Decizia CC nr. 838/2009: ICCJ nu poate crea norme juridice (text integral)

Curtea Constitutionala

Decizie nr. 838/2009
din 27 mai 2009
referitoare la sesizarea formulata de Presedintele Romaniei, domnul Traian Basescu, privind existenta unui conflict juridic de natura constitutionala intre autoritatea judecatoreasca, reprezentata de Inalta Curte de Casatie si Justitie, pe de o parte, si Parlamentul Romaniei si Guvernul Romaniei, pe de alta parte

Prin Cererea cu nr. 1.377 din 4 mai 2009, Presedintele Romaniei a solicitat Curtii Constitutionale sa se pronunte asupra existentei unui conflict juridic de natura constitutionala intre autoritatea judecatoreasca, reprezentata de Inalta Curte de Casatie si Justitie, pe de o parte, si Parlamentul Romaniei si Guvernul Romaniei, pe de alta parte.

Sesizarea se intemeiaza pe prevederile art. 80 alin. (2) si art. 146 lit. e) din Constitutie si ale art. 11 alin. (1) pct. A lit. e), ale art. 34, 35 si 36 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale. Cererea a fost inregistrata la Curtea Constitutionala sub nr. 7.312 din 4 mai 2009 si formeaza obiectul Dosarului nr. 1.905E/2009.

In motivarea sesizarii se sustin, in esenta, urmatoarele:
In mod constant, in ultimii ani, instantele judecatoresti au pronuntat hotarari judecatoresti prin care au dat castig de cauza magistratilor, personalului de specialitate juridica asimilat acestora, asistentilor judiciari si personalului auxiliar care au promovat actiuni in pretentii, fundamentate pe legislatia salarizarii din sistemul judiciar. Astfel de procese castigate au avut ca obiect, cu titlu de exemplu: prima de concediu, sporul "anticoruptie", sporul pentru vechime in munca, coeficientii de multiplicare diferiti, sporul de "specializare", sporul de "periculozitate", sporul de "confidentialitate", sporul de risc si suprasolicitare neuropsihica, tichetele de masa, sporul de "fidelitate", stimulente, suplimentul "postului", sporul de "permanenta".

Prin pronuntarea unor hotarari judecatoresti, uneori in baza unor texte de lege abrogate, autoritatea judecatoreasca, prin instantele judecatoresti si Inalta Curte de Casatie si Justitie, a actionat ca o autoritate legiuitoare, fiind astfel afectat un principiu fundamental al statului de drept, respectiv principiul separatiei si echilibrului puterilor - legislativa, executiva si judecatoreasca - in cadrul democratiei constitutionale, consacrat de art. 1 alin. (4) din Legea fundamentala. Cu toate ca principiile care guverneaza regimul juridic al drepturilor salariale cuvenite personalului bugetar, inclusiv sporurile si adaosurile, pot fi stabilite numai prin lege sau prin acte normative cu forta juridica similara legii, respectiv ordonante ale Guvernului, simple sau de urgenta, in mod repetat instantele judecatoresti au pronuntat hotarari prin care au atribuit drepturi banesti personalului din organele autoritatii judecatoresti. Ca atare, reglementarea cuantumului indemnizatiilor sau al salariilor personalului retribuit de la bugetul de stat, inclusiv al sporurilor si al adaosurilor constituie un atribut exclusiv al legiuitorului. Prin aceste acte concrete, instantele judecatoresti si-au arogat competente care tin de sfera puterii legiuitoare, rezultand un conflict juridic de natura constitutionala a carui gravitate impiedica indeplinirea normala a atributiilor constitutionale ale autoritatilor publice.

Jurisprudenta Inaltei Curti de Casatie si Justitie confirma aceasta stare de fapt.

Astfel, prin Decizia nr. XXXVI/2007, Inalta Curte de Casatie si Justitie a admis recursul in interesul legii, statuand ca "Dispozitiile art. 33 alin. (1) din Legea nr. 50/1996, in raport cu prevederile art. I pct. 32 din Ordonanta Guvernului nr. 83/2000, art. 50 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 177/2002 si art. 6 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 160/2000 se interpreteaza, in sensul ca:
Judecatorii, procurorii si ceilalti magistrati, precum si persoanele care au indeplinit functia de judecator financiar, procuror financiar sau de controlor financiar in cadrul Curtii de Conturi a Romaniei beneficiau si de sporul pentru vechime in munca, in cuantumul prevazut de lege." Drept motiv s-a retinut "inlaturarea oricarui tratament discriminatoriu, care ar contraveni atat principiului egalitatii in drepturi, instituit prin art. 16 din Constitutia Romaniei, republicata, cat si dispozitiilor privind interzicerea discriminarii cuprinse in art. 14 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale", avand in vedere ca "A considera ca puteau beneficia de dispozitiile art. 33 din Legea nr. 50/1996 numai salariatii din categoria personalului auxiliar, iar nu si magistratii, ar insemna sa se incalce principiul egalitatii in drepturi, ceea ce ar face incidente dispozitiile Ordonantei Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare."

Or, trebuie constatat ca, in cazul magistratilor, sporurile au fost incluse in indemnizatia stabilita prin act normativ distinct. In prezent, pe aceasta cale, acest corp profesional ajunge sa beneficieze de doua ori de spor, o data incorporat in indemnizatie si a doua oara ca spor distinct. Argumentul legat de discriminare nu isi gaseste justificarea obiectiva, intrucat cele doua categorii profesionale se afla in situatii diferite.

Totodata, autorul sesizarii subliniaza faptul ca in anul 2000, odata cu reforma in domeniul salarizarii anumitor categorii profesionale (printre care si cea a magistratilor, prin Ordonanta Guvernului nr. 83/2000), s-a avut in vedere introducerea tuturor sporurilor in salariu pentru a se asigura transparenta, practica actuala a instantelor judecatoresti contravenind acestui sistem de salarizare.

De asemenea, prin Decizia nr. XXI/2008 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie, cu privire la recursul in interesul legii referitor la interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea si alte drepturi ale personalului din organele autoritatii judecatoresti, republicata, s-a constatat ca "judecatorii, procurorii, magistratii-asistenti si personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc si suprasolicitare neuropsihica, calculat la indemnizatia bruta lunara, respectiv salariul de baza brut lunar, si dupa intrarea in vigoare a Ordonantei Guvernului nr. 83/2000, aprobata prin Legea nr. 334/2001". Or, art. I pct. 42 din Ordonanta Guvernului nr. 83/2000 abroga expres prevederile art. 47 din Legea nr. 50/1996, care reglementau acest drept.

In motivarea acestei decizii, Inalta Curte de Casatie si Justitie a retinut ca "prin emiterea Ordonantei Guvernului nr. 83/2000 au fost depasite limitele legii speciale de abilitare adoptate de Parlamentul Romaniei, incalcandu-se astfel dispozitiile art. 108 alin. (3), cu referire la art. 73 alin. (1) din Constitutia Romaniei." Totodata, se stipuleaza ca "(...) verificarea constitutionalitatii si solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate avand ca obiect norme abrogate in prezent revin, prin interpretarea per a contrario a art. 147 alin. (1), cu referire la art. 126 alin. (1) din Constitutie, instantelor judecatoresti. (...) Inalta Curte de Casatie si Justitie constata ca instantele judecatoresti pot sa se pronunte asupra regularitatii actului de abrogare si a aplicabilitatii in continuare a normei abrogate in conditiile precizate mai sus, in virtutea principiului plenitudinii de jurisdictie in recursul cu a carui solutionare a fost corect investita."

Autorul sesizarii sustine ca, in mod evident, aceasta instanta si-a depasit atributia constitutionala prevazuta de art. 124 alin. (1) din Constitutie, de a infaptui justitia "in numele legii". Trebuie observat ca, desi Guvernul nu era abilitat expres sa abroge un act normativ, totusi Ordonanta Guvernului nr. 83/2000 a fost aprobata de Parlamentul Romaniei prin Legea nr. 334/2001, eventualele lipsuri fiind complinite astfel.

Pe de alta parte, in jurisprudenta sa, Curtea Constitutionala a stabilit ca instantele judecatoresti nu pot crea norme juridice. Astfel, referitor la sporurile salariale sau la alte drepturi de aceeasi natura, solicitate de magistrati, avand ca temei juridic principiul nediscriminarii, reglementat pe larg in Ordonanta Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare, republicata, Curtea a statuat ca dispozitiile acesteia sunt neconstitutionale in masura in care din ele se desprinde intelesul ca in atributiile instantelor judecatoresti intra crearea unor norme juridice, care sa prevada alte drepturi decat cele avute in vedere de legiuitor la adoptarea actelor normative considerate discriminatorii, instituindu-se astfel, pe cale judiciara, sisteme de salarizare paralele celor stabilite prin acte normative.

Situatia prezentata nu este specifica personalului din domeniul judiciar. Instituirea unor drepturi de natura salariala de catre instantele judecatoresti tinde sa devina o practica generala aplicabila categoriilor profesionale din toate sectoarele sistemului bugetar.

Instantele judecatoresti nu au competenta constitutionala de a institui, modifica si abroga norme juridice de aplicare generala, "misiunea lor constitutionala fiind aceea de a realiza justitia, potrivit art. 126 alin. (1) din Legea fundamentala, adica de a solutiona, aplicand legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existenta, intinderea si exercitarea drepturilor lor subiective", dupa cum a statuat si Curtea Constitutionala in deciziile mai sus mentionate. Orice interpretare care conduce la infaptuirea competentelor constitutionale exclusive ce apartin altei autoritati publice, astfel cum sunt acestea precizate in titlul III din Legea fundamentala, da nastere unui conflict juridic de natura constitutionala intre respectivele autoritati.

