Stimat justițiabil,
Problema dvs este deosebit de complexă.
În mod clar, ca principiu, eu sunt adeptul invocării Convenției ca drept intern prioritar în aplicare, față de celelalte norme, mai restrictive în drepturi.
Ceea ce se discută, însă, în cazurile de revendicări, reprezintă cât poate fi justițiabilul protejat de Convenție, având drept reper data semnării și ratificării acestui document, mai precis anul 1994.
Acest an este, evident, ulterior confiscării bunului, așadar, confiscarea în sine nu poate fi contrară Convenției, semnate ulterior.
Deci, rămâne de analizat în ce măsură s-a recunoscut dreptul de proprietate ulterior aderării la Convenție.
Astfel, stimat justițiabil, cam acesta ar putea fi algoritmul rezolvării întrebării dvs, dar, evident, acesta se aplică de la caz la caz.
Cu stimă.
Va multumesc ptr. raspuns dar tot...., nu nu prea inteleg,daca ratificarea sa semnat in 1994,
CEDO,recunoaste dreptul la proprietate si admite astfel de actiuni ptr. imobilele confiscate in regimul comunist,adica inainte de ratificarea conventiei,s-au drepturile recunoscute de CEDO isi produc efectele doar ptr. actiunile ce vizeaza recunoasterea unor drepturi ce au aparut ulterior semnarii documentului de ratificare din 1994.
Stima...
Stimat forumist,
Chiar este dificil de înțeles, dar voi încerca să vă explic succint situația.
În cazurile referitoare la proprietate, putem împărți precedentele de Curte Europeană în mai multe categorii.
1. Castigurile anterioare Legii 10 la CEDO care au fost întemeiate pe anumite rațiuni juridice extrem de subtile, ce confereau competenta CEDO, printre acestea menționând: recunoasterea de catre Statul Roman, in anumite faze, a drepturilor revendicatorilor după 1995 sau intruziuni intruziuni în stabilitatea rapoartelor juridice...
Un astfel de caz îl reprezintă precedentul de Mare Cameră Brumărescu vs. România.
Acestuia nu i s-a recunoscut neapărat încălcarea dreptului de proprietate datorită confiscării abuzive. În speță, CEDO, observând reconfirmarea dreptului său de proprietate printr-o hotărâre internă definitivă, după 1994, a statuat pierderea proprietății datorită intervenirii nejustificate a Statului, prin recurs în anulare, asupra stabilității raporturilor juridice.
Extras din hotărârea Brumărescu:
61. Dreptul la un proces echitabil în fata unei instante, garantat de art. 6 alin. 1 din conventie, trebuie interpretat în lumina preambulului Conventiei, care enuntã preeminenia dreptului ca element de patrimoniu comun al statelor contractante. Unul dintre elementele fundamentale ale preeminentei dreptului este principiul securitãtii raporturilor juridice, care înseamnã, între altele, cã o solutie definitivã a oricãrui litigiu nu trebuie rediscutatã.
...
62. În spetã, Curtea subliniazã cã, admitând recursul în anulare introdus în virtutea autoritãtii mai sus mentionate, Curtea Supremã de Justitie a înlãturat efectele unei proceduri judiciare care dusese, în termenii Curtii Supreme de Justitie, la o hotãrâre judecãtoreascã "irevocabilã", dobândind deci autoritatea lucrului judecat si fiind în plus, executatã.
Aplicând în acest mod dispozitiile art. 330 mai sus citat, Curtea Supremã de Justitie a încãlcat principiul securitãtii raporturilor juridice. În spetã si în virtutea acestui fapt, dreptul reclamantului la un proces echitabil în sensul art. 6 alin. 1 din conventie a fost ignorat.
...
70. Curtea apreciazã cã reclamantul avea un "bun" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1. Într-adevãr hotãrârea judecãtoriei din 9 decembrie 1993 a stabilit cã imobilul, fusese nationalizat cu încãlcarea Decretului nr. 92/1950 si a constatat, cu efect retroactiv, cã reclamantul era proprietarul legitim al acestuia, în calitate de succesor al pãrintilor sãi. Curtea mai subliniazã cã dreptul reclamantului, astfel recunoscut, nu era revocabil. De altfel reclamantul s-a putut bucura de bunul sãu în liniste, ca proprietar legitim, de la 9 decembrie 1993 pânã la 1 martie 1995. De asemenea, a achitat taxele si impozitele aferente imobilului.
Astfel, nu pierderea datorată regimului comunist a fost cauza violării dreptului de proprietate, ci alterarea nejustificată a stabilității raporturilor juridice, intervenită după 1994, mai precis prin decizia de recurs în anulare din 1 martie 1995.
2. După apariția Legii 10, o motivare relevantă a mecanismului de analiză în domeniul proprietății, o găsim în Hotărârea pilot împotriva României.
Extras din Hotărârea pilot Atanasiu și alții:
a) Principiile care izvorasc din jurisprudenta Curtii
134. Curtea reaminteste ca un petent poate pretinde o incalcare a Articolului 1 din Protocolul nr. 1 numai in masura in care deciziile pe care le contesta sunt raportate la <<bunurile>> sale in sensul acestei dispozitii. Notiunea de <<bunuri>> poate sa acopere atat <<bunuri actuale>> cat si valori patrimoniale, inclusiv creante, in baza carora un petent poate pretinde sa aiba cel putin o <<speranta legitima>> sa obtina beneficiul efectiv a unui drept de proprietate (Gratzinger si Gratzingerova contra Republicii cehe ) [GC], nr 39794/98, § 69, CEDO 2002‑VII).
135. Curtea reaminteste si ca Articolul 1 din Protocolul nr. 1 nu poate fi interpretat ca si cum ar imputa Statelor contractante o obligatie generala de a restitui bunurile care le-au fost transferate inainte de a ratifica Conventia (Jantner contra Slovaciei, nr. 39050/97, § 34, 4 martie 2003).
136. Totusi, cand un Stat contractant, dupa ce a ratificat Conventia, inclusiv Protocolul nr. 1, adopta o legislatie care prevede restituirea totala sau partiala a bunurilor confiscate de un regim anterior, o atare legislatie poate fi considerata ca genereaza un nou drept de proprietate protejata de articolul 1 din Protocolul nr. 1 in beneficiul persoanelor care satisfac conditiile de restituire. (Kopecký contra Slovacia [GC], nr 44912/98, § 35, CEDO 2004-IX).
De aceea, stimate domn, v-am spus că problema este complexă și este necesară o analliză a fiecărui caz în parte.
avocatnet.ro explicăm legislația
ContSters240032, utilizator
andreigrigoriu, moderator
mihaiv2 
diana22