Hotararea CEDO in Cauza Reiner si altii impotriva Romaniei

CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI
SECTIA A TREIA

HOTARAREA
din 27 septembrie 2007
in Cauza Reiner si altii impotriva Romaniei

(Cererea nr. 1.505/02)
Strasbourg

In cauza Stefanescu impotriva Romaniei,
Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Sectia a treia), statuand in cadrul unei camere formate din: domnii B.M. Zupancic, presedinte, C. Birsan, doamnele E. Fura-Sandstrom, A. Gyulumyan, domnul David Thor Bjorgvinsson, doamnele I. Ziemele, I. Berro-Lefevre, judecatori, si domnul S. Quesada, grefier de sectie,
dupa ce a deliberat in camera de consiliu la data de 20 septembrie 2007,
pronunta urmatoarea hotarare, adoptata la aceasta data:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se afla o cerere (nr. 1.505/02) indreptata impotriva Romaniei, prin care 4 cetateni ai acestui stat, domnii Anton Reiner, Octavian Paisz, Dezideriu Hejja si Ioan Konrad (reclamantii), au sesizat Curtea la data de 10 septembrie 2001 in temeiul art. 34 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (Conventia).
2. Reclamantii sunt reprezentanti de domnul G. Frunda, avocat din Targu Mures. Guvernul roman (Guvernul) este reprezentat de agentul sau, domnul Razvan-Horatiu Radu, de la Ministerul Afacerilor Externe.
3. La data de 4 noiembrie 2005, Curtea a decis sa ii comunice Guvernului cererea intemeiata pe art. 6 alin. 1 si 3 lit. d) din Conventie. In conformitate cu prevederile art. 29 alin. 3 din Conventie, ea a decis sa analizeze in acelasi timp admisibilitatea si temeinicia cauzei.

