Hotararea CEDO in Cauza Vlasia Grigore Vasilescu impotriva Romaniei

CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI
SECTIA I

HOTARAREA
din 8 iunie 2006
in Cauza Vlasia Grigore Vasilescu impotriva Romaniei

Cererea nr. 60.868/00)
Strasbourg
In cauza Vlasia Grigore Vasilescu impotriva Romaniei

Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Sectia intai), statuand in cadrul unei camere formate din: domnii C.L. Rozakis, presedinte, L. Loucaides, C. Birsan, doamna N. Vajiæ, domnii A. Kovler, D. Spielmann, S.E. Jebens, judecatori, si domnul S. Nielsen, grefier de sectie,
dupa ce a deliberat in camera de consiliu la data de 18 mai 2006,
pronunta urmatoarea hotarare, adoptata la aceasta data:

PROCEDURA
1. La originea cauzei se afla o cerere (nr. 60.868/00) indreptata impotriva Romaniei, prin care un cetatean al acestui stat, domnul Vlasia Grigore Vasilescu (reclamantul), a sesizat Curtea la data de 21 aprilie 2000 in temeiul art. 34 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (Conventia).
2. Guvernul roman (Guvernul) a fost reprezentat de agentul sau, domnul B. Aurescu, apoi de doamna B. Ramascanu, de la Ministerul Afacerilor Externe.
3. Reclamantul a sustinut, in temeiul art. 6 § 1 din Conventie, o incalcare a dreptului sau de acces la o instanta din cauza respingerii unei actiuni in revendicare a unui imobil. De asemenea, el afirma ca a avut loc si o incalcare a dreptului la respectarea bunurilor, prevazut de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie.
4. Cererea a fost atribuita Sectiei a doua a Curtii (art.52 § 1 din Regulament). in cadrul acesteia, camera insarcinata sa analizeze cauza (art. 27 § 1 din Conventie) a fost constituita conform art. 26 § 1 din Regulament.
5. La data de 1 noiembrie 2004, Curtea a modificat componenta sectiilor sale (art. 25 § 1 din Regulament). Prezenta cauza a fost atribuita Sectiei intai, astfel remaniata (art. 52 § 1).
6. Prin Decizia din 26 mai 2005, camera a declarat cererea partial admisibila.
7. Guvernul a depus observatii scrise complementare (art. 59 § 1 din Regulament), dar nu si reclamantul.

IN FAPT

I. Circumstantele Cauzei
8. Reclamantul este un cetatean roman, nascut in anul 1938, care locuieste in Bucuresti.
9. Printr-un contract incheiat in anul 1940, parintii reclamantului au cumparat un bun imobil compus dintr-o cladire si un teren in suprafata de 15.000 m² , situate in intravilanul comunei Voluntari. Imobilul a fost ocupat in anul 1945 de armata sovietica. Dupa plecarea trupelor sovietice, in anul 1958, imobilul a fost preluat de autoritatile locale.

