Raspunderea patrimoniala. Obligarea angajatorului la plata daunelor morale

Autor : Marilena BALABUTI

     Raspunderea juridica este definita in teoria dreptului ca fiind o situatie juridica de avertizare expresa a anumitor subiecte de drept despre consecintele juridice ale incalcarii unor norme juridice si, in cazul nerespectarii normelor in vigoare, de aplicare a constrangerii de stat in mod corespunzator.
     Codul Muncii – Legea nr.53/2003, modificata si completata, reglementeaza
- raspunderea disciplinara,
- raspundere patrimoniala,
- raspundere contraventionala,
- raspundere penala
     Raspunderea patrimoniala este reglementata in capitolul III al titlului XI, art.269-275 din Codul muncii, care reprezinta dreptul comun in materie.
     Pentru anumite categorii de salariati se aplica, total sau partial, dispozitiile cuprinse in acte normative cu caracter special, intrate in vigoare anterior Codului muncii si anume:
- Legea nr.22/1969 privind angajarea gestionarilor, constituirea de garantii si raspunderea in legatura cu gestionarea bunurilor agentilor economici, autoritatilor sau institutiilor publice, modificata prin Legea nr.54/1994;
- O.G. nr.121/1998 privind raspunderea materiala a militarilor;
     Raspunderea patrimoniala in dreptul muncii are ca temei contractul individual de munca si se intemeiaza pe normele si principiile raspunderii civile contractuale (art.269-270).
     Astfel, raspunderea patrimoniala in dreptul muncii este caracterizata prin urmatoarele trasaturi care o individualizeaza fata de raspunderea civila contractuala:
- este o raspundere speciala, se poate angaja numai in masura in care autorul faptei este incadrat in munca in baza unui contract individual de munca;
- este o raspundere integrala, in sensul ca persoana sanctionata este tinuta sa repare atat prejudiciul efectiv si actual, cat si cel nerealizat;
- este o raspunderea limitata sub aspectul executarii silite, efectuandu-se numai asupra unei parti din salariu, potrivit regulii stabilite in art.273 din Codul muncii;
- are ca temei vinovatia celui in cauza, intrucat angajarea raspunderii se face pentru prejudiciul suferit din culpa angajatorului (art.269 alin.1) sau pentru pagubele produse angajatorului din vina salariatilor si in legatura cu munca lor (art.270 alin.1);
- este o raspundere individuala, excluzand, in principiu solidaritatea. In cazul in care prejudiciul a fost produs de mai multi salariati, dar nu se poate stabili proportia in care fiecare a contribuit la produecere acestuia, raspunderea patrimoniala se stabileste, conform art.271 alin.2, proportional cu salariul sau net de la data constatarii pagubei si, atunci cand este cazul si in functie de timpul efectiv lucrat de la ultimul inventar, in situatia celor care au calitatea de gestionari;
- recuperarea prejudiciul cauzat se face, de regula, prin echivalent banesc;
- este guvernata de norme legale cu caracter imperativ.

Raspunderea patrimoniala a angajatorului fata de salariatii sai (art.269)
     Potrivit art.269 alin.1 din Codul muncii, pentru prejudiciul material sau moral suferit de salariat din culpa angajatorului in timpul indeplinirii obligatiilor de serviciu sau in legatura cu serviciul, acesta este obligat sa il despagubeasca pe salariat.
     Anterior modificarii acestui text,( prin Legea nr.237/2007) nici salariatul pagubit de angajator si nici angajatorul pagubit de salariat nu puteau pretinde despagubiri pentru prejudiciul moral.
     Pentru angajarea raspunderii angajatorului, trebuie indeplinite urmatoarele conditii:
1. fapta ilicita a angajatorului, persoana fizica sau in cazul persoanei juridice, fapta organelor de conducere sau a altui salariat, in calitate de prepus al angajatorului;
2. prejudiciul material suferit de salariat, angajatorul fiind obligat sa acopere atat paguba produsa efectiv, cat si beneficiul nerealizat, potrivit art.269 alin.1 din Codul muncii;
3. raportul de cauzaliate dintre fapta ilicita si prejudiciul suferit de salariat. Culpa angajatorului este prezumata, dar acesta are posibilitatea sa dovedeasca ca a fost impiedicat sa-si execute obligatiile din contractul individual de munca printr-o cauza care nu-i este imputabila.

