Hotararea CEDO in Cauza Fischer impotriva Romaniei

CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI
SECTIA A TREIA

HOTARAREA
din 11 octombrie 2007
in Cauza Fischer impotriva Romaniei

(Cererea nr. 28.400/04)
Strasbourg 

In Cauza Fischer impotriva Romaniei,

Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Sectia a treia), statuand in cadrul unei camere formate din: domnii B.M. Zupancic, presedinte, C. Birsan, doamnele E. Fura-Sandstrom, A. Gyulumyan, domnii E. Myjer, David Thor Bjorgvinsson, doamna I. Berro-Lefevre, judecatori, si domnul S. Quesada, grefier de sectie,
dupa ce a deliberat in camera de consiliu la data de 20 septembrie 2007,
pronunta urmatoarea hotarare, adoptata la aceasta data:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se afla o cerere (nr. 28.400/04) indreptata impotriva Romaniei, prin care un cetatean al acestui stat, domnul Tiberiu Fischer (reclamantul), a sesizat Curtea la data de 10 iunie 2004 in temeiul art. 34 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (Conventia).
2. Reclamantul este reprezentat de domnul Ovidiu Podaru, avocat din Cluj-Napoca. Guvernul roman (Guvernul) este reprezentat de agentul sau, domnul Razvan-Horatiu Radu, de la Ministerul Afacerilor Externe.
3. La data de 5 octombrie 2006, Curtea a hotarat sa comunice cererea Guvernului. In temeiul prevederilor art. 29 alin. 3 din Conventie, ea a hotarat sa analizeze in acelasi timp admisibilitatea si temeinicia cauzei.

IN FAPT

I. Circumstantele cauzei
4. Reclamantul s-a nascut in anul 1951 si locuieste la Haifa, Israel.
5. Reclamantul si F.I., mama sa, erau coproprietarii unui imobil situat la nr. 3B din str. Gheorghe Doja din Alba Iulia, Romania. La data de 30 aprilie 1987, statul a preluat posesia imobilului cu acordarea unei compensatii in temeiul Decretului nr. 223/1974, conform caruia persoanele care emigrau in strainatate erau obligate sa transfere statului imobilele pe care le detineau (Decretul nr. 223/1974). Statul si-a inscris dreptul de proprietate in cartea funciara.
6. La data de 22 iulie 1997, statul le-a vandut imobilul in cauza sotilor G.

1. Actiunea in anulare
7. La data de 29 septembrie 1999, reclamantul si F.I. au sesizat Judecatoria Alba Iulia cu o actiune indreptata impotriva Consiliului Local Alba Iulia, a societatii F., administratoarea bunurilor statului, si a sotilor G., prin care a solicitat instantei sa constate nulitatea Deciziei din 30 aprilie 1987 si a contractului de vanzare-cumparare din 22 iulie 1997. De asemenea, ei au solicitat ca instanta sa dispuna inscrierea dreptului lor de proprietate in cartea funciara.
8. La termenul de judecata din 13 ianuarie 2000, competenta ratione materiae a instantei a fost supusa dezbaterii partilor si, printr-o decizie din aceeasi zi, Judecatoria Alba Iulia a fost desemnata ca instanta competenta pentru a statua in cauza respectiva.
9. Procesul a fost amanat de 5 ori pentru a-i permite reclamantului sa precizeze obiectul actiunii sale si sa depuna la dosar probele pe care le considera relevante. La termenul de judecata din 20 iunie 2000, instanta a audiat martori.
10. Prin Sentinta din 27 iunie 2000 instanta a respins actiunea. Reclamantul si F.I. au introdus apel in fata Tribunalului Judetean Alba Iulia, reiterand motivele actiunii lor.
11. La data de 11 octombrie 2000, procesul a fost amanat la cererea avocatului reclamantului, iar la data de 22 noiembrie 2000, dupa dezbaterea pe fond, a ramas in pronuntare. La data de 29 noiembrie 2000, reclamantul a solicitat redeschiderea cauzei pentru a depune la dosar noi documente. Tribunalul i-a admis cererea si a amanat procesul pentru data de 11 ianuarie 2001. La aceasta ultima data, reclamantul nu s-a prezentat la termenul de judecata.
12. La data de 7 februarie 2001, instanta l-a decazut pe reclamant din dreptul de a depune inscrisuri, pe motivul ca nu indeplinise obligatia pe care isi intemeiase cererea de amanare, si a inchis dezbaterile. Prin decizia din aceeasi zi, Tribunalul a respins apelul, pe motivul ca statul avea un titlu de proprietate asupra imobilului in cauza si ca il vanduse sotilor G. cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995 privind casele nationalizate cu titlu (Legea nr. 112/1995), care proteja cumparatorii de buna-credinta.
13. Reclamantul si F.I. au formulat recurs. Prin Decizia definitiva din 5 septembrie 2001, Curtea de Apel Alba Iulia le-a admis recursul si a constatat nulitatea Deciziei din 30 aprilie 1987, pe motivul ca era intemeiata pe o cauza ilicita si ca despagubirea platita reclamantului era derizorie. In plus, ea a considerat ca Decretul nr. 223/1974 era contrar Constitutiei si Codului civil in vigoare la data respectiva. Ea a constatat nulitatea contractului de vanzare-cumparare din 22 iulie 1997, pe motivul ca titlul de proprietate al vanzatorului, adica al statului, era lovit de nulitate, si a dispus inscrierea dreptului de proprietate al reclamantul si al F.I. in cartea funciara.
14. La data de 4 octombrie 2001, reclamantul si F.I. si-au inscris dreptul de proprietate in cartea funciara si au inceput sa plateasca impozitul funciar. La data de 22 aprilie 2002, reclamantul i-a restituit statului compensatia pe care o primise in anul 1987 in schimbul imobilului in cauza, reevaluata in functie de rata inflatiei.
#PAGEBREAK#

