Criza financiara mondiala, majorarile substantiale ale preturilor in ultimele luni, cresterea dobanzilor, fluctuatiile de curs valutar, problemele serioase cu care se confrunta unele banci europene, prezente si in Romania, ne pun pe toti pe ganduri.
Ce fac, schimb leii in euro, imi renegociez salariul in moneda europeana, aman contractarea unui credit pana se vor mai potoli lucrurile, scot banii depusi la banca si cumpar aur sau ii bag la saltea? Sunt doar cateva intrebari la care multi ar vrea un raspuns cat mai sigur.
Numai ca, din pacate, singurul sfat util in aceste vremuri tulburi este acela de a actiona cat mai prudent. Sa luam ca exemplu un credit. Stim ca toata aceasta criza mondiala a pornit de la faptul ca in jur de trei milioane de americani nu si-au mai putut plati ratele la creditele ipotecare, intrucat bancile au majorat peste noapte dobanzile iar pretul caselor s-a prabusit.
La noi, cel mai mare pericol ii pandeste pe cei care au credite imobiliare sau de valori mari in euro, pentru ca odata cu devalorizarea leului vor trebui sa scoata din buzunar cu peste 10% mai multi lei. Nu trebuie uitat insa ca beneficiarii creditelor in valuta au economisit, in prima parte a anului trecut, un procent identic, ca urmare a aprecierii leului, asa incat riscul a fost in parte amortizat. Iata de ce, cei care au acum credite in valuta, e preferabil sa le pastreze si sa nu le schimbe in credite in lei.
Exista cel putin trei argumente in acest sens: cursul valutar va cunoaste din nou o perioada de apreciere, asadar rata va mai scadea, dobanzile la creditele in lei sunt substantial mai mari decat la cele in euro, ceea ce inseamna o rata mai mare, iar costurile cu schimbarea creditului ar putea fi mai mari decat o depreciere temporara a leului chiar si cu 10%.
Multi clienti ai bancilor se intreaba daca nu cumva o dobanda fixa ar fi mai potrivita pentru un credit, astfel incat sa fie protejati de fluctuatiile de dobanda. Raspunsul ideal ar fi da, insa dupa cum se stie, dobanzile fixe nu se pot stabili decat pe perioade scurte de timp, tocmai din cauza schimbarii conditiilor de pe pietele interne si internationale.
Pentru ca o banca, fie ea romaneasca sau europeana, depinde foarte mult de ceea ce se intampla cu indicii de referinta internationali. De aceea, chiar daca bancile se lauda cu dobanzi fixe, tot le vor modifica. Pentru ca ele isi fixeaza dobanda in functie de indicele Robor, o dobanda medie a pietei bancare publicata de Banca Nationala, sau de Euribor, dobanda de referinta pentru euro, la care fiecare banca isi adauga marja sa de dobanda.
Atunci cand indicii interni sau externi cresc sau scad, banca va modifica in consecinta dobanda. Aceasta poate sa fie schimbata chiar daca indicii nu se modifica, prin micsorarea sau majorarea marjei fixe aplicata de banca, in functie de propria politica: daca vrea sa atraga mai multi clienti, va scadea marja, daca vrea un profit mai mare, o va majora. Aceste schimbari sunt insa mai putin frecvente.
De aceea, atunci cand alegem un credit pe termen lung, e bine sa ne informam care este marja de dobanda aplicata de banca, pe langa indicele de referinta, ca nu cumva dupa contractarea creditului banca sa ne majoreze substantial rata. De altfel, marja fixa practicata de banci este acum destul de substantiala, astfel incat unele banci isi permit sa o mai reduca, chiar daca dobanda de referinta este in urcare, din cauza cresterii inflatiei si a majorarii dobanzilor de referinta a BNR si a Bancii Centrale Europene.
Comentarii articol (0)