IN FAPT

I. Circumstantele cauzei
4. Reclamantii s-au nascut, respectiv, in anul 1948, 1934, 1946 si 1967 si locuiesc la Targu Secuiesc.
5. La data de 22 decembrie 1989, in timpul unei manifestatii populare ce a avut loc la Targu Secuiesc pentru a sustine revolutia romana, politistul A.A. a fost agresat de particulari si a decedat din cauza ranilor.
6. La data de 27 decembrie 1989, spitalul din Targu Secuiesc a informat politia despre decesul lui A.A. In aceeasi zi a fost intocmit un proces-verbal, cuprinzand datele personale ale victimei, precum si circumstantele decesului sau.
7. La data de 27 decembrie 1989, Parchetul de pe langa Tribunalul Covasna (Parchetul) a inceput urmarirea penala in rem privind cauzele decesului sau si au fost cercetate mai multe persoane.
8. In luna ianuarie 1990, al doilea si al treilea reclamant, domnii Paisz si Hejja, au fost interogati de politie cu privire la participarea lor la evenimentele din 22 decembrie 1989. La data de 31 iulie 1991, domnul Reiner a fost audiat de politie referitor la aceleasi fapte.
9. In luna octombrie 1990 si in decursul anului 1991, mai multi martori, printre care O.A.A. si V.V., au fost interogati de politie cu privire la faptele din 22 decembrie 1989. La data de 4 noiembrie 1991, martorul K.G. a fost interogat de politie si a declarat ca a vazut un grup de persoane lovindu-l pe A.A. Procurorul a intocmit un proces-verbal care atesta faptul ca martorul K.G. ii identificase, in fotografiile prezentate de politie, pe domnii Reiner (primul reclamant) si Paisz ca facand parte din persoanele care l-au agresat pe A.A.
10. La data de 31 iulie 1991, tatal domnului Konrad (al patrulea reclamant) a fost interogat de politie. Declaratia sa mentiona ca fiul sau era urmarit in cauza.
11. La data de 18 noiembrie 1991, martorul H.P. a declarat la Parchet ca a vazut o persoana de sex masculin, bruneta, de circa 30-35 de ani, cum agresa victima. El l-a identificat pe domnul Konrad ca fiind aceasta persoana in fotografiile prezentate de politie. Martora P.H.S. a declarat ca ea l-a gasit pe A.A. intr-o stare critica si ca a cerut ajutorul populatiei, dar ca domnul Konrad, apropiindu-se, i-a dat victimei o ultima lovitura.
12. La datele de 26 noiembrie si 4 decembrie 1991, fata de domnii Hejja si Paisz a fost pusa in miscare actiunea penala pentru savarsirea infractiunii de loviri sau vatamari cauzatoare de moarte. De asemenea, ei au fost arestati preventiv, respectiv pana la data de 27 decembrie 1991 si 4 ianuarie 1992. In declaratia pe care a dat-o Parchetului la data de 27 noiembrie 1991, domnul Hejja a declarat ca ii daduse lui A.A. "5 sau 6 lovituri de picior in zona abdominala". De asemenea, el a declarat ca-l vazuse pe domnul Paisz pe strada, dar ca nu putea spune daca acesta comisese acte de violenta asupra victimei.
13. La data de 29 noiembrie 1991, F.O. a declarat la Parchet ca, la data de 22 decembrie 1989, vazuse un grup de persoane care il agresau pe A.A. si ca il zarise pe domnul Paisz in multime, fara sa poata spune daca el agresase victima.
14. La data de 3 decembrie 1991, martorul V.V. a fost interogat de politie si a afirmat ca i-a vazut pe domnii Hejja, Paisz si Reiner agresand victima. La data de 24 martie 1992, V.V. a fost interogat de Parchet si a declarat ca i-a vazut pe domnii Hejja si Reiner agresand victima. In ceea ce il priveste pe domnul Paisz, V.V. a revenit asupra declaratiei sale din data de 3 decembrie 1991 si a precizat ca il confundase cu altcineva.
15. La data de 8 ianuarie 1992, politia a emis un mandat de urmarire pe numele domnului Konrad. In martie si iunie 1992, Parchetul a interogat si alti martori.
16. La data de 24 martie 1992, intre domnul Paisz si martorul O.A.A. a avut loc o confruntare in fata procurorului insarcinat cu ancheta. Reclamantul nu era asistat de un avocat. In timpul acestei confruntari, O.A.A. a declarat ca l-a vazut pe domnul Paisz pe strada, dar ca nu putea preciza daca acesta il lovise pe A.A. In aceeasi zi, O.A.A. a fost interogat de Parchet si a declarat ca nu stie daca domnul Hejja era prezent la locul agresiunii si ca nu putea spune daca domnul Paisz agresase victima.
17. In noiembrie 1997, Parchetul i-a interogat din nou pe K.G. si V.V. In procesul-verbal din data de 7 noiembrie 1997, intocmit de politie, se mentiona ca F.O. si domnul Konrad plecasera din Romania in Ungaria in anul 1990 si ca, dupa spusele tatalui sau, acesta avea cunostinta de faptul ca era cercetat de politie.
18. La data de 13 noiembrie 1997, domnul Reiner a fost audiat in calitate de invinuit de catre Parchet, care i-a prezentat dosarul de urmarire penala. Din declaratia sa reiese ca a fost informat de faptele de care era invinuit, si anume participarea la agresiunea lui A.A., si ca putea beneficia de serviciile unui avocat. Totusi, domnul Reiner a considerat ca in aceasta faza a procedurii, prezenta unui avocat nu era necesara.
19. La data de 15 decembrie 1997, prin rechizitoriul procurorului, domnii Hejja si Paisz, precum si F.O. au fost trimisi in judecata in fata Tribunalului Covasna, pentru savarsirea infractiunii de loviri sau vatamari cauzatoare de moarte, fapta incriminata de art. 183 din Codul penal. Prin acelasi rechizitoriu, fata de domnii Reiner si Konrad a fost pusa in miscare actiunea penala si au fost trimisi in judecata pentru aceeasi infractiune. In rechizitoriul sau, procurorul a aratat ca, la evenimentele din 22 decembrie 1989, reclamantii, impreuna cu alte persoane neidentificate, l-au agresat pe politistul A.A., aplicandu-i lovituri de pumn si de picior care i-au cauzat moartea. Procurorul a retinut ca din declaratiile martorilor K.G. si V.V. reiesea ca domnii Hejja, Paisz si Reiner au lovit victima de mai multe ori. Procurorul a precizat ca domnul Konrad nu fusese audiat, deoarece parasise tara.
20. La data de 9 februarie 1998, Tribunalul a amanat cauza la cererea domnului Paisz, pentru a-si pregati apararea. La data de 25 februarie 1998, instanta a amanat cauza pe motivul ca F.O. nu era nici prezenta, nici reprezentata de un avocat la termenul de judecata. La data de 16 martie 1998, domnul Hejja i-a cerut instantei sa amane cauza din motive de sanatate.
21. La data de 25 martie 1998, instanta l-a audiat pe domnul Reiner, care a negat ca ar fi participat la agresiunea lui A.A. Instanta a amanat cauza pentru data de 27 aprilie 1998 din cauza lipsei lui F.O. si a domnului Konrad. La data de 24 aprilie 1998, politia a intocmit un proces-verbal pentru a constata ca domnul Konrad si F.O. nu mai locuiau la Targu Secuiesc si ca emigrasera in Ungaria.
22. Prin incheierea de sedinta din data de 3 iunie 1998, la cererea reclamantilor, Curtea Suprema de Justitie a trimis cauza in fata Tribunalului Bucuresti si a anulat toate actele de procedura indeplinite in fata Tribunalului Covasna.
23. La data de 7 septembrie 1998, domnul Hejja a solicitat amanarea cauzei din motive de sanatate, iar la datele de 10 septembrie si 8 octombrie 1998 instanta a luat act de cererea de amanare facuta de avocatul partii vatamate si de reclamanti.
24. La data de 5 noiembrie 1998, in sedinta publica in fata Tribunalului Bucuresti, instanta a constatat ca domnul Konrad nu a putut fi citat sa se prezinte la sedinta, acesta fiind plecat definitiv in Ungaria. Instanta a dispus ca acesta sa fie citat prin afisare pe usa consiliului local.
25. La data de 21 decembrie 1998, domnul Reiner a fost audiat de instanta si si-a mentinut declaratiile precedente, aratand ca nu era implicat in savarsirea faptelor de care era invinuit. El a aratat ca nu l-a vazut pe domnul Paisz agresand victima si ca nu putea spune ce faceau ceilalti inculpati in momentul evenimentelor. De asemenea, el a reamintit faptul ca in anul 1997 a fost invitat la Parchet pentru a da o declaratie referitoare la faptele imputate. Domnul Konrad, care nu era prezent, a fost reprezentat de un avocat din oficiu. Familia lui A.A. s-a constituit parte civila.
26. In aceeasi sedinta de judecata, instanta a admis cererea avocatului domnilor Paisz, Reiner si Hejja de a proceda la audierea martorilor ce fusesera interogati in cursul urmaririi penale, in anii 1991, 1992 si 1997, si, prin urmare, a dispus citarea lor pentru a se prezenta la termenul din 18 ianuarie 1999.
27. La data de 18 ianuarie 1999, instanta a respins cererea de amanare a sedintei formulata de reclamanti din cauza lipsei avocatului lor, care a fost substituit de unul dintre colaboratorii sai. Dupa ce l-a audiat pe domnul Paisz, instanta a audiat 3 martori, V.V., D.E. si L.L., care au depus marturie in cursul urmaririi penale. Martorul V.V. a declarat ca nu cunoaste niciuna dintre persoanele pe care le-a vazut agresandu-l pe A.A. in anul 1989. Martorul D.E. a declarat ca ii cunostea de mult timp pe domnii Paisz si Hejja si ca nu ii vazuse pe niciunul dintre reclamanti agresand victima. La randul sau, L.L. a declarat ca nu a recunoscut-o decat pe F.O. in multimea de 300-400 de persoane care agresau victima. El a adaugat ca il cunostea de mult timp pe domnul Paisz, pe care nu l-a vazut lovindu-l pe A.A., si ca pe ceilalti reclamanti nu ii cunoaste.
28. Deoarece ceilalti martori care au depus marturie in cursul urmaririi penale nu s-au prezentat in urma citarii lor, instanta a considerat ca audierea lor nu mai era necesara si ca tindea, de fapt, la tergiversarea cauzei. Fara alta motivare, instanta a constatat si ca audierea celorlalti martori care nu se prezentasera la termen nu mai era posibila si a dispus citirea depozitiilor acestora depuse la dosarul de urmarire penala, in baza art. 329 din Codul de procedura penala.
29. Prin Sentinta din 15 februarie 1999, Tribunalul l-a achitat pe domnul Konrad, apreciind ca dovezile vinovatiei sale nu erau suficiente. El i-a condamnat pe domnii Paisz si Hejja la 4 ani de inchisoare, iar pe domnul Reiner la 3 ani de inchisoare, cu suspendare. De asemenea, i-a condamnat pe reclamanti, in solidar cu F.O., sa le plateasca partilor civile daune-interese pentru repararea prejudiciului material si moral in valoare de 260 milioane lei romanesti. Partea relevanta din considerentele sentintei este urmatoarea:
"(...) instanta constata ca faptele retinute in actul de inculpare sunt pe deplin dovedite, acestea desfasurandu-se in modalitatea si complexitatea situatiilor expuse in rechizitoriu (...)".
30. Domnii Paisz, Hejja si Reiner si Parchetul de pe langa Tribunalul Bucuresti au formulat apel impotriva acestei sentinte. Reclamantii au cerut achitarea pe motivul ca faptele imputate nu constituiau infractiuni, fiind acte revolutionare. Ei au subliniat ca victima fusese agresata de mai multe persoane si ca era imposibil sa se stabileasca cu certitudine identitatea celor care au participat la agresiune.
31. La termenele de judecata din 1 octombrie si 5 noiembrie 1999, avocatul domniilor Paisz, Hejja si Reiner a solicitat audierea de catre Curte a tuturor martorilor ce au depus marturie in cursul urmaririi penale, in anii 1991, 1992 si 1997. Avocatul din oficiu numit sa il reprezinte pe domnul Konrad s-a alaturat acestei cereri. La acest ultim termen de judecata, Curtea a respins cererea de audiere a acestor martori pe motivul ca declaratiile lor fusesera citite in fata Tribunalului Bucuresti.
32. Prin Decizia din data de 18 noiembrie 1999, Curtea de Apel Bucuresti a admis apelul Parchetului. Ea a statuat ca instanta nu ar fi trebuit sa dispuna suspendarea pedepsei domnului Reiner. Pe baza declaratiilor date de martorii P.H.S. si H.P. in cursul urmaririi penale, Curtea de Apel l-a condamnat pe domnul Konrad pentru savarsirea infractiunii de loviri sau vatamari cauzatoare de moarte. Ea a respins apelul domnilor Paisz, Reiner si Hejja apreciind, pe baza declaratiilor facute in cursul urmaririi penale de martorii K.G., H.P. si V.V., ca au agresat victima. Pe de alta parte, Curtea de Apel Bucuresti a retinut ca cererea de achitare facuta de avocat in numele domnului Hejja era surprinzatoare in masura in care acesta recunoscuse in cursul procedurii ca a participat la fapte.
33. Reclamantii au formulat recurs impotriva acestei decizii. Ei au cerut achitarea lor, pe motivul ca nu au comis faptele imputate. Ei au aratat ca domnul Paisz nu fusese prezent la locul agresiunii, ca domnul Reiner fusese prezent, dar ca nu agresase victima si ca domnul Konrad nu fusese citat corect.
34. Prin Decizia din 26 martie 2001, Curtea Suprema de Justitie a respins recursurile introduse de reclamanti si de Parchetul de pe langa Curtea de Apel Bucuresti. Pentru a confirma situatia de fapt descrisa de Curtea de Apel, Curtea Suprema s-a bazat pe declaratiile date in cursul urmaririi penale de catre martorii H.P., V.V., K.G., O.A.A. si P.H.S. Dupa ce a mentionat fiecare depozitie, Curtea Suprema a precizat paginile din dosarul de urmarire penala la care se aflau declaratiile.