2. Recursul in anulare
15. La data de 5 septembrie 2002, procurorul general al Romaniei a formulat in fata Curtii Supreme de Justitie un recurs in anulare impotriva Deciziei din 5 septembrie 2001 a Curtii de Apel Alba Iulia. El a aratat ca decizia in cauza fusese pronuntata cu incalcarea legii, determinand o solutionare incorecta a litigiului.
16. El a argumentat ca imobilul fusese trecut legal in patrimoniul statului in baza Decretului nr. 223/1974, cu respectarea prevederilor legale in vigoare la data respectiva. Prin urmare, imobilul in discutie putea face obiectul unui contract de vanzare-cumparare cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995.
17. La data de 7 martie 2003, Curtea Suprema de Justitie a admis cererea de amanare a reclamantului, pentru a-si pregati apararea.
18. Prin Decizia din 14 noiembrie 2003, redactata la data de 10 decembrie 2003, Inalta Curte de Casatie si Justitie (fosta Curte Suprema de Justitie) a admis recursul in anulare, a casat hotararile pronuntate de instantele de drept comun si a trimis cauza spre rejudecare in prima instanta in fata Judecatoriei Alba Iulia. Ea a retinut ca, desi statul nu avusese titlu de proprietate valabil asupra imobilului in discutie, instantele nationale nu au analizat toate elementele relevante pentru a se pronunta asupra valabilitatii contractului de vanzare-cumparare, in special daca partile au fost de buna-credinta in momentul incheierii sale.

3. Continuarea procedurii litigioase
19. La datele de 3 si 31 martie 2004, reclamantul a solicitat amanarea cauzei pentru a-si pregati apararea. La data de 14 aprilie 2004, instanta a audiat partile.
20. Prin Sentinta din 21 aprilie 2004 instanta a admis partial actiunea reclamantului, a constatat nulitatea Deciziei din 30 aprilie 1987 si a considerat ca statul nu detinea titlu de proprietate valabil asupra imobilului. Totusi, instanta a respins capatul de cerere referitor la constatarea nulitatii contractului de vanzare-cumparare din 22 iulie 1997, pe motivul ca din probele administrate la dosar a reiesit ca sotii G. au fost de bunacredinta in momentul incheierii lui. Reclamantul a formulat apel impotriva acestei sentinte, aratand ca sotii G. nu au fost de buna-credinta.
21. La cererea sotilor G., prin Decizia din 3 decembrie 2004, Inalta Curte de Casatie si Justitie a dispus stramutarea cauzei la Curtea de Apel Targu Mures.
22. F.I. a decedat in timpul procedurii. La data de 10 martie 2005, paratii au supus atentiei curtii de apel faptul ca, dupa decesul ei, reclamantul nu a prezentat niciun certificat de deces si nici nu a indicat eventualii mostenitori. Aceste documente au fost depuse la dosar la data de 12 mai 2005.
23. La data de 9 iunie 2005 a avut loc dezbaterea pe fond.
24. Prin Decizia din 17 iunie 2005 curtea de apel a respins apelul reclamantului pentru aceleasi motive ca cele retinute de judecatorie.
25. Reclamantul a formulat un recurs in fata Inaltei Curti de Casatie si Justitie. Prin Adresa nr. 11.763/2005 Inalta Curte de Casatie si Justitie a trimis cauza in fata curtii de apel, pe motivul ca, in conformitate cu modificarile aduse de Legea nr. 219/2005 prevederilor ce reglementau competentele, curtea de apel era instanta competenta sa judece recursul.
26. Prin Decizia din 22 noiembrie 2005 curtea de apel si-a declinat competenta in favoarea Inaltei Curti de Casatie si Justitie. Prin Decizia definitiva din 10 aprilie 2006, Inalta Curte de Casatie si Justitie si-a declinat competenta in favoarea Curtii de Apel Targu Mures.
27. Prin Decizia definitiva din 6 decembrie 2006 curtea de apel a anulat recursul reclamantului din cauza nerespectarii conditiilor procedurale, si anume pentru faptul ca nu a fost motivat in termenul legal.

II. Dreptul intern pertinent
28. Articolele relevante prevad urmatoarele:

ARTICOLUL 330

"Procurorul general, din oficiu sau la cererea ministrului justitiei, poate ataca cu recurs in anulare, la Curtea Suprema de Justitie, hotararile judecatoresti irevocabile pentru urmatoarele motive:
1. cand instanta a depasit atributiile puterii judecatoresti;
2. cand prin hotararea atacata s-a produs o incalcare esentiala a legii, ce a determinat o solutionare gresita a cauzei pe fond ori aceasta hotarare este vadit netemeinica."

