Hotararea CEDO in Cauza Giuglan si altii impotriva Romaniei

Hotararea CEDO in Cauza Giuglan si altii impotriva Romaniei,
din 2 decembrie 2008

(Cererea nr. 3.834/04)

In Cauza Giuglan si altii impotriva Romaniei,
Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Sectia a treia), statuand in cadrul unei camere formate din: Josep Casadevall,
presedinte, Corneliu Birsan, Boštjan M. Zupanèiè, Elisabet Fura-Sandström, Egbert Myjer, Luis López Guerra, Ann Power,
judecatori, si din Stanley Naismith, grefier adjunct de sectie,
dupa ce a deliberat in camera de consiliu la data de 13 noiembrie 2008,
pronunta urmatoarea hotarare, adoptata la aceasta data:

Procedura
1. La originea cauzei se afla o cerere (nr. 3.834/04) indreptata impotriva Romaniei, prin care 4 cetateni ai acestui stat, domnii Daniel Giuglan si Ion Toma Giuglan si doamnele Florica Iliescu si Maria Nicolau (reclamantii), au sesizat Curtea la data de 12 decembrie 2003 in temeiul art. 34 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (Conventia).
2. Guvernul roman (Guvernul) este reprezentat de agentul sau, domnul Razvan-Horatiu Radu, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
3. La data de 10 iulie 2007, presedintele Sectiei a treia a decis sa ii comunice cererea Guvernului. Astfel cum prevede art. 29 § 3 din Conventie, acesta a decis sa fie analizate in acelasi timp admisibilitatea si temeinicia cauzei.