A. Actiunea in revendicarea proprietatii
10. Dupa schimbarea regimului politic roman in anul 1989, reclamantul a intreprins mai multe demersuri pe langa autoritatile locale pentru a obtine restituirea bunului imobil de mai sus. El a solicitat din partea Primariei Voluntari precizari privind regimul juridic al bunului si titlul de proprietate al statului.
11. Prin Adresa din 24 februarie 1994, Primaria Voluntari l-a informat ca in perioada 1958—1965 imobilul s-a aflat in posesia Ministerului Apararii, apoi in cea a scolii din comuna. De asemenea, ea a mentionat ca „la data de 31 decembrie 1966, in baza unui Proces-verbal inregistrat sub nr. 6.002, cladirea si un teren in suprafata de 1.500 m² au devenit, in baza decretelor nr. 218/1960 si nr. 712/1966, proprietatea primariei”. in orice caz,
primaria a apreciat ca ea devenise proprietara bunului prin prescriptie achizitiva, ca urmare a exercitarii unei posesii mai mult de patruzeci de ani.
12. in urma acestei adrese, reclamantul a contestat existenta Procesului-verbal nr. 6.002/1966 si a depus la parchet o plangere impotriva secretarului primariei pentru fals si abuz. in cadrul anchetei, parchetul a adoptat 3 rezolutii de neincepere a urmaririi penale, care, ulterior, au fost anulate de Parchetul de pe langa Curtea Suprema de Justitie, in urma plangerilor reclamantului.
13. Prin Adresa din data de 8 ianuarie 1997, Primaria Voluntari l-a informat pe reclamant ca nu se afla in posesia niciunui document care sa ateste modalitatea de transfer a bunului in litigiu in patrimoniul statului.
14. Invocand Legea nr. 112/1995 privind reglementarea situatiei juridice a unor imobile cu destinatia de locuinte,
reclamantul a solicitat restituirea imobilului. Prin Decizia din 18 iunie 1997, comisia pentru aplicarea acestei legi i-a respins cererea, apreciind ca bunul devenise proprietatea statului fara titlu valabil si ca, prin urmare, prevederile legii de mai sus nu-i erau aplicabile.
15. in anul 1997, reclamantul si mama sa au sesizat, in baza art. 480 si a urmatoarelor din Codul civil, Judecatoria Buftea cu o actiune in revendicare impotriva Primariei Voluntari, a Consiliului Judetean Ilfov si impotriva altor persoane care foloseau diferite parcele din terenul in litigiu.
16. Prin Sentinta din 26 iunie 1998, instanta a apreciat ca statul intrase in posesia bunului fara titlu si a dispus restituirea acestuia reclamantului si mamei sale. Primaria Voluntari a formulat apel impotriva acestei sentinte, sustinand ca bunul devenise in mod legal proprietatea statului in temeiul decretelor nr. 218/1960 si nr. 712/1966. in cadrul intampinarii, reclamantul invocand Decizia din 13 iulie 1993 a Curtii Supreme de Justitie, ce constata neconstitutionalitatea decretelor respective, a contestat sustinerile primariei, apreciind ca decretele nu
operasera un transfer de proprietate valabil.
17. Prin Decizia din 8 februarie 1999, Tribunalul Bucuresti a admis apelul. El a statuat ca primaria era proprietara bunului revendicat, considerand in special ca: „Din probele administrate si chiar din motivarea actiunii introductive de instanta a rezultat ca terenul si constructiile revendicate de reclamanti se afla, incepand cu anul 1965, in administrarea Primariei Comunei Voluntari, parte fiind ocupat de sediul primariei si parte de celelalte parate, in baza unor raporturi locative incheiate cu primaria. Potrivit dispozitiilor art. 36 din Legea nr. 18/1991, republicata, terenurile aflate in proprietatea statului, situate in intravilanul localitatilor si care sunt in administrarea primariilor, la data prezentei legi, trec in proprietatea comunelor.
Fata de aceasta dispozitie legala, concluzia instantei de fond in sensul detinerii acestui imobil de catre parate fara titlu este neintemeiata (...).