Prin urmare, se solicita Curtii Constitutionale sa se pronunte asupra existentei unui conflict juridic de natura constitutionala intre autoritatea judecatoreasca, reprezentata in cauza de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie, pe de o parte, si Parlamentul Romaniei si Guvernul Romaniei, pe de alta parte, generat de modul in care instantele judecatoresti inteleg sa-si exercite prerogativele constitutionale in solutionarea anumitor litigii, avand ca obiect acordarea unor drepturi de natura salariala, prin crearea de norme juridice, prerogativa ce apartine Parlamentului si in anumite situatii, strict delimitate de Constitutie, Guvernului.
Pe de alta parte, Inalta Curte de Casatie si Justitie, cu ocazia solutionarii recursului in interesul legii, a analizat aspecte ce tin de modalitatea de adoptare a unui act normativ si a concluzionat in sensul neconstitutionalitatii acestuia. Procedand astfel, instanta suprema si-a depasit sfera de competenta, arogandu-si puteri ce nu i-au fost conferite de Constitutie, Curtea Constitutionala fiind singura in masura sa verifice conformitatea legii sau ordonantei cu Legea fundamentala, potrivit art. 142 alin. (1) din Constitutie.

In conformitate cu dispozitiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, cererea a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernului, presedintelui Inaltei Curti de Casatie si Justitie, Consiliului Superior al Magistraturii si Ministerului Public, pentru a prezenta punctele lor de vedere asupra continutului conflictului juridic de natura constitutionala si a eventualelor cai de solutionare a acestuia.

Camera Deputatilor a comunicat punctul sau de vedere prin Adresa nr. 51/2.680 din 12 mai 2009, inregistrata la Curtea Constitutionala sub nr. 7.747 din 12 mai 2009, aratand ca, fata de continutul deciziilor nr. XXXVI/2007 si nr. XXI/2008 ale Inaltei Curti de Casatie si Justitie, a aparut un conflict juridic pozitiv de natura constitutionala intre aceasta Curte, care este autoritate publica, pe de o parte, si Parlamentul Romaniei si Guvernul Romaniei, pe de alta parte.

Guvernul a comunicat cu Adresa nr. 5/3.357/E.B. din 8 mai 2009, inregistrata la Curtea Constitutionala sub nr. 7.690 din 11 mai 2009, punctul sau de vedere. Apreciaza ca sesizarea de neconstitutionalitate prin care se cere constatarea unui conflict juridic de natura constitutionala intre autoritatea judecatoreasca, reprezentata de Inalta Curte de Casatie si Justitie, pe de o parte, si puterea legislativa si executiva, pe de alta parte, care face obiectul Dosarului nr. 1.905E/2009, este intemeiata.
Inalta Curte de Casatie si Justitie a comunicat cu Adresa nr. 148 din 18 mai 2009, inregistrata la Curtea Constitutionala sub nr. 7.979 din 18 mai 2009, urmatorul punct de vedere:
In primul rand, se pune in discutie indreptatirea constitutionala a Presedintelui Romaniei de a sesiza Curtea cu cererea de constatare a conflictului juridic de natura constitutionala, in conditiile in care conflictul se pretinde a exista intre legislativ si executiv, pe de o parte, si judecatoresc, pe de alta parte. Constitutia prevede intre atributiile Curtii Constitutionale si pe aceea de a solutiona conflictele juridice de natura constitutionala dintre autoritatile publice, la cererea Presedintelui Romaniei, a unuia dintre presedintii celor doua Camere, a primului-ministru sau a presedintelui Consiliului Superior al Magistraturii. Presedintele Romaniei isi legitimeaza cererea pe dispozitiile art. 80 alin. (2) din Constitutie, care prevad ca "Presedintele Romaniei vegheaza la respectarea Constitutiei si la buna functionare a autoritatilor publice". Textul constitutional il indreptateste pe Presedinte sa utilizeze mijloace constitutionale pentru a se asigura respectarea Constitutiei si o buna functionare a autoritatilor publice. De aceea constituantul a inteles sa circumstantieze modalitatea de infaptuire a rolului Presedintelui, precizand ca "In acest scop, Presedintele exercita functia de mediere intre puterile statului, precum si intre stat si societate". Asa fiind, ramane de analizat daca Presedintele realizeaza medierea prin intermediul Curtii Constitutionale.

De asemenea, se sustine ca nici pozitia Inaltei Curti de Casatie si Justitie ca parte in acest pretins conflict nu poate fi sustinuta pana la capat. Constitutia nu defineste Inalta Curte de Casatie si Justitie ca fiind reprezentant al puterii judecatoresti. Este adevarat ca in Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicata, prezenta in Consiliu a presedintelui Inaltei Curti de Casatie si Justitie este motivata in acest fel [art. 3 lit. c)], dar, evident, este vorba de participarea intr-o structura constitutionala care garanteaza independenta puterii judecatoresti si organizeaza sistemul de garantii ale carierei judecatorilor. Pe de alta parte, este de retinut faptul ca in activitatea sa jurisdictionala Inalta Curte de Casatie si Justitie nu a procedat la solutionarea unor atari conflicte de natura salariala, ele cazand in competenta altor instante judecatoresti. Existenta unei practici neunitare in modul de solutionare a litigiilor cu acest continut a determinat implicarea Curtii in solutionarea unor recursuri in interesul legii. Constitutia rezerva Inaltei Curti de Casatie si Justitie asigurarea interpretarii si aplicarii unitare a legii de catre celelalte instante judecatoresti, potrivit competentei sale [art. 126 alin. (3)]. Solutia Curtii in recursul in interesul legii are autoritate de lucru interpretat pentru judecatori, scopul acestui recurs fiind acela de a se asigura previzibilitatea dreptului si uniformitate in aplicarea acestuia. In recursul in interesul legii nu se solutioneaza un litigiu inter partes, solutiile pronuntate de instante nu sunt reformate, partile nu se citeaza, deciziile au efect pentru viitor si se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I. Obligativitatea acestor interpretari date de Curte este optiunea legiuitorului, si nu o creatie a Curtii. Constitutionalitatea acestei solutii a fost transata de Curtea Constitutionala prin mai multe decizii (spre exemplu Decizia nr. 528 din 2 decembrie 1997 sau Decizia nr. 93 din 11 mai 2000). Experienta organizarii judiciare la nivelul Uniunii Europene scoate in evidenta existenta unor jurisdictii in care hotararile acestor curti nu au caracter constrangator. In aceste cazuri s-a recunoscut ca hotararile curtilor pastreaza totusi o mare putere de persuasiune.

In cazul in care Curtea Constitutionala va intra pe analiza in fond a cererii, Inalta Curte de Casatie si Justitie solicita sa se constate ca nu exista un conflict juridic de natura constitutionala intre partile mentionate in cerere. Inainte de prezentarea argumentelor, Inalta Curte de Casatie si Justitie intelege sa reitereze pozitia sa in legatura cu faptul ca aceasta tendinta de a chema in fata Curtii Constitutionale puterea judecatoreasca in baza unor cereri care privesc solutii irevocabile ale instantelor judecatoresti pentru a se lipsi de efecte asemenea hotarari este periculoasa, antrenand Curtea Constitutionala, autoritate constitutionala care nu face parte din puterea judecatoreasca, intr-o disputa care excedeaza principiilor constitutionale si legale. Atat dispozitiile de drept intern, cat si principiile afirmate in documentele internationale interzic lipsirea de efecte a deciziilor judecatoresti prin hotarari ale autoritatilor aflate in afara structurii acestor organe. Pentru indreptarea eventualelor erori, exista cai de atac - ordinare si extraordinare -, neutilizate in aceste procese.

In raport cu aspectele din cererea de sesizare a Curtii Constitutionale, Inalta Curte de Casatie si Justitie considera ca nu exista niciun conflict de competenta din perspectiva dispozitiilor constitutionale si niciun blocaj institutional, intrucat:
- pe de o parte, instantele judecatoresti si-au exercitat competenta ce le revine potrivit art. 126 alin. (1) si (2) din Constitutie si dispozitiilor procedurale, solutionand litigiile cu care au fost investite avand ca obiect drepturi salariale in limitele actiunilor introductive de instanta si in raport cu dispozitiile legale incidente;
- pe de alta parte, Inalta Curte de Casatie si Justitie constituita in Sectii Unite a solutionat, prin Decizia nr. XXXVI/2007 si Decizia nr. XXI/2008, recursurile in interesul legii cu care a fost investita in exercitarea atributiei constitutionale exclusive de a asigura interpretarea si aplicarea unitara a legii de catre celelalte instante judecatoresti, cu respectarea dispozitiilor art. 329 din Codul de procedura civila, cu referire la art. 126 alin. (3) din Constitutie, republicata.

Apreciaza ca nu exista un blocaj institutional, intrucat drepturile recunoscute prin hotarari judecatoresti au fost in mare parte deja acordate, iar in unele cazuri chiar prevazute de acte normative cu forta juridica de lege.

Parlamentul si Guvernul, ca autoritati ale caror competente constitutionale se sustine ca ar fi fost incalcate, au recunoscut si au pus in executare hotararile invocate si, ca atare, nu se poate retine ca ar fi un blocaj institutional in sensul definitiei notiunii de conflict juridic de natura constitutionala.

