Teoria celor trei acte juridice versus teoria actului unic - in cazul transferului

Din ansamblul legislatiei in materie, observam ca pentru unele categorii de personal care au o stabilitate in munca mai puternica, este utilizat termenul de modificare, pe care doctrina a inteles-o ca fiind „definitiva”, iar pentru altele, cu garantii mai reduse ale acestui principiu sau la care, prin transfer, se adauga continutului raportului de munca ori de serviciu un element nou, se foloseste notiunea de incetare. In acest ultim caz exista o referire la incheierea unui nou act juridic inlocuitor. 

Va trebui sa intelegem ca modificarea raportului de munca marcheaza incetarea unui contract de munca, urmata de incheierea celui de-al doilea prin intermediul conventiei de transfer,  deci un al treilea act juridic distinct, menit sa exprime vointa celor trei subiecte de a cesiona:
a)     angajatorul cedent - de la care se face trecerea intr-o noua munca;
b)     angajatorul cesionar - sub autoritatea caruia salariatul isi va continua activitatea - care se subroga in drepturile si obligatiile cedentului;
c)      salariatul cedat - cu mentinerea drepturilor si obligatiilor initiale. 

Despre cesiunea de creanta, pe care se grefeaza transferul personalului, s-a aratat[1] ca reprezinta o conventie prin care un creditor transmite o creanta a sa unei alte persoane. Prin efectul cesiunii, noul creditor al debitorului cedat va fi cesionarul. Pentru validitatea cesiunii de creanta nu este necesar consimtamântul debitorului cedat. El este un tert fata de conventia intre cedent si cesionar, dar pentru ca cesiunea sa fie opozabila tertilor, deci inclusiv debitorului cedat, trebuie indeplinite anumite formalitati – notificarea sau acceptarea facuta de acesta.
In partea contractului dintre cedent si cesionar acesta devine titular al drepturilor cu toate accesoriile, garantiile si actiunile aferente acestora, astfel cum ele figurau in patrimoniul cedentului.[2]
In ceea ce priveste acceptarea primelor doua acte juridice pe lânga cel de-al treilea – mentionate mai sus - au existat dispute[3] care au pus in discutie insasi natura juridica de cesiune a transferului.
S-a sustinut[4] ca inlocuirea unui contract cu altul nu ar fi specifica cesiunii - care implica transmiterea creantei unei alte persoane - ci novatiunii. 

Novatia, reglementata de art. 1128 din Codul civil ca fiind conventia prin care partile sting o obligatie (inceteaza contractul de munca existent) pentru a o inlocui cu una noua (prin alt contract de munca incheiat cu angajatorul catre care opereaza transferul) este - asa cum o recomanda si denumirea - un mod de stingere a obligatiilor, ceea ce inseamna ca are, in acelasi timp, efect extinctiv si constitutiv (vechea obligatie se stinge pentru a lua nastere una noua)[5].
„Acestea fiind efectele novatiei, teza inlocuirii contractului de munca existent nu poate explica cum in cazul transferului se asigura totusi continuitatea raportului juridic de munca, din moment ce acesta nu ar mai avea la baza contractul de munca existent ci un nou contract de munca”[6].
In acelasi sens s-a aratat[7] ca daca transferul ar consta in desfacerea contractului, urmata de incheierea altuia, acestea s-ar intocmi in mod separat, intre ele nu ar fi o legatura, unul ar succede celuilalt, fapt ce nu corespunde realitatii - trecerea de la un angajator la altul nu se realizeaza prin mai multe acte juridice distincte, ci printr-un act unic, printr-o conventie. 

Totusi, natura juridica de cesiune a prevalat[8] si corespunde terminologiei juridice utilizate, inclusiv in legislatia comunitara, fapt pentru care o vom accepta si noi, cu observatia ca important este sa retinem esenta celor exprimate mai sus: transferul reprezinta o conventie de cesiune a continutului raportului juridic obligational, deci care are pur si simplu acest obiect, ceea ce poate echivala, intr-o simpla exprimare cu transmiterea contractului.    
Ad absurdum, am asista la transmiterea fizica a vechiului contract de munca/act de numire in functie care l-ar urma pe angajat oriunde si ori de câte ori acesta se va transfera.
Doar omisiunea unei indoieli carteziene asupra doctrinei clasice a determinat concluzia ca institutia juridica a cesiunii, admisa pentru exprimarea fizionomiei juridice a transferului, s-ar opune inlocuirii vechiului contract.
In ceea ce ne priveste, disputele pe aceasta tema sunt simple speculatii teoretice care nu au valoare practica.
De aceea, intelegem sa concluzionam ca fizionomia juridica a cesiunii este caracteristica transferului dar nu este compatibila cu teoria clasica a actului unic ci cu cea avansata de noi: teoria celor trei acte juridice[9].  
  
NOTE:
[1] A se vedea C. Statescu, C. Birsan, Dreptul civil – Teoria generala a obligatiilor, Editura ALL, Bucuresti, 1996,  p. 326 - 327.
[2] A se vedea M. B. Cantacuzino, Elementele dreptului civil, Editura ALL Educational, Timisoara, 1998, p. 480.
[3] A se vedea: M. Witzman, Curs de drept muncitoresc, Bucuresti 1957, p. 222-223; S. Laden, T. Zega, Despre contractul individual de munca, Editura Consiliului Central al Sindicatelor, Bucuresti 1956, p. 35-40; V. I. Campianu, Dreptul muncii, Editura didactica si pedagogica, Bucuresti 1967, p. 151-152; V. I. Campianu, G. N. Vasu, Incheierea, modificarea si incetarea contractului de munca, Editura Stiintifica, Bucuresti 1965, p. 72; Gh. Brehoi, Modificarea contractului de munca prin transfer, Editura Politica, Bucuresti, 1983, p. 38 - 40.
[4] Gh. Brehoi, op. cit., p. 39.
[5] A se vedea: M. B. Cantacuzino, op. cit., p. 488; R. Balanescu, A. Baicoianu, Drept civil roman, Bucuresti 1943, p. 214; T. R. Popescu, P. Anca, Teoria generala a obligatiilor, Editura Stiintifica, Bucuresti 1968, p. 404; Gh. Brehoi, op. cit., p. 38
[6] Gh. Brehoi, op. cit., p. 38.
[7] A se vedea S. Ghimpu, Gh. Mohanu, Garantii ale stabilitatii in munca, Editura Politica, Bucuresti, 1977, p. 66 - 67.
[8] A se vedea: S. Beligradeanu, Posibilitatea reglementarii transferului in cazul persoanelor incadrate prin contract individual de munca II, in „Dreptul” nr. 1/2007, p.103; I. T. Stefanescu, Tratat de dreptul muncii, Editura Wolters Kluwer, Bucuresti, 2007, p. 319.
[9] In acelasi sens a se vedea A. Cioriciu, Consideratii generale privind complexitatea si utilitatea actuala a transferului, in „Revista romana de dreptul muncii”, nr. 1/2007, p. 67 – 69.