Solutionarea actiunii civile alaturate celei penale, de catre instanta penala - Legea nr. 59/1934 privind cecul

In recursul inaintat ICCJ, pe data de 14 iulie, procurorul general Laura Codruta Kovesi a evidentiat caracterul neunitar al practicii judiciare:

1. Intr-o prima orientare jurisprudentiala s-a considerat ca actiunea civila nu este admisibila in fata instantei penale intrucat, pe de o parte, infractiunile prevazute de art.84 din Legea nr.59/1934 sunt infractiuni de pericol si, ca atare, nu au aptitudinea de a produce un prejudiciu material, iar, pe de alta parte, cecul, chiar refuzat la plata, constituie titlu executoriu.

Prin urmare, in cauzele avand ca obiect infractiunile reglementate de Legea nr.59/1934 instantele, folosind aceeasi motivare, fie au respins ca inadmisibila ori neintemeiata actiunea civila alaturata celei penale, fie au lasat nesolutionata latura civila ori au constatat ca partea civila nu prezinta calitate procesuala pasiva

2. Dimpotriva, cu privire la acelasi aspect, alte instante au apreciat ca este admisibila alaturarea actiunii civile celei penale, deoarece in asemenea situatii sunt intrunite elementele raspunderii civile delictuale.

Ca atare, adeptii acestei orientari au solutionat latura civila in cauzele avand ca obiect infractiunile reglementate de Legea nr.59/1934, in temeiul art.14 raportat la art.346 din Codul de procedura penala si art.998 si urmatoarele din Codul civil.


Opinia procurorului general

Solutia legala este cea potrivit careia, in cazul infractiunilor prevazute de art.84 din Legea nr.59/1934, actiunea civila nu poate fi alaturata celei penale.


Argumentarea opiniei procurorului general


Art.84 din Legea nr.59/1934 reglementeaza in art.1 pct. 1 – 4 infractiunile privitoare la emiterea si forma cecurilor.
In esenta, acestea constau in : emiterea cecului fara sa fi avut autorizarea trasului ; emiterea cecului fara a avea la tras disponibilul suficient ; emiterea cecului cu data falsa; emiterea cecului caruia ii lipseste un element esential sau care este emis chiar in favoarea tragatorului.

Scopul acestor incriminari il reprezinta, in principal, prevenirea emiterii cecurilor fara provizia necesara in contul bancar sau completate in modalitati care ar prejudicia beneficiarul.

Infractiunile reglementate in Legea nr.59/1934 sunt infractiuni denumite in doctrina ca formale, fiind periculoase pentru circuitul civil lato sensu. Existenta lor nu necesita producerea unor consecinte patrimoniale, deoarece protejeaza numai relatiile sociale referitoare la operatiunile efectuate cu cecuri, in vederea asigurarii credibilitatii acestor instrumente de plata, cu rol deosebit in relatiile comerciale. Aceasta opinie este justificata inclusiv de precizarile din ultima parte a alin.2 al art.84, in care faptele de la pct.2 si 3 sunt pedepsite cu jumatate din cuantumul pedepsei chiar daca „emitentul procura trasului disponibilul necesar mai inainte de prezentarea cecului”. Prin urmare, in aceasta alternativa, desi beneficiarul nu sufera nicio paguba, fapta este considerata totusi infractiune.

In varianta de la pct.2 accentul incriminator este pus explicit pe aspectele de fond – lipsa de disponibil a cecului complet din punct de vedere formal, iar in varianta imediat urmatoare accentul se deplaseaza pe aspecte de ordin formal – emiterea incompleta sau cu data nereala a cecului.

Celelalte doua variante de la pct.1 si 4 constituie, de fapt, variante asimilate emiterii neregulate, sub aspectul formei, a cecurilor.
Obiectul juridic al acestor infractiuni il constituie deci relatiile sociale referitoare la operatiunile cu cecuri, a caror protectie este necesara pentru asigurarea credibilitatii acestor instrumente de plata.

Totodata, in cazul savarsirii unor astfel de fapte, subiectul pasiv este institutia bancara a carei credibilitate a fost periclitata prin actiunea de emitere a cecului fara respectarea conditiilor legale, iar nu beneficiarul cecului emis cu incalcarea dispozitiilor legale.
Prin urmare, infractiunile prevazute in art.84 din Legea nr.59/1934 sunt infractiuni de pericol, scopul acestei incriminari fiind acela de a determina emiterea corecta a cecurilor, iar nu acoperirea vreunei pagube materiale.

De altfel, chiar instanta suprema, prin decizia de indrumare nr.1/1968, a statuat ca infractiunile de pericol nu sunt cauzatoare de prejudicii prin ele insele si, ca atare, in cazul acestui gen de infractiuni instanta investita cu judecarea actiunii penale nu este competenta sa solutioneze si actiunea civila alaturata celei penale.

Pe de alta parte, rezolvarea problemei de drept ce constituie obiectul prezentului demers impune o serie de precizari cu privire la stabilirea incadrarii juridice a infractiunilor prevazute de Legea nr.59/1934.

Astfel, Sectiile Unite, prin decizia nr.IX din 24 octombrie 2005, au stabilit ca incadrarea juridica a unei fapte de emitere de cecuri fara respectarea conditiilor avute in vedere de art.84, atunci cand exista si elemente de inducere in eroare, va purta atat asupra acestei dispozitii cat si asupra celei prevazute de art.215 alin.4 din Codul penal.