In continuare, se arata ca nu poate fi retinuta drept izvor al unui conflict juridic de natura constitutionala simpla si laconica invocare a unei multitudini de hotarari judecatoresti, care, pe langa faptul ca nu sunt identificate, se afla in diverse stadii procesuale, fie sunt definitive si irevocabile, fie sunt in curs de solutionare, fie sunt supuse cailor de atac.

Cat priveste deciziile pronuntate in solutionarea recursurilor in interesul legii, se apreciaza ca asemenea hotarari nu pot constitui izvor al unui conflict juridic de natura constitutionala atata timp cat ele sunt pronuntate in exercitarea atributiei constitutionale exclusive ce revine Sectiilor Unite ale Inaltei Curti de Casatie si Justitie, conform dispozitiilor art. 126 alin. (3) din Constitutie. Astfel, prin prisma dispozitivului si considerentelor, nu se poate sustine sub nicio forma ca prin aceste hotarari au fost edictate noi norme juridice, prin arogarea competentei de legiferare ce apartine puterii legiuitoare a statului.

Mai mult, daca s-ar accepta teza conform careia aceasta unica si constitutionala competenta ce revine Inaltei Curti de Casatie si Justitie, de a asigura interpretarea si aplicarea unitara a legii de catre celelalte instante judecatoresti, poate fi supusa cenzurii unei alte autoritati a statului de drept, ar rezulta un veritabil conflict juridic de natura constitutionala. Aceasta, intrucat a supune cenzurii instantei de contencios constitutional deciziile Sectiilor Unite ale Inaltei Curti de Casatie si Justitie in solutionarea recursurilor in interesul legii echivaleaza cu un control de legalitate al solutiei si al argumentelor unei asemenea hotarari judecatoresti, care, in esenta, reprezinta tocmai forma concreta de realizare a rolului constitutional si de exercitare a competentei legale ce revine Inaltei Curti de Casatie si Justitie.

Pe de alta parte, in virtutea principiului liberului acces la justitie, nu este exclusa posibilitatea ca anumiti petenti sa fi solicitat ori sa solicite in viitor diverse sporuri ori drepturi salariale, insa existenta pe rolul instantelor judecatoresti si chiar pronuntarea de catre unele instante de fond a anumitor solutii nu este de natura a crea in mod automat un blocaj institutional ori un conflict juridic de natura constitutionala.

Totodata, este nedemonstrata afirmatia ca prin hotararile judecatoresti invocate drept izvor al conflictului juridic de natura constitutionala se aduce atingere principiului previzibilitatii bugetare, in conditiile in care cheltuielile de personal pentru intregul sistem al justitiei reprezinta doar 1,05% din totalul cheltuielilor bugetare ale anului 2009, 5,25% din deficitul bugetar si 1,32% din totalul veniturilor bugetului de stat pe anul 2009.

Realizand o alta comparatie, se constata ca produsul intern brut estimat pentru anul 2008 a fost de 503.958,7 milioane lei. Or, raportat la aceasta valoare comunicata de Institutul National de Statistica, totalul cheltuielilor de personal din sistemul justitiei reprezinta 0,19% din PIB.

In legatura cu invocarea printre argumentele in sprijinul existentei conflictului juridic de natura constitutionala a unor decizii ale Curtii Constitutionale (prin care s-a constatat neconstitutionalitatea dispozitiilor Ordonantei Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare, in masura in care din acestea se desprinde intelesul ca instantele judecatoresti au competenta sa anuleze ori sa refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerand ca sunt discriminatorii, si sa le inlocuiasca cu norme create pe cale judiciara sau cu prevederi cuprinse in alte acte normative), se apreciaza ca "din modalitatea interventiei Curtii Constitutionale - decizii interpretative - rezulta ca doar in situatiile circumstantiate de Curte dispozitiile sunt neconstitutionale, pe cale de consecinta, in principiu, instantele judecatoresti au competenta de a primi si solutiona cereri pentru acordarea de despagubiri si restabilirea situatiei anterioare discriminarii sau anularea situatiei create prin discriminare, potrivit dreptului comun."

In fine, se mai mentioneaza si faptul ca, potrivit dreptului comunitar, instantele de judecata, in solutionarea cazurilor concrete si exercitarea controlului de legalitate, pot inlatura de la aplicare un text de lege care incalca o norma sau principiu de drept european (a se vedea, spre exemplu, hotararea din 13 martie 2008, cauzele C - 383/2006 si C - 385/06 ale Curtii de Justitie a Comunitatilor Europene, precum si pozitia Comisiei in cauza C - 55/07, 31 martie 2009, a aceleasi instante).

Consiliul Superior al Magistraturii a trimis punctul sau de vedere cu Adresa nr. 15.546/1.154/2009, inregistrata la Curtea Constitutionala sub nr. 7.726 din 11 mai 2009, prin care solicita respingerea ca inadmisibila a sesizarii de neconstitutionalitate, intrucat prin aceasta se tinde la crearea unei noi cai de atac extraordinare, nereglementata de lege, prin care sa se repuna in discutie hotarari judecatoresti irevocabile. Or, potrivit art. 126 alin. (2) din Constitutie, "Competenta instantelor judecatoresti si procedura de judecata sunt prevazute numai prin lege", iar, potrivit art. 129 din Legea fundamentala, "Impotriva hotararilor judecatoresti, partile interesate si Ministerul Public pot exercita caile de atac, in conditiile legii".

La dosarul cauzei au fost depuse puncte de vedere cu privire la conflictul juridic de natura constitutionala care face obiectul cauzei din partea unor judecatori din cadrul Judecatoriei Constanta si din partea Asociatiei Magistratilor din Romania, precum si cereri de introducere in cauza din partea urmatoarelor instante: Curtile de Apel Ploiesti, Bucuresti, Suceava, Alba Iulia, Galati si Iasi, precum si tribunalele Bihor, Neamt si Vaslui.

Cererea privind solutionarea conflictului juridic de natura constitutionala dintre autoritatea judecatoreasca, pe de o parte, si autoritatea legislativa, pe de alta parte, a fost dezbatuta in sedinta din data de 27 mai 2009, dupa ce la termenul din 13 mai 2009 a fost amanata in vederea formularii punctului de vedere al Inaltei Curti de Casatie si Justitie si introducerii in cauza a Consiliului Superior al Magistraturii si Ministerului Public, ca institutii componente si reprezentative ale autoritatii judecatoresti.

La sedinta au participat reprezentantul Presedintelui Romaniei, domnul Stefan Deaconu, consilier prezidential pe probleme juridice din cadrul Departamentului Constitutional Legislativ al Administratiei Prezidentiale, reprezentantul Inaltei Curti de Casatie si Justitie, doamna judecator Cristina Tarcea, reprezentantul Consiliului Superior al Magistraturii, doamna consilier juridic Otilia Luiz, reprezentantul Camerei Deputatilor, domnul Gheorghe Iancu, seful Departamentului Legislativ al Camerei Deputatilor, precum si reprezentantul Guvernului, doamna Daniela Nicoleta Andreescu, secretar general al Guvernului.

Avand cuvantul, reprezentantul Inaltei Curti de Casatie si Justitie pune in discutie o chestiune prealabila, respectiv solicita autorului sesizarii sa precizeze obiectul cererii formulate sub aspectul hotararilor judecatoresti care constituie sursa presupusului conflict juridic de natura constitutionala, si anume daca acesta il reprezinta cele doua decizii al Inaltei Curti de Casatie si Justitie - deciziile nr. XXXVI/2007 si nr. XXI/2008, sau toate hotararile judecatoresti pronuntate de instante - tribunale si curti de apel, cu privire la drepturile salariale ale magistratilor. In motivarea cererii se arata ca, intrucat sectiunea 1 a cap. VI din titlul III - Autoritatea judecatoreasca se intituleaza Instantele judecatoresti, iar dispozitiile art. 126 alin. (1) din Constitutie prevad ca "Justitia se realizeaza prin Inalta Curte de Casatie si Justitie si prin celelalte instante judecatoresti stabilite de lege", nu se poate sustine ca instanta suprema este unica reprezentanta a autoritatii judecatoresti, astfel ca se impune introducerea in cauza a tuturor instantelor judecatoresti, care, de altfel, au depus cereri de interventie la Dosarul Curtii Constitutionale nr. 1.905E/2009. Un argument suplimentar il constituie imprejurarea ca, in activitatea sa jurisdictionala, Inalta Curte de Casatie si Justitie nu a procedat la solutionarea litigiilor avand ca obiect drepturile salariale ale magistratilor, ele cazand in competenta altor instante judecatoresti. Existenta unei practici neunitare in modul de solutionare a litigiilor cu acest continut a determinat implicarea Curtii in solutionarea unor recursuri in interesul legii, care au avut autoritate de lucru interpretat pentru judecatori. Insa prin recursul in interesul legii nu se solutioneaza un litigiu inter partes, deciziile au efect pentru viitor, iar obligativitatea interpretarilor date este optiunea legiuitorului, iar nu o creatie a instantei supreme, constitutionalitatea acestei solutii fiind transata de Curtea Constitutionala in repetate randuri.

Prin urmare, se solicita Curtii Constitutionale amanarea judecarii cauzei in vederea precizarii obiectului cererii de catre autorul sesizarii si introducerea in cauza, alaturi de Inalta Curte de Casatie si Justitie, a celorlalte instante judecatoresti.
Reprezentantul Consiliului Superior al Magistraturii considera intemeiata cererea formulata de reprezentantul Inaltei Curti de Casatie si Justitie si solicita, de asemenea, precizarea cererii privind solutionarea conflictului juridic de natura constitutionala dintre autoritatea judecatoreasca si autoritatea legislativa.