II. Dreptul intern pertinent
35. Codul de procedura penala in vigoare la data evenimentelor:

ARTICOLUL 327 ALIN. 3

"Daca ascultarea vreunuia dintre martori nu mai este posibila, instanta dispune citirea depozitiei date de acesta in cursul urmaririi penale si va tine seama de ea la judecarea cauzei."

ARTICOLUL 329 ALIN. 3

"Daca in cursul cercetarii judecatoresti administrarea unei probe anterior admise apare inutila, instanta, dupa ce asculta procurorul si partile, poate dispune ca acea proba sa nu mai fie administrata."

36. Noul Cod de procedura penala intrat in vigoare la data de 7 septembrie 2006:

ARTICOLUL 408¹

"1. Hotararile definitive pronuntate in cauzele in care Curtea Europeana a Drepturilor Omului a constatat o incalcare a unui drept prevazut de Conventia europeana pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale pot fi supuse revizuirii, daca consecintele grave ale acestei incalcari continua sa se produca si nu pot fi remediate decat prin revizuirea hotararii pronuntate.
2. Pot cere revizuirea:
a) persoana al carei drept a fost incalcat;
b) sotul si rudele apropiate ale condamnatului, chiar si dupa moartea acestuia;
c) procurorul.
3. Cererea de revizuire se introduce de Inalta Curte de Casatie si Justitie, care judeca cererea in complet de 9 judecatori.
4. Cererea de revizuire se poate face in termen de un an de la data ramanerii definitive a hotararii Curtii Europene a Drepturilor Omului (...)
11. Cand instanta constata ca cererea este fondata:
a) desfiinteaza, in parte, hotararea atacata sub aspectul dreptului incalcat si, rejudecand cauza, cu aplicarea dispozitiilor din capitolul III, sectiunea II, inlatura consecintele incalcarii dreptului;
b) desfiinteaza hotararea si, cand este necesara administrarea de probe, dispune rejudecarea de catre instanta in fata careia s-a produs incalcarea dreptului, aplicandu-se dispozitiile din capitolul III, sectiunea II (...)."

IN DREPT

I. Asupra pretinsei incalcari a art. 6 alin. 1 din Conventie
37. Reclamantii se plang de durata procedurii penale care, conform afirmatiilor lor, a inceput in anul 1990 si s-a finalizat cu condamnarea lor penala definitiva in anul 2001. Ei invoca art. 6 alin. 1 din Conventie, care are urmatorul continut:
"Orice persoana are dreptul la judecarea (...) intr-un termen rezonabil a cauzei sale, de catre o instanta (...), care va hotari (...) asupra temeiniciei oricarei acuzatii in materie penala indreptate impotriva sa."

A. Asupra admisibilitatii
38. Curtea constata ca acest capat de cerere nu este vadit neintemeiat in sensul art. 35 alin. 3 din Conventie. Pe de alta parte, Curtea constata ca nu este incident niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, el trebuie declarat admisibil.


B. Asupra fondului
1. Durata procedurii ce trebuie luata in considerare
a) Argumentele partilor
39. Guvernul nu contesta ca procedura penala s-a incheiat cu Decizia definitiva a Curtii Supreme de Justitie din data de 26 martie 2001. De asemenea, el subliniaza ca, in ceea ce priveste Romania, Conventia a intrat in vigoare la data de 20 iunie 1994.
40. Guvernul considera ca punctul de plecare al perioadei ce trebuie luata in considerare este diferit pentru fiecare reclamant. Astfel, pentru domnii Hejja si Paisz, procedura penala a inceput la datele de 26 noiembrie si, respectiv, 4 decembrie 1991, datele arestarii lor. Desi ei au fost audiati de politie la datele de 22 si, respectiv, 26 ianuarie 1990, ei nu au fost informati de faptul ca o eventuala acuzatie penala era adusa impotriva lor. Astfel, pentru acesti 2 reclamanti, durata procedurii a fost de 6 ani si 9 luni.
41. In ceea ce il priveste pe domnul Konrad, in masura in care a fugit in Ungaria, Guvernul considera ca este imposibil sa se determine cu certitudine data la care el a fost informat de acuzatiile penale aduse impotriva sa (Popov impotriva Bulgariei, nr. 48.137/99, § 82, 1 decembrie 2005). Politia Covasna a emis un mandat de urmarire pe numele sau inca din data de 8 ianuarie 1992, insa nicio proba din dosar nu dovedeste ca reclamantul ar fi avut cunostinta de acest mandat, care de altfel nu a fost executat niciodata. In plus, la data de 29 iunie 2001, politia a emis un nou mandat de urmarire pe numele sau pentru executarea deciziei de condamnare. Prin urmare, este de datoria reclamantului sa dovedeasca la ce data a luat cunostinta de acuzatiile aduse impotriva sa.
42. In ceea ce il priveste pe domnul Reiner, Guvernul considera ca perioada ce trebuie luata in considerare nu a inceput decat la data de 13 noiembrie 1997, data la care a fost audiat pentru prima oara ca invinuit. In acest sens, el subliniaza ca, desi domnul Reiner a fost audiat de politie pentru prima oara la data de 31 iulie 1991, el nu a fost informat in timpul audierii ca s-a inceput urmarirea penala impotriva sa. Guvernul face trimitere si la formularul sau de cerere completat la data de 10 septembrie 2001, in care a declarat ca a fost inclus printre acuzati in anul 1997. Durata procedurii pentru acest reclamant a fost, asadar, de 3 ani si 4 luni.
43. Reclamantii convin ca perioada ce trebuie luata in considerare pentru 2 dintre ei, si anume domnii Hejja si Paisz, este de 6 ani si 9 luni.
44. In ceea ce priveste durata ce trebuie luata in considerare pentru domnii Reiner si Konrad, ei reamintesc ca in sensul art. 6 alin. 1 din Conventie, "acuzatia" se poate defini "ca fiind notificarea oficiala, emanand de la autoritatea competenta, a imputarii savarsirii unei infractiuni", idee ce corespunde si notiunii de "repercusiuni importante asupra situatiei" suspectului (Hozee impotriva Olandei, nr. 21.961/93, § 43, 22 mai 1998). Ei considera ca aceasta notiune o inglobeaza si pe cea a "urmarii importante" in ceea ce priveste situatia unui suspect.
45. Or, este incontestabil faptul ca urmarirea penala a inceput in anul 1990, asa cum o demonstreaza numarul dosarului penal constituit in dreptul intern, si anume 129/P/1990. Mai mult, la data de 4 noiembrie 1991, martorul F.G. l-a recunoscut, din fotografii, pe domnul Reiner printre agresorii victimei. Prin urmare, ei considera ca primele acuzatii penale au fost formulate impotriva acestuia din urma chiar in momentul constituirii acestui dosar. Desi nu a fost cercetat si retrimis in judecata decat in anul 1997, nu e mai putin adevarat faptul ca a avut, inainte de aceasta data, calitatea de persoana cercetata penal. Prin urmare, durata procedurii penale ce trebuie luata in considerare pentru acest reclamant este, de asemenea, de 6 ani si 9 luni. Din motive similare, perioada ce trebuie luata in considerare pentru domnul Konrad este, si ea, tot de 6 ani si 9 luni. Faptul ca si-a stabilit domiciliul in strainatate nu are nicio relevanta in cauza, in masura in care termenele din procedura au fost aceleasi pentru toti reclamantii.