In Fapt
I. Circumstantele cauzei
4. Reclamantii s-au nascut in anii 1947, 1939, 1942 si, respectiv, 1941 si locuiesc in Bucuresti, Pitesti si Gaiesti.
5. Prin sentinta definitiva din 23 noiembrie 1992, Judecatoria Targoviste a statuat in temeiul art. 37 din Legea fondului funciar nr. 18/1991 (Legea nr. 18/1991) ca reclamantii erau indreptatiti sa li se reconstituie dreptul de proprietate asupra a 3 parcele de teren in suprafata de 25.211,8 m2 , 23.762 m2 si 4.352 m2, situate in satul Gemenea (Voinesti), pe vechile amplasamente identificate intr-un raport de expertiza, ce facea parte integranta din sentinta (respectiv in asa-numitele „Cornu Badului”, „Argeseanu” si „Piua Priboaie”). Cu toate acestea, deoarece pe o parte din terenul revendicat pe locul asa-numit „Argeseanu” a fost construita o scoala, reclamantilor ar fi trebuit sa li se atribuie in acest sens, cu titlu de despagubire, o parcela echivalenta in suprafata de 2.062 m2 , situata in intravilanul satului, pe un amplasament ce urma sa fie stabilit de catre autoritatile locale.
Reclamantilor trebuia sa li se elibereze titluri de proprietate. In motivarea sentintei, instanta a retinut ca o parte din parcelele mentionate mai sus se aflau in posesia unor terti ce facusera schimburi de terenuri cu Primaria Voinesti si ca raportul de expertiza nu precizase titlurile de proprietate in baza carora tertii beneficiau de aceste parcele. Prin decizia pronuntata la data de 20 decembrie 1996, Curtea Suprema de Justitie a respins ca inadmisibil recursul in anulare formulat impotriva sentintei mentionate mai sus de catre procurorul general, care sustinea gresita aplicare in speta a art. 37 din Legea nr. 18/1991.
6. Prin decizia ramasa definitiva din data de 15 martie 1994, Curtea de Apel Bucuresti a obligat Primaria Voinesti si comisia judeteana Dambovita pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 sa ii puna pe reclamanti in posesia terenurilor mentionate mai sus si sa le elibereze titluri de proprietate, conform sentintei ramase definitiva din 23 noiembrie 1992, mentionata anterior. In urma unei proceduri distincte, reclamantii au obtinut obligarea autoritatilor locale la plata unor penalitati pana la executarea hotararilor definitive din 23 noiembrie 1992 si din 15 martie 1994, mentionate mai sus.
7. Dupa ce, in anul 1995, prefectul de Dambovita a emis ordine de restituire catre reclamanti a terenurilor ce faceau obiectul sentintei din 23 noiembrie 1992 mentionata mai sus, prin decizia ramasa definitiva din data de 20 decembrie 2002, Curtea de Apel Ploiesti a anulat aceste ordine. Pentru a ajunge la aceasta decizie, Curtea de Apel a statuat ca terenurile in litigiu nu se aflau in patrimoniul Primariei Voinesti in anul 1990, asa cum prevedea art. 37 din Legea nr. 18/1991, ci in patrimoniul unor terti. In plus, a adaugat ca Judecatoria Targoviste isi depasise competentele atunci cand a stabilit in sentinta din data de 23 noiembrie 1992 amplasamentele terenurilor ce trebuiau restituite reclamantilor. Decizia mentionata mai sus a fost pusa la dispozitia publicului la data de 20 decembrie 2002. La 12 februarie 2003, contestand motivele acestei decizii, reclamantii au sesizat procurorul general cu o cerere de recurs in anulare, cerere ce a fost respinsa.
8. La data de 2 octombrie 2002, in temeiul sentintei din 23 noiembrie 1992 mentionata mai sus, comisia judeteana Dambovita le-a eliberat reclamantilor un titlu de proprietate referitor la o livada in suprafata de 3.920 m², acordat partilor interesate cu titlu de despagubire pentru terenul construibil in suprafata de 2.062 m² (paragraful 5 de mai sus). Partilor interesate le-a fost eliberat un nou titlu de proprietate la data de 6 mai 2005, comisia judeteana restituindu-le atat livada mentionata mai sus, cat si alte doua parcele, in total o suprafata de 5.432 m² in locul asa-numit „Argeseanu”. Printr-un alt titlu de proprietate, eliberat in aceeasi zi, partilor interesate le-a fost restituita o parcela in suprafata de 2.483 m², situata in locul asa-numit „Cornu Badului”.
9. Prin decizia ramasa definitiva din data de 3 mai 2007, Curtea de Apel Ploiesti a admis actiunea in revendicare referitoare la parcele in suprafata totala de 11.485 m2 , situate in locul asa-numit „Argeseanu”, actiune pe care reclamantii au indreptat-o impotriva tertilor posesori ai acestor parcele. Aceasta a statuat ca Primaria Voinesti si, ulterior, tertii nu isi insusisera in mod legal decat posesia parcelelor in cauza, nu si dreptul de proprietate, si ca problema celor cateva constructii ridicate de acesti terti pe aceste parcele va fi rezolvata ulterior de catre partile la litigiu. Printr-un proces-verbal din 30 octombrie 2007, semnat de primul reclamant, un executor judecatoresc a pus partile interesate in posesia parcelelor mentionate mai sus. Prin decizia din 28 ianuarie 2008, contestatia in anulare formulata de terti impotriva acestei decizii a fost respinsa, conditiile necesare pentru reexaminarea cauzei pe fond nefiind intrunite.
10. Conform adreselor din datele de 5 si 8 octombrie 2007, transmise Guvernului de catre Prefectura Dambovita si de catre comisia locala, aceasta din urma adoptase doua decizii in anul 2006, in temeiul Legii nr. 18/1991, pentru ca reclamantii sa fie inscrisi pe o lista pentru a obtine despagubiri pentru un teren cu o suprafata de aproximativ 35.900 m² . Comisia locala a precizat ca din cauza procedurilor aflate pe rol (paragraful 9 de mai sus) autoritatile nu le-au putut elibera un titlu de proprietate reclamantilor pentru celelalte parcele precizate in sentinta ramasa definitiva din data de 23 noiembrie 1992.
11. Din informatiile furnizate de parti reiese ca, exceptand parcelele mentionate mai sus (paragrafele 8 si 9 de mai sus), autoritatile nu au procedat la restituirea celorlalte terenuri ce faceau obiectul sentintei ramase definitive din data de 23 noiembrie 1992. In plus, din dosar nu reiese ca procedura de acordare a despagubirilor pentru o parte din terenurile ce au fost restituite in baza acestei sentinte a fost finalizata prin calculul sumei datorate partilor interesate si plata acesteia.

II. Dreptul intern pertinent
12. Extrasele relevante din Legea fondului funciar nr. 18/1991 sunt prezentate in Cauza Sabin Popescu impotriva Romaniei (nr. 48.102/99, §§ 42—46, 2 martie 2004). Art. 37 din aceasta lege (devenit art. 41 in versiunea publicata in anul 1998) preciza ca terenurile agricole fara constructii, instalatii sau amenajari de interes public, care au intrat in patrimoniul statului si care se aflau in administratia autoritatilor locale in momentul intrarii in vigoare a legii (1991), vor fi restituite fostilor proprietari in limita a 10 ha.