Un argument in plus pentru aceasta solutie l-au reprezentat si dispozitiile art. 3 pct. 4 din Legea nr. 213/1998, potrivit carora domeniul public al comunelor, al oraselor si al municipiilor este alcatuit din bunurile prevazute la pct. III din anexa si din alte bunuri de uz sau de interes public local, declarate ca atare prin hotarare a consiliului local, daca nu sunt declarate prin lege bunuri de uz sau de interes public national sau judetean.”
18. Reclamantul si mama acestuia au formulat un recurs impotriva acestei decizii. Ei au aratat ca tribunalul pronuntase decizia intemeindu-se pe o singura dovada, si anume Adresa Primariei Voluntari din 24 februarie 1994. Or, afirmatiile cuprinse in aceasta adresa fusesera infirmate de adresa din anul 1997 a aceleiasi primarii. De asemenea, ei au afirmat ca tribunalul comisese erori grave in aplicarea si interpretarea celor doua legi mentionate mai sus: desi art. 36 § 1 din Legea nr. 18/1991 atribuia comunei terenurile ce apartinusera statului, paragraful 5 al aceluiasi articol preciza ca terenurile ce devenisera proprietate a statului in temeiul Decretului nr. 712/1966, asa cum sustinea primaria, trebuiau restituite fostilor proprietari. in ceea ce priveste Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publica, ei au subliniat ca art. 6 din aceasta prevedea ca domeniul public nu includea decat imobilele ce au devenit proprietate a statului in baza unui titlu valabil si ca instantele erau cele care trebuiau sa stabileasca valabilitatea titlului statului, ceea ce tribunalul a omis sa faca.
19. Prin Decizia din 13 decembrie 1999, Curtea de Apel Bucuresti a respins recursul si a confirmat temeinicia deciziei tribunalului, statuand urmatoarele:
„Deoarece instanta de apel a considerat ca imobilele se afla in proprietatea statului, trimiterea la dispozitiile art. 36 din Legea nr. 18/1991 si la pct. III din anexa la Legea nr. 213/1998 sunt corecte.
Instanta a avut in vedere probele la care se face trimitere prin pct. 4 al motivelor de recurs, dar le-a inlaturat justificat, in masura in care din alte probe administrate a rezultat o situatie contrara.
Situatia de fapt a fost corect retinuta de catre instanta de apel, avand in vedere cuprinsul Adresei nr. 1.980/24.02.1994, din care rezulta ca din anul 1958 pana in anul 1965 terenul a fost detinut de scoala elementara comunala, care, la randul ei, l-a preluat de la Ministerul Fortelor Armate; din anul 1965 imobilul a fost preluat de la scoala generala nr. 42 de catre Sfatul Comunal Voluntari, cu Procesul-verbal de inventariere nr. 1.900/26.04.1965, in baza aprobarii Sfatului Popular al raionului 1 Mai, iar de la data de 31.12.1966, cu Procesul-verbal nr. 6.002, imobilul compus din 588 m 2 suprafata constructii si 1.500 m 2 teren a fost trecut in patrimoniul Sfatului Popular al Comunei Voluntari, incadrandu-se in prevederile art. III din Decretul nr. 218/1960 si a ale Decretului nr. 712/1966. Faptul ca prin Adresa nr. 143/8.01.1997 se comunica faptul ca Primaria Comunei Voluntari nu detine niciun document privind modul de preluare de catre stat a imobilului nu inseamna ca aceasta preluare nu a avut loc (...). in ceea ce priveste hotararea Comisiei de aplicare a Legii nr. 112/1995, (...) aceasta nu poate determina aplicarea efectelor autoritatii de lucru judecat cu privire la regimul juridic al imobilului.”
20. La o data neprecizata, intemeindu-se pe Adresa din 6 octombrie 2000 prin care parchetul local il informa ca Procesulverbal nr. 6.002 din 31 decembrie 1966 nu exista, reclamantul a formulat o cerere de revizuire a Deciziei din 13 decembrie 1999. Calea extraordinara de atac a fost respinsa de Curtea de Apel Bucuresti, pe motivul ca decizia parchetului era ulterioara deciziei Curtii de Apel Bucuresti din 13 decembrie 1999.
B. Actiunea in restituirea proprietatii, intemeiata pe Legea nr. 10/2001

