ACCES GRATUIT
Doctoranzii bursieri nu mai sunt scutiti de la plata contributiilor sociale
Guvernul a decis ca institutiile organizatoare de studii universitare de doctorat sa nu mai plateasca contributiile sociale pentru doctoranzii cu bursa, potrivit Hotararii nr. 1717/2008.
Articolul continuă mai jos
Hotararea Guvernului nr. 1717/2008, publicata in
Monitorul Oficial, Partea I, nr. 8 din 6 ianuarie 2009,
abroga alineatul 2 al articolului nr. 23 din HG nr. 567/2005 privind organizarea si desfasurarea studiilor universitare de doctorat.
Conform alineatului 2 al articolului nr. 23, contributiile datorate, potrivit legii, la asigurarile sociale de stat, la asigurarile pentru somaj, la asigurarile sociale de sanatate si pentru accidente de munca si boli profesionale pentru doctoranzii la forma de invatamant cu frecventa, care obtin bursa, se plateau pana in prezent, lunar, de catre Institutia Organizatoare de Studii Universitare de Doctorat (I.O.S.U.D.) la care erau inmatriculati. Baza de calcul a contributiilor datorate o constituia cuantumul bursei.
In schimb, se pastreaza reglementarile HG nr. 567/2005 potrivit carora, pe toata durata activitatii, doctorandul de la forma de invatamant cu frecventa, care obtine bursa, beneficiaza de recunoasterea vechimii in munca, de alte drepturi si obligatii ce revin salariatului, precum si de dreptul de a desfasura activitati didactice prin cumul sau prin plata cu ora, potrivit contractului de studii de doctorat.
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Conform legislației în vigoare, este strict interzisă copierea, reproducerea, redistribuirea, republicarea sau orice altă formă de reutilizare a acestui conținut, integral sau parțial, fără consimțământul scris al avocatnet.ro. Nerespectarea acestor prevederi poate atrage răspunderea civilă, contravențională sau penală.
Comentarii articol (4)