Imi este tare draga aceasta sintagma "DrinkBuilding". In discutiile cu unii dintre clienti, am observat ca acestia nu sunt constienti de puterea teambuildingului. Intr-adevar, DrinkBuildingul are avantajele lui. Socializam, stam de vorba la o bere, la un suc sau la o cafea. Cu tot respectul, as vrea sa facem aceasta diferentiere intre Teambuilding si DrinkBuilding.
Ce este un Teambuilding reusit?
Un teambuilding reusit este acel eveniment care-si atinge obiectivele. Aici incepe aventura. Ce-si doreste clientul de la teambuildingul respectiv, care dintre obiective sunt realiste? Care este profilul participantului? Acestea sunt doar cateva intrebari de la care trebuie inceputa discutia. Uneori, clientul nu stie, iar aici intervine clar rolul companiei care trebuie sa ajute clientul sa se decida asupra obiectivelor. Totodata, este mai mult decat necesar, sa se incurajeze clientul la stabilirea unor obiective realiste. A promite marea cu sarea, cel putin pentru noi, nu este o practica.
Pentru un teambuilding de doua zile nu trebuie stabilite mai mult de 3-4 obiective, altfel risti sa nu mai atingi nici unul. Mai jos aveti cateva exemple de obiective care ar putea fi atinse in cadrul unui teambuilding.
Sunt relevate, urmarite, si dezvoltate in cadrul teambuildingului inteligent urmatoarele
tipuri de competente si abilitati:
- consolidarea echipei;
- folosirea eficienta a resurselor;
- capacitatea de a lua decizii potrivite;
- folosirea eficienta a timpului;
- abilitatea de a lucra in echipa;
- cresterea increderii in ceilati membri ai echipei;
- cresterea increderii in fortele proprii;
- orientarea catre rezultate si solutii;
- aplanarea conflictelor interpersonale si transformarea lor in oportunitati;
- dezvoltarea abilitatilor de comunicare;
- dezvoltarea abilitatilor de negociere;
- valorificarea potentialului individual in cadrul echipei;
- respectarea si promovarea valorilor companiei;
- respectarea sarcinilor incredintate;
- capacitatea de a lucra in conditii de stres;
- comunicare verbala, nonverbala, paraverbala;
- colaborare;
- coeziune;
- flexibilitate;
- inovare;
- creativitate;
- spirit de echipa;
- gandire laterala;
- rezolvare de probleme;
- gestiune conflicte;
- planificare/organizare;
- conducere/coordonare;
- delegare;
- orientare catre client;
- negociere;
- adaptare la schimbare.
Dupa cum observati, in obiectivele de mai sus figureaza si obiective care, aparent nu fac obiectivele unui teambuilding. Din experienta, va spun insa, ca pot fi realizate teambuildinguri extraordinare care au unul dintre obiective dezvoltarea abilitatilor de vorbire si prezentare sau de dezvoltarea creativitatii.
De exemplu aceste doua obiective puse sub cupola “consolidarii echipei”, fac din actiunea respectiva un teambuilding memorabil, in sensul ca se da un continut teambuildingului, se da o tematica.
Daca doar organizam haotic exercitii de comunicare , fara o tema anume sau o poveste, radamentul este mai mic si nu se activeaza acea invatare pe care eu o numesc “invatare discreta”
De ce este teambuildingul nu numai inteligent ci si eficient pentru echipa ?
Eficienta unui teambuilding este data de obiectivele alese, de programul ales, de trainerii care implementeaza programul, si nu in ultimul rand, de profilul participantilor. Mai jos aveti o lista argumentativa privind
eficienta teambuildingului :
- participantii pornesc de la acelasi nivel, mediul este strain, astfel ca nu exista comportamente invatate;
- este un mod interesant si eficace de imbunatatire a relatiilor intr-o echipa;
- exista posibilitatea descoperirii unor noi aptitudini individuale sau de grup;
- intareste relatiile existente;
- simplifica procesul cunoasterii membrilor echipei intr-un alt mod;
- ajuta la identificarea problemelor existente in grup si inlaturarea acestora ulterior;
- motiveaza membrii;
- scoate in evidenta importanta comunicarii in echipa;
- clarifica rolul fiecaruia in echipa;
- scoate in evidenta nivelul de organizare in grup;
- imbunatateste tonusul muscular, intarind astfel organismul;
- inseamna relaxare psihica;
- ajuta la atingerea obiectivelor comune si la indeplinirea sarcinilor in mod optim;
- e important pentru construirea sau reconstruirea echipei.
Sunt multe de spus despre teambuilding, vom mai discuta insa si in articole viitoare despre acest lucru.
Autor: Marian Rujoiu
Trainer Extreme Training, The way to excellence!
www.traininguri.ro
__________
Extreme Training iti ofera Excelenta in Teambuilding Vanzari, Negociere, Comunicare in Afaceri, Manipulare, Motivare Non-Financiara, Dezvoltare Manageriala, Comunicare Organizationala, Dezvoltare personala, Leadership, Management de Proiect, Time Management si Teambuilding.
Comentarii articol (1)