Reprezentantul Presedintelui Romaniei arata ca nu se impune amanarea cauzei si, desi considera ca sesizarea a fost clara, precizeaza ca obiect al contestarii il reprezinta exclusiv cele doua decizii ale Inaltei Curti de Casatie si Justitie pronuntate in solutionarea unor recursuri in interesul legii, care au stat la baza adoptarii celorlalte hotarari ale instantelor judecatoresti. Asa fiind, intrucat sursa conflictului juridic de natura constitutionala o reprezinta doar deciziile instantei supreme, solicita respingerea cererilor de introducere in cauza a celorlalte instante de judecata.

Reprezentantul Camerei Deputatilor considera cauza in stare de judecata, aratand ca, prin pronuntarea deciziilor privind solutionarea unor recursuri in interesul legii, Inalta Curte de Casatie si Justitie si-a asumat rolul de indrumare, optand pentru o anumita interpretare a legii pe care a impus-o, pentru viitor, celorlalte instante judecatoresti. Acest rol asumat justifica prezenta sa in calitate de parte a conflictului juridic de natura constitutionala.

Reprezentantul Guvernului sustine tardivitatea cererii privind introducerea in cauza, alaturi de Inalta Curte de Casatie si Justitie, a celorlalte instante judecatoresti si, prin urmare, respingerea ei, intrucat, la termenul din 13 mai 2009, motivul pentru care Curtea Constitutionala a amanat solutionarea cauzei l-a constituit tocmai completarea cadrului procesual sub aspectul partilor implicate in conflict, cu acel prilej fiind dispusa introducerea in cauza, in calitate de reprezentanti ai autoritatii judecatoresti, a Consiliului Superior al Magistraturii si a Ministerului Public.

Deliberand asupra cererii formulate, Curtea Constitutionala apreciaza ca nu sunt intrunite conditiile legale pentru amanarea judecatii cauzei. Astfel, fata de imprejurarea ca reprezentantul autorului sesizarii si-a precizat cererea sub aspectul obiectului, Curtea respinge cererile privind introducerea in cauza a celorlalte instante judecatoresti si stabileste calitatea de parte in conflictul juridic de natura constitutionala a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, in temeiul art. 126 alin. (3) din Constitutie.
Cauza se afla in stare de judecata.

Reprezentantul Presedintelui Romaniei solicita constatarea existentei unui conflict juridic de natura constitutionala intre autoritatea judecatoreasca si autoritatea legiuitoare, generat de pronuntarea de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie a doua decizii prin care s-au solutionat recursuri in interesul legii, decizii care acorda judecatorilor, procurorilor, magistratilor-asistenti si personalului auxiliar de specialitate sporuri salariale, care, odata cu reforma in domeniul salarizarii realizata prin Ordonanta Guvernului nr. 83/2000, fusesera introduse in salariul de baza si abrogate ca atare. Aceste decizii au produs efecte negative asupra bugetului statului din care a fost suportata plata drepturilor salariale acordate de instantele judecatoresti.
Gravitatea consecintelor unor asemenea hotarari este amplificata de tendinta de generalizare cu privire la stabilirea, pe cale judecatoreasca, a drepturilor de natura salariala si pentru alte categorii profesionale bugetare.

Pe de alta parte, in ceea ce priveste argumentele retinute de Inalta Curte de Casatie si Justitie in motivarea Deciziei nr. XXI/2008 cu privire la recursul in interesul legii referitor la interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea si alte drepturi ale personalului din organele autoritatii judecatoresti, republicata, s-a retinut ca acordarea sporului pentru risc si suprasolicitare neuropsihica se intemeiaza pe controlul de constitutionalitate a Ordonantei Guvernului nr. 83/2000, apreciata ca fiind adoptata cu depasirea limitelor legii speciale de abilitare adoptate de Parlamentul Romaniei. Or, procedand in aceasta maniera, Inalta Curte de Casatie si Justitie si-a incalcat atributia constitutionala prevazuta de art. 124 alin. (1) din Constitutie, de a infaptui justitia in numele legii.

Referitor la caile de solutionare a conflictului juridic de natura constitutionala, reprezentantul Presedintelui Romaniei apreciaza ca decizia pe care o va pronunta Curtea Constitutionala nu poate afecta hotararile judecatoresti pronuntate anterior de instantele de judecata, ci va avea efecte numai pentru viitor, cand Inalta Curte de Casatie si Justitie va trebui sa se abtina de la a pronunta hotarari prin care sa creeze norme juridice, cu incalcarea competentelor expres prevazute de Constitutie si de lege.

In continuare, presedintele Curtii Constitutionale da cuvantul reprezentantului Inaltei Curti de Casatie si Justitie. Acesta arata ca, in conditiile in care a luat act de faptul ca sesizarea se refera exclusiv la deciziile nr. XXXVI/2007 si nr. XXI/2008 ale Inaltei Curti de Casatie si Justitie, intrucat obiectul contestarii nu il reprezinta competenta instantei supreme de a asigura interpretarea si aplicarea unitara a legii de catre celelalte instante judecatoresti, apare ca evident ca obiectul criticii il constituie motivarea celor doua decizii. Prin urmare, sesizarea Presedintelui Romaniei de a supune cenzurii instantei de contencios constitutional deciziile Sectiilor Unite ale Inaltei Curti de Casatie si Justitie in solutionarea recursurilor in interesul legii echivaleaza cu solicitarea efectuarii unui control de legalitate a solutiei si a argumentelor unei asemenea hotarari judecatoresti, care, in esenta, reprezinta tocmai forma concreta de realizare a rolului constitutional si de exercitare a competentei legale ce revine Inaltei Curti de Casatie si Justitie, potrivit art. 126 alin. (3) din Constitutie. Or, o atare sesizare este inadmisibila, intrucat contravine principiilor statului de drept, autoritatii de lucru judecat, principiului stabilitatii raporturilor juridice, precum si principiilor internationale cuprinse in Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale.

Pe de alta parte, reprezentantul Inaltei Curti de Casatie si Justitie pune in discutie admisibilitatea sesizarii si sub aspectul lipsei temeiului constitutional cu privire la dreptul Presedintelui Romaniei de a sesiza Curtea Constitutionala, in aceasta cauza, cu cererea de constatare a conflictului juridic de natura constitutionala dintre autoritatea judecatoreasca si cea legislativa, in conditiile in care Presedintele nu are calitatea de parte implicata in conflict.

Se sustine ca, intrucat autorul sesizarii isi legitimeaza cererea pe dispozitiile art. 80 alin. (2) din Constitutie, potrivit carora "Presedintele Romaniei vegheaza la respectarea Constitutiei si la buna functionare a autoritatilor publice", se impune a evidentia ca legiuitorul constituant a inteles sa circumstantieze modalitatea de infaptuire a rolului Presedintelui, prevazand ca, "In acest scop, Presedintele exercita functia de mediere intre puterile statului, precum si intre stat si societate". Or, in cauza de fata, Presedintele nu a efectuat nicio mediere prealabila intre partile pretinse a se afla in conflict, astfel ca transferul atributiei sale catre Curtea Constitutionala nu poate fi retinut ca temei legal de sesizare a acesteia din urma cu solutionarea unui eventual conflict intre autoritati.

In situatia in care Curtea Constitutionala nu va retine motivele de inadmisibilitate ale sesizarii formulate de Presedintele Romaniei, reprezentantul Inaltei Curti de Casatie si Justitie pune concluzii de respingere a acesteia, sustinand inexistenta unui conflict juridic intre autoritatea judecatoreasca si cea legiuitoare.

Astfel, prin Legea nr. 45/2007 pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea si alte drepturi ale judecatorilor, procurorilor si altor categorii de personal din sistemul justitiei, lege publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 169 din 9 martie 2007, Parlamentul a reintrodus sporul pentru vechime in munca calculat la indemnizatia de incadrare bruta lunara, corespunzator timpului efectiv lucrat in program normal de lucru, pentru judecatori, procurori, personalul asimilat acestora si magistrati-asistenti.

Mai mult, prin adoptarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 75/2008, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 462 din 20 iunie 2008, aprobata prin Legea nr. 76/2009, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 231 din 8 aprilie 2009, autoritatea legiuitoare a stabilit o serie de masuri pentru solutionarea unor aspecte financiare in sistemul justitiei, si anume esalonarea platii sumelor prevazute in titlurile executorii emise pana la intrarea in vigoare a ordonantei de urgenta, avand ca obiect acordarea unor drepturi de natura salariala stabilite in favoarea personalului din sistemul justitiei.

Asa fiind, problemele existente cu privire la unele drepturi de natura salariala ale judecatorilor, procurorilor si altor categorii de personal din sistemul justitiei au fost transate prin interventia legiuitorului, astfel ca in prezent nu se poate sustine existenta unui conflict intre cele doua autoritati.

In fine, referitor la argumentele retinute de Inalta Curte de Casatie si Justitie in motivarea deciziilor pronuntate, se arata ca, in temeiul art. 11 si 20 din Constitutie, potrivit dreptului comunitar, instantele de judecata, in solutionarea cauzelor concrete si in exercitarea controlului de legalitate, pot inlatura de la aplicare un text de lege din dreptul intern care incalca o norma sau un principiu de drept european.

