Directiva 98/29/CE - dispozitii aplicabile asigurarii creditului la export pentru operatiunile care beneficiaza de acoperire pe termen mediu si lung

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

avand in vedere Tratatul de instituire a Comunitatii Europene, in special articolul 113,

avand in vedere propunerea Comisiei,

(1) intrucat asigurarea creditului la export pe termen mediu si lung are un rol primordial in schimburile internationale si intrucat reprezinta un instrument esential al politicii comerciale;

(2) intrucat asigurarea creditului la export pe termen mediu si lung ocupa un loc important in relatiile comerciale cu tarile in curs de dezvoltare si contribuie, in consecinta, la integrarea lor in economia mondiala, acesta fiind unul din obiectivele politicii comunitare de dezvoltare;

(3) intrucat diferentele intre sistemele publice de asigurare a creditului la export pe termen mediu si lung, cum sunt cele care functioneaza in prezent in statele membre din punct de vedere al principalelor elemente constitutive ale garantiilor, al primelor si politicilor de acoperire pot genera denaturari ale concurentei intre intreprinderile din Comunitate;

(4) intrucat ar trebui ca masurile prevazute de prezenta directiva sa nu depaseasca ceea ce este necesar pentru a atinge obiectivul de armonizare necesar pentru ca politica de export sa se bazeze pe principii unitare si sa nu fie denaturata concurenta intre intreprinderile din Comunitate;

(5) intrucat, pentru a atenua actualele denaturari ale concurentei este de dorit, in conformitate cu dispozitiile articolului 112 din tratat, ca diferitele sisteme publice de asigurare a creditului la export sa fie armonizate in temeiul unor principii unitare si in asa fel incat sa faca parte integranta din politica comerciala comuna;

(6) intrucat instituirea de catre organele publice (sau de catre anumite organisme specializate controlate de acestea) a unor programe de garantare sau de asigurare a creditului la export, cu rate de prima insuficiente pentru a acoperi pe termen lung cheltuielile si pierderile inerente gestionarii acestor programe este asimilata subventiilor la export interzise prin Acordul privind subventiile si masurile compensatorii, incheiat in cadrul negocierilor multilaterale din Runda Uruguay (1986-1994) [1], si in special prin articolul 3 alineatul (1) litera (a) din acest acord, si anexa I litera (j);

(7) intrucat prima facturata de catre asiguratorii de credite ar trebui sa corespunda riscului asigurat;

(8) intrucat o armonizare ar incuraja cooperarea intre asiguratorii de credite care actioneaza in numele sau cu sprijinul statului si ar favoriza colaborarea intre intreprinderile din Comunitate, in conformitate cu articolul 130 din tratat;

(9) intrucat atat armonizarea, cat si cooperarea sunt factori esentiali si decisivi ai competitivitatii exporturilor comunitare spre pietele din afara Comunitatii;

(10) intrucat Cartea alba a Comisiei privind realizarea completa a pietei interne, adoptata de catre Consiliul European din iunie 1985, subliniaza importanta unui mediu favorabil cooperarii intre intreprinderile din Comunitate;

(11) intrucat, prin decizia din 27 septembrie 1960 [2], Consiliul a instituit un grup de coordonare a politicilor referitoare la asigurarea creditelor, garantiile si creditele financiare;

(12) intrucat, la 15 mai 1991, grupul de coordonare mentionat a desemnat experti din fiecare din statele membre din acea perioada; intrucat acestia au prezentat la 27 martie 1992, 11 iunie 1993 si 9 februarie 1994, in calitatea lor de grup de experti ai pietei unice 1992, rapoarte care contineau o serie de propuneri;

(13) intrucat prin Decizia 93/112/CEE [3], Consiliul a pus in aplicare in dreptul comunitar Aranjamentul OCDE privind orientarile pentru creditele la export care beneficiaza de sprijin public;

(14) intrucat ar trebui sa se abroge Directiva 70/509/CEE a Consiliului din 27 octombrie 1970 privind adoptarea unei polite comune de asigurare a creditului pentru operatiunile pe termen mediu si lung cu cumparatori publici [4] si Directiva 70/510/CEE a Consiliului din 27 octombrie 1970 privind adoptarea unei polite comune de asigurare a creditului pentru operatiunile pe termen mediu si lung cu cumparatori privati [5];

(15) intrucat aceasta prima armonizare a dispozitivelor de asigurare a creditului la export trebuie sa fie considerata o etapa initiala spre convergenta diferitelor sisteme ale statelor membre,

ADOPTA PREZENTA DIRECTIVA:

Articolul 1

Domeniul de aplicare 

Prezenta directiva se aplica acoperirii operatiunilor legate de exportul de bunuri si/sau servicii originare dintr-un stat membru, cu conditia ca acest sprijin sa fie acordat direct sau indirect, in numele sau cu sprijinul unuia sau mai multor state membre, cu o durata totala de risc de cel putin doi ani, mai exact durata de rambursare sa includa durata de fabricatie.

