persoanele prevazute la art. 3 si art. 4 alin. (3) din ordonanta de urgenta, precum si pentru cele pensionate, dupa intrarea in vigoare a aceleiasi ordonante, din alte institutii decat din Ministerul Afacerilor Externe sau din directiile generale de comert exterior din cadrul Ministerului pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii, Comert, Turism si Profesii Liberale.
(2) Actualizarea se face in functie de evolutia salariilor de baza majorate, corespunzatoare limitei maxime de incadrare a membrilor personalului diplomatic si consular cu aceleasi grade diplomatice sau consulare si a personalului de specialitate cu studii superioare - functionari publici si personal contractual - din administratia centrala a Ministerului Afacerilor Externe, respectiv a persoanelor cu aceleasi functii din directiile generale cu atributii de comert exterior si cooperare economica internationala din cadrul Ministerului pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii, Comert, Turism si Profesii Liberale.
21. In cazul in care se va introduce o limita minima, respectiv maxima, si la salarizarea membrului personalului diplomatic si consular cu gradul si functia de ambasador, aflat in activitate in administratia centrala a Ministerului Afacerilor Externe, actualizarea pensiei de serviciu pentru membrii personalului diplomatic si consular prevazuti la art. 3 alin. (2) din ordonanta de urgenta se efectueaza, conform alin. (1) al aceluiasi articol, in functie de limita maxima de salarizare a ambasadorului.
22. In situatia in care in grila de salarizare a personalului diplomatic si consular si a personalului de specialitate - functionari publici si personal contractual din cele doua ministere - nu se mai regasesc sau apar noi grade si functii, pentru respectarea principiilor egalitatii de tratament si de sanse, precum si pentru evitarea aparitiei unor discriminari intre personalul pensionabil si cel deja pensionat, care desfasoara sau a desfasurat activitate asemanatoare, ministrul de resort va emite un ordin pentru echivalarea functiilor avute la data pensionarii cu gradele si functiile noi ale persoanelor aflate in activitate, in asa fel incat persoanele care au desfasurat sau desfasoara aceeasi munca sa primeasca pensie egala.
23. Pensiile persoanelor pensionate din administratia centrala a Departamentului de Comert Exterior si a celorlalte ministere si departamente de comert exterior mentionate la art. 4 alin. (1) din ordonanta de urgenta, indiferent daca acestea sunt sau nu in plata la data intrarii in vigoare a ordonantei de urgenta, se actualizeaza, la cerere, in conformitate cu prevederile alin. (3) al aceluiasi articol.
24. Pensiile de urmas calculate din pensiile de serviciu se actualizeaza in concordanta cu prevederile art. 7 din ordonanta de urgenta.
25. In aplicarea prevederilor art. 7 si art. 8 alin. (4) din ordonanta de urgenta, referitoare la actualizarea pensiei de serviciu si a pensiei de urmas calculate din pensia de serviciu, se stabileste urmatoarea procedura:
a) Ministerul Afacerilor Externe si Ministerul pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii, Comert, Turism si Profesii Liberale vor informa in scris Casa Nationala de Pensii si Alte Drepturi de Asigurari Sociale ori de cate ori va avea loc o majorare a salariilor de baza ale personalului aflat in activitate;
b) Casa Nationala de Pensii si Alte Drepturi de Asigurari Sociale va transmite celor doua institutii listele cu titularii pensiilor de serviciu si ai pensiilor de urmas din pensia de serviciu, aflati in plata, conform anexelor nr. 5 si 6;
c) Ministerul Afacerilor Externe si Ministerul pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii, Comert, Turism si Profesii Liberale vor completa aceste liste cu datele necesare actualizarii pensiilor de serviciu si le vor transmite caselor teritoriale de pensii in vederea punerii in aplicare.
CAPITOLUL VIII
Recalcularea pensiei de serviciu
26. Recalcularea pensiei de serviciu prin adaugarea unor perioade nevalorificate la calculul initial sau realizate dupa pensionare, care conform ordonantei de urgenta pot fi avute in vedere la calculul pensiei de serviciu, se face in conditiile Legii nr. 19/2000, cu modificarile si completarile ulterioare.
27. (1) Recalcularea pensiilor de serviciu in baza art. II din Legea nr. 595/2003 pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 36/2003 privind sistemul de pensionare a membrilor personalului diplomatic si consular se face la cerere, in baza adeverintei-tip eliberate de institutia apartinatoare, si se aplica in cazul persoanelor care au pensia de serviciu stabilita pana la 8 ianuarie 2004, data intrarii in vigoare a Legii nr. 595/ 2003.
