Despre inalienabilitatea legala a bunurilor

 In ceea ce priveste continutul notiunii de inalienabilitate legala, prin aceasta intelegem ca bunurile afectate de o astfel de dispozitie legala nu pot fi instrainate prin acte juridice[2] nici in mod voluntar si nici prin expropriere, imposibilitatea dezmembrarii si constituii drepturilor reale derivate: uz, uzufruct, abitatie, servitute (cu exceptia celor stabilite prin fapta omului si compatibile cu uzul sau interesul public), superficie, interdictia gajarii sau ipotecarii acestora sau altfel spus, scoaterea lor din circuitul civil general[3]. La acestea alti doctrinari[4] mai adauga ca si extensii ale inalienabilitatii faptul ca bunurile afectate de inalienabilitate legala nu pot fi detinute in coproprietate de o persoana publica si o persoana privata, ca asupra terenurilor domeniului public nu se poate dispune reconstituirea sau constituirea dreptului de proprietate[5], imposiblitatea exercitarii de catre terti a actiunilor posesorii cu privire la bunurile pubice.
 
2. Izvoare juridice: Potrivit Constitutiei Romaniei, art.136 alin.3 si alin.4[6], o prima categorie de bunuri inalienabile (de altfel, singura categorie de bunuri a caror inalienabilitate este prevazuta de insasi Constitutia Romaniei)[7] sunt cele apartinand proprietatii publice, textul in discutie precizand si unul dintre caracterele importante ale proprietatii publice si anume inalienabilitatea. Inalienabilitatea bunurilor proprietate publica precum si a dreptului de proprietate publica corespunzator, constituie astazi un principiu important dar nerecunoscut dintotdeauna[8] al domeniului public fiind si expresia scoaterii bunurilor apartinand proprietatii publice din circuitul civil general.     
 
Pe langa bunurile apartinand proprietatii publice, inalienabilitate legala mai poate privi si alte categorii de bunuri, situatiile de inalienabilitate legala fiind astazi destul de numeroase. Unele dintre dispozitiile de acest gen sunt stipulate in consideratia bunului (intuitu rei) iar altele in consideratia persoanei (intuitu personae), unele fiind definitive iar altele temporare. Dintre acestea amintim:
-         Decretul-lege nr.61/1990 privind vanzarea de locuinte construite din fondurile statului catre populatie, (art.12) care stipuleaza inalienabilitatea temporara (locuintele in discutie nu pot fi restructurate sau instrainate, prevede legea) a locuintelor cumparate cu credit CEC in temeiul actului normativ mentionat, fara autorizarea prealabila a CEC-ului;
-         Legea nr.18/1991 privind fondul funciar, republicata, (art.19 alin.1, art.21, art.32 si art.43) contine dispozitii cu privire la inalienabilitatea temporara (10 ani) a terenurilor atribuite prin constituirea (nu si reconstituirea) dreptului de proprietate privata asupra lor, termenul urmand sa fie calculat de la inceputul anului urmator celui in care s-a facut inscrierea proprietatii;
-         Legea nr.18/1991 privind fondul funciar (art.50) stipuleaza ca terenurile agricole din extravilan nu pot face obiectul unei executari silite sau voluntare decat in cazurile prevazute de lege;
-         Legea nr.112/1995 pentru reglementarea situatiei juridice a unor imobile cu destinatia de locuinte trecute in proprietatea statului (art.9 alin.1 si alin.8), stabileste interdictia temporara (timp de 10 ani de la data cumpararii) de instrainare prin acte intre vii, cu titlu oneros sau cu titlu gratuit, a apartamentelor care nu se restituie in natura fostilor proprietari sau mostenitorilor acestora si care pot fi cumparate de chiriasii titulari ai unui contract de inchiriere ai apartamentelor in cauza; iar art. 44 din Legea nr.10/2001 privind restituirea imobilelor preluate abuziv confera chiriasilor cumparatori si posibilitatea de a instraina imobilele dobandite, inainte de implinirea termenului de 10 ani dar numai fostului proprietar al acelei locuinte[9];
-         Legea nr.114/1996 a locuintei, republicata, (art.19), dispune ca locuintele realizate cu subventii de la bugetul de stat nu pot fi instrainate prin acte intre vii decat dupa restituirea integrala a sumelor actualizate primite cu acest titlu;
-         Legea nr.2/1998 privitoare la prelevarea si transplantul de tesuturi umane, lege care interzice instrainarea corpului uman sau a elementelor acestuia privite ut singuli, prin raportare si la dispozitiile constitutionale care garanteaza dreptul la viata al persoanei umane (art.22/Constitutie) precum si dreptul la viata privata al persoanei drept care insa nu trebuie exercitat de maniera a aduce atingere drepturilor si libertatilor celorlalti, bunelor moravuri ori ordinii publice (art.26 alin.2/Constitutie);
-         Legea nr.54/1998 prvind circulatia juridica a terenurilor (art.15) interzice instrainarea prin acte juridice intre vii a terenurilor cu privire la al caror titlu exista litigii pe rolul instantelor judecatoresti, interdictia de instrainare incetand numai la data solutionarii acestor litigii;
-         O.U.G. nr.9/1999 privind protectia chiriasilor si stabilirea chiriei pentru spatiile cu destinatie de locuinta (art.44) dispune ca bunurile imobile – terenuri si constructii cu destinatia de locuinta – care fac obiectul unei incunostintari scrise, notificari sau cereri in constatarea sau realizarea dreptului de proprietate din partea persoanelor fizice sau juridice deposedate de aceste bunuri nu pot fi instrainate sub nici o forma prin acte juridice intre vii, concesionate, ipotecate, date in leasing, inchiriate sau subinchiriate in beneficiul unui nou chirias;
-         Legea nr.190/1999 privind creditul ipotecar pentru investitii imobiliare (art.5) stipuleaza ca imobilele construite, cumparate, realizate, consolidate sau extinse prin utilizarea unor credite acordate de institutii financiare autorizate nu vor putea fi instrainate, pana la rambursarea integrala a creditului, decat cu acordul prealabil al creditorului ipotecar, adica al institutiei finantatoare;
-         Legea nr.182/2000 (art.32), declara inalienabile bunurile culturale mobile clasate, aflate in proprietatea publica a statului sau unitatilor administrativ-teritoriale;
-         Codul civil roman (art.534) care reglementeaza dreptul de uzufruct caracterizandu-l drept incesibil prin acte juridice intre vii sau pentru cauza de moarte si stabilind si o exceptie de la aceasta[10];
-         Codul civil roman (art.647) declara nesusceptibile de apropriere privata si ca atare inalienabile lucruri precum razele soarelui, apa, aerul etc., cunoscute si sub denumirea de res communis;
-         Codul civil roman (art.571) prevede ca dreptul de uz are un caracter strict personal, neputand fi cedat sau inchiriat altcuiva;
-         Codul civil roman (art.572 alin.2) vorbind despre dreptul de abitatie, care este un drept strict personal, instituie o exceptie de la caracterul personal al acestuia conferind titularului posibilitatea de a inchiria unei alte persoane, in anumite conditii, partea din casa pe care nu o locuieste;
-         Regulamentul pentru administrarea averilor bisericesti, declara inalienabile bunurile sacre si cele asimilate acestora.
 
