Constitutionalitatea modificarii legii caselor nationalizate

Decizia Curtii Constitutionale nr. 56/2009 a fost publicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 46, din 27 ianuarie 2009.

Exceptia de neconstitutionalitatea a fost invocata de presedintele Romaniei si vizeaza Legea pentru modificarea si completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945—22 decembrie 1989, adoptata de Parlament la data de 8 octombrie 2008, si trimisa pe 17 octombrie 2008, la promulgare.

In urma examinarii sesizarii de neconstiutionalitate, Curtea a constatat, prin decizia nr. 56/2009, urmatoarele:


A. In privinta criticii privind neconstitutionalitatea extrinseca a legii:
Potrivit criticii de neconstitutionalitate, legea supusa controlului a fost adoptata cu incalcarea dispozitiilor constitutionale referitoare la procedura de legiferare, si anume a principiului bicameralismului prevazut de art. 61 alin. (2) din Constitutie, precum si a competentelor ce revin celor doua Camere ale Parlamentului, potrivit art. 75 alin. (1) din Legea fundamentala. Astfel, Senatul, in calitate de prima Camera sesizata, a respins propunerea legislativa pentru completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945—22 decembrie 1989, iar Camera Deputatilor, in calitate de Camera decizionala, a adoptat propunerea legislativa, avand insa un continut diferit fata de cel al legii adoptate de Senat. Prin urmare, legea adoptata de Camera decizionala difera substantial fata de continutul propunerii legislative si fata de obiectul avut in vedere de initiatori.

Curtea Constitutionala constata ca legea criticata a fost adoptata cu respectarea principiului bicameralismului, consacrat de dispozitiile constitutionale ale art. 61 alin. (2) din Constitutie, potrivit caruia „Parlamentul este alcatuit din Camera Deputatilor si Senat”, si ale art. 75 alin. (1), avand urmatorul cuprins: „Se supun spre dezbatere si adoptare Camerei Deputatilor, ca prima Camera sesizata, proiectele de legi si propunerile legislative pentru ratificarea tratatelor sau a altor acorduri internationale si a masurilor legislative ce rezulta din aplicarea acestor tratate sau acorduri, precum si proiectele legilor organice prevazute la articolul 31 alineatul (5), articolul 40 alineatul (3), articolul 55 alineatul (2), articolul 58 alineatul (3), articolul 73 alineatul (3) literele e), k), l), n), o), articolul 79 alineatul (2), articolul 102 alineatul (3), articolul 105 alineatul (2), articolul 117 alineatul (3), articolul 118 alineatele (2) si (3), articolul 120 alineatul (2), articolul 126 alineatele (4) si (5) si articolul 142 alineatul (5).
Celelalte proiecte de legi sau propuneri legislative se supun dezbaterii si adoptarii, ca prima Camera sesizata, Senatului.”

Analizand evolutia procesului de adoptare a legii, Curtea retine ca propunerea legislativa pentru completarea Legii nr. 10/2001, prin care la art. 20 se introduc trei alineate noi, a fost dezbatuta si respinsa in Senat, in calitate de prima Camera sesizata. Din cuprinsul art. 75 alin. (1) din Constitutie rezulta ca Senatul este competent ca, in calitate de prima Camera sesizata, sa dezbata o lege ce reglementeaza materia proprietatii. In conformitate cu alin. (3) al aceluiasi articol din Constitutie, in speta, dupa respingerea propunerii legislative, Senatul, in calitate de Camera de reflectie, a trimis propunerea Camerei Deputatilor pentru a decide definitiv in calitate de Camera decizionala. Aceasta Camera a adoptat insa legea cu unele amendamente. Ulterior, legea astfel adoptata a fost trimisa spre promulgare Presedintelui Romaniei, care, in temeiul art. 77 alin. (2) din Constitutie a cerut Parlamentului reexaminarea acesteia.

In cadrul procedurii de reexaminare a legii, Senatul, in sedinta din 8 septembrie 2008, a adoptat proiectul de lege cu acelasi continut cu cel adoptat de Camera Deputatilor, astfel incat, dupa incheierea procesului legislativ de reexaminare, ambele Camere au adoptat acelasi proiect de lege.

In aceste conditii, Curtea Constitutionala constata ca nu este incalcat art. 61 din Constitutie, ce consacra principiul bicameralismului, si nici art. 75 alin. (1) din Legea fundamentala, care stabileste competentele ce revin celor doua Camere ale Parlamentului.

B. In privinta criticii privind neconstitutionalitatea intrinseca a Legii pentru modificarea si completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945—22 decembrie 1989:

1. Cu privire la critica de neconstitutionalitate a prevederilor art. I punctul 10 din legea criticata, care are urmatorul cuprins:
«Alineatul (2) al articolului 45 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„Actele juridice de instrainare, inclusiv cele facute in cadrul procesului de privatizare, avand ca obiect imobile preluate fara titlu valabil, considerate astfel anterior intrarii in vigoare a Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia, cu modificarile si completarile ulterioare, sunt lovite de nulitate absoluta, in afara de cazul in care actul a fost incheiat cu buna-credinta.”»