De asemenea, verificarea constitutionalitatii si solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate avand ca obiect norme abrogate in prezent revin, prin interpretarea per a contrario a dispozitiilor art. 147 alin. (1), cu referire la art. 126 alin. (1) din Constitutie, instantelor judecatoresti, in virtutea principiului plenitudinii de jurisdictie in solutionarea cauzelor in care au fost corect investite. O alta interpretare a textelor legale si constitutionale, coroborata cu lipsa de competenta a Curtii Constitutionale in materia controlului de constitutionalitate a normelor juridice care nu mai sunt in vigoare, consacrata printr-o jurisprudenta constanta a acestei jurisdictii, ar echivala cu negarea realizarii unui atare control si lipsirea de continut a principiului suprematiei Constitutiei.
In continuare, a luat cuvantul reprezentantul Consiliului Superior al Magistraturii, care apreciaza ca sesizarea formulata de Presedintele Romaniei este inadmisibila.

In primul rand, art. 146 lit. e) din Constitutie reglementeaza cadrul procesual al solutionarii conflictelor juridice de natura constitutionala, stabilind subiectele de drept indrituite sa sesizeze Curtea Constitutionala in cazul in care s-ar afla intr-un conflict pozitiv sau negativ de competente. Or, in conditiile in care sesizarea Presedintelui nu se refera la una dintre atributiile sale, presupus a fi nesocotite de catre o alta autoritate, ci vizeaza un conflict de competente al unor terte autoritati publice, cererea adresata Curtii s-a realizat cu depasirea competentelor sale. Pe de alta parte, Presedintele nu si-a respectat obligatia constitutionala de a media presupusul conflict dintre autoritati, asa cum prevad dispozitiile art. 80 alin. (2) din Constitutie.
In al doilea rand, prin sesizare se tinde la crearea unei noi cai de atac extraordinare, nereglementata de lege, prin care sa se repuna in discutie hotarari judecatoresti definitive si irevocabile. Or, cenzurarea acestor hotarari care au putere de lege, in virtutea principiului "res iudicata pro veritatae habetur", de catre Curtea Constitutionala, in temeiul prevederilor art. 146 lit. e) din Constitutie, este inadmisibila.

In continuare, presedintele Curtii Constitutionale da cuvantul reprezentantului Camerei Deputatilor, care solicita Curtii Constitutionale sa constate existenta conflictului juridic de natura constitutionala intre autoritatea judecatoreasca si cea legiuitoare, motivat de imprejurarea ca Inalta Curte de Casatie si Justitie, prin pronuntarea unor decizii in materia drepturilor salariale ale judecatorilor, procurorilor si altor categorii de personal din sistemul justitiei, a creat norme de drept material care au produs efecte grave asupra bugetului de stat. Reglementand norme juridice cu putere de lege, instanta suprema si-a depasit atributiile prevazute de Constitutie, intrand intr-un conflict pozitiv de competente cu autoritatea legiuitoare.

Cu privire la solutionarea conflictului juridic provocat de deciziile Inaltei Curti de Casatie si Justitie, reprezentantul Camerei Deputatilor considera ca se impune reanalizarea rolului judecatorului instantelor de drept comun, precum si al autoritatii de lucru judecat a celor statuate printr-o hotarare judecatoreasca, prin prisma competentei Curtii Constitutionale consacrate de art. 146 lit. e) din Constitutie. Astfel, date fiind efectele grave ale deciziilor pronuntate de Inalta Curte de Casatie si Justitie, decizia Curtii Constitutionale prin care se constata existenta conflictului juridic poate constitui un posibil temei pentru initierea procedurii revizuirii hotararilor judecatoresti definitive si irevocabile pronuntate anterior acestei decizii.

Pe de alta parte, in vederea evitarii pe viitor a unor asemenea conflicte, autoritatea legiuitoare trebuie sa adopte acte normative care sa respecte cerintele de acuratete si previzibilitate specifice normelor de drept.

Reprezentantul Guvernului solicita admiterea sesizarii Presedintelui Romaniei. In motivare se arata ca, la nivelul Guvernului, s-au desfasurat o serie de intalniri intre reprezentantii autoritatilor aflate in conflict, astfel ca nu se poate sustine ca medierea prealabila declansarii procedurii in fata Curtii Constitutionale nu s-a realizat.

In ceea ce priveste calitatea de parte implicata in conflict, aceasta se intemeiaza pe dispozitiile art. 102 alin. (1) din Constitutie, potrivit carora Guvernul asigura realizarea politicii interne a tarii, potrivit programului de guvernare acceptat de Parlament.
In sustinerea existentei conflictului juridic de natura constitutionala, reprezentantul Guvernului apreciaza ca, prin deciziile pronuntate de Inalta Curte de Casatie si Justitie privind solutionarea unor recursuri in interesul legii, s-a creat un nou sistem de salarizare, cu incalcarea prevederilor in vigoare care reglementau ca forma unica de remunerare o indemnizatie in care erau inglobate sporurile salariale existente in prealabil, dar abrogate prin Ordonanta Guvernului nr. 83/2000. Astfel, pronuntand deciziile nr. XXXVI/2007 si nr. XXI/2008 prin care s-au creat drepturi colective, Inalta Curte de Casatie si Justitie s-a subrogat in competenta legiuitorului si a modificat politica de salarizare a unor categorii profesionale, imprejurare ce a generat grave prejudicii asupra bugetului de stat, inechitati intre salariatii bugetari si, implicit, tensiuni sociale.

In consecinta, Guvernul apreciaza ca remedierea aspectelor expuse s-ar realiza prin desfiintarea hotararilor judecatoresti pronuntate cu depasirea competentelor constitutionale.

In replica la cele afirmate de reprezentantii Camerei Deputatilor si Guvernului, reprezentantul Inaltei Curti de Casatie si Justitie arata ca, potrivit legislatiei europene si jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului, interventia legiuitorului in materia politicii salariale a magistratilor, si anume micsorarea indemnizatiei acestora, pe de o parte, sau in materia cailor de atac impotriva hotararilor judecatoresti definitive si irevocabile, pe de alta parte, nu poate opera fara a se aduce atingere principiilor statului de drept, respectiv dreptului la un proces echitabil.
#PAGEBREAK#

CURTEA,

examinand cererea de solutionare a conflictului juridic de natura constitutionala dintre autoritatea judecatoreasca, pe de o parte, si Parlamentul Romaniei si Guvernul Romaniei, pe de alta parte, punctele de vedere ale Inaltei Curti de Casatie si Justitie, Consiliului Superior al Magistraturii, Camerei Deputatilor si Guvernului, sustinerile reprezentantilor Inaltei Curti de Casatie si Justitie, Consiliului Superior al Magistraturii, Camerei Deputatilor si Guvernului, raportul intocmit de judecatorul- raportor, prevederile Constitutiei si ale Legii nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, retine urmatoarele:

In ceea ce priveste admisibilitatea sesizarii:
In conformitate cu dispozitiile art. 146 lit. e) din Constitutie, Curtea Constitutionala "solutioneaza conflictele juridice de natura constitutionala dintre autoritatile publice". In acest sens, autoritati publice care ar putea fi implicate intr-un conflict juridic de natura constitutionala sunt numai cele cuprinse in titlul III din Constitutie, si anume: Parlamentul, alcatuit din Camera Deputatilor si Senat, Presedintele Romaniei, ca autoritate publica unipersonala, Guvernul, organele administratiei publice centrale si ale administratiei publice locale, precum si organele autoritatii judecatoresti. Pentru exercitarea competentei prevazute de Constitutie, Curtea este sesizata la cererea "Presedintelui Romaniei, a unuia dintre presedintii celor doua Camere, a primului-ministru sau a presedintelui Consiliului Superior al Magistraturii". Subiectele de drept pe care Legea fundamentala le indrituieste a sesiza Curtea sunt limitativ prevazute, dispozitia constitutionala nedistingand dupa cum autoritatile pe care le reprezinta sunt sau nu parti in conflictul cu care sesizeaza Curtea.

Prin urmare, Curtea constata ca Presedintele Romaniei este in drept sa formuleze cererea cu privire la solutionarea conflictului juridic de natura constitutionala dintre autoritatea judecatoreasca, pe de o parte, si Parlamentul Romaniei si Guvernul Romaniei, pe de alta parte, desi nu este parte in acest conflict.

Curtea constata ca a fost legal sesizata si este competenta, potrivit art. 146 lit. e) din Constitutie, precum si ale art. 1, 10, 34 si 35 din Legea nr. 47/1992, sa se pronunte asupra conflictului juridic de natura constitutionala dintre autoritatile publice.

Prin cererea formulata se solicita Curtii Constitutionale sa constate existenta unui conflict juridic de natura constitutionala generat de modul in care Inalta Curte de Casatie si Justitie intelege sa-si exercite prerogativele constitutionale in solutionarea recursurilor in interesul legii avand ca obiect acordarea unor drepturi de natura salariala, prin crearea de norme juridice, prerogativa ce apartine Parlamentului si, in anumite situatii strict delimitate de Constitutie, Guvernului.