ARTICOLUL 330¹

"In cazurile prevazute la art. 330 pct. 1 si 2, recursul in anulare se poate declara in termen de un an de la data cand hotararea judecatoreasca a ramas irevocabila."
29. Art. 330 si 3301 au fost abrogate prin art. I pct. 17 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 58/2003.
30. Prevederile legale si jurisprudenta interna relevante sunt descrise in hotararile Strain si altii impotriva Romaniei (nr. 57.001/00, §§ 19-26, 21 iulie 2005), Paduraru impotriva Romaniei (nr. 63.252/00, §§ 38-53, 1 decembrie 2005), Porteanu impotriva Romaniei (nr. 4.596/03, §§ 21-24, 16 februarie 2006) si Radu impotriva Romaniei (nr. 13.309/03, §§ 18-20, 20 iulie 2006).
#PAGEBREAK#
IN DREPT

I. Asupra pretinsei incalcari a art. 6 alin. 1 din Conventie
31. Reclamantul sustine ca repunerea in discutie a Deciziei irevocabile a Curtii de Apel Alba Iulia din 5 septembrie 2001 a incalcat principiul securitatii raporturilor juridice. Din acest motiv, el sustine ca a avut loc o incalcare a art. 6 alin. 1 din Conventie, care prevede urmatoarele in partea sa relevanta:
"Orice persoana are dreptul la judecarea in mod echitabil (...) a cauzei sale, de catre o instanta independenta si impartiala (...), care va hotari (...) asupra incalcarii drepturilor si obligatiilor sale cu caracter civil (...)."

A. Asupra admisibilitatii
32. Curtea constata ca acest capat de cerere nu este in mod vadit neintemeiat in sensul art. 35 alin. 3 din Conventie. Mai mult, Curtea observa ca nu este lovit de niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, il declara admisibil.

B. Asupra fondului
1. Argumentele partilor
33. Guvernul face trimitere la cauza Brumarescu, in care Curtea a constatat incalcarea art. 6 alin. 1 din Conventie din cauza desfiintarii unei hotarari irevocabile in urma introducerii unui recurs in anulare de catre procurorul general care dispunea in acest scop de o putere discretionara [Cauza Brumarescu impotriva Romaniei, (MC) nr. 28.342/95, § 62, CEDO 1999-VII].
34. Totusi, Guvernul subliniaza ca in speta, spre deosebire de Cauza Brumarescu citata mai sus, efectul principal al recursului in anulare a fost redeschiderea procedurii, reclamantul beneficiind ulterior de toate garantiile unui proces echitabil. In plus, Guvernul observa ca desfiintarea Deciziei Curtii de Apel Alba Iulia din 5 septembrie 2001 s-a intemeiat pe omisiunea instantelor de drept comun de a stabili un aspect esential in procedura, si anume norma aplicabila.
35. In sfarsit, Guvernul reaminteste modificarea Codului de procedura civila, prin eliminarea caii extraordinare de atac a recursului in anulare in materie civila.
36. Reclamantul contesta acest argument. El apreciaza ca recursul in anulare a avut ca efect desfiintarea unei hotarari judecatoresti irevocabile si executate. De asemenea, el observa ca recursul in anulare a avut consecinte asupra actelor de procedura realizate in prima procedura. Mai mult, el apreciaza ca efectele recursului in anulare nu sunt similare cu cele ale unei cai ordinare de recurs, in masura in care acestea din urma vizeaza drepturi caracterizate de un anumit grad de precaritate, in timp ce recursul in anulare a anulat un drept ale carui existenta si extindere au fost stabilite in mod irevocabil.