Prezenta directiva nu se aplica acoperirii garantiilor de oferta, de restituire a unui acont, de buna executare si de retinere a garantiei. De asemenea, nu se aplica nici acoperirii riscurilor legate de echipamentele si materialele de lucrari publice folosite pe plan local pentru a permite executarea contractului comercial.

Articolul 2

Obligatiile statelor membre 

Statele membre vegheaza ca orice organism care acorda direct sau indirect o acoperire sub forma de asigurare, de garantii sau de refinantare a creditului la export, in numele sau cu sprijinul statului membru, care reprezinta insusi guvernul sau care este controlat de catre guvernul care acorda acoperirea sau care actioneaza sub raspunderea acestuia, denumit in continuare "asigurator", sa acopere, in conformitate cu dispozitiile inscrise in anexa, operatiunile legate de exportul de bunuri si/sau servicii destinate tarilor care nu apartin Comunitatii si finantate de un credit-cumparator sau de un credit-furnizor sau platite in numerar.

Articolul 3

Aplicarea deciziilor 

Deciziile mentionate la punctul (46) din anexa sunt luate de catre Comisie in conformitate cu procedura prevazuta la articolul 4.

Articolul 4

Comitetul 

Comisia este asistata de un comitet compus din reprezentanti ai statelor membre si prezidat de reprezentantul Comisiei.

Reprezentantul Comisiei prezinta comitetului un proiect cu masurile care urmeaza sa fie adoptate. Comitetul isi da avizul cu privire la acest proiect in termenul pe care presedintele il poate stabili in functie de urgenta subiectului in cauza. Avizul este emis cu majoritatea prevazuta la articolul 148 alineatul (2) din tratat pentru deciziile pe care Consiliul trebuie sa le adopte la propunerea Comisiei. In cadrul comitetului, voturile reprezentantilor statelor membre sunt ponderate in conformitate cu articolul mentionat anterior. Presedintele nu participa la vot.

Comisia adopta masuri care sunt aplicabile imediat. Cu toate acestea, in cazul in care nu sunt conforme cu avizul comitetului, aceste masuri sunt de indata comunicate Consiliului de catre Comisie. In acest caz:

- Comisia amana aplicarea masurilor adoptate cu cel mult o luna de la data comunicarii acestora;

- Consiliul, hotarand cu majoritate calificata, poate sa ia o decizie diferita in termenul prevazut la prima liniuta.

Articolul 5

Raportul si revizuirea 

Inainte de 31 decembrie 2001, Comisia prezinta Consiliului un raport cu privire la experienta dobandita si convergenta realizata in cadrul aplicarii dispozitiilor stabilite de prezenta directiva.

Articolul 6

Relatia cu alte proceduri 

Procedurile prevazute de prezenta directiva le completeaza pe cele stabilite de Decizia 73/391/CEE [6].
#PAGEBREAK#
Articolul 7

Abrogarea 

Directivele 70/509/CEE si 70/510/CEE se abroga.

Articolul 8

Transpunerea 

Statele membre pun in aplicare actele cu putere de lege si actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive inainte de 1 aprilie 1999. Statele membre informeaza de indata Comisia cu privire la aceasta.

Atunci cand statele membre adopta aceste dispozitii, ele contin o trimitere la prezenta directiva sau sunt insotite de o asemenea trimitere in momentul publicarii lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.

Articolul 9

Intrarea in vigoare 

Prezenta directiva intra in vigoare in a douazecea zi de la data publicarii in Jurnalul Oficial al Comunitatilor Europene.

Articolul 10

Destinatarii 

Prezenta decizie se adreseaza statelor membre.


Adoptata la Bruxelles, 7 mai 1998.

Pentru Consiliu

Presedintele

M. Beckett

[1] JO L 336, 23.12.1994, p. 156.

[2] JO 66, 27.10.1960, p. 1339/60.

[3] JO L 44, 22.2.1993, p. 1. Decizie, astfel cum a fost modificata ultima data prin Decizia 97/530/CE (JO L 216, 8.8.1997, p. 77).

[4] JO L 254, 23.11.1970, p. 1. Decizie, astfel cum a fost modificata ultima data prin Actul de aderare din 1994.

[5] JO L 254, 23.11.1970, p. 26. Decizie, astfel cum a fost modificata ultima data prin Actul de aderare din 1994.

[6] JO L 346, 17.12.1973, p. 1. Decizie, astfel cum a fost modificata prin Decizia 76/641/CEE (JO L 223, 16.8.1976, p. 25).

--------------------------------------------------

19930423

ANEXA

PRINCIPII COMUNE APLICABILE ASIGURARII CREDITULUI LA EXPORT
CAPITOLUL I: ELEMENTELE CONSTITUTIVE ALE GARANTIEI

SECTIUNEA 1: PRINCIPIILE GENERALE SI DEFINITIILE 

1. Domeniul de aplicare a principiilor comune

(a) Principiile comune definite in prezenta anexa se aplica garantarii operatiunilor de credit-furnizor cu cumparatori publici sau privati, precum si garantiei operatiunilor de credit-cumparator cu imprumutati publici sau privati.