In aceasta ipoteza, problema actiunii civile nu comporta dificultati, urmand a fi alaturata actiunii penale exercitate pentru inselaciune si intemeiata pe raspunderea delictuala. Aceasta, intrucat actiunea materiala calificata in dreptul penal ca inselaciune va fi calificata in dreptul civil ca delict care fundamenteaza o raspundere civila delictuala, cu atat mai mult cu cat, in cazul mentionat, aceeasi actiune materiala prejudiciaza atat valoarea sociala ocrotita prin norma penala, cat si valoarea sociala protejata de dreptul civil lato sensu.
#PAGEBREAK#
Totodata, prin aceeasi decizie instanta suprema a stabilit ca, in ipoteza in care nu exista inducere in eroare, incadrarea juridica se va face exclusiv potrivit dispozitiilor art.84 din Legea nr.59/1934.

In aceasta din urma situatie actiunea civila nu mai poate fi insa alaturata celei penale, intrucat actul de emitere a cecului fara respectarea conditiilor legale nu poate fi considerat un delict civil care sa justifice o actiune civila intemeiata pe raspundere delictuala, in conditiile in care intre parti preexista un contract (comercial) care deschide astfel calea unei actiuni civile intemeiate pe raspunderea contractuala.

Este adevarat ca instanta suprema, prin decizia Sectiilor Unite nr.1/2004 si prin deciziile de indrumare nr.2/1970 si nr.8/1973, a stabilit ca, in cazul infractiunilor cu efecte complexe, instanta investita cu judecarea actiunii penale este competenta sa solutioneze si actiunea civila alaturata celei penale in conditiile in care urmarile pagubitoare sunt consecinta aceleiasi fapte penale, dar in astfel de situatii intre parti nu preexista un contract, astfel incat persoana vatamata avea la dispozitie pentru repararea prejudiciului exclusiv actiunea civila intemeiata pe raspunderea delictuala.

Or, chiar daca actiunea de a emite cecul in conditiile art.84 din Legea nr.59/1934 poate fi calificata ca o conditie a complexului cauzal care genereaza prejudiciul, existenta contractului dintre parti reprezinta o diferenta fundamentala fata de ipotezele avute in vedere de jurisprudenta citata, care da posibilitatea partii sa-si intemeieze actiunea civila pe raspunderea contractuala (pentru neexecutarea contractului).

Prin urmare, in cazul infractiunilor reglementate in art.84 din Legea nr.59/1934 trebuie avut in vedere ca situatia premisa este data de existenta unui raport juridic de natura contractuala in care cecul - ca instrument de plata, reprezinta o garantie a indeplinirii obligatiei asumate de debitori prin contractele comerciale incheiate.

In situatia savarsirii unor astfel de fapte, prejudiciul inregistrat de creditorul parte – vatamata este deci urmarea neexecutarii obligatiei asumate de catre debitorul – inculpat prin contractul comercial incheiat, iar nu a emiterii ulterioare a cecului cu incalcarea legii penale.

De aceea, pentru acoperirea prejudiciului suferit prin neexecutarea, executarea necorespunzatoare sau cu intarziere a contractului, creditorii au la dispozitie numai actiunea civila separata, izvorata din contract, nu si actiunea civila intemeiata pe raspunderea delictuala, care poate fi alaturata celei penale.

Mai mult, in astfel de situatii partea nu mai are nevoie nici macar de o hotarare judecatoreasca intrucat cecul, emis chiar cu nerespectarea conditiilor prevazute de lege, constituie un titlu executor.

Astfel, potrivit art.3 alin.2 teza ultima din Legea nr.59/1934 astfel cum a fost modificat prin art.3 pct.1 din Ordonanta Guvernului nr.11/1993 titlul emis fara observarea conditiei ca tragatorul sa aiba disponibil la tras valoreaza totusi ca cec iar, conform art.53 alin.1 din aceeasi lege, cecul are valoare de titlu executor.

Deci partea „beneficiara” a unui cec emis in lipsa disponibilului (infractiune conform art. 84 pct. 2, de altfel aproape singura infractiune dintre cele prevazute de acest text identificabila in practica) isi poate recupera prejudiciul punand in executare silita acest cec dupa prealabila investire cu formula executorie.

In aceste conditii, a alatura actiunea civila celei penale si solutionarea sa (in ipoteza admiterii) ar crea doua titluri executorii (hotararea penala care solutioneaza actiunea civila si cecul insusi) ceea ce nu este admisibil avand in vedere fie si numai chestiunile legate de punerea lor in executare (care dintre cele doua se va executa, exista un criteriu de optiune intre cele doua sau nu etc?).

„Redundanta” unei astfel de situatii este ilustrata si din urmatoarea perspectiva: actiunea civila alaturata celei penale, pe langa faptul ca ar fi o actiune in pretentii izvorata din contract, urmareste obtinerea unei hotarari definitive (ca titlu executor) care sa constate ca debitorul identificat in persoana inculpatului care a emis cecul fara disponibil (cea mai frecventa situatie) datoreaza o anumita suma, exigibila la o anumita data creditorului identificat in persoana partii vatamate. Or, toata aceasta desfasurare litigioasa in cadrul procesului penal este lipsita de sens pentru ca inscrisul denumit cec deja consemneaza partile (debitor-inculpat si creditor-parte vatamata), suma datorata si scadenta ei, toate aceste trei elemente fiind, de altfel, insusite de parti. Prin urmare, a obtine un titlu executor pe calea actiunii civile alaturate celei penale ar insemna obtinerea unei hotarari care ar cuprinde, nici mai mult, nici mai putin decat ceea ce este deja consemnat in cuprinsul cecului perfect valabil, asa cum am aratat anterior.

Pentru aceste motive, a obtine un al doilea titlu executor pentru aceeasi creanta, cu acelasi continut, este inutil si inadmisibil atata timp cat titlul executor nu a fost declarat nul.