ACCES GRATUIT
Legea salarizarii unitare si legea reorganizarii institutiilor publice, publicate in Monitorul Oficial
Legea-cadru privind salarizarea unitara si Legea privind reorganizarea unor autoritati si institutii publice au fost publicate luni in Monitorul Oficial.
Articolul continuă mai jos
Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autoritati si institutii publice, rationalizarea cheltuielilor publice, susținerea mediului de afaceri și respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeana si Fondul Monetar International a fost publicata in
Monitorul Oficial, Partea I, nr. 761 din 9 noiembrie 2009 iar
Legea -cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice a fost publicata in
Monitorul Oficial, Partea I, nr. 762 din 9 noiembrie 2009.
Cele doua legi au fost
promulgate joi de presedintele Basescu, dupa ce Curtea Constitutionala a decis, miercuri, ca actele normative sunt constitutionale.
Executivul si-a asumat raspunderea in fata Parlamentului, in data de 15 septembrie, pentru adoptarea acestor legi, precum si a Legii Educatiei. Insa, asupra celei din urma, Curtea Constitutionala a dispus repunerea pe rol a dosarului pentru data de 18 noiembrie 2009, avand in vedere ca, in urma deliberarilor, nu s-a obtinut majoritatea de voturi.
Textul integral al celor doua legi poate fi vizualizat aici si aici.
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Conform legislației în vigoare, este strict interzisă copierea, reproducerea, redistribuirea, republicarea sau orice altă formă de reutilizare a acestui conținut, integral sau parțial, fără consimțământul scris al avocatnet.ro. Nerespectarea acestor prevederi poate atrage răspunderea civilă, contravențională sau penală.
Comentarii articol (12)