(b) Principiile comune se aplica garantarii tuturor riscurilor definite la punctul 4. Totusi, asiguratorul poate decide, de la caz la caz, limitarea garantiei la anumite riscuri.

(c) Atunci cand toate obligatiile unui debitor privat sunt integral si in mod neconditionat garantate de catre un organism care este considerat public in conformitate cu punctul 5, se aplica principiile comune cu privire la debitorii publici.

Termenul "debitor" folosit in prezenta anexa desemneaza fie cumparatorul, fie imprumutatul mentionat la punctul (1) litera (a), fie garantul lor pentru operatiunea asigurata.

2. Caracteristicile creditului-furnizor

(a) Termenul "credit-furnizor" se aplica unui contract comercial care prevede exportul de bunuri si/sau servicii originare dintr-un stat membru, incheiat intre unul sau mai multi furnizori si unul sau mai multi cumparatori si in virtutea caruia cumparatorul (cumparatorii) se angajeaza sa plateasca furnizorului (furnizorilor) in numerar sau pe sistem de credit.

(b) Regulile de garantare a creditului-furnizor se aplica atunci cand aceasta garantie este acordata intreprinderilor stabilite intr-un stat membru in conformitate cu articolul 58 din tratat.

(c) In cazul in care un contract comercial este finantat printr-un credit-cumparator sau prin orice alta formula financiara, garantiei acordate exportatorului cu titlu de contract comercial propriu-zis i se aplica regulile care se aplica garantiei creditelor-furnizor.

3. Caracteristicile creditului-cumparator

(a) Termenul "credit-cumparator" se raporteaza la un acord de imprumut incheiat intre una sau mai multe institutii financiare si unul sau mai multi imprumutati, care finanteaza un contract comercial de export de bunuri si/sau servicii originare dintr-un stat membru, in temeiul caruia institutia (institutiile) de imprumut se angajeaza sa plateasca in numerar, in numele cumparatorului (cumparatorilor)/imprumutatului (imprumutatilor), furnizorului (furnizorilor) in cadrul operatiunii respective, in timp ce cumparatorul (cumparatorii)/imprumutatul (imprumutatii) ramburseaza suma institutiilor creditoare la termenul stabilit.

(b) Regulile de garantare a creditului-cumparator se aplica atunci cand garantia este acordata unor institutii financiare, indiferent de locul unde au fost infiintate sau inregistrate, cu conditia ca acest credit-furnizor sa constituie un angajament neconditionat al imprumutatului de a-si rambursa datoria, independent de executarea contractului comercial care urmeaza sa fie finantat.

(c) Regulile de garantare a creditului-cumparator se aplica garantiei acordate unei institutii financiare sub forma unor titluri negociabile, detinute legal de aceasta institutie financiara, care urmeaza sa fie platite de catre un cumparator in conformitate cu orice formula de finantare a unui contract comercial.

4. Definirea riscurilor asumate

(a) Riscul comercial al debitorilor privati este definit la punctele 14-16.

(b) Riscul politic este definit la punctele 17-22, in ceea ce-i priveste pe debitorii privati, si la punctele 15-22 in ceea ce-i priveste pe debitorii publici.

(c) Riscul de fabricatie este definit la punctul 6 litera (b).

(d) Riscul de credit este definit la punctul 6 litera (c).

5. Statutul debitorului

(a) Orice entitate care reprezinta, sub orice forma, insasi autoritatea publica si care nu poate fi declarata insolvabila, nici din punct de vedere juridic, nici administrativ, este considerata debitor public. Poate fi vorba fie despre un debitor suveran, adica o entitate care intrupeaza deplina incredere si girul statului, cum ar fi, de exemplu, Ministerul de Finante sau Banca Centrala, fie despre orice alta entitate publica subordonata, cum ar fi o colectivitate regionala, municipala, parastatala sau un alt organism public.

(b) Pentru a aprecia statutul unui debitor, asiguratorul ia in considerare:

- statutul juridic al debitorului;

- eficacitatea reala a oricarei actiuni juridice impotriva debitorului;

- sursele de finantare si de venituri ale debitorului; trebuie sa se ia in considerare faptul ca un debitor public poate, de asemenea, sa-si achite datoriile apeland la resurse care nu provin din venituri publice centrale, ci, de exemplu, din venituri provenite din impozitele si taxele locale sau din furnizarea de servicii publice;

- gradul de influenta sau de control pe care il pot exercita organele centrale ale tarii de stabilire asupra debitorului.

(c) Orice debitor care nu este public in conformitate cu criteriile mentionate anterior este, in principiu, considerat privat.

Sectiunea 2: Domeniul de aplicare a garantiei 

6. Riscurile acoperite

(a) Riscurile acoperite sunt riscurile de paguba care rezulta din fabricare si riscurile de credit.

(b) Paguba care rezulta din riscul de fabricare se realizeaza atunci cand executarea obligatiilor contractuale ale titularului politei sau fabricarea bunurilor comandate este intrerupta pe o perioada de sase luni consecutive, cu conditia ca aceasta intrerupere sa fie direct si exclusiv cauzata de unul sau mai multi dintre factorii generatori de paguba mentionati la punctele 14-22.

