Curtea Europeana a Drepturilor Omului s-a pronuntat la data de 11 octombrie 2007 in cauza Mantog impotriva Romaniei, avand ca obiect pretinsa incalcare de catre statul roman a dreptului la viata si a dreptului la respectarea vietii private si de familie, prevazute de articolele 2 si 8 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale.
Ca obiect a mai fost mentionat si pretinsa nerespectare a prevederilor articolului 3 din aceeasi Conventie, referitoare la interzicerea torturii si a tratamentelor inumane si degradante. De asemenea, reclamanta s-a plans de incalcarea articolului 13 din Conventie, sustinand faptul ca nu a beneficiat in dreptul intern de o cale de recurs efectiva, prin care sa se poata stabili circumstantele decesului fiicei sale.
Prin hotararea pronuntata, Curtea a declarat cererea reclamantei admisibila numai sub aspectul pretinsei violari a articolelor 2 si 13 din Conventie, declarand inadmisibile capetele de cerere privind incalcarea articolelor 3 si 8 din aceeasi Conventie.
In fapt, la data de 5 ianuarie 2000, fiica reclamantei a decedat in cadrul Spitalului Judetean Mehedinti, fiind internata in noaptea de 16/17 decembrie 1999, ora 200, cu diagnosticul „arsura de gradul II si III pe circa 60 % din suprafata corpului”, in cuprinsul foii de observatie mentionandu-se ca „bolnava si-a turnat benzina pe ea, dandu-si foc”. Mama persoanei decedate, reclamanta in cauza de fata, a solicitat tragerea la raspundere a sotului fiicei sale, considerandu-l raspunzator pentru moartea acesteia, dat fiind caracterul violent al ginerelui sau si relatiile tensionate dintre soti. De asemenea, il acuza si pe seful ginerelui sau pentru faptul ca ar fi raportat cu intarziere evenimentul.
In cauza au fost efectuate cercetari de catre Parchetul Militar de pe langa Tribunalul Militar Teritorial Bucuresti, iar prin rezolutia nr. 547/P/2000 din data de 17 mai 2000 s-a dispus neinceperea urmaririi penale impotriva celor doi faptuitori, pentru infractiunile prevazute de articolele 179 (determinarea sau inlesnirea sinuciderii), respectiv 264 (favorizarea infractorului) din Codul penal, nefiind intrunite elementele constitutive ale acestor infractiuni.
Solutia de neincepere a urmaririi penale a fost confirmata ulterior de Sectia Parchetelor Militare din cadrul Curtii Supreme de Justitie, toate plangerile ulterioare ale reclamantei introduse impotriva solutiei procurorului fiind respinse ca neintemeiate. Reclamanta a fost indrumata sa se adreseze cu o plangere in fata tribunalului militar teritorial, in temeiul articolului 21 din Constitutia Romaniei si deciziei nr. 486/1997 a Curtii Constitutionale, dar aceasta nu a apelat la calea de recurs intern mentionata.
Sub aspectul pretinsei incalcari a articolului 2 din Conventie, Curtea a constatat faptul ca organele statului au declansat neintarziat o ancheta in legatura cu conditiile in care a decedat fiica reclamantei, cercetarile penale fiind efectuate pe o durata rezonabila. In raport de datele din dosarul de urmarire penala, Curtea a retinut faptul ca probele contrazic ipoteza avansata de reclamanta privind absenta totala a unei anchete, ci, din contra, ancheta desfasurata a condus la stabilirea circumstantelor decesului fiicei reclamantei, nerezultand ca ar fi intervenit in conditii suspecte.
Cu referire la independenta anchetatorilor raportat la persoanele cercetate, Curtea face o distinctie de situatia din cauza Barbu Anghelescu impotriva Romaniei¸ aratand ca, in cauza de fata, ancheta nu a vizat cercetarea unor fapte de omucidere sau de rele tratamente aplicate de agenti ai statului in exercitiul functiunii, ci faptuitorii au fost anchetati in considerarea calitatii lor de sot, respectiv prieten al sotului victimei. Curtea a mai constatat faptul ca cercetarile au fost efectuate de institutii diferite de cele unde erau angajati faptuitorii, iar din dosarul cauzei nu a rezultat niciun element care ar putea conduce la concluzia ca autoritatile ar fi incercat sa evite o condamnare penala a persoanelor anchetate.
Sub aspectul incalcarii articolului 13 din Conventie, care garanteaza dreptul la un recurs intern efectiv, Curtea a considerat ca acest capat de cerere este legat in mod direct de cel vizand nerespectarea articolului 2 din Conventie, astfel incat, tinand cont de elementele expuse anterior, nu a considerat necesar sa-l examineze separat.
Comentarii articol (0)