Hotararea CEDO in cauza Bragadireanu impotriva Romaniei

Obiectul a fost pretinsa incalcare de catre statul roman a prevederilor articolului 3 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (in continuare, Conventia), referitoare la interzicerea torturii si a tratamentelor inumane si degradante, precum si pretinsa nerespectare a dreptului la un proces echitabil, respectiv a dreptului la respectarea vietii private si de familie, garantate de articolul 6 § 1 si 8 din Conventie. De asemenea, reclamantul s-a plans si cu privire la incalcarea articolelor 1 (obligatia de a respecta drepturile omului), 7 (legalitatea pedepsei), 13 (dreptul la un recurs efectiv) si 14 (interzicerea discriminarii) din Conventie.

Prin hotararea pronuntata, Curtea a declarat cererea reclamantului admisibila numai sub aspectul pretinsei violari a articolelor 3 (numai in ceea ce priveste conditiile de detentie incepand cu mai 2004) si 6 § 1 din Conventie, declarand inadmisibile capetele de cerere privind incalcarea celorlalte articole din Conventie, mentionate in cererea introductiva.

In fapt, la data de 22 octombrie 1993 reclamantul a fost trimis in judecata pentru savarsirea infractiunii de omor deosebit de grav, prevazuta de articolul 176 din Codul penal, retinandu-se faptul ca acesta si-ar fi omorat concubina. La data de 19 mai 1995, Tribunalul Judetean Giurgiu l-a condamnat pe reclamant la o pedeapsa de 20 de ani inchisoare pentru comiterea infractiunii anterior indicate, sentinta fiind mentinuta de Curtea de Apel Bucuresti printr-o decizie pronuntata la data de 16 februarie 1996. Impotriva acestor hotarari, reclamantul a declarat recurs. In considerarea starii de sanatate a acestuia, Curtea Suprema de Justitie a dispus revocarea masurii arestarii preventive, punerea in libertate a reclamantului si suspendarea procesului penal, in raport de concluziile raportului de expertiza medico-legala efectuat in cauza. Instanta suprema a admis recursul si a trimis cauza spre rejudecare la prima instanta, pentru efectuarea expertizei medico-legale psihiatrice. Sentinta pronuntata de Tribunalul Giurgiu la 20 noiembrie 2000, prin care se dispunea retrimiterea cauzei la procuror, a fost desfiintata de Curtea de Apel Bucuresti la data de 1 martie 2001, astfel incat procedura de judecata a fost reluata in fata Tribunalului Giurgiu, care a pronuntat la data de 10 iunie 2002 o sentinta de condamnare a reclamantului la o pedeapsa de 20 de ani de inchisoare, sub aspectul infractiunii de omor deosebit de grav. Hotararea a ramas definitiva printr-o decizie a Inaltei Curti de Casatie si Justitie din data de 12 februarie 2004.

Sub aspectul pretinsei incalcari a articolului 3 din Conventie, Curtea a constatat faptul ca reclamantul a beneficiat pe perioada detentiei de asistenta medicala, neexistand probe ca starea de sanatate a acestuia s-a agravat datorita regimului de detentie. Curtea a concluzionat ca reclamantul nu a dovedit, „dincolo de orice dubiu”, ca lipsa unui tratament medical adecvat in penitenciar intruneste minimul grad de gravitate pentru a intra sub incidenta articolului 3 din Conventie.

Pe de alta parte, Curtea a retinut faptul ca suprapopularea penitenciarului, precum si conditiile precare de igiena, ca si lipsa unor facilitati adecvate starii de sanatate a reclamantului, constituie un tratament inuman si degradant, constatand incalcarea articolului 3 din Conventie.

De asemenea, Curtea a apreciat ca fiind excesiva durata procedurii penale desfasurate impotriva reclamantului (opt ani si opt luni, din care sapte ani si opt luni dupa ratificarea Conventiei de Romania), pronuntand incalcarea articolului 6 § 1 din Conventie. Curtea a facut referire la rejudecarea cauzei de catre instantele interne, ca urmare a dispunerii cu intarziere a efectuarii expertizei medico-legale psihiatrice.

In ceea ce priveste celelalte aspecte invocate de reclamant in lumina dispozitiilor articolului 6 § 1 din Conventie, care ar reprezenta, in opinia sa, incalcarea dreptului la un proces echitabil (influentarea martorilor de catre procuror, desfasurarea procesului in absenta sa ori lipsa unui avocat ales la unele din sedintele de judecata sau la efectuarea testului poligraf), Curtea a respins ca nefondat acest capat de cerere, in raport de probele rezultand din dosarul cauzei si de informatiile comunicate de Guvern.

Cererea reclamantului avand ca obiect pretinsa violare a articolului 8 din Conventie a fost respinsa ca tardiva, iar cea avand ca obiect incalcarea articolelor 1, 7, 13 si 14 din Conventie, respinsa ca nefondata.

Prin urmare, Curtea a dispus obligarea statului roman la plata sumei de 6.500 EUR catre reclamant, cu titlul de daune morale.