Curtea Constitutionala a Romaniei (CCR) a constatat miercuri existenta unui conflict juridic de natura constitutionala intre autoritatea judecatoreasca, pe de o parte, si Executiv si Parlament, pe de alta parte, ca urmare a hotararilor judecatoresti prin care s-au acordat drepturi de natura salariala magistratilor.
CCR s-a pronuntat miercuri asupra cererii de solutionare a conflictului juridic de natura constitutionala dintre autoritatea judecatoreasca, reprezentata de Inalta Curte de Casatie si Justitie (ICCJ), pe de o parte, si Parlamentul Romaniei si Guvernul Romaniei, pe de alta parte, cerere formulata de Presedintele Romaniei in temeiul art.146 lit.e) din Constitutie.
CCR a constatat, cu unanimitate de voturi, existenta unui conflict juridic de natura constitutionala intre autoritatea judecatoreasca, pe de o parte, si Parlament si Guvern, pe de alta parte.
Potrivit CCR, ICCJ are competenta de a asigura interpretarea si aplicarea unitara a legii de catre toate instantele judecatoresti, cu respectarea principiului fundamental al separatiei si echilibrului puterilor, si nu poate sa instituie, sa modifice sau sa abroge norme juridice cu putere de lege ori sa efectueze controlul de constitutionalitate al acestora.
Decizia Curtii Constitutionale este definitiva si general obligatorie si se va publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.
Potrivit
cererii presedintelui Basescu, formulate la inceputul lunii mai, conflictul constitutional este generat de modul in care "instantele judecatoresti inteleg sa-si exercite prerogativele constitutionale in solutionarea anumitor litigii, avand ca obiect acordarea unor drepturi de natura salariala, prin crearea de norme juridice, prerogativa ce apartine exclusiv Parlamentului sau Guvernului".
Presedintele Basescu a apreciat ca, in ultimii ani, instantele judecatoresti au pronuntat hotarari judecatoresti prin care au dat castig de cauza magistratilor, personalului de specialitate juridica asimilat acestora, asistentilor judiciari si personalului auxiliar care au promovat actiuni in pretentii, fundamentate pe legislatia salarizarii din sistemul judiciar. Astfel de procese castigate au avut ca obiect, sporuri precum: prima de concediu, sporul „anticoruptie”, sporul pentru vechime in munca, coeficientii de multiplicare diferiti, sporul de „specializare”, sporul de „periculozitate”, sporul de „confidentialitate”, sporul de risc si suprasolicitare neuropsihica, tichetele de masa, sporul de „fidelitate”, stimulente, suplimentul „postului”, sporul de „permanenta”.
Prin pronuntarea unor hotarari judecatoresti, uneori in baza unor texte de lege abrogate, presedintele Basescu sustine ca autoritatea judecatoreasca, prin instantele judecatoresti si Inalta Curte de Casatie si Justitie, a actionat ca o autoritate legiuitoare, fiind astfel afectat un principiu fundamental al statului de drept, respectiv „principiul separatiei si echilibrului puterilor – legislativa, executiva si judecatoreasca – in cadrul democratiei constitutionale”, consacrat de art. 1 alin. (4) din Legea fundamentala.
Comentarii articol (0)