Hotararea CEDO in cauza Stoica impotriva Romaniei

De asemenea, Curtea a statuat si faptul ca nu a existat o incalcare a articolului 13 din Conventie (dreptul la un recurs efectiv), in ceea ce priveºte posibilitatea reclamantului de a ataca rezolutia finala de netrimitere in judecata pronuntata de procurorul militar, iar capatul de cerere referitor la pretinsa violare a articolului 6, par. 1 din Conventie (dreptul de acces la un tribunal) a fost respins ca admisibil, constatandu-se neepuizarea cailor de recurs interne, respectiv reclamantul nu a introdus plangere in fata instantei competente impotriva solutiei procurorului de neincepere a urmaririi penale, potrivit dispozitiilor articolului 2781 din Codul de procedura penala, astfel cum a fost modificat si completat prin Legea nr. 281/2003.
In fapt, la data de 3 aprilie 2001, reprezentanti ai autoritatilor locale din comuna Dolhasca, judetul Suceava, s-au deplasat in satele din comuna mentionata, in vederea identificarii proprietarilor animalelor care pasunau ilegal. Pe parcursul derularii acestei activitãþi, a avut loc un accident in satul Gulia, in apropierea unui magaz apartinand unuia dintre membrii comunitatii locale. Apreciind ca localnicii prezenti au o atitudine necorespunzatoare, amenintatoare chiar, reprezentantii autoritatilor au parat locul accidentului. Mai multe dintre persoanele prezente, printre acestea si reclamantul, in varsta de 14 ani, au formulat plangeri penale impotriva politistilor care insoteau viceprimarul comunei, sustinand ca ar fi fost agresate de acestia si apreciind ca acest lucru s-ar datora originii lor etnice.
Printr-o rezolutie din data de 2 octombrie 2001, Parchetul Militar Bacau a dispus neinceperea urmaririi penale fatã de persoanele indicate in plangerile penale formulate de reclamant, prin reprezentanti, precum si de celelalte persoane care au sustinut ca fusesera agresate de reprezentatii autoritatilor.
Impotriva dispozitiei de netrimitere in judecata au formulat plangere reprezentantii reclamantului, iar Parchetul de pe langa Curtea Suprema de Justitie, sectia militara, a confirmat solutia de neincepere a urmaririi penale in cauza.
In ceea ce priveºte articolul 3 din Conventie, dupa ce Curtea a apreciat ca leziunile suferite de reclamant, minor la data faptelor, atestate de actele medicale, intra in sfera de aplicare a acestui articol din Conventie, a concluzionat ca autoritatile nationale nu au desfasurat o ancheta efectiva asupra plangerii reclamantului avand ca obiect pretinsele rele tratamente la care a fost supus de agentii statului. Astfel, Curtea a remarcat faptul ca nu au fost audiate toate persoanele care au fost martori la incidente, iar unele depozitii ale martorilor, date in favoarea reclamantului, au fost inlaturate de organul anchetator, fara o motivare adecvata. De asemenea, s-a apreciat cã neintroducerea unei plangeri de catre lucratorii de politie implicati in incidente impotriva reclamantului si a celorlalti pretinsi agresori din randul persoanelor de etnie roma, induce un dubiu cu privire la credibilitatea versiunii prezentate de autoritati. Chiar presupunand ca persoanele indicate de reclamant ca fiind agresorii sai nu au comis faptele de violenta, reclamantul nu ar fi putut formula o plangere prealabila, conform articolului 180 din Codul penal, in absenta unor cercetari ale organelor de politie, in vederea identificarii autorilor faptelor. Curtea face trimitere si la argumentele retinute in cauzele Barbu Anghelescu, Bursuc si Dumitru Popescu nr. 1 impotriva Romaniei, cu privire la dubiile existente fata de independenta ierarhica si institutionala a procurorilor militari.
Curtea apreciaza ca autoritatile nationale nu au stabilit de o maniera satisfacatoare daca leziunile produse reclamantului au fost cauzate sau nu ca urmare a tratamentului aplicat de lucratorii de politie, concluzionand ca reclamantul a fost supus unui tratament inuman si degradant, cu referire la cauza Cobzaru impotriva Romaniei, ceea ce reprezinta o incalcare a articolului 3 din Conventie, sub aspectul laturii materiale. De asemenea, fata de deficientele analizate mai sus, cu privire la modul de desfasurare a anchetei penale, Curtea a constatat incalcarea articolului 3 din Conventie si sub aspect procedural.

