Daniela Sandu este in prezent administrator la societatea comerciala Les Gastronomes, fiind absolventa a facultatii de drept si master in drept international si comunitar. Este tutor in cadrul CODECS, iar din 2007 este membra LADO. Daniela considera ca avocatii trebuie sa respecte clientul, sa incerce sa-l inteleaga si sa se perfectioneze in permanenta.
AvocatNet: Vorbeste-ne putin despre planurile tale de viitor
Daniela Sandu: Desigur ca dezvoltarea continua a organizatiei din care fac parte este un obiectiv permanent. In plus, ma intereseaza foarte mult implicarea in formarea si perfectionarea oamenilor, si aici ma refer la toate aspectele: dezvoltarea personalului din organizatie, activitatea de la CODECS si proiectele L.A.D.O.
In privinta studiilor am in vedere doctoratul.
Ce inseamna sa fii “tutor”?
Eu sunt tutor la unul dintre cursurile Programului de Certificat Profesional in Management, dezvoltat de CODECS in parteneriat cu Open University Business School din Marea Britanie.
Programul nu functioneaza cu profesori, in sensul stiut de toata lumea. Tutorul este un facilitator, un indrumator care isi ghideaza studentii pe drumul cunosterii. Cursantii sunt considerati a fi “exploratorii” care descopera singuri materia iar acolo unde considera ca au nevoie de ajutor apeleaza la tutor. Din punctul meu de vedere este o activitate care implica o mare satisfactie dar si responsabilitate.
Poti sa ne spui unde care ar fi legatura intre stiintele juridice si management?
Cred ca managementul este in stransa legatura cu orice activitate, nu numai cu cea de conducator. O parte din meseriile din sfera juridica sunt “libere de sefi” drept urmare sunt necesare notiuni de management pentru organizarea propriei activitati. La fel, si cealalta parte care functioneaza in structuri ierarhice, are nevoie sa stie cum sa-si structureze timpul si resursele in asa fel incat sa-si indeplineasca cu bine sarcinile.
Mentionai la un moment de implicarea in proiecte care vizeaza dezvoltarea cunostintelor populatiei in sfera drepturilor omului?
Cum s-ar materializa aceste proiecte?
L.A.D.O se implica in diverse proiecte care au, in primul rand, scop educational. De exemplu, vicepresedintele L.A.D.O. Bucuresti, doamna lect. Univ. dr. Madalina TOMESCU, a initiat si organizat in cursul anului 2007 diverse proiecte cu obiectiv in cunosterea drepturilor omului (“Next Generation” realizat in parteneriat cu Primaria Municipiului Bucuresti, “Suntem egali, sa fim prieteni” realizat in parteneriat cu C.N.C.D sau “Seminarul egalitatii de sanse” – in derulare, impreuna cu A.N.E.S. si COJES Bucuresti). Concret, toate aceste proiecte inseamna a fi intre oamenii si a le vorbi despre drepturile lor, recunoscute la nivel mondial, european sau local.
Ca director de firma, care ar fi criticile pe care le-ai aduce legislatiei romanesti?
Sunt director de 13 ani, timp in care “am adunat” numeroase nemultumiri la adresa legislatiei romanesti! Ca sa ma limitez la generalitati, consider ca este foarte greu sa te descurci in respectarea unor legi interpretabile. Am in vedere, in special, unele reglementari care intra in vigoare fara norme de aplicare. Fiecare Minister isi instruieste oamenii cu privire la modul de aplicare dar operatorii economici nu au acces la aceste instructiuni; ca urmare abia cand primesti amenda afli ca ai gresit interpretarea legii!
Una dintre atributiile tale vizau si semnarea de contracte comerciale cu furnizori straini. Cum vedeau partenerii de afaceri legislatia din Romania?
Pana sa intram in U.E. era o adevarata problema. Aveam cerinte care le impuneau partenerilor sa emita diverse documente numai pentru noi. De exemplu, pentru marfa de origine animala le ceream un Certificat de sanatate, model in limba romana, care trebuia completat la incarcarea camionului da catre medicul veterinar al zonei; pentru toti ceilalti clienti ai lor livrau numai cu documente obisnuite: certificate de calitate si declaratie de conformitate.
De la 01.01.2007 lucrurile au inceput sa se mai limpezeasca.
Cum te-a ajutat specializarea in drept in functia pe care o detii acum?
Orice manager ar trebui sa stie ce este legal si ce nu, unde sunt limitele actelor normative si ce se poate face cu ele, cum functioneaza dreptul comercial si cel al muncii, etc. Desigur ca exista juristi pentru asta dar sunt situatii in care trebuie luata o hotarare repede si nu mai exista timpul necesar consultarii. In plus, dreptul dezvolta o gandire deschisa, aspect absolut esential in conducere.
Ce ai avut de invatat de la partenerii straini?
Parerea mea este ca de la orice partener ai de invatat cate ceva. Cei din strainatate mi-au aratat modul in care vad ei afacerile; posibilitatea de a compara diferite viziuni asupra acestui lucru mi-a fost de mare folos.
Vorbeste-ne, pe scurt, despre activitatile in cadrul Ligii Apararii Drepturilor Omului.
In mod obisnuit, atat cat imi permite timpul, fac activitati de consultanta; raspund scrisorilor venite din toata tara, caut sa ajut-i pe cei care ne aduc la cunostinta problemele cu care se confrunta incercand sa le arat cele mai bune cai de rezolvare. Pe viitor doresc sa ma implic mai mult, in sensul de a realiza si proiecte cu scop educational.
Functia nu ti-a permis sa fii si avocat, dar daca ai dori, la un moment dat, sa practici avocatura, ce ai vrea sa se schimbe in interiorul profesiei?
Cred ca, in momentul de fata, avocatura este bine reglementata, dar renumele unei profesii este facut de oamenii care o practica. Din acest punct de vedere mi-as dori sa nu mai existe avocati slab pregatiti
Ce sfaturi le-ai oferi tinerilor avocati?
Sa se organizeze, sa respecte clientul, sa incerce sa-l inteleaga si sa se perfectioneze in permanenta. Avocatul ar trebui sa inteleaga ce loc important ocupa in mintea clientului sau si sa caute sa fie demn de aceasta pozitie.
Care sunt principalele provocari ale unui director?
Sa dezvolte si sa aiba satisfactia lucrului bine facut. Colateral pot fi multe : sa reusesti sa « sudezi » echipa cu care lucrezi, sa ai parteneri cu care sa poti comunica cu adevarat, sa reusesti sa termini ce-ti propui pentru fiecare saptamana, s.a.m.d.
Comentarii articol (1)