ACCES GRATUIT
Un nou memorandum pe tema taxei auto
Guvernul a adoptat un nou memorandum pe tema taxei auto, pe care il va trimite Comisiei Europene pentru a vedea daca incalca sau nu normele europene. Noul model de calcul al taxei tine cont de emisiile de CO2.
Articolul continuă mai jos
Daca noua taxa va fi aprobata de oficialii de la Bruxelles, Comisia va decide stoparea procedurii de sanctionare a Romaniei.
Pentru masinile euro 4, taxa va fi calculata in functie de emisiile de CO2, iar pentru cele vechi, taxa va fi serios majorata.
Taxa va fi mare si pentru masinile care au capacitate cilindrica mare.
Ministrul finantelor, Varujan Vosganian a precizat insa ca banii incasati pana acum din taxa de prima inmatriculare, nu vor fi dati inapoi celor care au platit aceasta taxa, ci s-ar putea returna doar unele diferente rezultate din modul diferit de calcul, mai ales daca exista hotarari ale unor instante de judecata.
Modificarea formulei de calcul a taxei auto, car ar urma sa se numeasca taxa auto pe poluare, vin dupa o intalnire a premierului cu mai multe organizatii ecologiste si dupa adoptarea in Camera Deputatilor a unei motiuni simple initiate de PDL.
Motiunea, votata si de PSD, cerea guvernului sa renunte la taxa si sa dea inapoi banii deja incasati.
Premierul a spus ca guvernul o sa tina seama de recomandarile din motiune, dar a acuzat PDL de populism si demagogie.
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform
termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi o solicitare pe adresa
office@avocatnet.ro.
Comentarii articol (7)