Astfel, prima este Decizia nr. XXXVI din 7 mai 2007 privind recursul in interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, cu privire la aplicarea dispozitiilor art. 33 alin. (1) din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea si alte drepturi ale personalului din organele autoritatii judecatoresti, republicata, cu modificarile ulterioare, in raport cu prevederile art. I pct. 32 din Ordonanta Guvernului nr. 83/2000 pentru modificarea si completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea si alte drepturi ale personalului din organele autoritatii judecatoresti, art. 50 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 177/2002 privind salarizarea si alte drepturi ale magistratilor si ale art. 6 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 160/2000 privind salarizarea controlorilor financiari din cadrul Curtii de Conturi, in materia sporului pentru vechime in munca in cazul judecatorilor, procurorilor si celorlalti magistrati, precum si al persoanelor care au indeplinit functia de judecator financiar, procuror financiar sau de controlor financiar in cadrul Curtii de Conturi a Romaniei, decizie prin care Inalta Curte de Casatie si Justitie, constituita in Sectii Unite, a decis ca "Judecatorii, procurorii si ceilalti magistrati, precum si persoanele care au indeplinit functia de judecator financiar, procuror financiar sau de controlor financiar in cadrul Curtii de Conturi a Romaniei beneficiau si de sporul pentru vechime in munca, in cuantumul prevazut de lege".

A doua decizie este Decizia nr. XXI din 10 martie 2008 pentru examinarea recursului in interesul legii privind interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea si alte drepturi ale personalului din organele autoritatii judecatoresti, republicata, in raport cu prevederile art. I pct. 42 din Ordonanta Guvernului nr. 83/2000 pentru modificarea si completarea Legii nr. 50/1996, aprobata prin Legea nr. 334/2001, referitor la sporul de risc si suprasolicitare neuropsihica, in cuantum de 50% din salariul de baza brut lunar, pentru judecatori, procurori si personalul auxiliar de specialitate din cadrul instantelor si parchetelor, decizie prin care instanta suprema a hotarat ca, "In interpretarea si aplicarea unitara a dispozitiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea si alte drepturi ale personalului din organele autoritatii judecatoresti, republicata, constata ca judecatorii, procurorii, magistratii-asistenti, precum si personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc si suprasolicitare neuropsihica, calculat la indemnizatia bruta lunara, respectiv salariul de baza brut lunar, si dupa intrarea in vigoare a Ordonantei Guvernului nr. 83/2000, aprobata prin Legea nr. 334/2001".

Potrivit art. 329 alin. 3 din Codul de procedura civila, "dezlegarea data problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instante", astfel ca, aplicand cele doua decizii ale Inaltei Curti de Casatie si Justitie, instantele judecatoresti au pronuntat hotarari prin care au fost acordate persoanelor indreptatite sporul pentru vechimea in munca si sporul pentru risc si suprasolicitare neuropsihica.

In ceea ce priveste notiunea de conflict juridic de natura constitutionala dintre autoritati publice, Curtea Constitutionala constata ca prin Decizia nr. 53 din 28 ianuarie 2005, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 144 din 17 februarie 2005, a statuat ca acesta presupune "acte sau actiuni concrete prin care o autoritate sau mai multe isi aroga puteri, atributii sau competente, care, potrivit Constitutiei, apartin altor autoritati publice, ori omisiunea unor autoritati publice, constand in declinarea competentei sau in refuzul de a indeplini anumite acte care intra in obligatiile lor".

Asadar, conflictul juridic de natura constitutionala se poate declansa intre doua sau mai multe autoritati si poate privi continutul ori intinderea atributiilor lor decurgand din Constitutie, ceea ce inseamna ca acestea sunt conflicte de competenta, pozitive sau negative, si care pot crea blocaje institutionale.

Pentru solutionarea cererii ce formeaza obiectul dosarului de fata, Curtea Constitutionala trebuie sa se raporteze la textele din Legea fundamentala incidente pentru a determina competenta celor doua autoritati implicate: autoritatea judecatoreasca, reprezentata de Inalta Curte de Casatie si Justitie, pe de o parte, si Parlamentul Romaniei si Guvernul Romaniei, pe de alta parte.

In ceea ce priveste puterea legislativa, in temeiul art. 61 alin. (1) din Constitutie, "Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului roman si unica autoritate legiuitoare a tarii." Pe langa monopolul legislativ al Parlamentului, Constitutia, in art. 115, consacra delegarea legislativa, in virtutea careia Guvernul poate emite ordonante simple sau de urgenta. Astfel, transferul unor atributii legislative catre autoritatea executiva se realizeaza printr-un act de vointa al Parlamentului ori, pe cale constitutionala, in situatii extraordinare, si numai sub control parlamentar.
Potrivit art. 124 din Constitutie: "(1) Justitia se infaptuieste in numele legii.
(2) Justitia este unica, impartiala si egala pentru toti.
(3) Judecatorii sunt independenti si se supun numai legii."
Sensul art. 124 alin. (1) este acela ca organele care infaptuiesc justitia si care, potrivit art. 126 alin. (1) din Constitutie, sunt instantele judecatoresti trebuie sa respecte legea, de drept material sau procesual, aceasta fiind cea care determina comportamentul persoanelor fizice si juridice in circuitul civil si in sfera publica. Dispozitia consacra principiul legalitatii actului de justitie si trebuie corelata cu prevederea art. 16 alin. (2) din Constitutie care prevede ca "Nimeni nu este mai presus de lege" si cu cea a art. 124 alin. (3) din Constitutie, care prevede alte doua principii constitutionale: independenta judecatorului si supunerea lui numai legii. Aceste dispozitii guverneaza activitatea instantelor judecatoresti si fixeaza pozitia lor fata de lege. Este unanim acceptat ca atributiile judecatorului implica identificarea normei aplicabile, analiza continutului sau si o necesara adaptare a acesteia la faptele juridice pe care le-a stabilit, astfel incat legiuitorul aflat in imposibilitate de a prevedea toate situatiile juridice lasa judecatorului, investit cu puterea de a spune dreptul, o parte din initiativa. Astfel, in activitatea sa de interpretare a legii, judecatorul trebuie sa realizeze un echilibru intre spiritul si litera legii, intre exigentele de redactare si scopul urmarit de legiuitor, fara a avea competenta de a legifera, prin substituirea autoritatii competente in acest domeniu.
In temeiul art. 126 alin. (3) din Constitutie, "Inalta Curte de Casatie si Justitie asigura interpretarea si aplicarea unitara a legii de catre celelalte instante judecatoresti, potrivit competentei sale". Prevederea legala care stabileste competenta in aceasta materie o constituie art. 329 din Codul de procedura civila, potrivit caruia "Procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, din oficiu sau la cererea ministrului justitiei, precum si colegiile de conducere ale curtilor de apel au dreptul, pentru a se asigura interpretarea si aplicarea unitara a legii pe intreg teritoriul Romaniei, sa ceara Inaltei Curti de Casatie si Justitie sa se pronunte asupra chestiunilor de drept care au fost solutionate diferit de instantele judecatoresti.

Deciziile prin care se solutioneaza sesizarile se pronunta de Sectiile Unite ale Inaltei Curti de Casatie si Justitie si se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.

Solutiile se pronunta numai in interesul legii, nu au efect asupra hotararilor judecatoresti examinate si nici cu privire la situatia partilor din acele procese. Dezlegarea data problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instante".

Cu privire la aceasta competenta a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, Curtea Constitutionala s-a pronuntat, de exemplu, prin Decizia nr. 1.014 din 8 noiembrie 2007, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 816 din 29 noiembrie 2007. Curtea a retinut ca scopul reglementarii il constituie "promovarea unei corecte interpretari a normelor juridice in vigoare, iar nu elaborarea unor noi norme", astfel ca "nu se poate considera ca deciziile pronuntate de Sectiile Unite ale Inaltei Curti de Casatie si Justitie in asemenea recursuri ar reprezenta o atributie care vizeaza domeniul legiferarii. [...] Prin textul de lege criticat de autorul exceptiei, legiuitorul, avand in vedere pozitia Inaltei Curti de Casatie si Justitie in sistemul instantelor judecatoresti, precum si rolul sau prevazut in art. 329 din Codul de procedura civila, a instituit obligativitatea interpretarii date de aceasta, in scopul aplicarii unitare de catre instantele judecatoresti a unui text de lege, fara ca astfel instanta suprema sa se substituie Parlamentului, unica putere legiuitoare in stat".

Curtea a mai retinut, pe de alta parte, ca "interpretarea legilor este o operatiune rationala, utilizata de orice subiect de drept, in vederea aplicarii si respectarii legii, avand ca scop clarificarea intelesului unei norme juridice sau a campului sau de aplicare. Instantele judecatoresti interpreteaza legea, in mod necesar, in procesul solutionarii cauzelor cu care au fost investite, interpretarea fiind faza indispensabila procesului de aplicare a legii. Oricat de clar ar fi textul unei dispozitii legale - se arata intr-o hotarare a Curtii Europene a Drepturilor Omului (Cauza C.R. contra Regatului Unit, 1995) - in orice sistem juridic exista, in mod inevitabil, un element de interpretare judiciara [...]. Complexitatea unor cauze poate conduce, uneori, la aplicari diferite ale legii in practica instantelor de judecata. Pentru a se elimina posibilele erori in calificarea juridica a unor situatii de fapt si pentru a se asigura aplicarea unitara a legii in practica tuturor instantelor de judecata, a fost creata de legiuitor institutia recursului in interesul legii. Decizia de interpretare pronuntata in asemenea cazuri nu este extra legem si, cu atat mai mult, nu poate fi contra legem".

