Taximetristii care isi desfasoara activitatea in apropierea aeroporturilor din Romania se vor supune unor tarife maximale stabilite de aeroport, nu vor mai putea aborda sau prelua clientii in perimetrul aeroportuar, iar accesul in zona se va face doar pe baza unui permis eliberat de aeroport. Noile conditii au fost introduse prin Ordinul Ministerului Transporturilor nr. 825/2009.
Ordinul MT nr. 825/2009 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor sectiunii 2
1 din cadrul cap. II al Legii nr. 38/2003 privind transportul in regim de taxi si in regim de inchiriere, precum si a Regulamentului-cadru privind activitatile desfasurate in locurile de asteptare a clientilor a fost publicat miercuri in
Monitorul Oficial, Partea I, nr. 545.
Fara taximetristi in interiorul aeroportului
Potrivit actului normativ, este interzisa orice practica de abordare si/sau preluare a clientilor in perimetrul aeroportuar de catre taximetristi sau interpusi. In acest sens, administratia aeroportului, prin intermediul organelor de ordine ale statului, va aplica masurile de sanctionare legale si, prin structurile proprii, sanctiunile prevazute prin Regulamentul intern.
Administratia aeroportului va stabili zone destinate desfasurarii activitatilor de transport de persoane in regim de taxi la si de la aeroport:
a) zona de grupare in regim dispecerizat a autovehiculelor taxi autorizate dispusa in afara proximitatii de terminal;
b) locul de asteptare in vederea imbarcarii persoanelor in regim dispecerizat, amenajat cu peron de imbarcare si marcat cu pozitii cu inscriptia „TAXI”, dispus in proximitatea terminalului;
c) statiile de debarcare, marcate cu pozitii cu inscriptia „TAXI”, dispuse in proximitatea terminalelor;
d) fluxul/traseul de deplasare a autovehiculelor taxi stabilit de administratia aeroportului
In zona de grupare si in locul de asteptare au acces in exclusivitate acele autovehicule taxi si taximetristii autorizati care detin permise de acces auto si permise de identificare si acces valabile, eliberate de administratia aeroportului .
Totodata, in statiile de debarcare a persoanelor care sunt transportate la aeroport in regim de taxi vor avea acces toti taximetristii autorizati conform legii, indiferent de localitatea de unde acestia sosesc; durata de stationare in statiile de debarcare se va limita la maximum 5 minute, timp suficient si necesar exclusiv pentru debarcarea persoanelor transportate la aeroport.
Dupa operatiunea de debarcare, autovehiculul taxi va trebui sa paraseasca imediat si neconditionat statia de debarcare.
Acces doar pe baza de permis eliberat de aeroport
Administratia aeroportului va autoriza transportatorii de persoane in regim de taxi de la aeroport conform Legii nr. 38/2003 privind transportul in regim de taxi si in regim de inchiriere in baza unei licitatii organizate in conformitate cu prevederile legale.
Permisul de acces auto eliberat pentru autovehiculul taxi de administratia aeroportului castigatorilor licitatiei constituie autorizarea efectiva a autovehiculului taxi pentru desfasurarea activitatilor de transport persoane in regim de taxi de la aeroport si are o valabilitate de 5 ani. Permisul de acces auto se vizeaza anual, concomitent cu preschimbarea permiselor de identificare si acces eliberate conducatorilor auto taximetristi, in conditiile prevazute de reglementarile interne ale aeroportului.
Pentru a intra in posesia permiselor de acces auto, transportatorii autorizati declarati castigatori ai licitatiei trebuie sa detina o autorizatie valabila emisa de autoritatea locala pe raza careia au fost inregistrati in conformitate cu prevederile Legii nr. 38/2003.
Numarul maxim de permise de acces auto acordate de administratia aeroportului in baza licitatiei organizate se stabileste de administratia fiecarui aeroport.
Permisele de acces auto se emit pentru o perioada de 5 ani, trebuie vizate anual, sunt valabile doar impreuna cu permisele de identificare si acces eliberate conducatorilor auto taximetristi autorizati si nu sunt transmisibile.
Taxiuri inscriptionate cu sigla aeroportului
Administratia aeroportului va pune la dispozitia transportatorilor autorizati autocolante de culoare neagra cu sigla aeroportului si inscriptia „AEROPORT” pe care acestia le vor aplica pe partile laterale ale autovehiculelor taxi pentru care au fost eliberate permise de acces auto.
Conditii pentru taxiuri :
Pe perioada valabilitatii permisului de acces auto eliberat de administratia aeroportului, autovehiculul taxi trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:
a) sa fie dotat conform legislatiei in vigoare
b) sa fie in permanenta stare de curatenie exterioara si interioara si sa asigure conditiile de siguranta si confort pasagerilor;
c) sa ofere la exterior informatii referitoare la:
1. autorizarea functionarii in perimetrul aeroportuar prin aplicarea pe partile laterale a autocolantelor cu insemnele si inscrisurile aeroportului emitent;
2. tarifele practicate;
3. dotarile standard vizibile de la distanta si caseta cu lampa taxi;
d) in interior sa ofere, prin afisare la loc vizibil, informatii privind:
1. tarifele de transport aplicate pe km, necesare atat potentialului client, cat si organelor de control ale statului si celor de supraveghere autorizate de aeroport;
2. titularul legal al autorizatiei de transport in regim de taxi;
3. numele, prenumele si fotografia taximetristului, pe un ecuson;
e) dotarile standard si cele suplimentare sa fie in stare de functionare;
f) sa fie in stare tehnica perfecta, fara pierderi de uleiuri sau carburanti si echipat cu anvelope corespunzatoare anotimpului
Obligatii pentru taximetristi: eliberarea de bon fiscal, stationarea in locuri special amenajate
Taximetristii angajati ai transportatorilor autorizati au urmatoarele obligatii:
a) sa aplice neconditionat taxarea pe km, pana in limita tarifului maximal stabilit de catre aeroport pentru pasagerii preluati de la aeroport din locul de asteptare;
b) sa prezinte o tinuta corespunzatoare, un comportament civilizat in relatia cu clientul si cu personalul aeroportuar
c) sa asigure eliberarea la finalul cursei a bonului fiscal in baza caruia va incasa contravaloarea prestatiei efectuate, precum si, la solicitarea clientului, a chitantei/facturii fiscale
d) sa pretinda ca plata pentru prestatia efectuata doar suma prevazuta pe bonul fiscal emis de aparatul de inregistrare/taxare, in moneda nationala;
Taximetristul nu poate refuza cursa, indiferent de motiv
Este strict interzis taximetristilor care desfasoara activitatii de transport de persoane in regim de taxi de la aeroport:
a) sa intre in terminalele de pasageri, in vederea abordarii de potentiali clienti, aceasta practica fiind asimilata desfasurarii de activitati neautorizate de transport de persoane in regim de taxi;
b) sa intre cu autovehiculele taxi in parcarile publice aflate in proximitatea terminalelor de pasageri;
c) sa refuze cursa unui client, indiferent de motiv: cursa scurta, motive etnice, rasiale sau religioase etc.
d) sa execute activitatea de transport in regim de taxi fara dotarile legale si cele prevazute de prezentul regulament;
e) sa stationeze in alte locuri decat cele destinate si amenajate special in acest sens de aeroport;
f) sa execute in perimetrul aeroportuar activitati de intretinere, inclusiv spalare, curatenie a autovehiculului taxi.
Comentarii articol (11)