#PAGEBREAK#
21. La datele de 10 august 2001 si 20 ianuarie 2004, reclamantul si mama sa au solicitat comisiei locale de aplicare a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv restituirea bunului imobil in litigiu.
22. La propunerea comisiei, prin Decizia din 24 mai 2004, primarul comunei Voluntari i-a restituit reclamantului o parte din bun, si anume un teren in suprafata de 5.425 m² si constructiile aflate pe acesta.
23. Prin Contractul din 10 martie 2005, reclamantul a vandut Primariei Voluntari terenul si constructiile aferente la un pret total de 488.913 euro.
24. Pentru restul terenului in litigiu, si anume diferenta pana la 15.000 m², o procedura administrativa de restituire se afla in curs de desfasurare.
#PAGEBREAK#
II. Dreptul si practica interna pertinente
A. Codul civil
ARTICOLUL 480
„Proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura si a dispune de un lucru in mod exclusiv si absolut, insa in limitele determinate de lege.”
ARTICOLUL 481
„Nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afara numai pentru cauza de utilitate publica si primind o dreapta si prealabila despagubire.”
B. Decretul nr. 218/1960 pentru modificarea Decretului nr. 167 din 21 aprilie 1958 privitor la prescriptia extinctiva
ARTICOLUL III
„Dreptul la orice actiuni avand ca obiect restituirea, in natura sau prin echivalent, a unui bun intrat, inainte de data publicarii decretului de fata, in posesiunea statului, in aceea a unei organizatii cooperatiste sau a oricarei altei organizatii obstesti, fie fara niciun titlu, fie in cadrul procedurii prevazute de Decretul nr. 111/1951, se prescrie prin doi ani socotiti de la data cand a avut loc intrarea in posesiune.”
C. Decretul nr. 712/1966 cu privire la bunurile ce se incadreaza
in prevederile art. III din Decretul nr. 218/1960
„Bunurile ce se incadreaza in prevederile art. III din Decretul nr. 218 din 1 iulie 1960 pentru modificarea Decretului nr. 167 din 21 aprilie 1958 privitor la prescriptia extinctiva si se afla in posesia unei organizatii socialiste sunt considerate proprietate de stat de la data intrarii lor in posesia statului sau a oricarei organizatii socialiste.
D. Legea nr. 18/1991 a fondului funciar
ARTICOLUL 36
„1. Terenurile aflate in proprietatea statului, situate in intravilanul localitatilor si care sunt in administrarea primariilor,la data prezentei legi, trec in proprietatea comunelor, oraselor sau a municipiilor (...).
5. Terenurile fara constructii (...) aflate in administrarea consiliilor locale, considerate proprietate de stat prin aplicarea dispozitiilor Decretului nr. 712/1966 [...], se restituie fostilor proprietari sau mostenitorilor acestora, dupa caz, la cerere.”
E. Legea nr. 213 din 24 noiembrie 1998 privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia
ARTICOLUL 3 § 4
„Domeniul public al comunelor, al oraselor si al municipiilor este alcatuit din bunurile prevazute la pct. III din anexa si din alte bunuri de uz sau de interes public local, declarate ca atare prin hotarare a consiliului local, daca nu sunt declarate prin lege bunuri de uz sau de interes public national ori judetean.”
ARTICOLUL 6
„1. Fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al unitatilor administrativ-teritoriale si bunurile dobandite de stat in perioada 6 martie 1945 — 22 decembrie 1989, daca au intrat in proprietatea statului in temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constitutiei, a tratatelor internationale la care Romania era parte si a legilor in vigoare la data preluarii lor de catre stat.
2. Bunurile preluate de stat fara un titlu valabil, inclusiv cele obtinute prin vicierea consimtamantului, pot fi revendicate de fostii proprietari sau de succesorii acestora, daca nu fac obiectul unor legi speciale de reparatie.
3. Instantele judecatoresti sunt competente sa stabileasca valabilitatea titlului.”
F. Jurisprudenta Curtii Supreme de Justitie
1. Deciziile din 8 iunie si 13 iulie 1993
25. in cauzele avand ca obiect revendicarea imobilelor nationalizate in perioada regimului comunist, Curtea Suprema a fost chemata sa examineze recursurile in anulare introduse de procurorul general impotriva deciziilor definitive prin care s-a constatat ilegalitatea nationalizarii acestor imobile. Procurorul a aratat ca imobilele in litigiu devenisera proprietatea statului in temeiul decretelor nr. 218/1960 si nr. 712/1966 si ca instantele
nu erau competente sa solutioneze actiunile in revendicare.
26. Respingand recursul procurorului, Curtea Suprema a constatat neconstitutionalitatea decretelor in cauza fata de constitutiile din 1952, 1965 si 1991. Prin urmare, ea a apreciat ca aceste decrete nu puteau transfera in mod valabil proprietatea privata in patrimoniul statului si ca, prin urmare, proprietarii imobilelor nationalizate in baza acestor decrete nu pierdusera niciodata proprietatea. in ceea ce priveste imposibilitatea instantelor de a solutiona actiunile in revendicare, Curtea a apreciat ca un astfel de refuz constituia o denegare de
justitie.
2. Decizia din 28 septembrie 1998
27. La data de 28 septembrie 1998, Curtea Suprema de Justitie, statuand in sectiile unite, a decis in unanimitate ca instantele erau competente sa solutioneze litigii referitoarela incalcari ale dreptului de proprietate comise in perioada 1944—1989.
3. Decizia din 10 noiembrie 1999
28. intr-o cauza avand, de asemenea, ca obiect revendicarea unui imobil nationalizat in regimul comunist,
Curtea Suprema si-a confirmat din nou jurisprudenta conform careia statul nu putea sa invoce decretele nr. 218/1960 si nr. 712/1966 pentru a sustine un transfer de proprietate valabil al unui imobil in patrimoniul sau.
#PAGEBREAK#
IN DREPT

