Performantele financiare aferente primelor noua luni din 2007
La nivelul contului de profit si pierdere, ne-au retinut atentia urmatoarele aspecte:
1.evolutia cifrei de afaceri, care a inregistrat o scadere (mai mult sau mai putin dramatica) de 24% (8.218.753 lei) comparativ cu perioada similara a anului precedent. in schimb, scaderea a fost partial compensata de cresterea cu 5.701.124 lei a veniturilor din variatia stocurilor, astfel incat veniturile totale din exploatare au inregistrat o scadere de numai 8,17%.
in decursul anului 2006, cifra de afaceri a societatii a inregistrat o crestere de 13,08% iar veniturile din exploatare erau cu 17,92% mai mari decat cele din 2005.
2.reducerea cu 9,93% a cheltuielilor din exploatare, aceasta reducere depasind prin amplitudine scaderea veniturilor din exploatare.
Reducerea cheltuielilor din exploatare se datoreaza scaderii unor categorii de cheltuieli ce detin ponderi importante in cadrul cheltuielilor din exploatare, cum ar fi cheltuielile cu materiile prime si materialele consumabile si costurile salariale. in schimb, cresteri nesemnificative au fost inregistrate de cheltuieli precum cele privind prestatiile externe si cele privind marfurile.
3.activitatea financiara a societatii s-a soldat cu o pierdere in valoare de 358.969 lei, comparabila cu cea inregistrata in perioada similara a anului precedent. Pierderea financiara din perioada analizata reprezinta 24,92% din profitul brut.
4.ca urmare a acestor evolutii, activitatea VES SA Sighisoara in primele noua luni din 2007 s-a soldat cu un profit net in suma de 1.192.126 lei, in crestere cu 67,20% fata de perioada similara a anului precedent.
Evolutia favorabila survine in continuarea celei inregistrate in 2006, cand societatea a obtinut un profit cu 52,55% mai mare decat cel din 2005.
La nivel bilantier, VES SA Sighisoara a inregistrat urmatoarele evolutii semnificative:
1.comparativ cu inceputul anului, activele totale ale societatii au inregistrat un avans de 28,69%. in cadrul acestora, imobilizarile corporale au ramas relativ constante (-0,16%) si detin o pondere de 38,76% din valoarea activelor totale. in schimb, activele circulante au inregistrat o crestere de 57,59% (8.014.569 lei), pe seama cresterii cu 363,19% (6.735.837 lei) a stocurilor de produse finite si marfuri;
2.la nivelul pasivelor societatii, datoriile pe termen scurt au inregistrat o crestere de 68,16% (7.049.015 lei), pe seama cresterii cu 145,71% a sumelor datorate institutiilor de credit. Datoriile societatii ce trebuie platite intr-o perioada mai mare de un an au scazut cu 13,18%, pana la nivelul de 1.569.721 lei.
in consecinta, gradul de indatorare al societatii a crescut usor, inregistrand in prezent nivelul de 53,51%, ceea ce reflecta o dependenta ridicata a firmei fata de creditori.
3.capitalurile proprii au inregistrat o crestere de 7,69% comparativ cu inceputul anului, pe seama cresterii cu 20,00% (1.440.000 lei) a capitalului social in urma unei majorari de capital operate in data de 06.09.2007.
Indicatorii de rentabilitate
Indicatorii de rentabilitate ai societatii, calculati pe baza profitului din ultimele patru trimestre calendaristice, inregistrau la 30.09.2007 valori dezamagitoare, dupa cum se poate vedea si din tabelul de mai jos:
Evolutia bursiera
Indicatorii combinati ai societatii inregistreaza in prezent valori extrem de atractive. Nivelul PER de numai 8,35 se situeaza cu mult sub media valorilor inregistrate de societatile cotate pe piata de capital romaneasca, iar valoarea subunitara a indicatorului P/BV dezvaluie ca investitorii platesc pentru un titlu VESY o valoare mai mica decat valoarea activului sau contabil unitar.
Asistam prin urmare la o subevaluare a titlurilor societatii ce imbraca forma unei discrepante dintre valoarea contabila si valoarea de piata a titlurilor VESY. Iar in conditiile in care piata corecteaza astfel de discrepante, mai devreme sau mai tarziu (in nici un caz in decursul unei perioade de corectii bursiere generalizate, cum este cea cu care BVB se confrunta in prezent), consideram ca putem vorbi de o subevaluare a titlurilor VESY.
Concluzii
Prin urmare, societatea inregistreaza in prezent o profitabilitate redusa si grad destul de ridicat de indatorare, dar aceste inconveniente sunt pentru moment compensate de nivelul foarte bun inregistrat de indicatorii combinati, care constituie unul dintre principalele atuuri ale societatii.
Anca Regneala
Departament Analiza
Comentarii articol (0)