b) Aprecierea Curtii
46. Curtea observa ca, in materie penala, "termenul rezonabil" din art. 6 alin. 1 din Conventie incepe din momentul in care o persoana este "acuzata"; poate fi vorba de o data anterioara sesizarii instantei de judecata, in special cea a arestarii, a inculparii si a inceperii urmaririi penale. "Acuzarea", in sensul art. 6 alin. 1, poate fi definita "ca notificarea oficiala, emanand de la autoritatea competenta, a imputarii savarsirii unei infractiuni", idee ce corespunde si notiunii de "repercusiuni importante asupra situatiei" suspectului [a se vedea Reinhardt si Slimane-Kaid impotriva Frantei, Hotararea din 31 martie 1998, Culegere 1998-II, p. 660, § 93, si Pantea impotriva Romaniei, nr. 33.343/96, § 275, CEDO 2003-VI (extrase)].
47. Aplicand aceste principii in situatia faptelor in cauza, Curtea observa ca pentru domnii Paisz si Hejja, procedura penala a inceput in anul 1991, cand au fost arestati preventiv. In ceea ce il priveste pe domnul Konrad, asa cum reiese din declaratia tatalui sau data la data de 31 iulie 1991, el a avut cunostinta inca din anul 1991 de acuzatiile aduse impotriva sa si de urmarirea penala in desfasurare (a se vedea paragraful 10).
48. In ceea ce il priveste pe domnul Reiner, Curtea constata ca, desi a fost audiat in anul 1991 de politie, el nu avea niciun motiv sa presupuna ca este vizat personal si nimic nu indica faptul ca in acest stadiu era el insusi banuit de savarsirea infractiunii de loviri sau vatamari cauzatoare de moarte. Desi este adevarat ca martorul F.G. l-a mentionat printre agresorii lui A.A., nu a fost luata nicio masura care ar fi putut avea urmari importante asupra situatiei sale. In plus, din 1991 pana in 1997, el nu a fost citat pentru a depune marturie si nicio alta masura nu a fost luata impotriva lui. Desi numarul dosarului penal indica faptul ca a fost constituit in anul 1990, nu e mai putin adevarat faptul ca era vorba de o urmarire penala in rem si ca era posibil ca ancheta impotriva reclamantului sa inceapa mai tarziu. De altfel, reclamantul insusi a precizat in formularul sau de cerere trimis Curtii ca a fost citat pentru a fi audiat in anul 1997. Abia la data de 13 noiembrie 1997 Parchetul l-a audiat si l-a informat oficial ca era banuit de savarsirea unei infractiuni. Prin urmare, Curtea apreciaza ca abia la aceasta data a inceput procedura penala in ceea ce il priveste.
49. In fine, Curtea observa ca perioada ce trebuie luata in considerare nu a inceput in anul 1990, cand a inceput urmarirea penala in rem, ci la data de 20 iunie 1994, data intrarii in vigoare a recunoasterii dreptului de recurs individual de catre Romania. Pe de alta parte, nimeni nu contesta faptul ca procedura s-a incheiat la data de 26 martie 2001, data respingerii recursului reclamantilor prin decizia definitiva a Curtii Supreme (a se vedea paragraful 34). Prin urmare, Curtea retine ca pentru domnii Paisz, Hejja si Konrad durata procedurii ce trebuie luata in considerare este de 6 ani si 9 luni, iar pentru domnul Reiner, de 3 ani si 4 luni.

#PAGEBREAK#

2. Caracterul rezonabil al procedurii
a) Argumentele partilor
50. Guvernul arata ca, pentru a stabili caracterul rezonabil al duratei unei proceduri, trebuie tinut cont de complexitatea cauzei, precum si de comportamentul partilor si al autoritatilor in timpul procedurii. In speta, faptele imputate reclamantilor au avut loc in timpul Revolutiei romane, care a avut ca rezultat schimbarea regimului comunist. In acest context, ostilitatea populatiei fata de elementele vechii administratii, din care facea parte A.A., este un element ce trebuie luat in seama pentru a justifica lentoarea inceputului procedurii.
51. In ceea ce priveste comportamentul partilor, Guvernul subliniaza ca reclamantii au cerut in mai multe randuri amanarea cauzei in fata instantelor nationale. Mai mult, absenta domnului Konrad nu poate fi imputata statului. Pe de alta parte, Guvernul ii solicita Curtii sa tina cont de faptul ca domnii Reiner si Konrad nu s-au aflat in arest in timpul procedurii.
52. In concluzie, invocand jurisprudenta Curtii in materie de durata a procedurii penale, Guvernul apreciaza ca pentru domnul Reiner durata procedurii nu a depasit termenul rezonabil, iar pentru domnii Hejja si Paisz, el lasa solutia la aprecierea Curtii. In ceea ce priveste durata procedurii pentru domnul Konrad, Guvernul nu adopta nicio pozitie.
53. Reclamantii contesta acest argument si considera ca durata nerezonabila a procedurii este imputabila exclusiv comportamentului autoritatilor.