Dispozitiile constitutionale pretins incalcate prevad urmatoarele:
— Art. 15 alin. (2): „Legea dispune numai pentru viitor, cu exceptia legii penale sau contraventionale mai favorabile.”

Prin critica de neconstitutionalitate se sustine ca prevederile mentionate contravin acestor dispozitii constitutionale, deoarece modifica, pentru trecut, conditiile de existenta a sanctiunii nulitatii, cu scopul validarii actelor de instrainare a imobilelor, preluate fara titlu, in temeiul Legii nr. 112/1995, ceea ce are ca efect restrangerea sferei actelor juridice de instrainare considerate nule. Astfel, se aduce atingere securitatii juridice si stabilitatii raporturilor juridice, fara a se arata ce se intampla cu hotararile judecatoresti pronuntate anterior. In jurisprudenta sa, Curtea Constitutionala a statuat ca Parlamentul nu are dreptul sa intervina in procesul de realizare a justitiei.

Examinand sustinerea, Curtea constata ca aceasta este neintemeiata, intrucat prevederile criticate nu au caracter retroactiv. Institutia nulitatii este o sanctiune civila ce se aplica in cazul in care la momentul incheierii actului juridic sunt eludate dispozitiile legale sau sunt incalcate conditiile de validitate a actului juridic. Deoarece nulitatea unui act juridic are ca efect repunerea partilor in situatia anterioara, nu se poate sustine ca norma juridica ce instituie sanctiunea nulitatii contravine dispozitiilor art. 15 alin. (2) din Constitutie.

Curtea retine ca fiind neintemeiata si critica de neconstitutionalitate ce priveste atingerea adusa stabilitatii raporturilor juridice, deoarece dispozitia legala privind instituirea sanctiunii nulitatii vizeaza doar actele juridice incheiate cu incalcarea dispozitiilor legii.

Nici sustinerea potrivit careia dispozitiile criticate nu prevad nicio solutie juridica cu privire la hotararile judecatoresti pronuntate anterior nu este intemeiata, deoarece, in temeiul principiului separatiei si echilibrului puterilor in stat, Parlamentul are obligatia de a respecta principiul autoritatii de lucru judecat, fara a impiedica instantele judecatoresti sa-si exercite functia de realizare a justitiei. Or, modificarea, prin lege, a efectelor unor hotarari judecatoresti definitive si irevocabile ar avea semnificatia unei imixtiuni nepermise a Parlamentului in sfera de activitate a autoritatii judecatoresti, ceea ce ar avea drept consecinta destabilizarea echilibrului constitutional dintre aceste autoritati publice. De aceea, o atare reglementare legala ar fi neconstitutionala. In acelasi sens s-a pronuntat Curtea Constitutionala prin Decizia nr. 6 din 11 noiembrie 1992, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 48 din 4 martie 1993.

Curtea Constitutionala constata ca dispozitia de lege criticata pentru neconstitutionalitate nu pune in pericol securitatea juridica si stabilitatea raporturilor juridice, ci, dimpotriva, un asemenea efect l-ar avea tocmai modificarea hotararilor judecatoresti definitive si irevocabile. In acest sens, Curtea s-a pronuntat prin Decizia nr. 1.055 din 9 octombrie 2008, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 737 din 30 octombrie 2008, si a constatat neconstitutionalitatea prevederilor art. 47 din Legea nr. 10/2001.
#PAGEBREAK#
2. Cu privire la critica referitoare la dispozitiile art. I punctul 11 din lege, al carui cuprins este urmatorul: „Contractele de vanzare-cumparare, incheiate in temeiul Legii nr. 112/1995, cu modificarile ulterioare, sunt acte autentice si constituie titlu de proprietate opozabil de la data incheierii acestora.”

Prin sesizare se sustine ca aceasta dispozitie este retroactiva si are caracter imprecis, ceea ce contravine principiilor preeminentei dreptului si al securitatii juridice.

Curtea Constitutionala constata ca textul criticat nu contine norme retroactive, ci precizeaza ca la data incheierii contractelor de vanzare-cumparare acestea au forta juridica de titluri de proprietate si sunt opozabile erga omnes. Acest text a fost introdus in lege tocmai pentru claritatea reglementarii, cerinta impusa de normele de tehnica legislativa.

3. Referitor la critica privind dispozitiile art. I punctul 5 din lege, potrivit carora: «Dupa alineatul (4) al articolului 7 se introduce un nou alineat, alineatul (5), cu urmatorul cuprins:
„(5) Nu se restituie in natura terenurile aferente imobilelor care au fost instrainate in temeiul dispozitiilor Legii nr. 112/1995, cu modificarile ulterioare.”»

Dispozitiile constitutionale pretins incalcate sunt cuprinse la art. 15 referitor la universalitate si la art. 16 privind egalitatea in drepturi.

In motivarea sesizarii se sustine ca in forma actuala a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945—22 decembrie 1989 nu a fost reglementat regimul juridic al terenurilor aferente imobilelor preluate de stat fara titlu, intrucat textul criticat le exclude de la restituirea in natura.

