ACCES GRATUIT
Cauza Olteanu vs. Romania
Romania pierde un proces la CEDO, pentru rele tratamente
Curtea Europeana a Drepturilor Omului(CEDO) s-a pronuntat marti in cauza Olteanu impotriva Romaniei si a condamnat statul roman pentru incalcarea dreptului de a nu fi supus la rele tratamente. Reclamantul, Nicu Olteanu, a fost sustinut in demersurile sale in fata Curtii Europene de APADOR-CH, prin avocatii cu care colaboreaza.
Articolul continuă mai jos
Reclamantul s-a plans in fata Curtii Europene ca, in mai 1997, a fost agresat de catre doi politisti si ca in urma agresiunii a suferit un traumatism cranian insotit de numeroase echimoze. Cei doi politisti au folosit impotriva sa armamentul din dotare provocandu-i o rana in talpa stanga, desi incidentul in care a fost implicat reclamantul a fost unul minor (reclamantul era suspectat de furtul a sase sticle de apa minerala).
Reclamantul s-a mai plans Curtii Europene ca plangerea sa penala impotriva agresorilor s-a finalizat cu o solutie de neincepere a urmaririi penale. Mai mult, reclamantul a aratat ca statul roman nu i-a asigurat un tratament medical adecvat in urma agresiunii a carei victima fusese si a insistat asupra faptului ca a fost dus la comisariatul de politie spre a i se lua un interogatoriu imediat dupa ce a suferit o operatie chirurgicala prelungita al carei scop a fost extragerea corpurilor metalice din talpa.
Curtea Europeana a constatat incalcarea articolului 3 al Conventiei Europene, atat sub aspect material, pentru ca reclamantul a fost supus de agenti ai statului roman unor rele tratamente, cat si sub aspect procedural, pentru ca statul roman nu a dispus o ancheta efectiva cu privire la aceste rele tratamente.
De asemenea, Curtea Europeana a constatat incalcarea articolului 3 deoarece autoritatile statului roman nu i-au asigurat reclamantului un tratament medical adecvat urmarilor agresiunii a carei victima fusese.
In acest sens, CEDO a dispus despagubirea reclamantului cu suma de 18.000 euro, pentru daune morale si 7844 euro, pentru cheltuilei de judecata.
Citește mai mult despre
CEDO
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform
termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi o solicitare pe adresa
office@avocatnet.ro.
Comentarii articol (1)