In cazul Libor, miscarile au inceput deja sa se contureze tot mai puternic, existand voci care sustin un nivel de 4% pentru anul viitor. Piata financiara romaneasca a dovedit ca este extrem de sensibila in privinta fluctuatiilor de dobanda pe plan international. Majorarile de nici un punct procentual al Libor din acest an s-au reflectat imediat in dobanzile la credite din Romania. Foarte multe banci si-au majorat cu 0,5% -1% dobanzile la creditele in valuta, chiar daca majorarea pe plan international a fost inregistrata doar la dolar. Cele care nu au majorat dobanzile, de frica sa nu isi piarda clientii, au introdus comisioane noi sau modele noi de calcul al comisioanelor, modele care nu fac altceva decat sa ridice costurile. Exista, de exemplu, banci care revizuiesc lunar comisionul de administrare a creditului, fapt care conduce la o crestere mica, dar constanta, in fiecare luna. Pe de alta parte, un calcul corect al dobanzilor, realizat pe baza nivelului ratei lunare, poate scoate in evidenta costuri totale ale creditului mai mari cu doua pana la trei puncte procentuale decat dobanda afisata de banca. In conditiile in care pe plan international dobanzile vor creste in urmatorii ani, chiar pana la maximele atinse de principalele devize, pe piata romaneasca vom asista automat la o scumpire a creditului in valuta.
Daca la ora actuala avem o medie a costurilor la creditele in valuta de circa 11% pe an, chiar in cazul creditelor ipotecare, este foarte probabil ca anul viitor cuantumul acestora sa ajunga la 13% - 14% pe an. In aceste conditii, decalajul dintre creditele in lei si cele in valuta s-ar reduce simtitor. Si totusi, analistii bancari sunt de parere ca acest pas nu va face mult mai atractiv creditul in lei. De ce? Din cauza tendintei de apreciere a leului, care va continua si anul viitor. In conditiile in care valutele mai mult se depreciaza decat se apreciaza fata de leu, pe termen scurt recomandabil ramane tot creditul in valuta. Total atipica, piata creditelor din 2005 va demonstra ca este mult mai avantajos sa ai salariului negociat in lei si indexat la inflatie si sa contractezi credite in dolari. Cei care au veniturile negociate in euro si creditul tot in euro nu au nimic de pierdut (decat o dobanda mai mare, daca Banca Centrala Europeana se va hotari sa creasca si ea dobanzile), dar nici de castigat. Cei cu venituri in euro si credite in dolari, vor castiga din deprecierea dolarului ceea ce pierd din cauza dobanzilor inalte la valuta.
ghiseul cu informatii Valuta se schimba si la "bancomat" BCR a instalat in aceasta luna peste 50 de Automate de Schimb Valutar (ASV). Automatul de Schimb Valutar permite clientilor sa schimbe valuta contra lei. Automatul accepta principalele valute care circula in Europa si in intreaga lume: euro, dolari americani, lire sterline si franci elvetieni. Suma maxima ce poate fi schimbata intr-o tranzactie este de 20.000.000 lei. Pe ecranul aparatului este afisat cursul de schimb, valoarea bancnotei introdusa in ASV si suma ce va fi eliberata in lei. BCR nu percepe comision valutar pentru tranzactiile facute la ASV. Dolarul sub 30.000 de lei Moneda americana a continuat sa piarda teren in fata leului, saptamana trecuta coborand sub pragul de 30.000 de lei, ajungand la minimul din ultimii trei ani si trei luni. Dolarul a scazut numai in ultima luna cu aproape 6,9% in raport cu leul, iar de la inceputul anului s-a depreciat cu 8,36%.
Comentarii articol (0)