(c) Paguba care rezulta din riscul de credit se realizeaza atunci cand titularul politei se gaseste in imposibilitatea de a recupera orice suma aferenta acestuia in conformitate cu contractul comercial sau acordul de imprumut in cauza in trei luni pana la scadenta, cu conditia ca aceasta imposibilitate sa derive direct si exclusiv din unul sau mai multi dintre factorii generatori de paguba mentionati la punctele 14-22.

(d) Atunci cand garantia riscului legata de un credit-cumparator este neconditionata, asiguratorul aplica principiile si procedurile stipulate la punctele 32, 33 si 47 litera (a).

7. Domeniul de aplicare a garantiei

(a) Garantarea riscului de fabricare se refera, in limita valorii contractului, la cheltuielile efectuate de titularul politei, fie pentru executarea obligatiilor sale contractuale, fie pentru fabricarea bunurilor care fac obiectul contractului, cu conditia ca aceste cheltuieli sa fie efectiv imputabile executarii contractului.

Garantarea riscului de fabricare nu se refera la:

- cheltuielile referitoare la bunuri si/sau servicii pentru care acoperirea riscului de credit a produs deja efecte;

- sumele achitate de catre titularul politei pe motivul asumarii unui angajament de cautiune semnat in cadrul contractului garantat. Aceasta dispozitie nu il impiedica totusi pe asigurator sa acopere acest risc in afara domeniului de aplicare a prezentei directive si sumele corespunzatoare penalitatilor si daunelor-interese platite debitorului de catre titularul politei.

(b) Garantarea riscului de credit se refera la sumele (principal si dobanzi) datorate de catre cumparator in temeiul contractului comercial sau de catre imprumutat in temeiul acordului de imprumut, inclusiv dobanzile exigibile dupa data scadentei (dobanzi moratorii).

Garantarea riscului de credit nu se refera la sumele corespunzatoare penalitatilor si daunelor-interese platite debitorului de catre titularul politei.

8. Cota-parte garantata

(a) Cota-parte garantata si baza care permite determinarea valorii maxime a indemnizatiei la care asiguratorul poate fi obligat sunt precizate in mod expres in polita de asigurare a creditului eliberata de acest asigurator.

(b) Asiguratorul care acorda o cota-parte mai mare de 95 % este obligat sa se conformeze principiilor si procedurilor stipulate la punctele 32, 33 si 47 litera (a).

9. Cota-parte negarantata

Fara a aduce atingere dispozitiilor punctului 8 litera (b), titularul politei suporta orice cota-parte negarantata. Asiguratorul poate decide sa il autorizeze pe titularul politei sa transfere in totalitate sau partial aceasta cota-parte negarantata.

10. Garantarea operatiunilor efectuate in monede straine

In cazul operatiunilor care stipuleaza o plata sau o finantare in una sau mai multe monede straine, acoperirea se poate acorda in oricare din aceste monede.

11. Furnizari straine

Subcontractele care provin din unul sau mai multe state membre sunt incorporate in mod automat in garantie, in conformitate cu Decizia 82/854/CEE a Consiliului din 10 decembrie 1982 privind regimul aplicabil, in domeniile garantiilor si finantarilor la export, anumitor subcontracte care provin din alte state membre sau din tari care nu sunt membre ale Comunitatii Europene [1].

12. Producerea de efecte de catre garantie

(a) In cazul unui credit-cumparator, garantia produce efecte la data intrarii in vigoare a acordului de imprumut, sub rezerva indeplinirii conditiilor prealabile stipulate in polita de asigurare a creditului si in acordul de imprumut.

(b) In cazul unui credit-furnizor, garantia riscului de fabricatie produce efecte la data intrarii in vigoare a contractului comercial, sub rezerva indeplinirii conditiilor prealabile stipulate in polita de asigurare a creditului si in contractul comercial.

Garantia riscului de credit produce efecte la data la care executarea integrala a obligatiilor sale contractuale ii da titularului politei un drept la plata, cu conditia sa fi fost indeplinite conditiile prealabile prevazute in polita de asigurare a creditului si in contractul comercial. Totusi, aceasta garantie a riscului de credit poate produce efecte la data fiecarui export sau a fiecarei livrari partiale, sub rezerva ca prin conditiile contractului sa se acorde titularului politei dreptul la plata unei sume fixe si definitive corespunzand valorii bunurilor si/sau serviciilor expediate sau livrate.

Sectiunea 3: Factorii generatori de paguba si exonerarea de raspundere 

13. Obligatia asiguratorului

Asiguratorul trebuie sa-si asume raspunderea pentru pagubele direct si exclusiv datorate unuia sau mai multa dintre factorii generatori mentionati la punctele 14-22.

14. Insolvabilitatea

Insolvabilitatea de drept sau de fapt a debitorului privat si, dupa caz, a garantului sau.