De asemenea, Curtea a mai constatat ca "institutia recursului in interesul legii confera judecatorilor instantei supreme dreptul de a da o anumita interpretare, unificand astfel diferentele de interpretare si de aplicare a aceluiasi text de lege de catre instantele inferioare. Asemenea solutii interpretative, constante si unitare, care nu privesc anumite parti si nici nu au efect asupra solutiilor anterior pronuntate, ce au intrat in puterea lucrului judecat, sunt invocate in doctrina ca precedente judiciare (...). De altfel (...), potrivit art. 329 alin. 2 din Codul de procedura civila, deciziile pronuntate de Sectiile Unite ale Inaltei Curti de Casatie si Justitie, ca urmare a solutionarii recursurilor in interesul legii, se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I."

In urma analizei continutului si succesiunii in timp a dispozitiilor legale referitoare la salarizarea si alte drepturi ale judecatorilor, procurorilor, magistratilor-asistenti, personalului auxiliar de specialitate, precum si a celor referitoare la salarizarea persoanelor care au indeplinit functia de judecator financiar, procuror financiar sau de controlor financiar in cadrul Curtii de Conturi a Romaniei, precum si a stabilirii competentelor constitutionale ale celor doua autoritati - legiuitoare si judecatoreasca, Curtea Constitutionala constata ca:
Prin Decizia nr. XXXVI din 7 mai 2007, Inalta Curte de Casatie si Justitie, constituita in Sectii Unite, statuand ca "Judecatorii, procurorii si ceilalti magistrati, precum si persoanele care au indeplinit functia de judecator financiar, procuror financiar sau de controlor financiar in cadrul Curtii de Conturi a Romaniei beneficiau si de sporul pentru vechime in munca, in cuantumul prevazut de lege", a acordat beneficiul sporului de vechime in munca pentru o perioada in care legea nu a prevazut acest spor.
Prin Decizia nr. XXI din 10 martie 2008 a hotarat ca "judecatorii, procurorii, magistratii-asistenti si personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc si suprasolicitare neuropsihica, calculat la indemnizatia bruta lunara, respectiv salariul de baza brut lunar, si dupa intrarea in vigoare a Ordonantei Guvernului nr. 83/2000, aprobata prin Legea nr. 334/2001".

Asa fiind, pronuntandu-se asupra recursurilor in interesul legii intemeiate pe practica neunitara a instantelor judecatoresti cu privire la acordarea unor drepturi salariale ale judecatorilor, procurorilor, celorlalti magistrati, judecatorilor financiari, procurorilor financiari, controlorilor financiari sau personalului auxiliar de specialitate din cadrul instantelor si parchetelor, Inalta Curte de Casatie si Justitie nu s-a limitat la a clarifica intelesul unor norme juridice sau a campului lor de aplicare. Instanta suprema, invocand vicii de tehnica legislativa - nerespectarea prevederilor Legii nr. 24/2000 - sau vicii de neconstitutionalitate - incalcarea normelor privind delegarea legislativa -, a repus in vigoare norme care isi incetasera aplicarea, fiind abrogate prin acte normative ale autoritatii legiuitoare. Insa, o atare operatie juridica nu poate fi realizata decat de autoritatea legiuitoare (Parlament sau Guvern, dupa caz), unica abilitata sa dispuna cu privire la solutiile ce se impun in aceasta materie.

Curtea Constitutionala a constatat si cu alte ocazii neconstitutionalitatea unor prevederi legale susceptibile de a genera depasirea competentelor instantelor judecatoresti in detrimentul autoritatii legiuitoare. Este cazul Deciziei nr. 818 din 3 iulie 2008, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 537 din 16 iulie 2008, prin care au fost declarate neconstitutionale, printre altele, dispozitiile art. 27 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 99 din 8 februarie 2007, in masura in care din acestea se desprinde intelesul ca instantele judecatoresti au competenta sa anuleze ori sa refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerand ca sunt discriminatorii, si sa le inlocuiasca cu norme create pe cale judiciara sau cu prevederi cuprinse in alte acte normative. "Luand in considerare si dispozitiile art. 27 alin. (1) din ordonanta, prin care se instituie dreptul persoanei care se considera discriminata de a cere instantei de judecata, intre altele, restabilirea situatiei anterioare si anularea situatiei create prin discriminare, deci si a prevederilor cu caracter discriminatoriu, instanta de judecata poate sa inteleaga - ceea ce s-a si petrecut in una dintre cauzele analizate - ca are competenta sa anuleze o dispozitie legala pe care o considera discriminatorie si, pentru a restabili situatia de echilibru intre subiectele de drept, sa instituie ea insasi o norma juridica nediscriminatorie sau sa aplice dispozitii prevazute in acte normative aplicabile altor subiecte de drept, in raport cu care persoana care s-a adresat instantei se considera discriminata.

Un asemenea inteles al dispozitiilor ordonantei, prin care se confera instantelor judecatoresti competenta de a desfiinta norme juridice instituite prin lege si de a crea in locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse in alte acte normative, este evident neconstitutional, intrucat incalca principiul separatiei puterilor, consacrat in art. 1 alin. (4) din Constitutie, precum si prevederile art. 61 alin. (1), in conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a tarii.
In virtutea textelor constitutionale mentionate, Parlamentul si, prin delegare legislativa, in conditiile art. 115 din Constitutie, Guvernul au competenta de a institui, modifica si abroga norme juridice de aplicare generala. Instantele judecatoresti nu au o asemenea competenta, misiunea lor constitutionala fiind aceea de a realiza justitia - art. 126 alin. (1) din Legea fundamentala -, adica de a solutiona, aplicand legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existenta, intinderea si exercitarea drepturilor lor subiective."

Prin urmare, Curtea Constitutionala constata existenta unui conflict juridic de natura constitutionala intre autoritatea judecatoreasca, pe de o parte, si Parlamentul Romaniei si Guvernul Romaniei, pe de alta parte.

Odata constatat acest conflict, Curtea Constitutionala, in virtutea dispozitiilor art. 142 alin. (1) din Constitutie, potrivit carora ea "este garantul suprematiei Constitutiei", are obligatia sa solutioneze conflictul, aratand conduita in acord cu prevederile constitutionale la care autoritatile publice trebuie sa se conformeze. In acest sens, Curtea are in vedere prevederile art. 1 alin. (3) din Constitutie, in conformitate cu care "Romania este stat de drept, democratic si social, in care demnitatea omului, drepturile si libertatile cetatenilor, libera dezvoltare a personalitatii umane, dreptatea si pluralismul politic reprezinta valori supreme, in spiritul traditiilor democratice ale poporului roman si idealurilor Revolutiei din decembrie 1989, si sunt garantate". De aceea, apreciaza ca una dintre conditiile realizarii obiectivelor fundamentale ale statului roman, definite in textul citat, o constituie buna functionare a autoritatilor publice, cu respectarea principiilor separatiei si echilibrului puterilor, fara blocaje institutionale.

Dispozitiile art. 146 din Constitutie si ale Legii nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale stabilesc competenta materiala a Curtii Constitutionale, ca garant al suprematiei Legii fundamentale, enumerand in mod restrictiv atributiile jurisdictiei constitutionale.

In cauza de fata, sesizarea Curtii pentru indeplinirea atributiei referitoare la solutionarea conflictelor juridice de natura constitutionala dintre autoritatile publice, la analiza conduitei partilor de catre Curte, sub aspectul indeplinirii competentelor conform prevederilor constitutionale, precum si decizia prin care se stabileste existenta unui conflict si modul de solutionare a acestuia nu pot constitui elementele exercitarii unei cai de atac, ce ar avea ca scop lipsirea de efecte juridice a unor hotarari judecatoresti. Astfel, asimilarea atributiei prevazute de art. 146 lit. e) din Constitutie cu efectuarea de catre Curtea Constitutionala a unui control de legalitate/constitutionalitate asupra hotararilor judecatoresti, transformand Curtea intr-o instanta de control judiciar, ar echivala cu o deturnare a dispozitiilor constitutionale privind solutionarea conflictelor juridice si o incalcare flagranta a competentei Curtii Constitutionale.

Asa fiind, apare ca evident ca decizia pronuntata de Curtea Constitutionala in solutionarea conflictului juridic de natura constitutionala nu poate produce niciun efect cu privire la valabilitatea deciziilor deja pronuntate de Inalta Curte de Casatie si Justitie in exercitarea atributiei consacrate de art. 329 din Codul de procedura civila.

De altfel, Curtea a statuat si cu alte ocazii ca, potrivit competentelor sale, care sunt expres si limitativ prevazute de art. 146 din Constitutie si de Legea nr. 47/1992, aceasta asigura, pe calea controlului de constitutionalitate, suprematia Constitutiei in sistemul juridic normativ, nefiind competenta sa cenzureze legalitatea unor hotarari judecatoresti sau sa constate ca acestea sunt lipsite de efecte juridice (Decizia nr. 988 din 1 octombrie 2008, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 784 din 24 noiembrie 2008).

Potrivit art. 147 alin. (4) din Constitutie, "Deciziile Curtii Constitutionale se publica in Monitorul Oficial al Romaniei. De la data publicarii, deciziile sunt general obligatorii si au putere numai pentru viitor". Efectul ex nunc al actelor Curtii constituie o aplicare a principiului neretroactivitatii, garantie fundamentala a drepturilor constitutionale de natura a asigura securitatea juridica si increderea cetatenilor in sistemul de drept, o premisa a respectarii separatiei puterilor in stat, contribuind in acest fel la consolidarea statului de drept.