In drept

I. Asupra pretinsei incalcari a art. 6 § 1 din Conventie si a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie
13. Reclamantii sustin ca executarea partiala si cu intarziere a sentintei ramase definitive din data de 23 noiembrie 1992 a Judecatoriei Targoviste le-a incalcat dreptul de acces la o instanta, precum si dreptul la respectarea bunurilor lor. Ei invoca art. 6 § 1 din Conventie si art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie, care prevad urmatoarele in partile lor relevante in speta:
Articolul 6 § 1
„Orice persoana are dreptul la judecarea in mod echitabil (...) a cauzei sale, de catre o instanta (...), care va hotari (...) asupra incalcarii drepturilor si obligatiilor sale cu caracter civil (...)”

Articolul 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie
„Orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decat pentru cauza de utilitate publica si in conditiile prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului international.
Dispozitiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosinta bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contributii, sau a amenzilor.”
14. Guvernul se opune acestei teze.

A. Asupra admisibilitatii
15. Curtea constata ca aceasta parte a cererii nu este vadit neintemeiata in sensul art. 35 § 3 din Conventie. Pe de alta parte, Curtea constata ca aceasta nu este afectata de niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, trebuie declarata admisibila.

B. Asupra fondului
16. In observatiile sale din luna octombrie 2007, Guvernul recunoaste ca autoritatile trebuie sa le restituie reclamantilor terenurile precizate in sentinta definitiva din data de 23 noiembrie 1992. El arata ca demersurile facute in acest sens au avut ca rezultat restituirea unei parti a acestor terenuri (paragraful 8 in fine de mai sus) si ca, pentru restul terenurilor, autoritatile asteapta solutionarea procedurilor aflate pe rol intre reclamanti si tertii posesori ai unora dintre aceste parcele, pentru a preciza amplasamentul terenurilor care trebuie restituite.
17. Reclamantii au aratat ca, desi sentinta definitiva din data de 23 noiembrie 1992 a precizat amplasamentul parcelelor care trebuia sa le fie restituite, autoritatile nu au facut demersuri efective pentru executarea acestei sentinte. In opinia lor, anularea ordinelor prefectului de restituire a terenurilor in cauza este o dovada in acest sens. In plus, abia dupa 13 ani de la pronuntarea sentintei mentionate mai sus autoritatile le-au restituit, in mod efectiv, o mica parte din parcelele in discutie. Ei considera ca procedurile pe care au fost nevoiti sa le initieze dupa anul 1992 impotriva comisiilor administrative si impotriva tertilor posesori ai parcelelor dovedesc lipsa de diligenta a autoritatilor.
18. Curtea reaminteste ca in cauza de fata, desi reclamantii au obtinut la data de 23 noiembrie 1992 o sentinta definitiva care dispune ca autoritatile administrative sa le restituie mai multe terenuri determinate cu exactitate printr-o expertiza si sa le elibereze titluri de proprietate, aceasta sentinta nu a fost nici executata ad litteram integral, nici anulata sau modificata in urma exercitarii unei cai de recurs prevazute de lege. Situatia continua de neexecutare ar putea inceta numai printr-o astfel de anulare sau prin inlocuirea de catre instanta a obligatiei datorate conform sentintei in cauza printr-o alta obligatie echivalenta (Sabin Popescu impotriva Romaniei, nr. 48.102/99, § 54, 2 martie 2004).
19. Curtea a analizat in mai multe randuri cauze ce ridicau probleme similare celor din speta de fata, in care a constatat incalcarea art. 6 § 1 din Conventie si art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie (a se vedea, printre multe altele, Sabin Popescu impotriva Romaniei, mentionata mai sus; si Luca impotriva Romaniei, nr. 1.204/03, 13 mai 2008).