I. Asupra pretinsei incalcari a art. 6 § 1 din Conventie
29. Reclamantul pretinde ca a existat o incalcare a dreptului sau de acces la instanta din cauza respingerii actiunii sale in revendicare, fara ca instantele sa analizeze valabilitatea titlului de proprietate invocat de stat. El invoca art. 6 § 1 din Conventie, care prevede urmatoarele in partea sa relevanta:
„Orice persoana are dreptul la judecarea in mod echitabil (...) a cauzei sale, de catre o instanta (...) care va hotari (...) asupra incalcarii drepturilor si obligatiilor sale cu caracter civil (...).”
A. Argumentele partilor
30. Guvernul reaminteste inca de la inceput jurisprudenta constanta a Curtii, conform careia, atunci cand verifica
conformitatea unei proceduri interne cu art. 6 § 1 din Conventie, Curtea nu este competenta sa cunoasca erorile de fapt sau de drept pretins comise de o instanta nationala.
31. in speta, el considera ca procedura i-a oferit reclamantului ocazia sa isi prezinte cauza in conditii ce nu l-au
pus intr-o situatie dezavantajoasa fata de celelalte parti si ca instantele interne au analizat toate chestiunile esentiale ale cauzei, pronuntand solutii in conformitate cu legea romana in vigoare.
32. in acest sens, Guvernul subliniaza aprecierea curtii de apel, potrivit careia imobilul in litigiu devenise proprietatea statului prin intermediul legii, si anume prin decretele nr. 218/1960 si nr. 712/1966.
33. Guvernul arata ca instantele interne, analizand argumentele partilor, au constatat ca, in urma celor doua
decrete mentionate mai sus, reclamantul isi pierduse dreptul de proprietate asupra imobilului in litigiu si, prin urmare, i-au respins actiunea.
34. in fine, in ceea ce priveste caducitatea decretelor nr. 218/1960 si nr. 712/1966, Guvernul considera ca Tribunalul si Curtea de Apel Bucuresti nu erau obligate sa respecte jurisprudenta Curtii Supreme de Justitie, care constatase neconstitutionalitatea acestor decrete, din moment ce ea nu era opozabila erga omnes.
35. Reclamantul subliniaza ca decretele nr. 218/1960 si nr. 712/1966, mentionate in Adresa din anul 1994 a Primariei Voluntari ca temei legal al transferului bunului in patrimoniul statului, fusesera declarate neconstitutionale prin Decizia din 13 iulie 1993 a Curtii Supreme de Justitie. Prin urmare, el apreciaza ca, respingandu-i actiunea, Tribunalul si Curtea de Apel Bucuresti au incalcat in mod arbitrar aceasta jurisprudenta,
precum si alte probe din dosar care dovedeau lipsa titlului de proprietate valabil al statului.
36. in plus, el afirma ca instantele interne au considerat pe nedrept ca titlul statului asupra imobilului in litigiu era confirmat de prevederile legilor nr. 18/1991 si nr. 213/1998, din moment ce alin. 5 al art. 36 din Legea nr. 18/1991 si art. 6 din Legea nr. 213/1998 prevad restituirea bunurilor nationalizate in baza Decretului nr. 712/1966 si, respectiv, competenta instantelor interne de a verifica valabilitatea titlului de proprietate al statului.
B. Aprecierea Curtii
37. Curtea reaminteste inca de la inceput ca, desi nu este de datoria sa sa cunoasca erorile de fapt sau de drept pretins comise de instantele nationale, ea trebuie sa se asigure ca interpretarea pe care acestea au dat-o legislatiei interne si probelor nu are un caracter arbitrar, ceea ce ar fi de natura sa aduca atingere echitatii procedurii (a se vedea, printre altele, Tejedor García impotriva Spaniei, Hotararea din 16 decembrie