b) Aprecierea Curtii
54. Curtea reaminteste ca natura rezonabila a duratei unei proceduri se apreciaza in functie de circumstantele cauzei si avand in vedere criteriile consacrate de jurisprudenta Curtii, in special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului si cel al autoritatilor competente [a se vedea, printre multe altele, Pelissier si Sassi impotriva Frantei (MC), nr. 25.444/94, § 67, CEDO 1999-II]. De asemenea, ea reaminteste ca, in materie penala, dreptul de a fi judecat intr-un termen rezonabil are tocmai scopul de a evita "ca o persoana inculpata sa ramana prea mult in incertitudine privind soarta sa" (Stogmuller impotriva Austriei, Hotararea din 10 noiembrie 1969, seria A nr. 9, p. 40, § 5).
55. Curtea considera ca, in speta, trebuie facuta o distinctie in functie de reclamantii in cauza.
(i) In ceea ce ii priveste pe domnii Paisz, Hejja si Konrad
56. Curtea reaminteste ca ea nu poate fi sesizata cu capatul de cerere referitor la durata procedurii penale decat incepand cu 20 iunie 1994, data intrarii in vigoare a Conventiei in privinta Romaniei. Totusi, ea trebuie sa tina cont de stadiul in care se afla procedura la data de mai sus (Mitap si Muftuoglu impotriva Turciei, Hotararea din 25 martie 1996, Culegere 1996-II, p. 410, § 28). Or, la aceasta data, urmarirea penala dura deja de mai mult de 3 ani.
57. Curtea observa ca, tinand seama de probele aflate la dosar, prelungirea procedurii in litigiu dincolo de un termen rezonabil nu poate fi reprosata reclamantilor. Asa cum rezulta din actele aflate la dosar, absenta domnului Konrad nu a contribuit la prelungirea procedurii [a contrario, Vayic impotriva Turciei, nr. 18.078/02, § 44, CEDO 2006-... (extrase)]. In orice caz, aceasta nu ar putea justifica durata perioadelor de inactivitate imputabile autoritatilor si, cu atat mai putin, durata totala a procedurii (Maurano impotriva Italiei, nr. 43.350/98, § 25, 26 aprilie 2001).
58. In acest sens, trebuie observat ca urmarirea penala a luat sfarsit abia in anul 1997 si ca inactivitatea autoritatilor din perioada 1992-1997 nu pare a fi justificata de elementele dosarului. In plus, in masura in care majoritatea probelor au fost obtinute inca din anul 1992, nu mai existau alte elemente care ar fi putut sa justifice o asemenea durata, in conditiile in care miza pentru reclamanti era foarte mare, avand in vedere gravitatea infractiunii ce le era imputata si nesiguranta juridica aferenta unei proceduri care s-a desfasurat, in total, pe o perioada de aproape 10 ani.
59. Este adevarat ca durata fazei judiciare posterioare incheierii urmaririi penale nu pare a fi nerezonabila, in masura in care ea a durat aproximativ 3 ani si 4 luni pentru 3 grade de jurisdictie. Totusi, avand in vedere durata fazei urmaririi penale, Curtea apreciaza ca, in speta, durata procedurii in litigiu per ansamblu este excesiva si nu raspunde cerintei de "termen rezonabil".
Prin urmare, a avut loc incalcarea art. 6 alin. 1.
(ii) In ceea ce il priveste pe domnul Reiner
60. Curtea observa ca procedura a durat 3 ani si 4 luni pentru acest reclamant, pentru 3 grade de jurisdictie. Pe de alta parte, ea nu constata nicio perioada de inactivitate imputabila autoritatilor judiciare. Avand in vedere considerentele de mai sus si analizand-o in ansamblu, Curtea nu considera durata procedurii ca fiind nerezonabila.
Prin urmare, nu a avut loc incalcarea art. 6 alin. 1.

II. Asupra pretinsei incalcari a art. 6 alin. 3 lit. d) din Conventie
61. Reclamantii denunta respingerea de catre instante a cererilor lor repetate de audiere a unor martori ale caror declaratii facute in cursul urmaririi penale au contribuit in mod hotarator la condamnarea lor. Ei invoca art. 6 alin. 3 lit. d) din Conventie, care prevede urmatoarele:
"1. Orice persoana are dreptul la judecarea in mod echitabil (...) a cauzei sale de catre o instanta (...) care va hotari (...) asupra temeiniciei oricarei acuzatii in materie penala indreptate impotriva sa. (...)
3. Orice acuzat are, in special, dreptul: (...)
d) sa intrebe sau sa solicite audierea martorilor acuzarii si sa obtina citarea si audierea martorilor apararii in aceleasi conditii ca si martorii acuzarii; (...)"

A. Asupra admisibilitatii
62. Curtea constata ca acest capat de cerere nu este vadit neintemeiat in sensul art. 35 alin. 3 din Conventie. Pe de alta parte, Curtea constata ca nu este incident niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, el trebuie declarat admisibil.