Pe cale de consecinta, efectele deciziei Curtii nu pot viza decat actele, actiunile, inactiunile sau operatiunile ce urmeaza a se infaptui in viitor de catre autoritatile publice implicate in conflictul juridic de natura constitutionala.

In ceea ce priveste autoritatea judecatoreasca, reprezentata de Inalta Curte de Casatie si Justitie, conduita conforma Constitutiei transpare din cele statuate mai sus, si anume exercitarea competentelor stabilite de lege in conformitate cu prevederile constitutionale referitoare la separatia puterilor in stat si, deci, abtinerea de la orice actiune care ar avea ca efect subrogarea in atributiile altei autoritati publice. Prin urmare, Inalta Curte de Casatie si Justitie nu poate sa instituie, sa modifice sau sa abroge norme juridice cu putere de lege ori sa efectueze controlul de constitutionalitate a acestora.

Referitor la autoritatea legiuitoare, Parlament sau Guvern, dupa caz, in acord cu jurisprudenta constanta a Curtii Constitutionale si a Curtii Europene a Drepturilor Omului, aceasta are obligatia de a edicta norme care sa respecte anumite trasaturi: claritate, precizie, previzibilitate si predictibilitate.

Curtea observa ca atat dispozitiile legale care au constituit temeiul pronuntarii deciziilor de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie, cat si intreg cadrul legislativ referitor la drepturile salariale ale judecatorilor, procurorilor, celorlalti magistrati, personalului auxiliar de specialitate, precum si ale persoanelor care au indeplinit functia de judecator financiar, procuror financiar sau de controlor financiar in cadrul Curtii de Conturi a Romaniei, prin modul deficitar de reglementare si redactare, cauzat in mare masura de modificarile succesive, la intervale prea scurte de timp, nu au corespuns intotdeauna exigentelor de tehnica legislativa specifice normelor juridice. Or, referitor la aceste cerinte, Curtea Europeana a Drepturilor Omului s-a pronuntat in mod constant, statuand ca "o norma este previzibila numai atunci cand este redactata cu suficienta precizie, in asa fel incat sa permita oricarei persoane - care, la nevoie, poate apela la consultanta de specialitate - sa isi corecteze conduita" (Cauza Rotaru impotriva Romaniei, 2000), iar "[...] cetateanul trebuie sa dispuna de informatii suficiente asupra normelor juridice aplicabile intr-un caz dat si sa fie capabil sa prevada, intr-o masura rezonabila, consecintele care pot aparea dintr-un act determinat. Pe scurt, legea trebuie sa fie, in acelasi timp, accesibila si previzibila" (Cauza Sunday Times impotriva Regatului Unit, 1979).

Asa fiind, Curtea constata ca respectarea normelor de tehnica legislativa, precum si a prevederilor constitutionale referitoare la delegarea legislativa sunt obligatii opozabile in primul rand legiuitorului, primar sau delegat, care este tinut in exercitarea competentelor sale de adoptarea unor norme care sa corespunda exigentelor Legii fundamentale si Conventiei pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale.

Pe de alta parte, Curtea observa ca solutia pronuntata prin Decizia Inaltei Curti de Casatie si Justitie nr. XXI din 10 martie 2008 s-a intemeiat pe constatarea neconstitutionalitatii dispozitiilor art. I pct. 42 din Ordonanta Guvernului nr. 83/2000 prin care se abrogasera prevederile art. 47 din Legea nr. 50/1996, referitoare la sporul pentru risc si suprasolicitare neuropsihica. Motivatia instantei supreme a fost urmatoarea: "Guvernul Romaniei nu a fost abilitat prin Legea nr. 125/2000 sa modifice sau sa completeze Legea nr. 56/1996, modificata si completata prin Ordonanta Guvernului nr. 55/1997, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 126/2000, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 333 din 18 iulie 2000, totusi, prin art. IX alin. (2) paragraful 1 din Ordonanta Guvernului nr. 83/2000 s-au abrogat dispozitiile art. 231 din Legea nr. 56/1996.

In acest fel, prin emiterea Ordonantei Guvernului nr. 83/2000 au fost depasite limitele legii speciale de abilitare adoptate de Parlamentul Romaniei, incalcandu-se astfel dispozitiile art. 108 alin. (3), cu referire la art. 73 alin. (1) din Constitutia Romaniei. [...]
Abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1996 nu poate fi asimilata modificarii unui act normativ.

Sub acest aspect, norma de nivel inferior, in speta art. I pct. 42 din Ordonanta Guvernului nr. 83/2000, lege ordinara, prin care a fost abrogat art. 47 din Legea nr. 50/1996 si art. IX alin. (2) paragraful 1 din Ordonanta Guvernului nr. 83/2000 prin care a fost abrogat art. 231 din Legea nr. 56/1996, modificata si completata, contravine art. 81 din Legea nr. 92/1992, modificata si completata, lege organica."

Pentru a-si stabili competenta cu privire la constatarea neconstitutionalitatii dispozitiilor vizate, Inalta Curte a statuat ca "neconstitutionalitatea abrogarii dispozitiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicata, si ale art. 231 din Legea nr. 56/1996, modificata si completata, prin art. 1 pct. 42, respectiv prin art. IX alin. (2) din Ordonanta Guvernului nr. 83/2000 - norme abrogate in prezent -, poate fi invocata numai pe calea exceptiei de neconstitutionalitate ridicate in fata instantelor judecatoresti.
Curtea Constitutionala are insa in competenta numai controlul de constitutionalitate al dispozitiilor din legile si ordonantele in vigoare, iar verificarea constitutionalitatii si solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate avand ca obiect norme abrogate in prezent revin, prin interpretarea per a contrario a art. 147 alin. (1), cu referire la art. 126 alin. (1) din Constitutie, instantelor judecatoresti.[...]

Inalta Curte de Casatie si Justitie constata ca instantele judecatoresti pot sa se pronunte asupra regularitatii actului de abrogare si a aplicabilitatii in continuare a normei abrogate in conditiile precizate mai sus, in virtutea principiului plenitudinii de jurisdictie in recursul cu a carui solutionare a fost corect investita."

Intrucat, asa cum s-a aratat mai sus, deciziile pronuntate de instanta suprema in judecarea recursurilor in interesul legii au putere obligatorie pentru instante, Curtea Constitutionala constata ca Inalta Curte de Casatie si Justitie a adoptat teza cu valoare de principiu si aplicabilitate generala, potrivit careia instantele judecatoresti se pot pronunta asupra constitutionalitatii dispozitiilor abrogate, in virtutea principiului plenitudinii de jurisdictie in cauzele cu a caror solutionare au fost investite. Astfel, verificarea constitutionalitatii si solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate avand ca obiect norme abrogate revin, prin interpretarea per a contrario a art. 147 alin. (1), cu referire la art. 126 alin. (1) din Constitutie, instantelor judecatoresti, iar nu Curtii Constitutionale, care, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, se poate pronunta numai asupra neconstitutionalitatii "unei legi sau ordonante ori a unei dispozitii dintr-o lege sau dintr-o ordonanta in vigoare", dispozitie care exclude de iure orice conflict de competenta in aceasta materie.

Referitor la solutia pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie, Curtea Constitutionala constata ca, potrivit Legii fundamentale, singura autoritate abilitata sa exercite controlul constitutionalitatii legilor sau ordonantelor este instanta constitutionala. Prin urmare, nici Inalta Curte de Casatie si Justitie si nici instantele judecatoresti sau alte autoritati publice ale statului nu au competenta de a controla constitutionalitatea legilor sau ordonantelor, indiferent daca acestea sunt sau nu in vigoare.

Avand in vedere considerentele expuse in prezenta decizie, dispozitiile art. 1 alin. (3) si (4), art. 61 alin. (1), art. 80 alin. (2), art. 115, art. 126 alin. (1), (2) si (3) si ale art. 146 lit. e) din Constitutie, precum si prevederile art. 11 alin. (1) lit. A.e), art. 34 si ale art. 35 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale,

CURTEA CONSTITUTIONALA

In numele legii

DECIDE:

1. Constata existenta unui conflict juridic de natura constitutionala intre autoritatea judecatoreasca, pe de o parte, si Parlamentul Romaniei si Guvernul Romaniei, pe de alta parte.
2. In exercitarea atributiei prevazute de art. 126 alin. (3) din Constitutie, Inalta Curte de Casatie si Justitie are obligatia de a asigura interpretarea si aplicarea unitara a legii de catre toate instantele judecatoresti, cu respectarea principiului fundamental al separatiei si echilibrului puterilor, consacrat de art. 1 alin. (4) din Constitutia Romaniei. Inalta Curte de Casatie si Justitie nu are competenta constitutionala sa instituie, sa modifice sau sa abroge norme juridice cu putere de lege ori sa efectueze controlul de constitutionalitate al acestora.

Definitiva.

Decizia se comunica Presedintelui Romaniei, presedintelui Camerei Deputatilor, presedintelui Senatului, primului-ministru al Guvernului, presedintelui Inaltei Curti de Casatie si Justitie, presedintelui Consiliului Superior al Magistraturii, precum si procurorului general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie si se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.

Dezbaterea a avut loc la data de 27 mai 2009 si la aceasta au participat: Ioan Vida, presedinte, Nicolae Cochinescu, Aspazia Cojocaru, Acsinte Gaspar, Petre Lazaroiu, Ion Predescu, Puskas Valentin Zoltan, Tudorel Toader si Augustin Zegrean, judecatori.

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,
Mihaela Senia Costinescu