2. Aprecierea Curtii
37. Curtea apreciaza ca, in circumstantele cauzei, analiza sa trebuie sa stabileasca daca, luata in ansamblu, procedura litigioasa din fata instantelor romane este compatibila cu dreptul reclamantului de a i se judeca in mod echitabil cauza, in sensul art. 6 alin. 1 din Conventie (Cauza Sovtransavto Holding impotriva Ucrainei nr. 48.553/99, § 71, CEDO 2002-VII).
38. Curtea reaminteste ca, in conformitate cu jurisprudenta sa constanta, dreptul la un proces echitabil in fata unei instante, garantat de art. 6 alin. 1, trebuie interpretat in lumina preambulului Conventiei, care enunta suprematia dreptului ca element al patrimoniului comun al statelor contractante. Unul dintre elementele fundamentale ale suprematiei dreptului este principiul securitatii raporturilor juridice, care prevede, printre altele, ca solutia data de catre instante in mod definitiv oricarui litigiu sa nu mai fie supusa unei noi judecati (Cauza Brumarescu, citata mai sus, § 62, si Cauza Riabykh impotriva Rusiei, nr. 52.854/99, §§ 56-58, 24 iulie 2003).
39. De asemenea, Curtea reaminteste ca, in conformitate cu o jurisprudenta deja bine stabilita, instantele superioare nu trebuie sa foloseasca puterea lor de supervizare decat pentru a corecta erorile de fapt sau de drept si erorile judiciare, si nu pentru a proceda la o noua examinare a cauzei. Supervizarea nu trebuie sa devina un apel deghizat, iar simplul fapt ca pot exista doua puncte de vedere asupra chestiunii respective nu este un motiv suficient de a rejudeca o cauza. De la acest principiu nu se poate deroga decat daca o impun motive substantiale si imperioase (Cauza Riabykh, citata mai sus, § 52, si Cauza Borshchevskiy impotriva Rusiei, nr. 14.853/03, § 42, 21 septembrie 2006).
40. Mai mult, in Cauza Sovtransavto Holding, citata mai sus (§77), Curtea a statuat ca un sistem judiciar marcat de posibilitatea unor desfiintari repetate ale unei hotarari definitive este, ca atare, incompatibil cu principiul securitatii raporturilor juridice ce constituie unul dintre elementele fundamentale ale suprematiei dreptului, in sensul art. 6 alin. 1.
#PAGEBREAK#
41. Curtea observa ca in speta, prin Decizia irevocabila a Curtii de Apel Alba Iulia din 5 septembrie 2001 a fost admisa actiunea reclamantului, constatandu-se ilegalitatea nationalizarii si nulitatea contractului de vanzare-cumparare incheiat intre stat si tertii chiriasi. In consecinta, reclamantul si-a inscris dreptul de proprietate in cartea funciara, i-a restituit statului suma pe care a primit-o cu titlu de compensatie si a inceput sa plateasca taxele aferente dreptului sau de proprietate. Prin urmare, Curtea apreciaza ca aceasta decizie irevocabila a produs efecte juridice.
42. Curtea mai constata ca, in urma unui recurs in anulare, cale extraordinara de atac, Decizia irevocabila din 5 septembrie 2001 a fost desfiintata dupa 14 luni. Astfel, actiunea reclamantului a fost partial respinsa in partea sa referitoare la constatarea nulitatii contractului de vanzare-cumparare, ceea ce a dus la coexistenta a doua titluri de proprietate asupra aceluiasi bun.
43. Curtea observa ca desfiintarea unei hotarari judecatoresti irevocabile nu a fost motivata in speta de existenta unor probe noi ce nu s-au aflat pana atunci la dispozitia partilor si care erau de natura sa influenteze solutia (Cauza Pravednaya impotriva Rusiei, nr. 69.529/01, § 27, 18 noiembrie 2004). Aceasta desfiintare s-a intemeiat exclusiv pe pretinsa aplicare gresita a legii nationale de catre instantele ordinare in ceea ce priveste aprecierea valabilitatii contractului de vanzare-cumparare. Or, acestea au avut posibilitatea sa analizeze si sa aplice aceste prevederi legale atunci cand procedura se afla pe rolul lor.
44. Pe de alta parte, trebuie observat ca Inalta Curte de Casatie si Justitie a intemeiat desfiintarea deciziei irevocabile pe elemente pe care partile in procedura le-ar fi putut invoca in fata instantelor ordinare, daca ar fi dorit acest lucru. Or, argumentele lor se refereau mai degraba la ilegalitatea nationalizarii si la lipsa titlului statului asupra imobilului in cauza decat la buna-credinta a partilor la incheierea contractului. Prin urmare, dupa parerea Curtii, recursul in anulare a urmarit in speta mai degraba sa ajunga la o noua analiza a cauzei decat sa corecteze grave erori judiciare.
45. Pe de alta parte, Curtea constata ca in cauza de fata se regasesc elementele ce au determinat Curtea, in Cauza SC Masinexportimport Industrial Group SA impotriva Romaniei (nr. 22.687/03, § 36, 1 decembrie 2005), sa constate incalcarea principiului securitatii raporturilor juridice si, prin urmare, incalcarea art. 6 alin. 1 din Conventie, si anume interventia intr-un litigiu civil a unei autoritati, procurorul general, care nu era parte in procedura, si repunerea in discutie a unei hotarari irevocabile ce dobandise autoritate de lucru judecat.
46. Avand in vedere circumstantele cauzei, Curtea ajunge la concluzia ca Decizia din 14 noiembrie 2003 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, desi a trimis cauza in fata instantelor ordinare, a avut aceleasi consecinte juridice cu cele sanctionate de Curte in Cauza Brumarescu citata mai sus (a se vedea, mutatis mutandis, Androne impotriva Romaniei, nr. 54.062/00, § 51, 22 decembrie 2004). Pe de alta parte, Curtea ia act ca prevederile Codului de procedura civila care reglementeaza recursul in anulare au fost abrogate de art. I pct. 17 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 58/2003.
47. Prin urmare, Curtea apreciaza ca redeschiderea unei proceduri incheiate cu o decizie irevocabila, in urma unui recurs in anulare formulat de catre un oficial ce nu era parte in procedura, si desfiintarea Deciziei irevocabile din 5 septembrie 2001, favorabila reclamantului, au incalcat principiul securitatii raporturilor juridice si, astfel, dreptul reclamantului la un proces echitabil in sensul art. 6 alin. 1 din Conventie.
Prin urmare, a avut loc incalcarea acestei prevederi.
#PAGEBREAK#

II. Asupra pretinsei incalcari a art. 6 alin. 1 din Conventie in ceea ce priveste durata procedurii

48. Reclamantul se plange si de durata procedurii, pe care o considera nerezonabila. El invoca art. 6 alin. 1 din Conventie, care prevede urmatoarele in partea sa relevanta:
"Orice persoana are dreptul la judecarea (...) intr-un termen rezonabil a cauzei sale, de catre o instanta (...), care va hotari (...) asupra incalcarii drepturilor si obligatiilor sale cu caracter civil (...)."