In ceea ce priveste articolul 6 par. 1 din Conventie, fatã de plangerea reclamantului, care a invocat faptul ca i-a fost incalcat dreptul de acces la o instanta civila, avand in vedere solutia de neincepere a urmaririi penale, Curtea a respins acest capat de cerere pentru neepuizarea cailor de recurs interne, apreciind ca reclamantul avea la dispozitie o cale adecvata, eficienta, pentru a obþine remedierea situatiei invocate, respectiv putea sase adreseze instantei competente cu o plangere impotriva solutiei de neincepere a urmaririi penale.
Referitor la articolul 13 din Conventie, sub cele doua laturi ale plangerii reclamantului, Curtea nu a apreciat necesar sa analizeze separat capatul de cerere avand ca obiect pretinsa ineficacitate a anchetei penale desfasurate de autoritãti cu privire la relele tratamente aplicate reclamantului, avand in vedere concluziile formulate sub aspectul incalcarii articolului 3 din Conventie.
Pe de alta parte, fata de sustinerea reclamantului ca legea interna nu ii oferea posibilitatea de a ataca in instantã solutia procurorului de neincepere a urmaririi penale, ceea ce reprezenta un impediment de a obþine daune materiale intr-un eventual proces civil, Curtea a stabilit ca existaunele excepti, infuncte de circumstantele cauzei, de la regula potrivit careia reclamantul trebuia sa epuizeze caile de recurs interne disponibile la data sesizarii Curtii. Astfel, s-a retinut faptul ca incidentele au avut loc la data de 3 aprilie 2001, iar solutia de neincepere a urmaririi penale a fost pronuntatã la data de 2 octombrie 2001, confirmata de procurorul ierarhic superior la data de 15 mai 2002. Legea nr. 281/2003, de modificare a Codului de procedura penala, a devenit aplicabila incepand cu data de 1 ianuarie 2004, iar din acest moment, reclamantul avea posibilitatea de a introduce la instanta competenta o plangere impotriva solutiei procurorului militar de netrimitere în judecatã, pe care o considerã o cale de recurs internã efectivã, avand în vedere ºi caracterul legii noi de rezolvare a unei probleme structurale existente la nivel national, asigurand repararea prejudiciilor cauzate prin incalcarea unor drepturi procedurale fundamentale. Curtea a retinut avantajele prezentate de noua lege, inclusiv garantiile de natura procedurala, precum si faptul ca o perioada de mai puþin de trei ani de la data faptelor nu inlatura caracterul adecvat al acestei cai de recurs.
In consecinta, Curtea a respins acest capat de cerere, amintind caracterul subsidiar al mecanismului reprezentat de sistemul Conventiei.
In privinta articolului 14 din Conventie, prin raportare la articolul 3, reclamantul considera ca relele tratamente pretins comise de politisti ar fi fost rezultatul unei discriminari la care ar fi fost supus de catre autoritati. Curtea, prin raportare la jurisprudenta sa in cauze similare, a reamintit faptul ca dovada unei motivatii rasiale a unui anumit comportament al autoritatilor este uneori extrem de dificil de dovedit, iar Statului ii revine obligatia de depune toate diligentele pentru a investiga un potential comportament discriminatoriu al agentilor sai. In cauza, procurorul anchetator a statuat ca nu a existat niciun aspect rasial in desfasurarea incidentelor din 3 aprilie 2001, insa Curtea a luat act de faptul ca anumite aspecte (cum ar fi faptul ca doar unele dintre depozitiile martorilor de etnie roma au fost considerate ca fiind partinitoare, spre deosebire de cele ale lucratorilor de politie), conduc la concluzia ca autoritãtile statului nu au depus toate diligenþele pentru a investiga posibilele motivatii de naturã rasiala care ar fi putut genera conflictul. Analizand circumstantele cauzei, Curtea retine faptul ca acest conflict nu este neutru din punctul de vedere al manifestarilor rasiste, de vreme ce nici procurorul abilitat sa efectueze ancheta, nici Guvernul nu au oferit explicatii cu privire la motivatia rasiala care a stat la baza actiunii ofiterilor de poliþie. Prin urmare, Curtea a constatat incalcarea articolului 14 raportat la articolul 3 din Conventie, fara a mai considera necesar sa analizeze dispozitiile care interzic discriminarea prin raportare la articolul 13.
In ceea ce priveste cererea de acordare a unei satisfactii echitabile, Curtea a obligat Guvernul la plata catre reclamant a sumei de 15.000 EUR, cu titlul de daune morale, respingand cererea acestuia de acordare a despagubirilor materiale. De asemenea, statul roman a fost obligat la plata sumei de 2.278 EUR, reprezentand onorariul reprezentantului reclamantului, cu titlu de cheltuieli de judecata.