Guvernul a reglementat, in sedinta de miercuri, printr-o ordonanta de urgenta, modul de stabilire a diferitelor drepturi de asistenta sociala, astfel incat sa se elimine legatura dintre nivelul drepturilor acordate si nivelul salariului de baza minim brut pe tara.
Astfel, Ordonanta de urgenta adoptata de Executiv
modifica Ordonanta de urgenta nr. 148/2005 privind sustinerea familiei in vederea cresterii copilului.
Contributia individuala de asigurari sociale de sanatate pentru persoanele aflate in concediu pentru cresterea copilului in varsta de pana la 2 ani sau, in cazul copilului cu handicap, de pana la 3 ani, se calculeaza, pe perioada in care beneficiaza de indemnizatia pentru cresterea copilului, prin aplicarea cotei prevazute de lege asupra valorii acesteia si se suporta de la bugetul de stat.
Pana in prezent, OUG nr. 148/2005 prevedea ca asigurarea sociala de sanatate se calculeaza prin aplicarea cotei prevazute de lege asupra sumei reprezentand valoarea de doua ori salariul de baza minim brut pe tara, garantat in plata.
Pentru aceste persoane,
stabilirea cuantumului indemnizatiilor de asigurari sociale de sanatate se va face luand in calcul valoarea indemnizatiei pentru cresterea copilului.
Un alt act normativ pe care ordonanta il
modifica este
Legea nr. 448/2006 privind protectia si promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.
Astfel, pentru persoana care are in ingrijire, supraveghere si intretinere un copil cu handicap, pe perioada in care beneficiaza de concediu si de indemnizatie pentru cresterea copilului cu handicap in cuantum de 450 lei, pentru copilul cu handicap cu varsta cuprinsa intre 3 si 7 ani,
contributia individuala de asigurari sociale de sanatate se calculeaza prin aplicarea cotei prevazute de lege asupra sumei reprezentand valoarea indemnizatiei pentru cresterea copilului cu handicap si se suporta de la bugetul de stat.
Pana in prezent, pentru persoanele aflate in aceasta situatie, contributia individuala de asigurari sociale de sanatate se calcula prin aplicarea cotei prevazute de lege asupra sumei reprezentand valoarea a de doua ori salariul de baza minim brut pe tara, garantat in plata.
De asemenea, la
stabilirea cuantumului indemnizatiilor de asigurari sociale de sanatate nu se va mai lua in calcul salariul minim brut garantat in plata, ci indemnizatia in valoare de 450 lei, pentru pentru cresterea copilului cu handicap
Totodata, in urma modificarii, prin ordonanta de urgenta adoptata de Guvern, a
Legii nr. 122/2006 privind azilul in Romania, persoana care beneficiaza de recunoasterea statutului de refugiat sau de acordarea protectiei subsidiare are dreptul sa primeasca, la cerere, in limitele disponibilitatilor financiare ale statului, un ajutor lunar rambursabil, pentru o perioada de maximum 6 luni, daca, din motive obiective, este lipsit de mijloacele de existenta necesare. Pentru motive bine intemeiate, acest ajutor poate fi prelungit pentru inca o perioada de cel mult 3 luni.
Pentru anul 2009, cuantumul ajutorului se indexeaza prin hotarare a Guvernului, in functie de indicele de crestere a preturilor de consum prognozat pe an/an anterior.
De asemenea,
se modifica Legea nr. 17/2000 privind asistenta sociala a persoanelor varstnice. Astfel, in vederea acoperirii valorii integrale a contributiei lunare de intretinere, sustinatorii legali ai persoanelor varstnice ingrijite in camine vor plati diferenta pana la concurenta valorii integrale a contributiei lunare de intretinere, daca realizeaza venit lunar pe membru de familie, in cuantum mai mare de 600 lei. Acest cuantum se indexeaza prin hotarare a Guvernului, in functie de indicele de crestere a preturilor de consum prognozat pe an/an anterior.
Comentarii articol (0)