1997, Culegere de hotarari si decizii 1997—VIII, p. 2.796, § 31;Brualla Gómez de la Torre impotriva Spaniei, Hotararea din 19 decembrie 1997, Culegere 1997—VIII, p. 2.796, §§ 31 si 32; Printul Hans-Adam II de Liechtenstein impotriva Germaniei [MC], nr. 42.527/98, §§ 49 si 50, CEDO 2001—VIII).
38. Pe de alta parte, desi art. 6 § 1 din Conventie nu reglementeaza admisibilitatea si forta probatorie a motivelor, argumentelor si mijloacelor de proba ale partilor, el instituie in sarcina instantelor obligatia de a se dedica analizei lor efective, fara sa le aprecieze relevanta (Van de Hurk impotriva Olandei, Hotararea din 19 aprilie 1994, seria A nr. 288, p. 19, § 59).
39. Fara a impune un raspuns detaliat pentru fiecare argument al reclamantului, aceasta obligatie presupune totusi ca partea lezata sa poata sa se astepte la un raspuns specific si explicit la mijloacele decisive pentru solutionarea procedurii respective (a se vedea Ruiz Torija si Hiro Balani impotriva Spaniei, hotararile din 9 decembrie 1994, seria A nr. 303-A si 303-B, p. 12, §§ 29 si 30, si pp. 29 si 30, §§ 27 si 28).
40. in speta, Curtea observa ca reclamantul a opus argumentului Primariei Voluntari, care invoca decretele
nr. 218/1960 si nr. 712/1966 pentru a justifica valabilitatea titlului sau de proprietate, sustinerea intemeiata pe
neconstitutionalitatea acestor decrete, constatata de Curtea Suprema de Justitie in Decizia din 1993. in acest sens, Curtea constata ca, potrivit jurisprudentei constante a Curtii Supreme de Justitie, statul nu putea invoca decretele nr. 218/1960 si nr. 712/1966 pentru a valida un transfer de proprietate.
41. Totusi, tribunalul si curtea de apel au admis argumentul primariei si, fara a se pronunta asupra neconstitutionalitatii decretelor respective, au statuat ca dupa confiscarea bunului in anul 1945 statul a devenit proprietar in baza acestor decrete si ca prevederile legilor nr. 18/1991 si nr. 213/1998 ii confirmau titlul de proprietate.
42. Curtea constata ca nu este de datoria sa sa analizeze temeinicia motivului intemeiat pe neconstitutionalitatea decretelor nr. 218/1960 si nr. 712/1966, aceasta sarcina apartinand instantelor nationale. Cu toate acestea, ea observa ca aceasta analiza era decisiva pentru solutionarea procedurii.
intr-adevar, daca tribunalul sau curtea de apel ar fi considerat acest mijloc ca fiind intemeiat, ele ar fi constatat in mod necesar lipsa unui transfer de proprietate valabil si ar fi obligat statul sa-i restituie reclamantului bunul aflat in litigiu.
43. Analiza acestui motiv era cu atat mai justificata cu cat art. 36 alin. 5 din Legea nr. 18/1991 dispune restituirea bunurilor nationalizate in baza Decretului nr. 712/1966. Mai mult, art. 6 din Legea nr. 213/1998 impune un control judiciar al constitutionalitatii transferurilor bunurilor in patrimoniul statului intervenite in perioada 6 martie 1945—22 decembrie 1989. Or, trebuie constatat ca un astfel de control nu a avut loc in speta.
44. Avand in vedere incidenta decisiva a motivului intemeiat pe neconstitutionalitatea decretelor nr. 218/1960 si nr. 712/1966, Curtea apreciaza ca el impunea din partea tribunalului si a curtii de apel un raspuns specific si explicit. in lipsa unui astfel de raspuns, este imposibil de stabilit daca aceste instante l-au neglijat pur si simplu sau daca au vrut sa-l respinga, si, daca da, din ce motive (a se vedea, mutatis mutandis, Ruiz Torija si Hiro Balani, mentionate mai sus, p. 12, § 30, si p. 30, § 28).