20. Dupa ce a analizat toate elementele ce i-au fost supuse atentiei, Curtea considera ca Guvernul nu a oferit niciun fapt sau argument care sa poata duce la o alta concluzie in cazul de fata. In mod special, ea observa ca partile nu contesta ca sentinta definitiva mentionata mai sus nu a fost executata decat dupa cativa ani de la pronuntarea sentintei definitive din 23 noiembrie 1992 si numai in ceea ce priveste o parte din terenurile ce trebuiau restituite reclamantilor (paragrafele 8 in fine si 9 de mai sus: parcelele in suprafata de 5.432 m2 si 11.485 m² , situate in locul asa-numit „Argeseanu”, si cea in suprafata de 2.483 m², situata in locul asa-numit „Cornu Badului”). In plus, ea constata ca Guvernul nu a dovedit ca, dupa pronuntarea deciziei definitive din data de 3 mai 2007 a Curtii de Apel Ploiesti si dupa punerea in posesie a reclamantilor asupra terenului in suprafata de 11.485 m² mentionat mai sus, autoritatile le-au eliberat un titlu de proprietate pentru terenul respectiv.
21. Pe de alta parte, Curtea observa ca faptul ca niste terti se aflau in posesia unora dintre parcelele in discutie nu a fost considerat de catre judecatorie ca un element care ar impiedica-o sa pronunte sentinta definitiva din data de 23 noiembrie 1992 si sa le restituie astfel partilor interesate dreptul de proprietate asupra terenurilor in cauza (paragraful 5 de mai sus). Or, Curtea constata ca, daca autoritatile au dispus intr-o prima faza restituirea terenurilor in cauza reclamantilor, ordinele prefectului in aceasta privinta au fost anulate din cauza drepturilor tertilor posesori ai parcelelor (paragraful 7 de mai sus). Curtea reaminteste ca este de datoria fiecarui stat contractant sa se doteze cu un arsenal juridic adecvat si suficient pentru a asigura respectarea obligatiilor pozitive ce ii revin si ca autoritatilor le revine sarcina de a efectua demersurile efective menite sa clarifice situatia juridica in discutie si sa execute in mod efectiv o sentinta definitiva pronuntata impotriva lor (a se vedea, mutatis mutandis, Pop impotriva Romaniei, nr. 7.234/03, § 35, 21 decembrie 2006). Prin urmare, Curtea nu poate accepta faptul ca argumentele invocate de Guvern ar putea reprezenta o justificare valabila pentru intarzierea si executarea partiala a sentintei definitive mentionate mai sus.
22.Ținand cont de jurisprudenta sa in materie, Curtea apreciaza ca, in speta, statul, prin intermediul organelor sale specializate, nu a depus toate eforturile necesare pentru a asigura executarea sentintei definitive in cauza intr-un termen rezonabil, in ceea ce priveste parcelele restituite reclamantilor, si in mod integral si efectiv, in ceea ce priveste in special restul terenurilor acordate de instanta. Prin urmare, Curtea constata ca a avut loc incalcarea art. 6 § 1 din Conventie si a art. 1 din Protocolul nr. 1.
#PAGEBREAK#
II. Asupra celorlalte pretinse incalcari
23. Invocand art. 6 § 1 din Conventie, reclamantii se plang in esenta de nedreptatea si de modul de solutionare a procedurii care s-a incheiat prin decizia din 20 decembrie 2002 a Curtii de Apel Ploiesti (paragraful 7 de mai sus). Facand trimitere la Cauza Glod impotriva Romaniei (nr. 41.134/98, 6 septembrie 2003), ei sustin, de asemenea, incalcarea dreptului lor de acces la o instanta, ce reiese din motivele acestei decizii referitoare la competenta instantelor in materie de amplasament al terenurilor ce trebuie restituite de catre autoritati.
24. Curtea observa ca decizia definitiva mentionata mai sus a fost pusa la dispozitia publicului la data de 20 decembrie 2002. Observand ca reclamantii nu contesta ca au avut posibilitatea efectiva de a avea acces la motivele deciziei in discutie incepand cu aceasta data, fapt confirmat de altfel de trimiterile la textul deciziei in cererea lor din 12 februarie 2003, adresata procurorului general (paragraful 7 in fine de mai sus), Curtea considera ca, in ceea ce priveste capetele de cerere mentionate mai sus, cererea a fost introdusa tardiv la data de 12 decembrie 2003.
25. Rezulta ca aceasta parte a cererii este tardiva si trebuie respinsa in conformitate cu art. 35 paragrafele 1 si 4 din Conventie.

III. Asupra aplicarii art. 41 din Conventie
26. Conform art. 41 din Conventie, „In cazul in care Curtea declara ca a avut loc o incalcare a Conventiei sau a protocoalelor sale si daca dreptul intern al inaltei parti contractante nu permite decat o inlaturare incompleta a consecintelor acestei incalcari, Curtea acorda
partii lezate, daca este cazul, o reparatie echitabila.”