3. Scopul admiterii inalienabilitatii legale: Ratiunea pentru care se admite limitarea legala a proprietatii rezida in functia sociala a acesteia sau altfel spus in necesitatea armonizarii interesului individual cu cel general al societatii, necesitate care constituie chiar un principiu al dreptului civil roman[11] si un principiu al protectiei drepturilor fundamentale ale omului, daca este sa avem in vedere art.18/CEDO si art.1 alin.2/Primul Protocol aditional la CEDO, care permite statelor „sa reglementeze folosinta bunurilor conform interesului general...”. Trebuie mentionat insa ca notiunea de „reglementare a folosintei bunurilor” consideram ca include, in ceea ce priveste prezentul studiu, atat cazurile de inalienabilitate legala cat si derogarile relative de la principiul liberei circulatii a bunurilor.
 
4. Delimitarea intre inalienabiliatea legala si alte derogari de la principiul liberei circulatii a bunurilor: Nu constituie clauze de inalienabilitate, ci numai derogari relative de la principiul liberei circulatii a bunurilor[12] bunurile monopol de stat (deoarece acestea se afla in circuitul civil si pot fi vandute, respectiv cumparate, in conditiile prevazute de lege, numai de persoane fizice sau juridice autorizate pe baza de licenta), bunurile care din motive de ordine publica sau economico-sociale, pot fi cumparate numai cu respectarea unor prevederi legale speciale (de exemplu, armele, munitiile, materialele explozive, deseurile toxice etc.), bunurile din patrimoniul cultural national – daca nu fac parte din domeniul public al statului sau unitatilor administrativ teritoriale – care pot fi instrainate, respectiv dobandite, metalele si pietrele pretioase sunt in circuitul civil dar legea fixeaza anumite limitari in ceea ce priveste operatiunile cu aceste categorii de bunuri ori obiectele de cult.
 
5. Sanctiunea: O ultima precizare cu privire la inalienabilitatea legala se refera la sanctiunea care intervine in cazul incheierii actului juridic cu nesocotirea acesteia, act juridic care va fi lovit de nulitate absoluta[13], inalienabilitatea legala fiind de ordine publica.

