Conventia Natiunilor Unite asupra contractelor de vanzare internationala de marfuri, adoptata la Viena, pe 11 aprilie 1980 si intrata in vigoare la 1 ianuarie 1988, a fost ratificata de Romania prin Legea nr. 24/1991. Conventia reglementeaza, printre altele, aspecte privind obligatia de conformitate a marfurilor.
Autor: Dragos-Alexandru Sitaru
In legatura cu aceasta, Conventia prevede faptul ca vanzatorul, in vederea executarii contractului, trebuie sa predea marfuri a caror cantitate, calitate sau tip si al caror ambalaj sau conditionare sa corespunda celor stipulate in contract. Astfel, criteriul primordial in functie de care se apreciaza indeplinirea de catre vanzator a cerintei conformitatii il reprezinta prevederile contractuale.
In lipsa unor atare reglementari in actul incheiat de parti, marfurile sunt considerate conforme cu contractul doar daca indeplinesc anumite conditii secundare. Astfel, ele trebuie sa fie adecvate intrebuintarilor la care servesc, in mod obisnuit, marfuri de acelasi tip, avandu-se in vedere situatia in care marfurile au fost contractate pe baza unei descrieri generale, cumparatorul nefurnizand vanzatorului nici o indicatie cu privire la intrebuintarea pentru care sunt destinate. De asemenea, obligatia este indeplinita daca marfurile sunt adecvate oricarei intrebuintari speciale care a fost adusa, expres sau tacit, la cunostinta vanzatorului, de catre cumparator, in momentul incheierii contractului. Aceasta prevedere permite vanzatorului sa refuze perfectarea acordului de vointa daca este in imposibilitate de a livra bunuri corespunzatoare acelei intrebuintari.
In cazul in care contractul a fost negociat pe baza unui esantion sau model prezentat cumparatorului, marfurile livrate trebuie sa posede calitatile acelui esantion sau model. In plus, este necesar ca acestea sa fie ambalate sau conditionate in modul obisnuit pentru marfurile de acelasi tip sau, in lipsa unui mod obisnuit, intr-o maniera adecvata pentru a le conserva si proteja.
Cu toate acestea, vanzatorul nu este raspunzator de o lipsa de conformitate pe care cumparatorul o cunostea sau nu o putea ignora la data incheierii contractului, aplicandu-se astfel implicit principiul nemo auditur propriam turpitudinem allegans.
Momentul in raport cu care se apreciaza lipsa de conformitate cu contractul si cu prevederile Conventiei este acela al transmiterii riscurilor catre cumparator, chiar daca aceasta lipsa nu se manifesta decat ulterior, dupa inceperea utilizarii.
Vanzatorul este, de asemenea, raspunzator de orice lipsa de conformitate care apare dupa momentul indicat anterior in cazul in
care garanteaza ca marfurile sa ramana adecvate intrebuintarii lor normale ori unei intrebuintari speciale sau sa pastreze calitatile ori caracteristicile specificate in contract, pentru o anumita perioada de timp.
In caz de predare anticipata, vanzatorul are dreptul, pana la data prevazuta pentru predare, sa acopere lipsa de conformitate, fie oferind partea sau cantitatea lipsa sau marfuri noi care sa inlocuiasca marfurile neconforme cu contractul, fie prin repararea oricarei lipse de conformitate a marfurilor, cu conditia sa nu cauzeze cumparatorului nici inconveniente, nici cheltuieli nerezonabile. Totusi, cumparatorul pastreaza dreptul de a cere daune-interese.
Conventia prevede insa, si anumite obligatii in sarcina cumparatorului. Acesta trebuie sa examineze marfurile sau sa le supuna examinarii intr-un termen cat mai scurt, din momentul in care au fost puse la dispozitia sa. Ca o consecinta a acestei obligatii, cumparatorul este decazut din dreptul de a se prevala de o lipsa de conformitate daca nu o denunta vanzatorului, precizand natura defectului, intr-un termen rezonabil, calculat din momentul in care l-a constatat sau ar fi trebuit sa-l constate, insa cel mai tarziu intr-un termen de 2 ani de la data la care marfurile i-au fost remise in mod efectiv. In urma decaderii, cumparatorul nu poate cere daune-interese, marfuri de inlocuire, repararea lipsei de conformitate, sau declararea rezolutiunii contractului si este lipsit de posibilitatea de a reduce pretul, ramanandu-i doar solutia pastrarii marfurilor, in ciuda neconformitatii lor, cu plata pretului.
In scopul respectarii bunei credinte in comertul international, Conventia sanctioneaza dolul vanzatorului, care nu mai poate invoca imprejurarea ca cealalta parte (cumparatorul) nu a procedat la examinarea marfurilor, sau nu a denuntat lipsa de conformitate, daca lipsa se refera la fapte pe care vanzatorul le cunostea si pe care nu le-a aratat cumparatorului.
_____________
Nota Avocatnet.ro:
Articolul poate fi citit integral in numarul 3/2008 al Revistei romane de Drept Privat
Comentarii articol (0)