Transferul patrimoniului de la fostele intreprinderi socialiste la actualele societati comerciale

Totusi unele interpretari bizare se mai intalnesc, cu atat mai explicabile fiind in contextul in care ne indepartam de momentul anului 1990 si din ce in ce mai putin este inteleasa realitatea juridica de la acel moment, mai ales in contextul unor acte normative deficitare ca redactare daca le privim retrospectiv astazi, cand multe concepte privind dreptul de proprietate sunt bine cristalizate, ceea ce nu era cazul la nivelul anului 1990.

Conform Constitutiei Romaniei din 1965 proprietatea putea fi doar:
- conform art. 6 „Proprietatea socialista asupra mijloacelor de productie este fie proprietate de stat - asupra bunurilor apartinand intregului popor, fie proprietate cooperatista - asupra bunurilor apartinand fiecarei organizatii cooperatiste.”
- prin exceptie, exista proprietate privata dar “puteau constitui obiect al dreptului de proprietate personala veniturile si economiile provenite din munca, casa de locuit, gospodaria de pe langa ea si terenul pe care ele se afla, precum si bunurile de uz si confort personal.” (art. 36 alin.2)
In consecinta, ceea ce era evidentiat in patrimoniul intreprinderilor socialiste, care au fiintat pana in 1990, nu era in proprietatea acestora, ci a Statului.

Bunurile proprietate a Statului erau date in administrare intreprinderilor socialiste, acestea fiind organizatii economice care le exploatau in scop economic (art.2 din Legea 5/1978 cu privire la organizarea si conducerea unitatilor socialiste de stat, precum si la functionarea acestora pe baza autoconducerii muncitoresti si autogestiunii economico-financiare).

Transformarea economiei Romanesti in economie de piata a gasit principalul document legislativ in Legea 15/1990 prin care (art.1 ) fostele intreprinderi si organizatii economice socialiste erau transformate in regii autonome si societati comerciale.
In ce priveste relatia patrimoniala dintre fosta intreprindere socialista si societatea comerciala nou infiintata, aceasta este reglementata de art. 18 lit. c din legea 15/1990, care dispune ca aceasta este “preluare a activului si pasivului unitatii economice de stat care se constituie in societate comerciala.”

Aceasta dispozitie prezinta dificultatea ca nu identifica intr-un mod precis care este titlul cu care se face aceasta preluare (cu titlu de proprietar sau cu un alt titlu).

Un ajutor in interpretare il da art. 20 alin. 2 din aceeasi Lege, dispozitie care se regaseste de altfel si in Legea 31/1990 art.6: “bunurile din patrimoniul societatii comerciale sunt proprietatea acestuia, cu exceptia celor dobandite cu alt titlu.”

Aceasta dispozitie nu descrie ea insesi relatia dintre patrimoniul intreprinderii socialiste si societatea comerciala nou formata pe baza acesteia, insa instituie o prezumtie utila atat timp cat in actele de constituire a societatii comerciale nu este identificat un alt titlu cu care se face transferul de patrimoniu, atunci este prezumat ca acel titlu este cel de proprietar.

Actul de infiintare era o hotarare de guvern, in cazul societatilor comerciale de interes national, sau o decizie a administratiei publice locale, in cazul in care societatea comerciala era de interes local.

De obicei aceste acte de infiintare nu sunt foarte explicite asupra titlului cu care se transmite patrimoniul de la intreprinderea socialista catre societatea comerciala, uzual fiind a se relua dispozitia legala din art. 18 din Legea 15/1990 privind preluarea activului si pasivului.

Insa, avand si prezumtia din art 20 alin. 2, prin care se prevede ca acolo unde nu este identificat un alt titlu cu care bunurile sunt preluate in patrimoniu, atunci dreptul este unul de proprietate, se poate trage concluzia, temeinic sustinuta juridic, ca regula este a unei preluari cu titlu de proprietar. Deci, ceea ce au preluat in patrimoniu societatile comerciale constituite in temeiul Legii 15/1990 nu este dreptul de administrare al fostelor intreprinderi socialiste, ci chiar un drept de proprietate asupra bunurilor respective.

Un alt argument care conduce la aceeasi concluzie este art. 53 din Legea 15/1990 care reglementeaza destinatia bunurilor care raman in proprietatea Statului. Per a contrario, inseamna ca restul bunurilor despre care se face vorbire in legea 15/1990 sunt bunuri care au iesit din proprietatea Statului, deci titlul cu care s-a facut transferul de la intreprinderile socialiste la societatile comerciale este cel de proprietate (exceptie doar situatia cand s-a prevazut in mod expres altfel prin actele de constituire).

In fine, interpretarea economica justifica o astfel de interpretare. Un drept de administrare ar fi trebuit sa fie determinat mai ales prin limite temporale (cand a incetat acest drept de administrare?!), limite fara de care nici nu ar fi putut fi evaluat pentru constituirea capitalului social. Societatile comerciale infiintate au emis actiuni si parti sociale care reprezinta un capital social, capital social care este imposibil de justificat economic daca ar fi fost constituit doar din drepturi de administrare si nu din proprietatea insasi asupra bunurilor.