NOTE:

[1] A se vedea, C.C. dec. nr.6 din 11 noiembrie 1992, publicata in M. Of. nr.48/04.03.1993. Aceasta decizie de admitere a exceptiei de neconstitutionalitate, relativa la dispozitiile art.2 alin.1 si respectiv art.5 din Legea nr.58/1991 privind masuri premergatoare situatiei juridice a unor imobile trecute in proprietatea statului dupa 23 august 1944 stabileste o regula importanta in ceea ce priveste inalienabilitatea legala si anume aceea ca acesta poate fi declarata numai prin lege organica.
[2] Atat intre vii cat si pentru cauza de moarte (cum este cazul celor prevazute de Constitutie in art.136) sau numai prin acte juridice intre vii nefiind prevazuta si inalienabilitatea pentru cauza de moarte ci chiar fiind stipulata expres reintrarea bunurilor in circuitul civil general si deci alienabilitatea, in cazul decesului persoanei detinatoare.
[3] O. Ungureanu, C. Munteanu, Drept civil. Drepturi reale, Editia a III-a revazuta si adaugita, Editura Rosetti, Bucuresti, 2005, p.148; C. Jugastru, Unitatile administrativ-teritoriale. Domeniul public, domeniul privat, Editura Argonaut, Cluj-Napoca, 2001, p.79-82.
[4] C. Jugastru, Unitatile administrativ-teritoriale. Domeniul public, domeniul privat, Editura Argonaut, Cluj-Napoca, 2001, p.81-82.
[5] C. Jugastru, op. cit., p.81 nota de subsol nr.92.
[6] M. Constantinescu, I. Muraru, A. Iorgovan, Revizuirea Constitutiei Romanei. Comentarii si explicatii, Editura Rosetti, Bucuresti, 2003. Art.136 alin.3 prevede ca: ”Bogatiile de interes public ale subsolului, spatiul aerian, apele cu potential energetic valorificabil de interes national, plajele, marea teritoriala, resursele naturale ale zonei economice si ale platoului continental, precum si alte bunuri stabilite prin lege organica, fac obiectul exclusiv al proprietatii publice” iar alin.4 subliniaza ca: “Bunurile proprietate publica sunt inalienabile”.
[7] Dar si de legi organice precum: Legea nr.213/1998 privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia (art.11), Legea nr.215/2001 privind administratia publica locala (art.122 alin.2) care completeaza sfera bunurilor proprietate publica declarate legal inalienabile.
[8] Spre exemplu, in perioada Evului Mediu, lipsa unei distinctii clare intre domeniul public si cel privat, a condus la o larga raspandire a unor conceptii patrimonialiste cu privire la natura juridica a teritoriului de stat ori a modalitatilor sale de dobandire sau transmitere. Este cunoscut faptul ca teritoriul de stat constituia un dominium, proprietatea privata a monarhului, acesta putandu-l instraina in urma casatoriilor membrilor familiei sale ori prin partaj succesoral, astfel ca nu numai notiunea de proprietate publica dar si cea de inalienabilitate nu isi gaseau locul in acele vremuri. A se vedea pentru amanunte si R. Miga – Besteliu, Drept international. Introducere in dreptul international public, Editura All Beck, Bucuresti, 2003, p.231-232; Este meritul Edictului de la Moulins (1566), in cazul Frantei, de a fi introdus regula inalienabilitatii bunurilor apartinand domeniului coroanei tocmai pentru a contracara situatiile atipice in care acesta putea fi instrainat prin vointa exclusiva a monarhului. A se vedea pentru amanunte, C. Jugastru, op. cit., p.83.
[9] A se vedea M. Nicolae, Discutii privind interdictiile legale de instrainare a unor bunuri imobiliare, Dreptul nr.7/2001, p.47-56. Autorul citat a caracterizat interdictiile de instrainare prevazute de Legea nr.18/1991, Legea nr.112/1995 si Legea nr.10/2001 drept: a. cazuri de inalienabilitate legala; b. cazuri de indisponibilizare partiala, deoarece nu vizeaza, in principiu decat instrainarea prin acte intre vii, nu si transmisiunile prin mostenire legala ori testamentara; c. cazuri de indisponibilitate speciala; d. caracter temporar (valabile 10 ani), cu exceptia dispozitiilor art.44 din Legea 10/2001.  
[10] O. Ungureanu, C. Munteanu, op. cit., p.207-308.
[11] Ghe. Beleiu, Drept civil roman. Introducere in dreptul civil. Subiectele dreptului civil, Casa de editura si presa Sansa S.R.L., Bucuresti, 1995, p.31-32. Autorul citat vorbeste despre principiul imbinarii intereselor individuale cu cele generale, a carui incalcare constituie abuz de drept.
[12] A se vedea pentru amanunte, F. Deak, Tratat de drept civil. Contracte speciale, Editura Actami, Bucuresti, 1999, p.51-52
[13] In aceste conditii, si dat fiind si faptul ca Legea nr.103/1992 acorda cultelor religioase dreptul exclusiv pentru producerea obiectelor de cult iar printre obiectele de cult se afla si icoanele iar lumanarile sunt asimilate obiectelorde cult, refuzul Arhiepiscopiei Tomis Constanta de a autoriza o societate comerciala sa produca astfel de obiecte, apare justificat, eludarea dispozitiei legale fiind sanctionata cu nulitatea actului. A se vedea C.S.J., s.cont.adm., dec. nr.18/1994, in Dreptul nr.11/1994, p.118, citata si de C. Birsan, Drept civil. Drepturile reale principale, Editura All Beck, Bucuresti, 2001, p.55, nota de subsol 1.