Curtea constata ca sesizarea este neintemeiata, deoarece, potrivit art. 36 alin. (2) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 1 din 5 ianuarie 1998, „Terenurile proprietate de stat, situate in intravilanul localitatilor, atribuite, potrivit legii, in folosinta vesnica sau in folosinta pe durata existentei constructiei, in vederea construirii de locuinte proprietate personala sau cu ocazia cumpararii de la stat a unor asemenea locuinte, trec, la cererea proprietarilor actuali ai locuintelor, in proprietatea acestora, integral sau, dupa caz, proportional cu cota detinuta din constructie”, iar, potrivit alin. (6) al aceluiasi articol, se prevede ca „atribuirea in proprietate a terenurilor prevazute de alin. (2)—(5) se va face, prin ordinul prefectului, la propunerea primariilor, facuta pe baza verificarii situatiei juridice a terenurilor.”

Prin urmare, odata cu imobilele — cladiri instrainate in temeiul Legii nr. 112/1995 — au fost instrainate si terenurile aferente, motiv pentru care ele nu mai pot face obiectul restituirii in natura, ca masura reparatorie, ci doar prin echivalent. In acest sens s-a pronuntat si Curtea Europeana a Drepturilor Omului in Cauza Viasu impotriva Romaniei, din care rezulta ca suma ce trebuie platita reclamantului de catre statul roman corespunde valorii terenului nerestituit in natura.

Pentru celelalte categorii de terenuri se vor aplica dispozitiile legii criticate, acordandu-se masuri reparatorii in aceleasi conditii ca si pentru locuinte.

4. Cu privire la criticile ce vizeaza prevederile art. I punctul 2 din lege, prin care se abroga art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, ce prevedea ca persoanele ale caror imobile au fost preluate fara titlu valabil isi pastreaza calitatea de proprietar avuta la data preluarii.

Curtea constata ca motivarea sesizarii nu contine referiri la incalcarea vreunui articol din Constitutie sau a vreunui principiu constitutional. Avand in vedere dispozitiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, potrivit carora „Sesizarile trebuie facute in forma scrisa si motivate”, urmeaza ca aceasta critica sa fie respinsa ca fiind inadmisibila, Curtea neputandu-se substitui autorului sesizarii in ceea ce priveste invocarea unui motiv de neconstitutionalitate. De altfel, asupra acestor dispozitii Curtea s-a pronuntat prin Decizia nr. 1.351 din 10 decembrie 2008, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 881 din 24 decembrie 2008.

5. In ceea ce priveste criticile ce vizeaza prevederile art. I punctul 13 din lege, prin care, «Dupa alineatul (3) al articolului 46 se introduce un nou alineat, alineatul (4), cu urmatorul cuprins:
„persoana indreptatita are obligatia de a urma calea prevazuta de prezenta lege, dupa intrarea acesteia in vigoare. Prevederile prezentei legi se aplica cu prioritate.”»

Potrivit criticii de neconstitutionalitate, textul supus controlului incalca liberul acces la justitie al fostului proprietar, garantat de art. 21 din Constitutie, deoarece impiedica persoana indreptatita sa actioneze pentru revendicarea bunului pe calea dreptului comun.

Or, fata de aceste critici, Curtea s-a pronuntat prin Decizia nr. 1.351 din 10 decembrie 2008, retinand ca «legea nu obstructioneaza accesul la justitie al celor indreptatiti la masuri reparatorii, ci prevede doar calea administrativa, calea legala pentru acordarea de reparatii in natura sau prin echivalent.

Art. 26 alin. (3) al Legii nr. 10/2001 prevede ca decizia sau dispozitia de respingere a notificarii sau a cererii de restituire in natura poate fi atacata de persoana care se pretinde indreptatita la instanta de judecata, iar art. 19 din Legea nr. 247/2005 privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei, precum si unele masuri adiacente, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, prevede ca deciziile adoptate de catre Comisia Centrala pentru Stabilirea Despagubirilor pot fi atacate cu contestatie in conditiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.

De altfel, Curtea observa ca atat Legea nr. 10/2001, cat si legea criticata sunt legi reparatorii speciale. In acest sens este si Decizia nr. XXXIII din 9 iunie 2008 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie in care s-a statuat ca, „in cazul concursului dintre legea speciala si legea generala, se aplica legea speciala, conform principiului specialia generalibus derogant, chiar daca aceasta nu este prevazut in legea speciala.”»

Totodata, in sesizare se sustine ca dispozitiile art. l pct. 13 din legea criticata sunt susceptibile de interpretari diverse si incalca principiul legalitatii in sensul Conventiei pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, deoarece nu arata conditiile si limitele de aplicare „prioritara” a Legii nr. 10/2001. Or, din aceleasi considerente retinute de Curtea Constitutionala prin Decizia nr. 1.351 din 10 decembrie 2008, mai sus redate, rezulta ca aplicarea legii criticate se face cu respectarea principiului specialia generalibus derogant. Asadar, nici aceasta critica de neconstitutionalitate nu poate fi retinuta ca fiind intemeiata.