A. Prejudiciu
27. Cu titlu de prejudiciu material pe care l-au suferit, reclamantii solicita restituirea efectiva a tuturor terenurilor mentionate in dispozitivul sentintei definitive din 23 noiembrie 1992, precizand ca valorile din grila notariala furnizate de Guvern sunt mult inferioare pretului de pe piata imobiliara locala.
De asemenea, ei solicita suma de 144.647,7 euro (EUR) reprezentand venitul pe care l-ar fi putut obtine din aceste terenuri. Cu acest titlu, ei trimit o estimare a lipsei de folosinta, calculata incepand de la contractele de arendare incheiate dupa anul 2001, contracte ce se refera in special la livada in suprafata de 0,39 ha si care nu mentioneaza pretul de arendare. Pe de alta parte, ei isi sprijina cererea pe chitantele de incasare a arendei, de unde reiese ca venitul obtinut de pe urma livezii mentionate mai sus varia intre 600 si 1.300 EUR pe an pentru perioada mentionata mai sus. In fine, reclamantii solicita suma de 32.000 EUR cu titlu de daune morale pentru stresul si suferintele la care au fost supusi de-a lungul perioadei de neexecutare.
28. In ceea ce priveste cererea de daune materiale, Guvernul trimite un tabel folosit de birourile notariale pentru a stabili onorariile si taxele la vanzarile de terenuri in judetul respectiv, tabel ce precizeaza valorile de referinta minime ale terenurilor. Pentru satul Gemenea (Voinesti), aceste valori variaza, in functie de diferitele categorii de terenuri, intre circa 0,5 EUR si 5 EUR/m2. Invocand jurisprudenta Curtii, Guvernul sustine ca cererea reclamantilor pentru lipsa de folosinta are un caracter speculativ si ca ea este, in orice caz, excesiva. In ceea ce priveste daunele morale pretinse, Guvernul considera ca o eventuala hotarare care sa constate incalcarea ar constitui, in sine, o reparatie satisfacatoare a prejudiciului respectiv.
29. Curtea considera ca, in speta, singurul fundament ce trebuie retinut pentru acordarea unei reparatii echitabile rezida in constatarea incalcarii art. 6 § 1 din Conventie si art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie din cauza faptului ca autoritatile nu au executat, intr-un termen rezonabil si intr-un mod integral si efectiv, sentinta definitiva din 23 noiembrie 1992. Totusi, Curtea apreciaza ca este de datoria autoritatilor sa ia masurile necesare pentru a restitui in mod efectiv terenurile precizate in sentinta definitiva din 23 noiembrie 1992 si care nu au fost inca restituite reclamantilor. De asemenea, este de datoria lor sa elibereze titlurile de proprietate aferente, precum si pe cel pentru parcela in suprafata de 11.485 m2 (paragraful 20 de mai sus), ceea ce ar repune partile interesate, pe cat posibil, intr-o situatie echivalenta cu cea in care s-ar fi aflat daca cerintele articolelor mentionate mai sus nu ar fi fost incalcate.
30. Curtea hotaraste ca, in termen de 3 luni de la data ramanerii definitive a prezentei hotarari, daca statul parat nu procedeaza la operatiunile mentionate mai sus, Guvernul va trebui sa le plateasca reclamantilor, ca daune materiale, o suma care sa corespunda valorii terenurilor nerestituite. Avand in vedere elementele furnizate de Guvern si informatiile de care dispune cu privire la preturile de pe piata imobiliara locala, Curtea apreciaza ca se cuvine sa le aloce in acest sens reclamantilor suma de 75.000 EUR ca daune materiale.
31. In ceea ce priveste cererea referitoare la lipsa de folosinta, in lipsa unor documente justificative relevante cum ar fi o expertiza sau o hotarare judecatoreasca ce atesta valoarea prejudiciului pretins, Curtea nu poate specula in acest sens si considera ca aceasta cerere trebuie respinsa (vezi, mutatis mutandis, Dragne impotriva Romaniei (reparatie echitabila), nr. 78.047/01, § 18, 16 noiembrie 2006, si Corabian impotriva Romaniei, nr. 4.305/03, § 59, 27 septembrie 2007). In acest sens, Curtea observa ca chitantele primite de reclamanti se refera numai la livada in suprafata de 0,39 ha, care nu facea parte din terenurile precizate cu exactitate in sentinta definitiva
mentionata mai sus, si ca acest calcul constand in multiplicarea venitului livezii pentru celelalte terenuri in discutie este mai degraba speculativ.
32. In plus, Curtea apreciaza ca reclamantii au suferit un prejudiciu moral in special din cauza frustrarii provocate de imposibilitatea de a obtine executarea in mod integral si efectiv a sentintei definitive din 23 noiembrie 1992 dupa data de 20 iunie 1994, data ratificarii Conventiei de catre Romania, si ca acest prejudiciu nu este suficient compensat printr-o constatare a incalcarii. In aceste circumstante, tinand cont de toate elementele aflate in posesia sa si statuand in echitate, astfel cum prevede art. 41 din Conventie, Curtea ii aloca fiecaruia dintre reclamanti suma de 5.500 EUR cu titlu de daune morale.

