Ministerul Muncii a lansat in dezbatere publica un proiect de lege care prevede un alt mod de stabilire a diferitelor drepturi care se acorda, in prezent, in functie de salariul de baza minim brut pe tara.
Proiectul de lege modifica si completeaza unele acte normative in vederea eliminarii legaturilor dintre nivelul unor drepturi salariale, de asigurari sau de asistenta sociala si nivelul salariului de baza minim brut pe tara.
In prezent, drepturile care se acorda prin diverse acte normative, respectiv indemnizatia de somaj, sumele primite de catre angajatori pentru incadrarea absolventilor, ucenicilor, elevilor si studentilor pe perioada vacantelor si a persoanelor in varsta de peste 45 de ani, sunt determinate in functie de salariul de baza minim brut pe tara .
De asemenea, contributiile individuale pentru asigurarile sociale de sanatate, respectiv ajutorul lunar rambursabil de care beneficiaza persoanele lipsite de mijloace de existenta sunt determinate in functie de salariul de baza minim brut pe tara.
Prin proiectul de lege s-a propus ca :
- indemnizatia de somaj, sumele primite de catre angajatori pentru incadrarea absolventilor, ucenicilor, elevilor si studentilor pe perioada vacantelor si a persoanelor in varstade peste 45 de ani sa fie determinate in functie de indicatorul de referinta al asigurarilor pentru somaj si stimularii ocuparii fortei de munca, stabilit la
500 lei.
-valoarea indicatorului de referinta se poata fi modificat prin Hotarare de Guvern
-contributiile individuale pentru asigurarile sociale de sanatate, respectiv ajutorul lunar rambursabil de care beneficiaza persoanele lipsite de mijloace de existenta, sa fie determinate prin aplicarea unei cote stabilite de lege asupra unei sume fixe de 500 lei.
- contributiile de care beneficiaza personalul neclerical sa fie in suma fixa, respectiv 500 lei.
Avand in vedere necesitatea reglementarii unor situatii aparute in aplicarea legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurarilor pentru somaj si stimularea ocuparii fortei de munca, proiectul de lege prevede urmatoarele modificari :
-plata indeminzatiilor de somaj, precum si a prestatiilor de somaj aferente drepturilor stabilite in conditiile legislatiei in vigoare in alt stat membru al Uniunii Europene de catre institutia competenta in materie de somaj in acel stat, va fi suportata din sursele financiare constituite in cadrul bugetului asigurarilor pentru somaj;
-situatia de suspendare a platii indemnizatiei de somaj in cazul in care beneficiarul acestei indemnizatii pleaca din tara pe o perioada mai mica de 3 luni, tinand seama de prevederile regulamentelor comunitare pentru aplicarea regimurilor de securitate sociala, referitoare la mentinerea dreptului la prestatiile de somaj, precum si cu cele ale regulamentului privind libera circulatie a persoanelor in cadrul comunitatii;
-diminuarea de la 3 ani la 1 an a perioadei pentru care angajatorii care beneficiaza de subventia pentru organizarea programelor de formare profesionala pentru proprii angajati au obligatia de a mentine raporturile de munca sau de serviciu ale persoanelor participante la programul de pregatire profesionala.
-scutirea pe o perioada de 12 luni de plata contributiei datorate la bugetul asigurarilor pentru somaj a angajatorilor care incadreaza in munca pe o perioada nedeterminata someri in varsta de peste 45 de ani sau someri care sunt parinti unici sustinatori ai familiilor monoparental. De asemenea, angajatorii vor primi lunar, pe aceasta perioada, pentru fiecare persoana angajata din aceste categorii, o suma egala cu valoarea indicatorului de referinta in vigoare cu obligatia mentinerii raporturilor de munca sau de serviciu cel putin 2 ani .
-acordarea posibilitatii angajatorilor care au beneficiat de credite acordate din bugetul asigurarilor pentru somaj de a beneficia de reducerea la plata contributiei datorate de angajator la bugetul asigurarilor pentru somaj, pentru toti somerii incadrati pe locurile de munca nou-create.
Comentarii articol (1)