A. Asupra admisibilitatii
49. Curtea constata ca acest capat de cerere nu este in mod vadit neintemeiat in sensul art. 35 alin. 3 din Conventie. Mai mult, Curtea observa ca nu este lovit de niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, il declara admisibil.
B. Asupra fondului
50. Guvernul observa ca durata procedurii este de 7 ani o luna si 8 zile. In opinia sa, cauza avea o anumita complexitate, iar autoritatilor romane nu le este imputabila nicio perioada de inactiune. De asemenea, el constata ca avocatul reclamantului a solicitat in mai multe randuri amanarea procedurii si ca reclamantul a omis sa depuna la dosar, timp de 7 luni, documentele solicitate de instanta referitoare la decesul lui F.I.
51. Reclamantul contesta argumentul Guvernului si apreciaza ca durata procedurii este imputabila autoritatilor nationale.
52. In lumina concluziilor de mai sus, Curtea apreciaza ca nu este necesar sa analizeze separat capatul de cerere referitor la durata procedurii litigioase, deoarece acesta constituie unul dintre aspectele particulare ale dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 6 alin. 1 din Conventie, care a fost deja analizat de Curte (Cauza Sovtransavto Holding, citata mai sus, § 83).

III. Asupra pretinsei incalcari a art. 1 din Primul Protocol aditional la Conventie
53. Reclamantul se plange de faptul ca Decizia Inaltei Curti de Casatie si Justitie din 14 noiembrie 2003 a avut ca efect incalcarea dreptului sau la respectarea bunurilor, asa cum este recunoscut in art. 1 al Protocolului nr. 1 la Conventie, care prevede urmatoarele:
Orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decat pentru cauza de utilitate publica si in conditiile prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului international.
Dispozitiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosinta bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contributii, sau a amenzilor.
#PAGEBREAK#
A. Asupra admisibilitatii
1. Asupra exceptiei de neepuizare a cailor de atac interne, ridicata de Guvern
54. Guvernul arata ca, datorita regulii neepuizarii cailor de atac interne, impusa de art. 35 alin. 1 din Conventie, Curtea nu poate analiza capatul de cerere al reclamantului intemeiat pe incalcarea dreptului de a i se respecta bunurile. El invoca faptul ca reclamantul nu a epuizat in mod valabil caile de atac ordinare pe care le avea la dispozitie, in masura in care recursul sau impotriva Deciziei din 17 iunie 2005 a fost respins ca tardiv.
55. Reclamantul apreciaza ca aceasta cale de recurs nu era efectiva si de natura sa remedieze prejudiciul cauzat prin incalcarea art. 1 al Protocolului nr. 1 la Conventie.
56. Curtea reaminteste ca regula epuizarii cailor de atac interne are rolul de a oferi statelor contractante ocazia de a preveni sau de a repara incalcarile pretinse impotriva lor inainte ca aceste plangeri sa ii fie aduse la cunostinta. Aceasta regula se bazeaza pe ipoteza ca ordinea interna ofera un remediu efectiv, in ceea ce priveste incalcarea pretinsa, si disponibil, atat teoretic, cat si practic la data evenimentelor, cu alte cuvinte ca era accesibil, susceptibil sa ii ofere reclamantului solutionarea cererilor sale si prezenta perspective rezonabile de reusita [a se vedea, printre altele, Cauza Sejdovic impotriva Italiei (MC), nr. 56.581/00, §§ 43 si 46, CEDO 2006-...]
57. Curtea constata ca in speta reclamantul se plange de incalcarea dreptului la respectarea bunurilor din cauza desfiintarii unei decizii irevocabile in urma recursului in anulare. Ea observa ca, la data evenimentelor, legislatia romana in materie de procedura civila nu prevedea nicio posibilitate pentru o cale de atac ordinara impotriva unei hotarari adoptate in cadrul unui recurs in anulare al procurorului general. In plus, o hotarare data in urma unui recurs in anulare nu putea fi supusa unei cai de atac ordinare. Oricum ar fi, Curtea a statuat deja ca, atunci cand o chestiune a fost solutionata printr-o hotarare definitiva infirmata ulterior, un demers ulterior in vederea anularii nu poate favoriza securitatea juridica [cauzele Riabykh impotriva Rusiei (dec.), nr. 52.854/99, 21 februarie 2002, si Sardine impotriva Rusiei (dec.), nr. 69.582/01, CEDO 2004-II].
58. In masura in care Guvernul apreciaza ca actiunea in constatarea nulitatii contractului de vanzare-cumparare constituia un remediu efectiv pentru a remedia situatia creata in urma recursului in anulare, Curtea reitereaza ca chemarea in judecata a unui particular nu ar putea constitui o cale de atac de epuizat atunci cand un reclamant se plange de un act pozitiv al autoritatilor, cum este in cauza imposibilitatea de a se bucura de imobilul pe care autoritatile trebuiau sa i-l restituie din cauza vanzarii lui de catre stat unor terti [a se vedea, mutatis mutandis, hotararile Pine Valley Developments Ltd si altii impotriva Irlandei din 29 noiembrie 1991, seria A nr. 222, p. 22, § 48, Iatridis impotriva Greciei (MC) nr. 31.107/96, § 47 in fine, CEDO 1999-II, si Mihai Iulian Popescu impotriva Romaniei nr. 2.911/02, §§ 30-32, 29 septembrie 2005].
59. In consecinta, Curtea apreciaza ca recursul ordinar in cauza nu constituia o cale de atac adecvata si efectiva in sensul art. 35 din Conventie. Prin urmare, ea respinge exceptia de neepuizare a cailor de atac interne.
2. Asupra admisibilitatii capatului de cerere
60. Curtea constata ca acest capat de cerere nu este in mod vadit neintemeiat in sensul art. 35 alin. 3 din Conventie. Mai mult, Curtea observa ca nu este lovit de niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, il declara admisibil.