45. Avand in vedere cele de mai sus, Curtea constata ca actiunea reclamantului in procedura de revendicare nu a fost echitabila.
46. Prin urmare, a avut loc incalcarea art. 6 § 1 din Conventie.
II. Asupra pretinsei incalcari a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie
47. Reclamantul se considera victima unei incalcari continue a dreptului sau de proprietate incepand din anul 1945, data ocuparii ilegale de catre stat a imobilului care a apartinut parintilor sai. El invoca art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie, conform caruia:
„Orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decat pentru cauza de utilitate publica si in conditiile prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului international.”
48. Guvernul arata ca art. 1 din Protocolul nr. 1 nu este aplicabil in speta, reclamantul neavand niciun „bun actual” si „nicio speranta legitima”, in sensul jurisprudentei constante a organelor Conventiei, de a obtine restituirea bunului.
49. Reclamantul continua sa sustina ca nu si-a pierdut niciodata dreptul de proprietate asupra imobilului in litigiu,
deoarece statul a exercitat o posesie bazata pe violenta.
50. Curtea constata ca acest capat de cerere se afla in legatura directa cu cel analizat din perspectiva art. 6 § 1 din Conventie. Avand in vedere concluziile sale in ceea ce priveste aplicabilitatea acestui articol, Curtea nu poate specula care ar fi fost solutia actiunii in revendicare daca cerintele dreptului la un proces echitabil ar fi fost respectate in fata instantelor interne.
51. Prin urmare, ea apreciaza ca nu este cazul sa statueze nici asupra existentei unui „bun” in sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, nici asupra temeiniciei capatului de cerere intemeiat pe acest articol (a se vedea, mutatis mutandis, printre altele, Glod impotriva Romaniei, nr. 41.134/98, § 46, 16 septembrie 2003, si Albina impotriva Romaniei, nr. 57.808/00, § 42, 28 aprilie 2005).
Asupra aplicarii art. 41 din Conventie
52. Conform art. 41 din Conventie,
„Daca Curtea declara ca a avut loc o incalcare a Conventiei sau a protocoalelor sale si daca dreptul intern al inaltei parti contractante nu permite decat o inlaturare incompleta a consecintelor acestei incalcari, Curtea acorda partii lezate, daca este cazul, o reparatie echitabila”.
53. Reclamantul nu a prezentat, dupa decizia privind admisibilitatea, nicio cerere de satisfactie echitabila in termenul acordat, desi, prin cele doua scrisori din 31 mai si 7 septembrie 2005, i-a fost atrasa atentia asupra art. 60 din Regulamentul Curtii, care prevede ca orice cerere de satisfactie echitabila in temeiul art. 41 din Conventie trebuie expusa in observatiile scrise asupra fondului.
54.Prin urmare, avand in vedere lipsa de raspuns in termenul stabilit, Curtea apreciaza ca nu este cazul sa acorde nicio suma in temeiul art. 41 din Conventie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

CURTEA ,

IN UNANIMITATE,

1. hotaraste ca a avut loc incalcarea art. 6 § 1 din Conventie;
2. hotaraste ca nu este cazul sa analizeze daca a avut loc incalcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie;
3. hotaraste ca nu este cazul sa acorde nicio suma in temeiul art. 41 din Conventie.
Redactata in limba franceza, apoi comunicata in scris la data de 8 iunie 2006, in conformitate cu art. 77 §§ 2 si 3 din Regulament.

Christos Rozakis,                     Søren Nielsen,
    presedinte                                      grefier