B. Asupra fondului
1. Argumentele partilor
63. Guvernul reaminteste ca este de competenta instantelor nationale sa aprecieze probele prezentate in fata lor, precum si relevanta lor si necesitatea audierii martorilor. In temeiul art. 327 alin. 3 din Codul de procedura penala, instantele nationale aveau dreptul, atunci cand anumiti martori nu puteau fi audiati, sa dea citire in fata instantei declaratiilor pe care le-au dat in cursul urmaririi penale. Guvernul subliniaza ca instantele nationale nu si-au intemeiat deciziile in mod hotarator pe declaratiile martorilor a caror audiere reclamantii nu au avut posibilitatea sa o obtina in cursul urmaririi penale sau al procedurii in fata instantei.
64. Astfel, domnul Paisz a fost condamnat pe baza declaratiilor facute de coinculpata sa F.O. si de martorii V.V., O.A.A. si K.G. in cursul urmaririi penale. Or, V.V. a fost audiat de instanta si reclamantul a avut posibilitatea sa obtina audierea lui O.A.A. cu ocazia confruntarii lor din data de 24 martie 1992. Mai mult, declaratia lui K.G. data in fata Parchetului intarea afirmatiile lui V.V.
65. In ceea ce il priveste pe domnul Hejja, el a fost condamnat pe baza propriei sale declaratii din data de 27 noiembrie 1991 si a declaratiilor date de V.V., K.G. si H.P. in cursul cercetarii penale. In ceea ce il priveste pe domnul Reiner, instantele l-au condamnat pe baza declaratiilor lui V.V. si K.G., declaratia acestuia din urma fiind luata in considerare in masura in care se corobora cu declaratia lui V.V. In ceea ce il priveste pe domnul Konrad, Guvernul subliniaza ca el s-a dezinteresat total de procedura.
66. Reclamantii contesta teza Guvernului. Facand trimitere la jurisprudenta Curtii in materie, ei considera ca instantele nationale nu au respectat principiul contradictorialitatii si subliniaza ca nu au avut ocazia sa conteste marturiile care ii incriminau sau sa ii interogheze pe autori nici in momentul declaratiei, nici ulterior. In plus, ei arata ca aceste instante nationale le-au respins cererile de audiere a martorilor fara nicio motivare.
2. Aprecierea Curtii
67. Curtea constata, in primul rand, ca cerintele paragrafului 3 lit. d) din art. 6 din Conventie reprezinta aspecte speciale ale dreptului la un proces echitabil, garantat de paragraful 1. Prin urmare, ea va analiza cererea din perspectiva acestor doua texte combinate (a se vedea, printre altele, Asch impotriva Austriei, Hotararea din 26 aprilie 1991, seria A nr. 203, p. 10, § 25, Van Mechelen si altii impotriva Olandei, Hotararea din 23 aprilie 1997, Culegere de hotarari si decizii 1997-III, § 49).
68. Apoi, Curtea reaminteste ca admisibilitatea probelor tine in primul rand de normele de drept intern si ca, in principiu, este de competenta instantelor nationale sa aprecieze elementele adunate de ele [Pelissier si Sassi impotriva Frantei (MC), nr. 25.444/94, § 45, CEDO 1999-II]. Misiunea incredintata Curtii prin Conventie nu consta in a se pronunta asupra chestiunii daca declaratiile martorilor au fost pe buna dreptate admise ca probe, ci in a cerceta daca procedura privita in ansamblul ei, inclusiv modul de prezentare a mijloacelor de proba, a avut un caracter echitabil (a se vedea, printre altele, Van Mechelen si altii, mentionata mai sus, § 50).
69. Intr-adevar, asa cum a precizat Curtea in mai multe randuri (a se vedea, printre altele, Isgro impotriva Italiei, Hotararea din 19 februarie 1991, seria A nr. 194-A, p. 12, § 34, si Ludi impotriva Elvetiei, Hotararea din 15 iunie 1992, seria A nr. 238, § 47, p. 21), in anumite situatii se poate dovedi necesar, pentru autoritatile judiciare, sa recurga la declaratii date inca din faza cercetarii prealabile. Daca acuzatul a avut o ocazie adecvata si suficienta sa conteste asemenea declaratii, in momentul in care au fost facute sau mai tarziu, utilizarea lor nu incalca in sine art. 6 alin. 1 si 3 lit. d). Cu toate acestea, rezulta ca drepturile de aparare sunt limitate intr-un mod incompatibil cu garantiile art. 6 atunci cand o condamnare se bazeaza, exclusiv sau intr-o masura hotaratoare, pe declaratiile date de o persoana pe care acuzatul nu a putut sa o interogheze sau a carei audiere nu a putut fi obtinuta nici in faza urmaririi penale, nici in timpul dezbaterilor (a se vedea, printre altele, Rachdad impotriva Frantei, nr. 1.846/01, § 24, 13 noiembrie 2003, si P.S. impotriva Germaniei, nr. 33.900/96, §§ 22-24, 20 decembrie 2001).
70. Curtea reaminteste ca paragraful 1 din art. 6, combinat cu paragraful 3, obliga statele contractante sa ia masuri pozitive ce constau in special in a-i permite acuzatului sa interogheze sau sa obtina interogarea martorilor acuzarii (Barbera, Messegue si Jabardo impotriva Spaniei, Hotararea din 6 decembrie 1988, seria A nr. 146, p. 33, § 78). Astfel de masuri tin, intr-adevar, de "diligenta" de care statele contractante trebuie sa dea dovada pentru a asigura exercitarea efectiva a drepturilor garantate de art. 6 (Sadak si altii impotriva Turciei, nr. 29.900/96, 29.901/96, 29.902/96 si 29.903/96, § 67, CEDO 2001-VIII).
71. Curtea apreciaza ca trebuie facuta o distinctie in functie de reclamantii in cauza.
a) In ceea ce ii priveste pe domnii Paisz, Reiner si Konrad
72. Curtea constata ca, in cauza de fata, majoritatea martorilor ale caror declaratii au fost luate in considerare de instantele nationale pentru a-si intemeia deciziile nu au fost niciodata audiati de un judecator, cu exceptia lui V.V., audiat de Tribunalul Bucuresti. In fata acestei instante si contrar declaratiei date in cursul urmaririi penale, acest martor a negat ca i-ar fi vazut pe reclamanti agresand victima. Totusi, Curtea observa ca instantele nu au aratat motivele care le-au determinat sa acorde intaietate marturiei facute de V.V. in cursul urmaririi penale mai degraba decat declaratiei pe care acesta a facut-o in fata instantei. Intr-adevar, motivarea sentintei Tribunalului Bucuresti, singura instanta care l-a audiat pe V.V., s-a redus la o simpla trimitere la rechizitoriul Parchetului, fara nicio mentiune suplimentara. Curtea de Apel si Curtea Suprema fac trimitere numai la declaratia data de V.V. in cursul urmaririi penale, indicand chiar paginile din dosarul de urmarire penala, fara a mentiona sau a comenta faptul ca si-a schimbat depozitia in fata instantei.
73. In ceea ce ii priveste pe ceilalti martori, ale caror declaratii facute in cursul urmaririi penale au contribuit in mod hotarator la condamnarea reclamantilor, Curtea subliniaza ca nu au fost niciodata audiati de instante. Atat Tribunalul cat si Curtea de Apel au respins, fara o motivare suficienta, cererile repetate ale reclamantilor care solicitau audierea directa a acestor martori de catre judecatori. Mai mult, asa cum reiese din elementele aflate in posesia sa, Curtea constata ca in cursul urmaririi penale reclamantii nu au avut ocazia sa se confrunte cu martorii. Prin urmare, nici in faza urmaririi penale, nici in timpul dezbaterilor, partile interesate nu au putut interoga sau obtine audierea acestor martori. Desi declaratiile acestor martori au fost citite in fata instantei, ei nu au putut verifica credibilitatea lor si nici sa puna la indoiala declaratiile lor.
74. In ceea ce il priveste pe martorul O.A.A., Curtea constata ca intre acesta si domnul Paisz a avut loc o confruntare in cursul cercetarii prealabile. Totusi, in masura in care in declaratia sa din 24 martie 1992, martorul O.A.A. declarase ca nu poate spune daca reclamantul agresase victima, subiectul insusi al dezbaterii ar putea ridica semne de intrebare. In plus, Curtea constata ca confruntarea s-a desfasurat in fata procurorului insarcinat cu cercetarea prealabila, care nu indeplinea cerintele de independenta si impartialitate ale unui magistrat (Pantea, mentionata mai sus, § 238), si ca reclamantul nu a beneficiat de asistenta unui avocat. Or, un element important al unui proces echitabil este posibilitatea acuzatului de a se confrunta cu martorii hotaratori in prezenta judecatorului care trebuie, in ultimul rand, sa ia o decizie asupra cauzei (Graviano impotriva Italiei, nr. 10.075/02, § 38, 10 februarie 2005). Prin urmare, Curtea apreciaza ca o astfel de confruntare nu putea scuti instantele de obligatia de a proceda la audierea martorilor acuzarii in prezenta acuzatului.
75. Pe de alta parte, Curtea constata ca, daca este adevarat ca instantele au statuat asupra fondului cauzei dupa 10 ani de la comiterea faptelor, astfel incat localizarea martorilor respectivi prezenta probabil o anumita dificultate [Scheper impotriva Olandei (dec.), nr. 39.209/02, 5 aprilie 2005], nu e mai putin adevarat faptul ca aceasta dificultate nu poate fi imputata reclamantilor si ca aceasta motivare nu a fost invocata de instantele nationale.
76. In ceea ce il priveste pe domnul Konrad, Curtea constata ca situatia sa este diferita de cea a reclamantului din Cauza Ivanciuc impotriva Romaniei [(dec.), nr. 18.624/03, CEDO 2005-XI]. Astfel, in aceasta cauza, reclamantul se plangea de faptul ca a fost condamnat fara sa fi fost audiat de o instanta, fapt care ii putea fi imputat in masura in care nu a fost niciodata prezent in cursul procedurii. Or, in cauza de fata, reclamantul, desi nu a fost prezent la termenul de judecata, a fost totusi reprezentat de un avocat care a intrebat daca poate interoga martorii (a se vedea paragraful 31 si Hotararea Luca impotriva Italiei, nr. 33.354/96, § 43, CEDO 2001-II).
77. In lumina celor de mai sus si tinand cont de circumstantele spetei, Curtea considera ca drepturile de aparare au suferit o limitare, astfel incat domnii Paisz, Reiner si Konrad nu au beneficiat de un proces echitabil.
Prin urmare, a avut loc incalcarea art. 6 alin. 1 si 3 lit. d) din Conventie in ceea ce ii priveste pe acesti reclamanti.
b) In ceea ce il priveste pe domnul Hejja
78. Curtea observa, impreuna cu Guvernul, ca instantele nationale si-au intemeiat solutia de condamnare a domnului Hejja nu numai pe declaratiile martorilor, ci si pe declaratia sa din cursul urmaririi penale. Pe de alta parte, Curtea constata ca, asa cum reiese din dosar, domnul Hejja nu a revenit asupra declaratiei sale in cursul procedurii judiciare. Rezulta ca solutia de condamnare a acestui reclamant nu s-a intemeiat, exclusiv sau intr-o masura hotaratoare, pe declaratiile facute de persoanele pe care nu le-a putut interoga sau a caror audiere nu a putut sa o obtina nici in faza urmaririi penale, nici in timpul dezbaterilor.
79. Desigur, in declaratia sa data in fata instantei, martorul V.V. a revenit asupra declaratiei pe care o facuse cu 10 ani inainte in cursul urmaririi penale. Totusi, in conditiile speciale care il privesc pe domnul Hejja, lipsa de motivare a instantelor in ceea ce priveste prioritatea acordata declaratiei date de V.V. in anul 1991 nu este suficienta pentru a constata ca drepturile de aparare ale reclamantului au fost limitate intr-un mod incompatibil cu garantiile art. 6 din Conventie.
Prin urmare, nu a avut loc incalcarea art. 6 alin. 1 si 3 lit. d) din Conventie in ceea ce il priveste pe domnul Hejja.

