Sanctiunea nulitatii apelului nedepus la instanta competenta este neconstitutionala

In Monitorul Oficial, Partea I, nr. 239, din 10 aprilie 2009, a fost publicata Decizia Curtii Constitutionale nr. 303 din 3 martie 2009 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 288 alin. 2 din Codul de procedura civila

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate l-a constituit prevederile art. 288 alin. 2 din Codul de procedura civila, text de lege care are urmatorul continut: „Apelul se depune la instanta a carei hotarare se ataca, sub sanctiunea nulitatii.”

Prin Decizia nr. 303/2009, Curtea Constitutionala a admis exceptia de neconstitutionalitate si a constatat ca dispozitiile art. 288 alin. 2 teza finala, „sub sanctiunea nulitatii”, din Codul de procedura civila sunt neconstitutionale.

Autorul exceptiei a sustinut ca dispozitiile legale criticate incalca prevederile constitutionale ale art. 21, art. 24, art. 126 alin. (2) si art. 129. De asemenea, au fost invocate si prevederile art. 6 si 13 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale.

Examinand exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 288 alin. 2 din Codul de procedura civila, Curtea a constatat ca formula redactionala a acestuia este identica, sub aspectul sanctiunii nedepunerii apelului la instanta a carei hotarare se ataca, cu cea a art. 302 din Codul de procedura civila. Cu privire la constitutionalitatea acestor din urma prevederi Curtea s-a pronuntat prin Decizia nr. 737 din 24 iunie 2008, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 562 din 25 iulie 2008, constatand ca sintagma „sub sanctiunea nulitatii” este neconstitutionala.

Curtea Constitutionala a aratat ca, si in speta de fata, argumentele care au fundamentat adoptarea deciziei nr. 737/2008 sunt aplicabile, prin analogie.

Pentru a adopta decizia nr. 737/2008, Curtea a retinut urmatoarele:
„(...)In conformitate cu dispozitiile art. 129 si ale art. 126 alin. (2) din Constitutia Romaniei, republicata, exercitarea cailor de atac impotriva hotararilor judecatoresti si procedura de judecata sunt stabilite prin lege. Din aceste prevederi constitutionale rezulta ca legiuitorul are libertatea de a stabili cazurile si conditiile in care partile interesate si Ministerul Public pot exercita caile de atac.

Curtea constata totodata ca libertatea legiuitorului de a stabili conditiile de exercitare a cailor de atac si procedura de judecata nu este absoluta, limitele libertatii de reglementare fiind determinate si in aceste cazuri de obligativitatea respectarii normelor si principiilor privind drepturile si libertatile fundamentale si a celorlalte principii consacrate prin Legea fundamentala si prin actele juridice internationale la care Romania este parte.

In acest sens, Curtea retine ca, potrivit art. 21 alin. (1) si (2) din Constitutia Romaniei, republicata, orice persoana se poate adresa justitiei pentru apararea drepturilor, a libertatilor si a intereselor sale legitime, nicio lege neputand ingradi exercitarea acestui drept.

In reglementarea exercitarii accesului la justitie, legiuitorul are posibilitatea sa impuna anumite conditii de forma, tinand de natura si de exigentele administrarii justitiei, fara insa ca aceste conditionari sa aduca atingere substantei dreptului sau sa il lipseasca de efectivitate.

In lumina acestor considerente, Curtea Constitutionala constata ca prevederea cuprinsa in art. 302 din Codul de procedura civila, prin care se sanctioneaza cu nulitate absoluta depunerea recursului la alta instanta decat aceea a carei hotarare se ataca, apare ca un formalism inacceptabil de rigid, de natura sa afecteze grav efectivitatea exercitarii caii de atac si sa restranga nejustificat accesul liber la justitie.

Sanctiunea este cu atat mai nejustificata cu cat eroarea depunerii recursului la insasi instanta competenta sa judece recursul ori la alta instanta decat aceea a carei hotarare se ataca este imputabila nu numai recurentului, ci si magistratului sau functionarului care primeste cererea de recurs gresit indreptata, desi are posibilitatea sa-l indrume pe cel in cauza in sensul prevazut de lege.

In sensul celor aratate, Curtea retine ca aplicarea principiilor constitutionale privind accesul liber la justitie si folosirea cailor de atac impune ca toate cererile gresit indreptate sa fie transmise jurisdictiei competente sa le solutioneze.

Pe de alta parte, in sistemul Codului de procedura civila recursul este conceput ca o cale extraordinara de atac, altfel spus, ca un ultim nivel de jurisdictie in care partile in litigiu isi pot apara drepturile lor subiective, inlaturand efectele hotararilor pronuntate in conditiile cazurilor de nelegalitate prevazute de art. 304 din Codul de procedura civila. Instituirea sanctiunii nulitatii pentru neindeplinirea cerintei prevazute de textul analizat — de cele mai multe ori din eroare, din ignoranta sau din alte motive, neimputabile recurentului — il lipseste pe acesta, fara o justificare rezonabila, de posibilitatea de a se examina, pe calea recursului, sustinerile sale intemeiate privind modul eronat, eventual abuziv, prin care s-a solutionat, prin hotararea atacata, litigiul in care este parte”.