Pe Forumul Avocatnet.ro a fost discutata situatia in care o persoana si-a dat in judecata fostul asociat pentru ca nu i s-a platit suma de bani provenite din dividende, intr-o perioada de 3 ani, aceasta fiind incasata fraudulos de catre fostul asociat.
Situatia prezentata de user
O persoana este in proces cu fostul sau asociat, caruia i-a cesionat partile sociale din firma, reprezentand 50%, in luna decembrie 2007.
Insa, din 2004 si pana in 2007, aceasta persoana nu a incasat dividendele ce i se cuveneau, bazandu-se pe buna lui credinta. Astfel, acesta a neglijat firma, iar asociatul a semnat si a ridicat banii in locul sau.
Dupa ce a intentat proces pentru a intra in posesia sumelor ce ii reveneau cu titlu de dividende, avocatul pe care asociatul l-a angajat a ridicat "exceptia inadmisibilitatii actiunii" pentru ca nu l-a convocat la conciliere.
Dosarul este la Sectia a VI-a comerciala , Tribunalul Bucuresti, iar avocatul considera ca relatiile dintre cei doi au fost "comerciale", din moment ce i-a ridicat exceptia asta. Acesta considera ca nu existau relatii de ordin comercial, ci relatii de asociati, fiecare avand drepturi egale, condorm Legii nr. 31/1990.
Intrebarile userului
Ce este de facut?
Asociatul mai poate fi chemat la conciliere?
Cum ar trebui procedat la problema ridicata de avocatul lui? Ce trebuie invocat, ca argumentatie pentru ca exceptia sa ii fie
respinsa?
Raspunsurile si explicatiile userilor privind acest subiect
Un user consider ca ar fi fost mai indicat sa se cheme in instanta societatea, ea fiind cea care trebuie sa achite dividendele, si nu fostul asociat.
De asemenea acesta adauga ca, atat timp cat dosarul a fost trimis spre solutionare Sectiei comerciale, inseamna ca litigiul este privit ca unul comercial.
Pe de alta parte, exceptia invocata, chiar daca va fi admisa, nu duce la solutionarea pe fond a litigiului. Inadmisibilitatea actiunii aflate pe rol nu inseamna ca, dupa indeplinirea procedurilor legale, o noua actiune nu este posibila si, in principiu, admisibila.
Acelasi user considera ca, intr-un fel, poate ca era mai utila depunerea unei plangeri penale pentru gestiune frauduloasa, delapidare, abuz in serviciu contra intereselor persoanelor, astfel incat persoana in cauza sa se constituie parte civila in privinta dividendelor datorate.
Plata dividendelor de catre societate este privita ca fiind o obligatie comerciala pentru societate, de unde deriva, in mod firesc, ca ea este supusa, pentru toate partile, legii comerciale. Exista discutii teoretice cu privire la natura comerciala sau necomerciala a obligatiei de plata a dividendelor, dar se sustine, majoritar, cu destul temei, natura comerciala, derivand din faptul ca izvorul dreptului la dividende il constituie actul constitutiv al societatii.
Pe langa toate acestea, un alt user face referire la termenul de prescriptie, de 3 ani, care curge de la data la care s-a luat hotararea de acordare a dividendelor.
In materie comerciala este obligatorie concilierea directa, din aceasta cauza este recomndat sa se trimita invitatia la conciliere in timpul procesului, pentru a acoperii lipsa acesteia, chiar daca nu e sigur ca va functiona.
Si in opinia unui alt user, actiunea pentru plata dividendelor restante trebuia indreptata impotriva societatii, nu si a asociatului, iar litigiul este comercial. Faptul ca asociatul a savarsit un fals si a ridicat dividendele nu are legatura cu plata dividendelor de catre societate, fiind chiar o problema de drept penal. Ar trebui facuta o plangere penala impotriva lui si nici macar nu are prea mare relevanta daca este incadrata gresit infractiunea savarsita, deoarece in cursul urmarii penale organele de cercetare fac incadrarea corecta.
Asteptam si opinia ta pe Forumul Avocatnet.ro.
Comentarii articol (1)