III. Asupra celorlalte pretinse incalcari
80. Invocand art. 6 alin. 3 lit. c) din Conventie, reclamantii se plang de faptul ca au fost lipsiti de posibilitatea de a-si pleda cauza in ceea ce priveste temeinicia acuzatiei in fapt si in drept, din cauza ca nu s-au putut face ascultati, la termenul de judecata din 18 ianuarie 1999, prin intermediul avocatului pe care il alesesera. Invocand art. 14 din Conventie combinat cu art. 6 alin. 1 si 3 lit. d) din Conventie, ei se plang ca nu au avut un proces echitabil din cauza originii lor etnice maghiare.
81. In ceea ce priveste capatul de cerere intemeiat pe art. 6 alin. 3 lit. c) din Conventie, Curtea observa ca, in ceea ce ii priveste pe domnii Paisz, Hejja si Reiner, avocatul lor si-a asigurat substituirea de catre unul dintre colaboratorii sai care a putut participa la dezbateri. Ea apreciaza ca din acest fapt nu decurge nicio incalcare a drepturilor de aparare. In ceea ce il priveste pe domnul Konrad, trebuie mentionat ca, la termenul din 18 ianuarie 1999, el nu era prezent, nu-si alesese un avocat care sa-l reprezinte si a fost reprezentat de un avocat din oficiu. Mai mult, el a fost achitat prin Sentinta Tribunalului din 15 februarie 1999. In concluzie, drepturile sale la aparare nu au fost incalcate prin lipsa unui avocat liber ales.
82. Referitor la capatul de cerere al reclamantilor intemeiat pe art. 14 din Conventie combinat cu art. 6 alin. 1 si 3 lit. d), Curtea constata ca nu este sustinut, deoarece nimic din dosar nu dezvaluie vreo discriminare.
83. Rezulta ca aceste capete de cerere sunt vadit neintemeiate si trebuie respinse in conformitate cu art. 35 alin. 3 si 4 din Conventie.

IV. Asupra aplicarii art. 41 din Conventie
84. Conform art. 41 din Conventie,
"Daca Curtea declara ca a avut loc o incalcare a Conventiei sau a protocoalelor sale si daca dreptul intern al inaltei parti contractante nu permite decat o inlaturare incompleta a consecintelor acestei incalcari, Curtea acorda partii lezate, daca este cazul, o reparatie echitabila."