15. Neexecutarea

Neexecutarea de catre debitor si, dupa caz, de catre garantul sau.

16. Rezilierea sau refuzul arbitrar

Decizia cumparatorului beneficiar al unui credit-furnizor de a suspenda sau de a rezilia contractul comercial sau de a refuza preluarea livrarii de bunuri sau de servicii comandate, fara a fi autorizat in acest sens.

17. Decizia unei tari terte

Orice act sau decizie luata de catre guvernul unei tari, alta decat cea a asiguratorului sau cea a titularului politei, inclusiv orice act sau decizie a autoritatilor publice, asimilate unei interventii a guvernului si care impiedica executarea acordului de imprumut sau a contractului comercial, dupa caz.

18. Moratoriul

Moratoriu general stabilit de catre guvernul tarii debitorului sau de catre cel al unei terte tari, prin intermediul careia trebuie efectuata plata datorata in temeiul acordului de imprumut sau contractului comercial.

19. Impiedicarea sau intarzierea

transferului de fonduriEvenimente politice, dificultati economice sau masuri legislative sau administrative care survin sau sunt luate in afara tarii asiguratorului si care impiedica sau intarzie transferul fondurilor varsate in temeiul acordului de imprumut sau contractului comercial.

20. Dispozitiile legale adoptate in tara debitorului

Dispozitiile legale adoptate in tara debitorului, care declara liberatorii varsamintele efectuate de acesta in moneda locala, desi, ca urmare a fluctuatiilor cursului de schimb, aceste varsaminte, convertite in moneda contractului comercial sau a acordului de imprumut, nu mai acopera valoarea creantei in momentul transferului de fonduri.

21. Decizia tarii asiguratorului sau a titularului politei

Orice act sau orice decizie luata de catre guvernul tarii asiguratorului sau a titularului politei, in special orice act sau decizie a Comunitatii Europene care vizeaza comertul intre un stat membru si tari terte, cum ar fi o interdictie de a exporta, cu conditia ca efectele sale sa nu fie acoperite pe alte cai de catre guvernul respectiv.

22. Forta majora

Cazuri de forta majora care survin in afara tarii asiguratorului si care ar putea include razboaiele, inclusiv razboaiele civile, revolutiile, revoltele, tulburarile sociale, cicloanele, inundatiile, seisme, eruptiile vulcanice, tsunami si accidentele nucleare, cu conditia ca efectele acestora nu fie acoperite in alt mod.

23. Exonerarea de raspundere

Asiguratorul ar trebui sa fie abilitat sa-si decline raspunderea pentru orice paguba datorata direct sau indirect urmatoarelor cauze:

(a) orice actiune sau omitere a titularului politei sau a oricarei alte persoane care actioneaza in numele acestuia;

(b) orice dispozitie care restrange drepturile titularului politei, inclusa in acordul de imprumut, in contractul comercial sau in orice alt document care face referire la astfel de cazuri, inclusiv cele referitoare la garantiile sau cautiunile constituite;

(c) orice acord incheiat intre titularul politei si debitor dupa incheierea acordului de imprumut sau a contractului comercial si care impiedica sau intarzie plata creantei;

(d) cu titlu de credit-furnizor, orice neexecutare din partea subcontractorilor, cocontractantilor sau altor prestatori a obligatiilor care le revin, sub rezerva ca aceasta neexecutare sa nu se datoreze evenimentelor politice descrise printre factorii generatori de paguba enumerati la punctele 17-22.

Sectiunea 4: Dispozitii aplicabile indemnizatiei pentru cazul asigurat

24. Termenul in care se asteapta plata indemnizatiei

(a) Termenul in care se asteapta plata indemnizatiei corespunde duratei stabilite pentru ca riscul acoperit sa se realizeze, in conformitate cu punctul 6 literele (b) si (c).

(b) Nu este necesar sa se stabileasca un termen in care se asteapta plata indemnizatiei:

- atunci cand, in cazul unui debitor privat, neplata se datoreaza insolvabilitatii de fapt sau de drept a acestuia;

- in cazul unui acord bilateral de consolidare incheiat intre guverne.

25. Indemnizatia si cesiunea drepturilor

(a) Titularul politei poate invoca dreptul la indemnizatie la expirarea termenului in care se asteapta plata indemnizatiei definit la punctul 24, sub rezerva respectarii conditiilor prealabile asigurarii si indemnizatiei, a valabilitatii din punct de vedere juridic a creantei care urmeaza sa fie indemnizata si a administrarii riscului de catre titular cu diligenta necesara.

(b) Asiguratorul beneficiaza de cesiunea drepturilor titularului politei in temeiul acordului de imprumut sau a contractului comercial, dupa caz.

26. Obligatiile garantate ale debitorului

In cazul in care obligatiile debitorului fata de titularul politei sunt insotite cu o garantie, acest titular trebuie sa-si fi luat toate masurile necesare, asa cum sunt ele cerute in cadrul politei, nu numai pentru a se asigura ca aceasta garantie sau cautiune sa fie valabila si realizabila, dar si pentru a o realiza efectiv.