(2) Drepturile rezultate din recalcularea pensiei de serviciu in baza art. II din Legea nr. 595/2003 se cuvin si se platesc de la data de 8 ianuarie 2004, data intrarii in vigoare a acesteia, cu respectarea termenului general de prescriptie.
CAPITOLUL IX
Constituirea dosarului
28. In vederea stabilirii pensiei de serviciu, in conformitate cu prevederile art. 2 si ale art. 4 alin. (2) din ordonanta de urgenta, a membrilor personalului diplomatic si consular si a personalului de specialitate - functionari publici si personal contractual - din Ministerul Afacerilor Externe, a diplomatilor si functionarilor publici din directiile generale cu atributii de comert exterior si cooperare economica internationala si a personalului de la cabinetul demnitarului din subordinea ministrului delegat sau secretarului de stat pentru comert din Ministerul pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii, Comert, Turism si Profesii Liberale, dosarul de pensie trebuie sa cuprinda:
a) actele necesare stabilirii pensiei conform prevederilor Legii nr. 19/2000, cu modificarile si completarile ulterioare;
b) adeverinta-tip necesara stabilirii pensiei de serviciu, prevazuta in anexa nr. 1 sau 3, intocmita de Ministerul Afacerilor Externe, respectiv de Ministerul pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii, Comert, Turism si Profesii Liberale, care va cuprinde vechimea in structurile Ministerului Afacerilor Externe sau, dupa caz, vechimea in activitatea de comert exterior si cooperare economica internationala, vechimea utilizata pentru majorarea pensiei de serviciu conform art. 5 si art. 112 din ordonanta de urgenta, perioada de contributie la pensia suplimentara, precum si venitul salarial lunar net la data acordarii, recalcularii sau actualizarii dreptului la pensie de serviciu.
29. In cazul persoanelor prevazute la art. 3 si art. 4 alin. (3) din ordonanta de urgenta, dosarul trebuie sa cuprinda cererea, adeverinta-tip prevazuta in anexa nr. 2 sau 4, intocmita de Ministerul Afacerilor Externe, respectiv de Ministerul pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii, Comert, Turism si Profesii Liberale, si o copie dupa decizia/talonul de pensie.
CAPITOLUL X
Dispozitii finale
30. (1) Stabilirea, actualizarea, recalcularea si plata pensiilor de serviciu si a pensiilor de urmas din pensiile de serviciu se efectueaza de catre casele teritoriale de pensii. Cererea de inscriere la pensie, actualizare si recalculare, insotita de documentatia de pensionare si adeverinta corespunzatoare, prevazuta in anexele nr. 1-4 si 7-10, se depune la casa teritoriala de pensii in raza careia isi are domiciliul persoana indreptatita, care calculeaza atat pensia din sistemul public, conform Legii nr. 19/2000, cu modificarile si completarile ulterioare, cat si pensia de serviciu stabilita potrivit prevederilor ordonantei de urgenta.
(2) Casa teritoriala de pensii va emite o singura decizie de pensie in care vor fi inscrise distinct cuantumurile celor doua categorii de pensii, pensia din sistemul public, respectiv pensia de serviciu, precum si diferenta dintre cele doua pensii, care urmeaza a fi suportata de la bugetul de stat conform art. 9 din ordonanta de urgenta. Aceasta diferenta urmeaza a fi evidentiata distinct si in fisa pentru evidenta drepturilor banesti ale pensionarului.
(3) Pensia care se achita titularului este pensia cea mai avantajoasa.
31. Ministerul Afacerilor Externe elibereaza adeverinte-tip pentru:
a) persoanele care s-au pensionat sau care se vor pensiona din administratia centrala a acestui minister si pentru persoanele care s-au transferat sau se vor transfera din aceasta institutie si s-au pensionat sau se vor pensiona din cadrul altor institutii, cu exceptia celor din Ministerul pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii, Comert, Turism si Profesii Liberale, fostele ministere si departamente de comert exterior si fostele unitati cu specific de comert exterior si cooperare economica internationala;
b) persoanele care indeplinesc conditiile prevazute la art. 4 alin. (1) din ordonanta de urgenta si care au indeplinit functia de ambasador in strainatate;
c) persoanele care indeplinesc conditiile prevazute la art. 101 din ordonanta de urgenta. Adeverinta-tip pentru aceste persoane se intocmeste conform anexei nr. 7;
d) urmasii persoanelor decedate care, la data decesului, indeplineau conditiile de acordare a pensiei de serviciu.