B. Asupra fondului

1. Argumentele partilor
61. Guvernul apreciaza ca constatarea caracterului abuziv al nationalizarii echivaleaza cu continuitatea dreptului de proprietate al reclamantului, ceea ce reprezinta un "bun" in sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie. De asemenea, el observa ca ingerinta in dreptul de proprietate al reclamantului, rezultata din recursul in anulare, era prevazuta de lege si urmarea un scop legitim, si anume buna administrare a justitiei.
62. Guvernul subliniaza dificultatile legate de reglementarea problemei caselor nationalizate si face o prezentare a legilor adoptate succesiv de stat dupa anul 1989 in materie. Astfel, el rezuma obiectivele legilor nr. 112/1995 si nr. 10/2001, aceasta din urma fiind prima lege care reglementeaza global problema caselor nationalizate, vizand echilibrul dintre cerinta reparatiei si securitatea raporturilor juridice, si, in fine, Legea nr. 247/2005, care a modificat si a completat Legea nr. 10/2001, creand cadrul institutional si financiar pentru o aplicare mai efectiva a acestei legi.
63. Guvernul considera ca autoritatile nationale beneficiaza de o mare putere discretionara nu numai in ceea ce priveste alegerea masurilor menite sa garanteze respectarea drepturilor patrimoniale sau sa reglementeze in materia dreptului de proprietate, ci si in ceea ce priveste perioada de timp necesara implementarii lor. El apreciaza ca ultima reforma in materie, si anume Legea nr. 247/2005, stabileste principiul acordarii unor despagubiri echitabile si neplafonate, stabilite printr-o decizie a comisiei administrative centrale pe baza unei expertize, si accelereaza procedura de restituire sau de despagubire. Aceasta lege prevede ca, in cazul in care restituirea imobilului nu este posibila, despagubirea se va face prin emisiunea de titluri de participare la un organism colectiv de valori mobiliare (Proprietatea), la nivelul valorii bunului, stabilita prin expertiza.
64. Guvernul concluzioneaza ca despagubirea prevazuta de legislatia romana raspunde exigentelor art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie si ca intarzierea inregistrata in acordarea unor despagubiri nu afecteaza justul echilibru ce trebuie pastrat intre interesele de fata, tinand seama si de circumstantele exceptionale ale reglementarii in materie.
#PAGEBREAK#
65. Reclamantul contesta acest argument. El observa ca recursul in anulare era o cale de atac extraordinara si ca partile in litigiu au avut ocazia sa isi expuna argumentele in timpul procedurii ordinare. In ceea ce priveste posibilitatea obtinerii unei despagubiri, reclamantul considera ca legile nr. 10/2001 si nr. 247/2005 nu iau in considerare cazurile proprietarilor al caror imobil, restituit in baza unei hotarari irevocabile, a fost vandut de stat unor terti. In orice caz, perspectiva de a li se acorda efectiv despagubiri nu este previzibila, avand in vedere stadiul in care se afla procesul de aplicare a acestor legi.

2. Aprecierea Curtii

66. Curtea reaminteste ca dreptul de proprietate al reclamantului asupra bunului in litigiu fusese stabilit prin Decizia definitiva din 5 septembrie 2001 si constata faptul ca dreptul astfel recunoscut nu era revocabil. Asadar, reclamantul avea "un bun" in sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie (a se vedea Cauza Brumarescu, citata mai sus, § 70, si Cauza Androne, citata mai sus, § 57).
67. Apoi, Curtea constata ca, in urma recursului in anulare, Decizia din 6 decembrie 2006 a Curtii de Apel Targu Mures, care a rejudecat fondul cauzei si a respins actiunea in constatarea nulitatii contractului de vanzare-cumparare, creeaza o situatie daca nu identica, cel putin similara cu cea a reclamantilor din Cauza Strain si altii impotriva Romaniei (nr. 57.001/00, § 43, 21 iulie 2005; a se vedea si Cauza Sebastian Taub impotriva Romaniei, nr. 58.612/00, §§ 38-40, 12 octombrie 2006). Prin urmare, Curtea constata ca, la sfarsitul procedurii in cauza, coexista doua titluri de proprietate asupra aceluiasi bun si ca reclamantul se afla in imposibilitatea de a se bucura de bunul asupra caruia i-a fost recunoscut dreptul de proprietate.
68. Curtea a analizat in mai multe randuri cauze ce ridicau probleme similare cu cele ale prezentei cauze si a constatat incalcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie (a se vedea Cauza Porteanu, citata mai sus, §§ 32-35).
69. Dupa ce a analizat toate elementele ce i-au fost supuse atentiei, Curtea considera ca Guvernul nu a expus niciun fapt sau argument care sa poata duce la o concluzie diferita in cazul de fata. Curtea reafirma in special ca, in contextul legislativ roman ce reglementeaza actiunile in revendicare imobiliare si restituirea bunurilor nationalizate de regimul comunist, vanzarea de catre stat a bunului altuia catre terti de buna-credinta, chiar daca aceasta a fost anterioara confirmarii in justitie in mod definitiv a dreptului de proprietate al acestuia, reprezinta o privare de bunuri. O astfel de privare, combinata cu lipsa totala de despagubire, este contrara art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie.
70. Tinand cont de cele de mai sus si de jurisprudenta sa in materie, Curtea apreciaza ca in speta zadarnicirea dreptului de proprietate al reclamantului asupra bunului sau l-a facut sa sufere o sarcina disproportionata si excesiva, incompatibila cu dreptul la respectarea bunurilor, garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie.
Prin urmare, a avut loc incalcarea acestei prevederi.
#PAGEBREAK#