27. Calcularea indemnizatiei

Fara a aduce atingere dispozitiilor punctului 31, la calcularea indemnizatiei asiguratorul are grija sa nu plateasca titularului politei o suma mai mare decat valoarea efectiva a pierderilor totale suferite de acesta, nici mai mare decat valoarea pe care titularul politei era efectiv indreptatit sa o primeasca, dupa caz, fie de la imprumutat in temeiul acordului de imprumut, fie de la cumparator in temeiul contractului comercial.
#PAGEBREAK#
28. Plata indemnizatiei

Indemnizatia se plateste fara intarziere, cel mai tarziu, totusi, in luna imediat urmatoare expirarii termenului in care se asteapta plata indemnizatiei, sub rezerva informarii asiguratorului imediat despre producerea cazului asigurat si a primirii in timp util a tuturor informatiilor, tuturor documentelor si tuturor pieselor doveditoare care atesta valabilitatea creantei.

In cazul riscului de fabricatie, indemnizatia se varsa luna urmatoare, fie la data expirarii termenului in care se asteapta plata indemnizatiei, fie la data de predare a raportului stabilit, dupa caz, de catre un expert, fie la data la care titularul politei si asiguratorul se pun de acord asupra valorii indemnizatiei, data retinuta fiind cea mai tarzie dintre cele trei.

29. Contestatiile referitoare la cazul asigurat

In cazul in care pierderile care fac obiectul cererii de indemnizare prezentata de catre titularul politei corespund unor drepturi care sunt contestate, asiguratorul poate amana plata indemnizatiei pana cand contestatia se rezolva in favoarea titularului politei de catre instanta judecatoreasca sau organismul de arbitraj desemnat in acordul de imprumut sau in contractul comercial, dupa caz.

30. Acordul bilateral de consolidare incheiat intre guverne

(a) In cazul in care acordul de imprumut sau contractul comercial face obiectul unui acord bilateral de consolidare incheiat intre guverne, titularul politei se conformeaza conditiilor acestui acord atat in ceea ce priveste fractiunile garantate, cat si cele negarantate ale acordului de imprumut sau contractului comercial. Titularul politei ii acorda asiguratorului toata asistenta dorita pentru a permite executarea acestui acord de consolidare.

(b) In cazul in care suma asigurata este inclusa intr-un acord bilateral de consolidare incheiat intre guverne, asiguratorul poate renunta la termenul de o luna prevazut la punctul 28 dupa ce acest acord de consolidare produce efecte.

31. Cheltuielile suplimentare

Cheltuielile suplimentare care rezulta din masurile luate pentru a limita sau a evita pierderea sunt acoperite proportional cu cotele-parti garantate prevazute de polita de asigurare a creditului, sub rezerva aprobarii lor de catre asigurator. Aceste cheltuieli suplimentare le includ, in special, pe cele referitoare la cheltuielile actiunii in justitie sau la alte cheltuieli judiciare in vederea limitarii sau evitarii pierderii, dar le exclud pe cele care vizeaza atestarea valabilitatii unei creante.

In cazul in care totusi aceste cheltuieli se raporteaza si la sume totale sau scadente negarantate de catre asigurator, ele sunt imputate in mod proportional sumelor sau scadentelor garantate sau negarantate.

CAPITOLUL II: PRIMA 

32. Principiile generale ale stabilirii valorii primei

Primele trebuie sa convearga. In acest scop, prima perceputa in cadrul asigurarii creditului la export:

- trebuie sa corespunda riscului acoperit (risc de tara, suveran, public si/sau privat);

- trebuie sa reflecte intr-un mod corespunzator domeniul de aplicare si calitatea garantiei acordate;

- nu trebuie sa fie stabilita la un nivel insuficient pentru a acoperi costurile si pierderile de administrare pe termen lung.

33. Calitatea garantiei

La evaluarea calitatii garantiei mentionate la punctul 32, asiguratorul ia in considerare in mod corespunzator cota-parte garantata, caracterul conditional al garantiei si orice alt element care afecteaza aceasta calitate.

34. Evaluarea riscului de tara

Nivelul primei care urmeaza sa fie aplicata fiecarei tari sau fiecarei categorii de tari este stabilit pe baza unei evaluari corecte a riscului de tara.

35. Solvabilitatea debitorului

La stabilirea ratelor de prima, asiguratorul ia in considerare, in mod corespunzator, solvabilitatea debitorului, inclusiv statutul sau in conformitate cu punctul 5.

36. Durata riscului

La calcularea primei, asiguratorul ia in considerare durata totala a riscului, precum si tipul rambursarii si dobanzile.

37. Baza de calcul a garantiei

(a) Prima este calculata in functie de baza de calcul a garantiei si se bazeaza, atat cat este posibil, pe primele minime initiale de referinta. Punctele de referinta sunt exprimate in procente dintr-o valoare de referinta reprezentand acoperirea integrala a primelor la data asigurarii sau a garantiei; in ceea ce priveste riscul de credit, aceasta valoare de referinta corespunde cel putin valorii principalului imprumutului sau fractiunii (re)finantate a contractului comercial, dupa caz, iar in ceea ce priveste riscul de fabricatie, valorii contractului, aconturile varsate fiind deduse.