A. Prejudiciu
85. Domnul Hejja solicita suma de 45.000 euro (EUR) cu titlu de daune materiale. Aceasta suma include cheltuielile legate de procedura, de deplasarea membrilor familiei sale pentru a-l vizita la inchisoare si de trimitere de colete, despagubirea pentru prejudiciul suferit din cauza arestarii sale ilegale, tratamentul medical pe care a trebuit sa-l urmeze. De asemenea, el solicita suma de 15.000 EUR cu titlu de daune morale pe care le-a suferit din cauza atingerii aduse reputatiei sale, cauza fiind mediatizata pe larg.
86. Domnii Reiner si Paisz solicita fiecare suma de 40.000 EUR cu titlu de daune materiale pentru prejudicii similare cu cele mentionate de domnul Hejja. Domnul Reiner solicita si restituirea sumei pe care a fost condamnat sa le-o plateasca partilor civile. Ei solicita fiecare suma de 10.000 EUR cu titlu de daune morale.
87. Domnul Konrad solicita suma de 30.000 EUR cu titlu de daune materiale pentru cheltuielile legate de necesitatea de a parasi tara sub presiunea autoritatilor romane, precum si suma de 10.000 EUR cu titlu de daune morale pentru atingerea adusa reputatiei sale din cauza mediatizarii procesului si pentru discriminarea suferita din cauza apartenentei sale la minoritatea maghiara.
88. In ceea ce priveste prejudiciul material invocat de reclamanti, Guvernul considera ca Curtea nu poate specula asupra solutiei pe care ar fi avut-o procedura penala in cazul in care martorii ar fi fost audiati de instante (Arnasson impotriva Islandei, nr. 44.671/98, § 42, 15 octombrie 2003). Mai mult decat atat, Guvernul observa ca nu exista nicio legatura de cauzalitate directa intre durata procedurii si prejudiciile invocate de reclamanti referitoare la tratamentul medical si la cheltuielile lor de transport.
89. In ceea ce priveste prejudiciul moral, Guvernul considera ca o constatare a incalcarii ar fi suficienta pentru a repara pretinsul prejudiciu moral al reclamantilor. Pe de alta parte, el apreciaza ca sumele solicitate cu acest titlu sunt excesive si reaminteste ca, in cauze similare, Curtea a acordat cu acest titlu 4.000 EUR (Forcellini impotriva San Marino, nr. 34.657/97, § 41, 15 iulie 2003, De Biagi impotriva San Marino, nr. 36.451/97, § 27, 15 iulie 2003) sau 15.000 franci francezi (Constantinescu impotriva Romaniei, 27 iunie 2000, § 82).
90. Curtea constata ca singurul fundament ce trebuie retinut pentru acordarea unei reparatii echitabile consta, in speta, in faptul ca reclamantii nu au beneficiat de un proces echitabil (cu exceptia domnului Hejja) si intr-un termen rezonabil (cu exceptia domnului Reiner). Desigur, Curtea nu poate specula care ar fi fost solutia procesului in caz contrar, insa nu considera ca ar fi nerezonabil sa considere ca partile interesate au suferit un prejudiciu moral real in procesul respectiv [Pelissier si Sassi impotriva Frantei (MC), nr. 25.444/94, § 80, CEDO 1999-II].
91. Prin urmare, statuand in echitate, in sensul art. 41, Curtea ii acorda domnului Paisz suma de 4.050 EUR, domnului Hejja 1.050 EUR si domnului Reiner suma de 3.000 EUR.
92. In ceea ce il priveste pe domnul Konrad, Curtea constata ca el s-a abtinut de la participarea la procedura si considera necesar sa tina cont de acest element in evaluarea prejudiciului moral suferit. Statuand in echitate, in sensul art. 41 din Conventie, Curtea ii aloca suma de 2.000 EUR.
93. In plus, Curtea reaminteste ca, atunci cand niste particulari, cum este cazul in speta, au fost condamnati la finalul unei proceduri care incalca cerintele art. 6 din Conventie, un nou proces sau o redeschidere a procedurii la cererea partilor interesate reprezinta, in principiu, un mijloc adecvat de remediere a incalcarii constatate (a se vedea Gencel impotriva Turciei, nr. 53.431/99, § 27, 23 octombrie 2003, si Tahir Duran impotriva Turciei, nr. 40.997/98, § 23, 29 ianuarie 2004). In acest sens, ea observa ca art. 4081 din Codul de procedura penala roman permite revizuirea unui proces pe plan intern atunci cand Curtea a constatat o incalcare a drepturilor si libertatilor fundamentale ale unui reclamant.

B. Cheltuieli de judecata
94. Reclamantii solicita si rambursarea cheltuielilor de judecata suportate in fata instantelor interne si in fata Curtii, insa fara a preciza valoarea lor si fara a prezenta documente justificative.
95. Guvernul observa ca reclamantii nu au furnizat niciun document pentru a-si justifica cheltuielile si ii solicita Curtii sa le respinga cererea.
96. Conform jurisprudentei Curtii, un reclamant nu poate obtine rambursarea cheltuielilor de judecata decat in masura in care li s-a stabilit realitatea, necesitatea si caracterul rezonabil. In speta, in masura in care reclamantii nu au furnizat documente justificative relevante in sprijinul cererii lor de rambursare a cheltuielilor suportate in procedurile interne referitoare la prezenta cerere, Curtea nu le va aloca nicio suma cu acest titlu. Totusi, Curtea admite ca partile interesate au suportat anumite cheltuieli pentru a obtine corectarea incalcarii Conventiei la nivel european. Statuand in echitate, in sensul art. 41 din Conventie, ea considera rezonabil sa le aloce impreuna suma de 1.500 EUR, cu titlu de cheltuieli de judecata.
C. Dobanzi moratorii
97. Curtea considera potrivit ca rata dobanzii moratorii sa se bazeze pe rata dobanzii facilitatii de imprumut marginal a Bancii Centrale Europene, majorata cu 3 puncte procentuale.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

IN UNANIMITATE,

C U R T E A

1. declara cererea admisibila in ceea ce priveste capetele de cerere intemeiate pe art. 6 alin. 1 in ceea ce priveste durata procedurii si pe art. 6 alin. 3 lit. d) din Conventie, si inadmisibila in rest;
2. hotaraste ca a avut loc incalcarea art. 6 alin. 1 din Conventie in ceea ce priveste durata procedurii in privinta domnilor Octavian Paisz, Dezideriu Hejja si Ioan Konrad;
3. hotaraste ca nu a avut loc incalcarea art. 6 alin. 1 din Conventie in ceea ce priveste durata procedurii in privinta domnului Anton Reiner;
4. hotaraste ca a avut loc incalcarea art. 6 alin. 3 lit. d) din Conventie in ceea ce ii priveste pe domnii Octavian Paisz, Anton Reiner si Ioan Konrad;
5. hotaraste ca nu a avut loc incalcarea art. 6 alin. 3 lit. d) din Conventie in ceea ce il priveste pe domnul Dezideriu Hejja;
6. hotaraste:
a) ca statul parat sa ii plateasca reclamantului Octavian Paisz, in cel mult 3 luni de la data ramanerii definitive a prezentei hotarari conform art. 44 alin. 2 din Conventie, suma de 4.050 EUR (patru mii cincizeci euro), cu titlu de daune morale;
b) ca statul parat sa ii plateasca reclamantului Anton Reiner, in cel mult 3 luni de la data ramanerii definitive a prezentei hotarari conform art. 44 alin. 2 din Conventie, suma de 3.000 EUR (trei mii euro), cu titlu de daune morale;
c) ca statul parat sa ii plateasca reclamantului Dezideriu Hejja, in cel mult 3 luni de la data ramanerii definitive a prezentei hotarari conform art. 44 alin. 2 din Conventie, suma de 1.050 EUR (una mie cincizeci euro), cu titlu de daune morale;
d) ca statul parat sa ii plateasca reclamantului Ioan Konrad, in cel mult 3 luni de la data ramanerii definitive a prezentei hotarari conform art. 44 alin. 2 din Conventie, suma de 2.000 EUR (doua mii euro), cu titlu de daune morale;
e) ca statul parat sa le plateasca impreuna reclamantilor, in cel mult 3 luni de la data ramanerii definitive a prezentei hotarari conform art. 44 alin. 2 din Conventie, suma de 1.500 EUR (una mie cinci sute euro), cu titlu de cheltuieli de judecata;
f) ca sumele respective sa fie convertite in moneda statului parat la cursul de schimb valabil la data platii, la care trebuie adaugate orice sume ce ar putea fi datorate cu titlu de impozit;
g) ca, incepand de la expirarea termenului mentionat mai sus si pana la efectuarea platii, aceste sume sa se majoreze cu o dobanda simpla avand o rata egala cu cea a facilitatii de imprumut marginal a Bancii Centrale Europene valabila in aceasta perioada, majorata cu 3 puncte procentuale;
7. respinge cererea de reparatie echitabila pentru rest.
Redactata in limba franceza, apoi comunicata in scris la data de 27 septembrie 2007 in conformitate cu art. 77 alin. 2 si 3 din Regulament.


Bostjan M. Zupancic,     Santiago Quesada,
presedinte                       grefier