32. Ministerul pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii, Comert, Turism si Profesii Liberale elibereaza adeverinte-tip pentru:
a) persoanele care s-au pensionat sau se vor pensiona din directiile generale cu atributii de comert exterior si cooperare economica internationala si de la cabinetul demnitarului din subordinea ministrului delegat sau secretarului de stat pentru comert din cadrul Ministerului pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii, Comert, Turism si Profesii Liberale, precum si de la Centrul Roman de Comert Exterior;
b) persoanele care s-au pensionat din fostele ministere si departamente de comert exterior, fostele intreprinderi de comert exterior, fostele intreprinderi de stat de comert exterior, fostul Institut de Economie Mondiala si fosta Comisie Guvernamentala de Colaborare Economica si Tehnico-Stiintifica Internationala;
c) persoanele care s-au transferat de la institutiile si intreprinderile mentionate mai sus, la institutii si intreprinderi care nu au specific de comert exterior si s-au pensionat sau se vor pensiona din cadrul acestora;
d) persoanele care s-au pensionat din Departamentul de Comert Exterior si Promovare Economica, in perioada in care acest departament facea parte din structurile Ministerului Afacerilor Externe.
In acest scop persoanele indreptatite la pensia de serviciu vor prezenta la Ministerul pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii, Comert, Turism si Profesii Liberale carnetul de munca (copie si original), copie de pe decizia de pensionare (dupa caz) si adeverinta eliberata de unitatile cu specific de comert exterior si cooperare economica internationala, din care sa rezulte vechimea in activitatea de comert exterior si cooperare economica internationala, calculata pana la data de 31 decembrie 1989, si vechimea de cel putin 4 ani realizata in misiune permanenta in strainatate, cu grade diplomatice si consulare de ministru consilier, consilier economic sau secretar economic.
#PAGEBREAK#
33. (1) Ministerul Afacerilor Externe si Ministerul pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii, Comert, Turism si Profesii Liberale elibereaza adeverintele-tip pe baza inscrisurilor din carnetele de munca, a documentelor din arhiva acestor ministere si a adeverintelor eliberate de urmatoarele institutii:
a) Administratia Prezidentiala, Parlamentul, Guvernul Romaniei si unele ministere, pentru persoanele care au lucrat in aceste institutii ca angajati de specialitate cu studii superioare pe probleme de politica externa, relatii internationale politice, economice, juridice, tehnico-stiintifice, consiliere diplomatica, precum si de protocol, care vor mentiona in adeverinte perioadele lucrate, functiile avute si specificul activitatii desfasurate;
b) Administratia Prezidentiala, Parlamentul si Guvernul Romaniei, ministere si alte institutii de stat, pentru persoanele care au indeplinit functii de demnitate publica, care vor mentiona in adeverinte durata mandatelor, functiile avute, precum si numarul decretului sau deciziei de numire.
Prin Administratia Prezidentiala, Parlamentul si Guvernul Romaniei se intelege si denumirile anterioare ale acestor institutii.
Prin Guvernul Romaniei, in sensul ordonantei de urgenta, se intelege administratia centrala a acestuia, care formeaza aparatul de lucru al Guvernului.
c) ambasadele, oficiile consulare, misiunile permanente si celelalte reprezentante ale Romaniei din strainatate, pentru personalul de specialitate cu studii superioare - functionari publici si personal contractual - trimis la post pana la data adoptarii prezentelor norme si care a fost notificat la autoritatile locale pe functii diplomatice, mentionand in adeverinta perioada si gradul diplomatic in care s-a facut acreditarea. Dovada acreditarii in functii diplomatice se poate face si prin prezentarea de persoanele in cauza a fotocopiilor legitimatiilor de serviciu, eliberate de autoritatile din tarile respective sau orice alt inscris din care sa rezulte notificarea in functie diplomatica;
d) institutiile prevazute de Legea nr. 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, pentru persoanele care au lucrat in magistratura, care vor mentiona in adeverinte perioadele lucrate si functiile indeplinite;
e) Centrul Roman de Comert Exterior, Centrul Roman pentru Promovarea Comertului, fostul Institut de Economie Mondiala, fostul Institut Roman pentru Relatii Culturale cu Strainatatea, fostele intreprinderi de comert exterior si fostele intreprinderi de stat de comert exterior, pentru persoanele care au lucrat in aceste unitati, care vor mentiona in adeverinte perioadele lucrate, gradele diplomatice sau consulare avute in misiunile permanente in strainatate si specificul activitatii desfasurate.