(b) In cazul riscului de fabricatie, baza de calcul a garantiei poate fi redusa la pierderea minima prevazuta.

38. Plata primei

(a) Valoarea totala a primei se datoreaza la data politei de asigurare a creditului sau a garantiei sau la data la cere contractul sau a acordul de imprumut produc efecte.

(b) Plata primei poate fi esalonata sau efectuata asociat cu rata dobanzii unei marje, cu conditia ca ea sa corespunda, in termeni de valoare neta actuala, valorii primei mentionate la litera (a).

CAPITOLUL III: POLITICA DE ACOPERIRE LA NIVEL DE TARA 

39. Stabilirea politicii de acoperire la nivel de tara

(a) Asiguratorul isi defineste, luand in considerare importanta sa si constrangerile economice structurale, propria politica de acoperire la nivel de tara, pe baza evaluarii riscului de tara, a totalului riscurilor existente acoperite pentru fiecare tara si a alcatuirii portofoliului sau de riscuri la nivel de tara.

(b) In momentul definirii politicii sale de acoperire la nivel de tara, asiguratorul ia in considerare clasificarea fiecarei tari debitoare.

(c) Totusi, asiguratorul are dreptul de a suspenda sau a limita acoperirea operatiunilor efectuate catre o anumita tara, indiferent de clasificarea acesteia.

40. Stabilirea totalului riscurilor existente

Totalul riscurilor existente se stabileste, in limitele cotei-parti garantate, in functie de volumul operatiunilor efectuate pe termen mediu si lung, definit in articolul 1 din directiva.

41. Riscul de tara

(a) In cadrul politicii sale de acoperire, asiguratorul nu aplica in principiu nici o restrictie tarilor care apartin grupului cu cel mai mic risc.

(b) Se pot aplica totusi anumite restrictii in politica sa de acoperire in ceea ce priveste alte tari.

(c) Un asigurator care, in principiu, nu ofera acoperire unei tari sau unui anumit grup de tari poate totusi garanta in mod exceptional anumite operatiuni pe motive de politica bilaterala sau de interes national sau in cazul in care o suma suficienta de valuta straina liber convertibila este disponibila pentru operatiunea respectiva.

(d) In cazul tarilor mentionate la litera (b), asiguratorul poate stabili limite de angajament, individual sau cumulat, de exemplu:

- cumulul de riscuri la nivelul acestei tari;

- volumul total al promisiunilor sale de garantie;

- valoarea noilor contracte care urmeaza sa fie garantate;

- suma maxima garantata pentru fiecare operatiune.

Asiguratorul poate, de asemenea, sa creasca prima aplicabila.

Sub aceste limite de angajament pentru o anumita tara, nu se aplica, de regula, nici o restrictie in politica de acoperire.

42. Conditii specifice de acoperire la nivel de tara

In orice imprejurare, asiguratorul poate aplica in mod sistematic unei anumite tari, independent de categoria din care face parte, un anumit numar de conditii de acoperire, cum ar fi:

- garantie de plata sau de transfer de la Banca Centrala sau Ministerul de Finante din tara respectiva;

- scrisoare de credit irevocabila sau garantie bancara;

- prelungirea termenului in care se asteapta plata indemnizatiei;

- reducerea cotei-parti garantate;

- restrangerea acoperirii pentru anumite sectoare de activitate sau anumite tipuri de proiecte.

CAPITOLUL IV: PROCEDURA DE NOTIFICARE 

43. Natura procedurilor de notificare

(a) Asiguratorul aplica procedurile expuse in continuare principiilor comune enuntate in capitolele I, II si III.

(b) Aceste proceduri le completeaza pe cele definite de Decizia 73/391/CEE a Consiliului din 13 decembrie 1973 privind procedurile de consultare si de informare in domeniile asigurarii de credite, garantiilor si creditelor financiare [2].

44. Tipuri de proceduri de notificare

Exista patru tipuri de proceduri de notificare destinate Comisiei si altor asiguratori:

- notificarea anuala pentru informare;

- notificarea pentru decizie;

- notificarea ex ante pentru informare si

- notificarea ex post pentru informare.

Datele furnizate nu trebuie divulgate tertilor.

45. Notificarea anuala pentru informare

(a) La sfarsitul fiecarui an si in orice caz nu mai tarziu de 30 aprilie a anului urmator, fiecare asigurator adreseaza celorlalti asiguratori si Comisiei un raport retrospectiv al activitatii pe care a exercitat-o in cursul anului precedent. Acest raport se refera la toate tarile debitoare si precizeaza, pentru fiecare din aceste tari:

- valoarea promisiunilor de garantie ale asiguratorului;

- totalul riscurilor existente acoperite, definit la punctul 40;

- primele percepute;

- valoarea reacoperirilor efectuate si

- valoarea indemnizatiilor varsate.