IV. Asupra aplicarii art. 41 din Conventie
71. Conform art. 41 din Conventie:
"Daca Curtea declara ca a avut loc o incalcare a Conventiei sau a protocoalelor sale si daca dreptul intern al inaltei parti contractante nu permite decat o inlaturare incompleta a consecintelor acestei incalcari, Curtea acorda partii lezate, daca este cazul, o reparatie echitabila."

A. Prejudiciu
72. Reclamantul solicita restituirea imobilului in cauza, format din casa si terenul aferent. In cazul in care restituirea imobilului nu mai este posibila, el solicita 110.000 euro (EUR), reprezentand valoarea de piata a imobilului respectiv, conform raportului de expertiza depus. Din acest raport de expertiza reiese ca expertul l-a intocmit in luna martie 2007 exclusiv pe baza datelor furnizate de reclamant, neputand avea acces la imobil din cauza opozitiei tertilor cumparatori. Reclamantul solicita, de asemenea, 42.900 dolari americani (USD), reprezentand chiriile nepercepute incepand cu data de 1 iulie 1987 pana la punerea sa in posesie efectiva. De asemenea, el solicita suma de 35.000 USD cu titlu de daune morale cauzate de frustrarea provocata de recursul in anulare si suma de 1.500 USD din cauza duratei nerezonabile a procedurii. El solicita ca sumele ce ii vor fi acordate sa fie convertite in dolari americani, pe motiv ca domiciliul sau este in Israel.
73. Guvernul furnizeaza opinia unui expert, datand din luna mai 2007, conform careia valoarea imobilului in cauza este de 86.400 EUR. De asemenea, el constata ca expertiza depusa la dosar de catre reclamant se bazeaza exclusiv pe datele furnizate de acesta expertului si pe supozitii. Invocand jurisprudenta Curtii in materie, Guvernul observa ca Curtea nu poate specula asupra valorii chiriilor nepercepute si ca acest prejudiciu ar putea fi eventual luat in considerare din perspectiva prejudiciului moral. Pe de alta parte, el apreciaza ca perioada dinainte de 20 iunie 1994 nu ar putea fi luata in considerare de Curte in masura in care ea nu este competenta ratione temporis si ca, inainte de Decizia definitiva din 5 septembrie 2001, nicio hotarare judecatoreasca nu a confirmat dreptul de proprietate al reclamantului asupra imobilului.
74. In ceea ce priveste prejudiciul moral, Guvernul apreciaza ca nu exista legatura de cauzalitate intre prejudiciul invocat si eventualele incalcari ale Conventiei si ca, in orice caz, suma solicitata este excesiva. El apreciaza ca suma de 1.500 USD solicitata pentru reparatia prejudiciului moral suferit din cauza duratei excesive a procedurii este conforma cu jurisprudenta Curtii in materie.
75. Curtea reaminteste ca o hotarare care constata o incalcare atrage pentru statul parat obligatia juridica de a pune capat incalcarii si de a-i inlatura consecintele, astfel incat sa restabileasca pe cat posibil situatia anterioara acesteia [Iatridis impotriva Greciei (satisfactie echitabila) (MC), nr. 31.107/96, § 32, CEDO 2000-XI2]. Ea constata ca singurul fundament ce trebuie retinut pentru acordarea unei reparatii echitabile consta, in speta, in desfiintarea unei decizii irevocabile, cu incalcarea principiului securitatii juridice si a dreptului la respectarea bunurilor.
76. Curtea apreciaza ca, in circumstantele spetei, restituirea imobilului litigios reclamantului, al carui drept de proprietate a fost confirmat prin Decizia definitiva din 5 septembrie 2001 a Curtii de Apel Alba Iulia, l-ar situa pe reclamant, pe cat posibil, intr-o situatie echivalenta cu cea in care s-ar fi aflat daca cerintele art. 6 din Conventie si cele ale art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie nu ar fi fost incalcate. In cazul in care statul parat nu procedeaza la aceasta restituire in cel mult 3 luni de la data ramanerii definitive a prezentei hotarari, Curtea hotaraste ca statul sa ii plateasca reclamantului, ca daune materiale, o suma care sa corespunda valorii actuale a imobilului.
#PAGEBREAK#
77. In speta, in ceea ce priveste stabilirea valorii despagubirii ce poate fi platita reclamantului, Curtea observa ca cele doua parti au furnizat expertize asupra valorii imobilului litigios. Avand in vedere informatiile de care dispune referitor la preturile de pe piata imobiliara locala, ea apreciaza ca valoarea de piata actuala a bunului este de 95.000 EUR. Aceasta suma va fi convertita in dolari americani.
78. In ceea ce priveste suma solicitata pentru lipsa de folosinta a imobilului, Curtea nu poate specula asupra posibilitatii si randamentului inchirierii casei in discutie (Cauza Buzatu impotriva Romaniei nr. 34.642/97, § 18, 27 ianuarie 2005), insa ea va tine cont de acest aspect din perspectiva prejudiciului moral.
79. Referitor la cererea de acordare a daunelor morale, Curtea apreciaza ca desfiintarea Deciziei irevocabile din 5 septembrie 2001 si imposibilitatea reclamantului de a se bucura de dreptul sau de proprietate au adus o grava atingere drepturilor sale, creandu-i un prejudiciu moral. Tinand cont de toate elementele aflate la dispozitia sa si statuand in echitate, asa cum prevede art. 41 din Conventie, ea ii acorda 5.000 EUR cu acest titlu, suma ce va fi convertita, de asemenea, in dolari americani.