(2) Vechimea in munca realizata in institutiile mentionate la alin. (1) lit. a), b), d) si e), in functii de demnitate publica sau in functii publice, se insumeaza cu vechimea din celelalte institutii prevazute in ordonanta de urgenta, indiferent de ordinea cronologica in care s-au realizat.
(3) Pentru personalul de specialitate cu studii superioare - functionari publici si personal contractual - trimis la post dupa adoptarea prezentelor norme, nu se vor mai solicita adeverintele mentionate mai sus. In vederea eliminarii lor, in ordinul ministrului prin care se aproba trimiterea la post a personalului respectiv se va preciza si functia diplomatica in care va fi notificat la oficialitatile din tara in care este trimis, urmand ca pe aceasta baza sa se faca precizarea respectiva si in carnetul de munca al salariatului.
34. Pentru persoanele care au lucrat atat in diplomatie, cat si in activitatea de comert exterior si cooperare economica internationala, Ministerul Afacerilor Externe si Ministerul pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii, Comert, Turism si Profesii Liberale elibereaza, dupa caz, adeverinte in care se vor consemna perioadele lucrate si specificul activitatii desfasurate de aceste persoane.
35. Ministerul Afacerilor Externe si Ministerul pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii, Comert, Turism si Profesii Liberale vor clarifica situatiile in care din evidentele unitatilor cu specific de comert exterior sau ale ambasadelor nu rezulta gradul diplomatic sau consular avut de unele persoane in timpul misiunilor permanente in strainatate.
36. Adeverintele-tip necesare stabilirii si actualizarii pensiei de urmas din pensia de serviciu se intocmesc, dupa caz, de Ministerul Afacerilor Externe sau Ministerul pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii, Comert, Turism si Profesii Liberale, conform anexelor nr. 8, 9 si 10.
37. (1) Raspunderea asupra corectitudinii si legalitatii stabilirii venitului salarial lunar net si a vechimii in diplomatie, respectiv a vechimii in activitatea de comert exterior si cooperare economica internationala, precum si asupra indeplinirii conditiilor prevazute de ordonanta de urgenta revine in exclusivitate institutiei care elibereaza adeverinta-tip.
(2) Raspunderea pentru legalitatea si corectitudinea datelor din adeverintele care stau la baza intocmirii adeverintelor-tip conform anexelor nr. 1-4 si 7-10 revine in exclusivitate institutiilor emitente.
38. (1) La deschiderea dreptului de pensie de serviciu pentru persoanele transferate din magistratura se cumuleaza vechimea in diplomatie, vechimea in activitatea de comert exterior si vechimea in magistratura, iar drepturile de pensie de serviciu se acorda numai daca vechimea in diplomatie sau vechimea in activitatea de comert exterior si cooperare economica internationala este de cel putin 9 ani.
(2) In cadrul vechimii de cel putin 9 ani in activitatea de comert exterior si cooperare economica internationala persoanele in cauza trebuie sa indeplineasca conditiile de vechime in misiuni permanente in strainatate, prevazute la art. 4 alin. (1) lit. b) din ordonanta de urgenta.
(3) Intregirea prevazuta la art. 41 din aceeasi ordonanta de urgenta se face o singura data, dupa insumarea acestor vechimi.
(4) Prevederile alin. (1) si (2) nu se aplica persoanelor ale caror drepturi de pensie de serviciu se stabilesc potrivit art. 101 din ordonanta de urgenta.
39. (1) Pentru inscrierile noi la pensie de serviciu sau pensie de urmas stabilita din pensia de serviciu, drepturile se cuvin si se platesc in conformitate cu prevederile Legii nr. 19/2000, cu modificarile si completarile ulterioare.
(2) Potrivit prevederilor art. 91 din ordonanta de urgenta, pensia de serviciu stabilita pentru persoanele care nu indeplinesc conditiile de pensionare prevazute de legislatia privind sistemul public de pensii, pana la indeplinirea conditiilor de stabilire a pensiei de limita de varsta in sistemul public se suporta de la bugetul de stat.
40. Perioada in care persoanele prevazute la art. 1 alin. (1) si art. 4 alin. (1) din ordonanta de urgenta au beneficiat de pensie de invaliditate nu constituie vechime in diplomatie sau in activitatea de comert exterior si cooperare economica internationala.