(b) La inceputul fiecarui an si cel mai tarziu la 31 ianuarie, fiecare asigurator informeaza ceilalti asiguratori si Comisia cu privire la politica de acoperire, inclusiv la natura si nivelul plafoanelor, precum si la conditiile carora el intelege sa subordoneze in mod sistematic acordarea garantiei sale, politica pe care o are in vedere sau pe care o va practica in cursul anului viitor.

46. Notificarea pentru decizie

(a) In cazul ofertelor concurente ale unor exportatori sau banci comunitare, asiguratorul implicat raspunde rapid oricarei cereri de informatii prezentata de un alt asigurator implicat cu privire la statutul – definit la punctul 5 – debitorului operatiunii respective.

(b) In eventualitatea unui dezacord asupra statutului debitorului, asiguratorii implicati transmit informatia celorlalti asiguratori si le propun o intelegere asupra unui statut convenit de comun acord.

(c) In cazul in care asiguratorii nu se pot intelege asupra statutului debitorului in zece zile lucratoare de la cererea de informatii, asiguratorii implicati aduc dosarul si informatiile corespunzatoare in atentia Comisiei, care adopta o decizie in conformitate cu procedura definita la articolul 4 din prezenta directiva.

47. Notificarea ex ante pentru informare

(a) Asiguratorul care intentioneaza sa deroge de la dispozitiile prezentei anexe si sa acorde conditii de acoperire mai avantajoase in cadrul unei operatiuni izolate sau al unei serii de operatiuni, in unul sau mai multe sectoare, uneia sau mai multor tari sau chiar la nivelul dispozitivului sau general, este obligat sa notifice intentia sa celorlalti asiguratori si Comisiei cu cel putin sapte zile lucratoare inainte ca decizia sa sa produca efecte, precizand motivele derogarii respective – de exemplu, necesitatea de a se alinia la concurenta internationala – si nivelul primei pe care intentioneaza sa o aplice.

(b) Asiguratorul care intentioneaza sa aplice un nivel de prima mai mic decat cel pe care-l notifica anual in conformitate cu punctul 45 litera (b), este obligat sa notifice intentia sa celorlalti asiguratori si Comisiei cu cel putin sapte zile lucratoare inainte ca decizia sa sa produca efecte.

(c) Asiguratorul care, in urma notificarii efectuate de un alt asigurator in conformitate cu litera (a) sau (b), intentioneaza sa acorde conditii mai favorabile decat asiguratorul care a facut aceasta prima notificare, trebuie sa notifice intentia sa celorlalti asiguratori si Comisiei cu cel putin sapte zile lucratoare inainte ca decizia sa sa produca efecte, precizand nivelul primei pe care intentioneaza sa o aplice.

(d) Asiguratorul care, in conformitate cu punctul 41 litera (c), intentioneaza sa acopere anumite operatiuni cu debitori din tari pentru care in mod normal nu acorda acoperire, notifica intentia sa celorlalti asiguratori si Comisiei cu cel putin sapte zile lucratoare inainte ca decizia sa sa produca efecte sale, precizand nivelul primei pe care intentioneaza sa o aplice.
#PAGEBREAK#
48. Notificarea ex post pentru informare

(a) Asiguratorul care decide sa deroge de la dispozitiile prezentei anexe si sa acorde conditii de acoperire mai putin avantajoase in cadrul unei operatiuni izolate sau al unei serii de operatiuni, in unul sau mai multe sectoare, uneia sau mai multor tari sau chiar la nivelul dispozitivului sau general, este obligat sa notifice intentia sa celorlalti asiguratori si Comisiei, cel mai tarziu la 31 ianuarie, pentru anul calendaristic precedent.

(b) Asiguratorul care decide sa ajusteze unul sau mai multe elemente ale politicii sale de acoperire la nivel de tara, comunicata anual in conformitate cu punctul 45 litera (b), notifica imediat aceasta celorlalti asiguratori si Comisiei.

(c) Asiguratorul care, in urma unei notificari efectuate in conformitate cu punctul 47 litera (a) si/sau (b), decide sa acorde aceleasi conditii ca si asiguratorul care a facut aceasta prima notificare, notifica imediat aceasta celorlalti asiguratori si Comisiei.

(d) Fiecare asigurator raspunde fara intarziere si in mod detaliat oricarei cereri de precizare sau de informatii prezentate de alti asiguratori sau de catre Comisie in legatura cu activitatea sa.

49. Utilizarea unui sistem de posta electronica

Toate notificarile se efectueaza in mod normal prin sistemul de posta electronica sau, daca este nevoie, prin orice alt mijloc potrivit de comunicare scrisa instantanee.

[1] JO L 357, 18.12.1982, p. 20.

[2] JO L 346, 17.12.1973, p. 1. Decizie, astfel cum a fost modificata ultima data prin Actul de aderare din 1994.

-------------------------------------------------- 

Nota AvocatNet: 

Numai legislatia europeana din editia printata a Jurnalului Oficial al Uniunii Europene poate fi considerata autentica.