B. Cheltuieli de judecata
33. Prezentand documente justificative pentru o parte din cheltuieli, reclamantii solicita si suma de 1.141 EUR cu titlu de cheltuieli de judecata angajate in cursul procedurilor interne si in fata Curtii. Aceasta suma este defalcata astfel: 500 EUR pentru cheltuielile de transport suportate de primul reclamant pentru a se prezenta la termenele diferitelor proceduri judiciare interne referitoare la terenurile respective, 500 EUR pentru alte cheltuieli nespecificate si circa 150 EUR pentru cheltuieli de corespondenta cu Curtea, cheltuieli cu timbrele etc.
34. Guvernul nu se opune sa li se aloce reclamantilor o suma cu titlu de cheltuieli de judecata, care sa corespunda criteriilor de rambursare stabilite de jurisprudenta Curtii. Totusi, el considera ca reclamantii ar fi putut solicita si obtine rambursarea respectiva in cadrul procedurilor interne.
35. Conform jurisprudentei Curtii, un reclamant nu poate obtine rambursarea cheltuielilor sale de judecata decat in masura in care li s-a stabilit realitatea, necesitatea si caracterul rezonabil. In speta si tinand cont de elementele aflate in posesia sa si de criteriile mentionate mai sus, Curtea considera rezonabila suma de 200 EUR, cu toate cheltuielile incluse, pe care le-o acorda reclamantilor.

C. Dobanzi moratorii
36. Curtea considera potrivit ca rata dobanzii moratorii sa se bazeze pe rata dobanzii facilitatii de imprumut marginal a Bancii Centrale Europene, majorata cu 3 puncte procentuale.

Pentru aceste motive,
In unanimitate,

Curtea:
1. declara cererea admisibila in ceea ce priveste capetele de cerere intemeiate pe art. 6 § 1 din Conventie si art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie cu privire la neexecutarea integrala si efectiva a sentintei definitive din 23 noiembrie 1992 si inadmisibila in rest;
2. hotaraste ca a avut loc incalcarea art. 6 § 1 din Conventie si art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie;
3. hotaraste:
a) ca statul parat sa le restituie in mod efectiv reclamantilor terenurile precizate in sentinta definitiva din 23 noiembrie 1992 si care nu le-au fost inca restituite partilor interesate si sa le elibereze titlurile de proprietate aferente, precum si titlul pentru parcela in suprafata de 11.485 m², in cel mult 3 luni de la data ramanerii definitive a prezentei hotarari conform art. 44 § 2 din Conventie;
b) ca, daca nu efectueaza aceste operatiuni, statul parat sa le plateasca impreuna reclamantilor, in acelasi termen de 3 luni, suma de 75.000 EUR (saptezeci si cinci mii euro), plus orice suma care ar putea fi datorata cu titlu de impozit, ca daune materiale;
c) ca, in orice caz, statul parat sa ii plateasca fiecaruia dintre reclamanti, in termenul mentionat mai sus, suma de 5.500 EUR (cinci mii cinci sute euro) cu titlu de daune morale si sa le plateasca impreuna reclamantilor suma de 200 EUR (doua sute euro) cu titlu de cheltuieli de judecata, plus orice suma care ar putea fi datorata cu titlu de impozit de catre reclamanti;
d) ca sumele respective sa fie convertite in moneda statului parat, la cursul de schimb valabil la data platii;
e) ca, incepand de la expirarea termenului mentionat mai sus si pana la efectuarea platii, aceste sume sa se majoreze cu o dobanda simpla avand o rata egala cu cea a facilitatii de imprumut marginal a Bancii Centrale Europene valabila in aceasta perioada, majorata cu 3 puncte procentuale;
4. respinge cererea de reparatie echitabila in rest.
Intocmita in limba franceza, apoi comunicata in scris la data de 2 decembrie 2008, in conformitate cu art. 77 §§ 2 si 3 din Regulament.

grefier adjunct
Josep Casadevall,

presedinte
Stanley Naismith,