B. Cheltuieli de judecata
80. Reclamantul solicita 2.342 USD pentru cheltuielile de deplasare din Israel in Romania pentru a putea participa la procedura interna si pentru a completa personal formularul de cerere trimis Curtii si 2.540 USD pentru salariile nepercepute din cauza deplasarilor sale in Romania. El solicita suma de 3.567 USD pentru cheltuielile de judecata suportate in fata instantelor interne si in fata Curtii. In sfarsit, el solicita 508 USD pentru cheltuielile administrative de trimitere a dosarului si pentru traducerile necesare pentru procedura in fata Curtii, precum si suma de 300 USD, reprezentand alte cheltuieli. Reclamantul a furnizat documente justificative pentru o parte din aceste cheltuieli.
81. Guvernul apreciaza ca cheltuielile de judecata suportate de reclamant pentru a se deplasa din strainatate in Romania pentru a participa la procedura interna si a completa formularul de cerere nu erau necesare, in masura in care era reprezentat de un avocat. De asemenea, el observa ca o parte din cheltuielile de judecata solicitate de reclamant nu se refera la procedura ce face obiectul cererii sale si ca o mare parte din sumele solicitate nu sunt justificate.
82. Conform jurisprudentei Curtii, un reclamant nu poate obtine rambursarea cheltuielilor de judecata decat in masura in care li s-au stabilit realitatea, necesitatea si caracterul rezonabil. Curtea constata ca doar o parte a cheltuielilor expuse de reclamant au fost cu adevarat si in mod necesar efectuate si au legatura cu incalcarile constatate. Tinand cont de elementele aflate in posesia sa si de criteriile mentionate mai sus, Curtea considera rezonabil sa ii acorde reclamantului suma de 2.000 EUR cu acest titlu, ce va fi convertita in dolari americani.

C. Dobanzi moratorii
83. Curtea considera potrivit ca rata dobanzii moratorii sa se bazeze pe rata dobanzii facilitatii de imprumut marginal a Bancii Centrale Europene, majorata cu 3 puncte procentuale.
#PAGEBREAK#
PENTRU ACESTE MOTIVE,

C U R T E A,

IN UNANIMITATE,

1. declara cererea admisibila;
2. hotaraste ca a avut loc incalcarea art. 6 alin. 1 din Conventie in ceea ce priveste echitatea procedurii;
3. hotaraste ca nu este necesar sa analizeze capatul de cerere intemeiat pe art. 6 alin. 1 din Conventie in ceea ce priveste durata procedurii;
4. hotaraste ca a avut loc incalcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie;
5. hotaraste:
a) ca statul parat sa ii restituie reclamantului imobilul situat in Alba Iulia, str. Gheorghe Doja nr. 3b in cel mult 3 luni de la data ramanerii definitive a prezentei hotarari, conform art. 44 alin. 2 din Conventie;
b) ca, in lipsa acestei restituiri, statul parat sa ii plateasca reclamantului, in acelasi termen de 3 luni, 95.000 EUR (nouazeci si cinci mii euro) cu titlu de daune materiale;
c) ca, in orice caz, statul parat sa ii plateasca reclamantului suma de 5.000 EUR (cinci mii euro) cu titlu de daune morale, precum si suma de 2.000 EUR (doua mii euro) cu titlu de cheltuieli de judecata, plus orice suma ce ar putea fi datorata cu titlu de impozit pentru sumele mentionate mai sus;
d) ca sumele respective sa fie convertite in dolari americani, la cursul de schimb valabil la data platii, la care sa fie adaugata orice suma ce ar putea fi datorata cu titlu de impozit;
e) ca, incepand de la expirarea termenului mentionat mai sus si pana la efectuarea platii, aceste sume sa se majoreze cu o dobanda simpla avand o rata egala cu cea a facilitatii de imprumut marginal a Bancii Centrale Europene, valabila in aceasta perioada, majorata cu 3 puncte procentuale;
6. respinge cererea de reparatie echitabila pentru rest.
Redactata in limba franceza, apoi comunicata in scris la data de 11 octombrie 2007, in conformitate cu art. 77 alin. 2 si 3 din Regulament.


Bostjan M. Zupancic,       Santiago Quesada,
presedinte                         grefier