Din luna februarie, raportarea restantelor de plata in sistemul Biroului de credit va fi supusa unor noi reglementari. Bancile vor trebui sa-si informeze clientii asupra oricaror date pe care le vor folosi pentru intocmirea asa-numitului cazier bancar.
Autoritatea Nationala de Supraveghere a Prelucrarii Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP) a elaborat un nou cadru legislativ in privinta prelucrarilor de date efectuate in sisteme de evidenta de tipul birourilor de credit. Prevederile Deciziei ANSPDCP nr. 105/2007 vor intra in vigoare de la 26 februarie.
In sectorul bancar romanesc, exista inca din 2004 un Birou de Credit, in cadrul caruia, 25 de banci detin calitatea de actionar. Biroul de Credit colecteaza si furnizeaza participantilor in sistem date referitoare la persoanele fizice care au contractat credite.
Pe baza informatiilor, Biroul emite rapoarte de credit care reflecta solvabilitatea clientilor.
Raportarea restantelor de plata, anuntata cu 15 zile inainte
Potrivit reglementarilor ANSPDCP, Biroul de Credit va putea prelucra doar datele persoanelor fizice care detin calitatea de imprumutati, codebitori sau giranti. Aceste date vor fi transmise de banci doar cu acordul scris al solicitantilor creditului, obtinut la data depunerii cererii.
Participantii in acest sistem, institutii financiare sau de credit, pot transmite Biroului date despre clienti care vizeaza atat identificarea fiecarei persoane, cat si informatii referitoare la intarzierile la plata sau pe cele referitoare la creditele acordate acestora. Totodata, Biroul de credit, va prelucra si date referitoare la fraudulenti, in relatia directa cu unul din participantii in sistem.
Informatiile care vizeaza restantele pot fi trimise Biroului de Credit numai dupa 30 de zile de la data scadentei. Mai mult, bancile vor fi obligate sa-si instiinteze clientii cu cel putin 15 zile inainte, asupra trimiterii acestor date catre Biroul de Credit. Instiintarea poate fi facuta in scris, telefonic, prin SMS sau prin e-mail.
Clientii restantieri vor fi "reabilitati" dupa 4 ani
Biroul de Credit va stoca datele clientilor institutiilor financiare sau de credit timp de 4 ani de la data achitarii ultimei rate restante sau de la data ultimei actualizari transmise, in cazul neachitarii restantelor pana la data respectiva.
Dupa expirarea acestui termen, datele cu caracter personal vor fi sterse din sistemul de evidenta sau vor fi transformate in date anonime si prelucrate in scopuri statistice.
Autoritatea de reglementare in domeniul prelucrarii datelor cu caracter personal a redus, astfel, termenul de 5 ani in care aceste informatii puteau fi folosite pentru determinarea solvabilitatii clientilor.
Biroul de Creditare va putea stoca pentru cel mult 6 luni si datele cu caracter personal ale solicitantilor de credit care au renuntat la cerere sau a caror cerere a fost respinsa.
Comentarii articol (1)