41. Perioadele lucrate in diplomatie sau in activitatea de comert exterior si cooperare economica internationala pe baza de conventii civile de colaborare si contracte de prestari de servicii nu se valorifica la calcularea pensiei de serviciu.
42. Adaosul la vechimea in munca acordat in baza Decretului nr. 112/1965 privind acordarea unor drepturi angajatilor trimisi sa lucreze in tari cu clima greu de suportat constituie stagiu de cotizare in sistemul public, dar nu se valorifica la stabilirea pensiei de serviciu.
43. (1) Intregirea vechimii prevazuta de art. 41 din ordonanta de urgenta se aplica la limitele de vechime prevazute la art. 1 alin. (1) lit. b) si la art. 4 alin. (1) lit. b), precum si la art. 5 si 101 din ordonanta de urgenta.
(2) Prevederile art. 41 din ordonanta de urgenta nu se aplica la limita de vechime de 4 ani in misiune permanenta efectuata in strainatate cu grad diplomatic sau consular, prevazuta pentru personalul de specialitate - functionari publici si personal contractual - din Ministerul Afacerilor Externe, la art. 1 alin. (1) din ordonanta de urgenta si nici pentru personalul din activitatea de comert exterior si cooperare economica internationala, prevazuta la art. 4 alin. (1) din aceeasi ordonanta de urgenta.
44. Perioadele necontributive, denumite perioade asimilate, in care personalul pensionabil a urmat cursurile de zi ale invatamantului universitar si in care personalul respectiv a satisfacut serviciul militar constituie vechime in sistemul public, dar nu se valorifica la stabilirea pensiei de serviciu.
45. Anexele nr. 1-10 fac parte integranta din prezentele norme.
____________________________
Nota AvocatNet:
- Anexele Normei vi le prezentam ca fisiere atasate.
-
Redam integral continutul Ordinului nr. 993/2007 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 36/2003 privind sistemul de pensionare a membrilor personalului diplomatic si consular:
Nr. 853/2.157/993
Ministerul Muncii, Familiei si Egalitatii de Sanse
Ministerul Afacerilor Externe
Ministerul pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii, Comert, Turism si Profesii Liberale
Avand in vedere:
- Hotararea Guvernului nr. 381/2007 privind organizarea si functionarea Ministerului Muncii, Familiei si Egalitatii de Sanse;
- Hotararea Guvernului nr. 100/2004 privind organizarea si functionarea Ministerului Afacerilor Externe, cu modificarile si completarile ulterioare;
- Hotararea Guvernului nr. 387/2007 privind organizarea si functionarea Ministerului pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii, Comert, Turism si Profesii Liberale, cu modificarile ulterioare;
- Hotararea Guvernului nr. 13/2004 privind aprobarea Statutului Casei Nationale de Pensii si Alte Drepturi de Asigurari Sociale, cu modificarile si completarile ulterioare;
- Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 36/2003 privind sistemul de pensionare a membrilor personalului diplomatic si consular, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 595/2003, cu modificarile si completarile ulterioare,
ministrul muncii, familiei si egalitatii de sanse, ministrul afacerilor externe si ministrul pentru intreprinderi mici si mijlocii, comert, turism si profesii liberale emit urmatorul ordin:
Art. 1. - Se aproba Normele de aplicare a prevederilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 36/2003 privind sistemul de pensionare a membrilor personalului diplomatic si consular, prevazute in anexa care face parte integranta din prezentul ordin.
Art. 2. - Prezentul ordin se aplica de catre Ministerul Muncii, Familiei si Egalitatii de Sanse, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii, Comert, Turism si Profesii Liberale, Casa Nationala de Pensii si Alte Drepturi de Asigurari Sociale, casele teritoriale si locale de pensii, precum si de catre persoanele juridice si fizice carora le revin drepturi si obligatii care decurg din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 36/2003, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 595/2003, cu modificarile si completarile ulterioare.
Art. 3. - Prezentul ordin abroga Ordinul ministrului muncii, solidaritatii sociale si familiei, al ministrului afacerilor externe si al ministrului delegat pentru comert nr. 137/3.455/225.758/2004 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 36/2003 privind sistemul de pensionare a membrilor personalului diplomatic si consular, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 595/2003, publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 366 din 27 aprilie 2004.
Art. 4. - Prezentul ordin va fi publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.
Comentarii articol (0)