     Cele mai intalnite situatii in care angajatorul raspunde patrimonial sunt:
- impiedicarea sub orice forma a salariatului de a muncii;
- neacordarea concediului de odihna pana la sfarsitul anului urmator anului in carea salariatul nu a beneficiat de concediu;
- refuzul angajatorului de a elibera salariatului, adeverinta care sa ateste activitatea desfasurara de acesta, vechimea in munca, functie sau specialitate, fapt ce determina imposibilitatea salariatului de a se angaja la un alt angajator;
     De asemenea, raspunderea patrimoniala a angajatorului fata de salariat este prevazuta in mod expres in dispozitii legale, astfel:
• art.78 alin.1 din Codul muncii, care instituie obligatia angajatorului de a plati despagubiri in cazul anularii concedierii efectuate in mod netemeinic si nelegal;
• art.52 alin.2 din Codul muncii, unde se prevede ca angajatorul va plati o despagubire egala cu un salariu si celelalte drepturi de care a fost lipsit salariatul impotriva caruia angajatorul a formulat plangere penala sau care a fost trimis in judecata pentru fapte penale incompatibile cu functia detinuta, daca se dovedeste nevinovatia salariatului;
• art.161 alin.4 din Codul muncii, unde se prevede ca intarzierea nejustificata a platii salariilor sau neplata acestora poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.
     Potrivit art.269 alin.3 din Codul muncii, angajatorul care a fost obligat la plata unor despagubiri pentru prejudiciile produse unui salariat, se va putea indrepta impotriva celui care se face vinovat de producerea pagubei in conditiile art.164 alin.2 din Codul muncii.
***Faptele savarsite cu vinovatie, prin care s-ar putea produce un prejudiciu moral, alaturi sau nu de un altul material ar putea consta in ce priveste prejudicierea morala a angajatorului :
- afirmatii, atitutini, alte fapte ale salariatului in legatura cu munca sa, prin care este afectata imaginea sau/si bunul renume al angajatorului
     Mentionam ca, inainte de modificarea art.269, alin.1 din Codul Muncii, prin Hotararea Curtii Europene a Drepturilor Omului, in Cauza Ghibusi impotriva Romaniei (publicata in M.OF. nr.700 din 16.08.2006), s-a constatat ca a fost incalcat art.6 alin.1 din  Conventia pentru drepturile omului si a libertatilor fundamentale , deoarece nu s-a pus in executare o hotarare judecatoreasca de obligare a angajatorului la incheierea in scris a contractului individual de munca. Drept urmare Romania a fost obligata sa plateasca o suma de bani reprezentand prejudiciul material si moral suferit de acea persoana.
     Dauna morala consta in atingerea adusa personalitatii omului.
     Termenul de prejudiciu moral sau dauna morala semnifica o lezare adusa drepturilor nepatrimoniale, fara continut economic ale persoanei, provenind din atingerea adusa acelor valori sau atribute ale individului care ii definesc personalitatea, cinstea demnitatea, onoarea, prestigiul profesional.
- Evaluarea prejudiciului moral - in prezent, potrivit legii, doar cel produs de angajator - si,pe cale de consecinta,stabilirea cuantumului daunelor morale prezinta si in domeniul raporturilor individuale de munca acelasi grad de dificultate ca si in orice alte cauze, avand acelasi obiect, deduse in fata instantelor judecatoresti. Drept consecinta, revine instantei judecatoresti specializate - pentru solutionarea conflictelor de munca – sarcina de a dispune potrivit probatoriului administrat in fiecatre cauza masurile reparatorii adecvate.
     Astfel, acordarea daunelor morale trebuie sa-si gaseasca support in prejudiciul moral suferit de salariat.
     Cu privire la stabilirea cuantumului despagubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial, s-a decis ca acesta include o doza de aproximare, dar instanta trebuie sa aiba in vedere o serie de criterii cum ar fi :
-consecintele negative suferite de salariat pe plan fizic si psihic
-valorile morale lezate
-consecintele vatamarii suferite de salariat
-masura in care salariatului i-a fost afectata situatia profesionala, sociala, familiala
     Reclamantul ( salariatul , in speta ), care solicita acordarea de daune morale trebuie sa administreze o serie de probatorii din care sa rezulte in ce masura i-au fost afectate drepturile personale nepatrimoniale.
Instanta de judecata va fi cea care va aprecia o suma de bani globala pentru a repara prejudiciul moral.
In ceea ce priveste prejudicierea morala a salariatului:
- de regula, concedierea neintemeiata a salariatului prin care i se produce acestuia atat un prejudiciu material cat si un prejudiciu moral prin afectarea imaginii, a demnitatii, a onoarei a renumelui profesional;
- masuri neintemeiate adoptate pe parcursul executarii contractului individual de munca, inclusiv masuri discriminatorii sau de sanctionare disciplinara a salariatului de natura sa produca efectele de mai sus.
- Si in tarile Uniunii Europene, precum Belgia, Bulgaria, Franta, Germania, Luxemburg, Marea Britanie dar si in SUA salariatii raspund pentru daunele morale produse angajatorului prin fapta lor savarsita cu vinovatie.

Raspunderea patrimoniala a salariatilor fata de angajator (art.270)

     Angajarea raspunderii patrimoniale a salariatilor fata de angajator are drept scop:
• intregirea patrimoniului angajatorului;
• prevenirea producerii altor pagube;
• ocrotirea intereselor salariatilor prin stabilirea unor reguli detreminate de particularitatile raspunderii patrimoniale in raport de contractul individual de munca.

     Pentru a exista raspunderea patrimoniala este necesar sa fie indeplinite urmatoarele conditii:
1. Calitatea de salariat a persoanei care a produs prejudiciul, respectiv persoana care este parte a unui raport juridic de munca tipic, stabilit pe perioada nedeterminata sau determinata, respectiv pentru timp normal sau partial de munca.
In cazul raporturilor juridice atipice insa (personalul care presteaza o munca platita cu ora, medicii din policlinicile cu plata, profesorii sau conferentiarii consultanti sau asociati, elevii si studentii in timpul practicii in productie), solutia admisa, in general, este aplicarea regulilor raspunderii civile de drept comun.
     Sunt si situatii in care, desi nu au calitatea de salariat, persoanele care au produs un prejudiciu, raspund patrimonial.
     Astfel:
- in cazul in care paguba a fost descoperita dupa incetarea contractului individual de munca, persoana vinovata va raspunde patrimonial.
- solutia este aceeasi si in cazul militarilor si salariatilor civili din unitatile militare, care raspund material, indiferent daca dupa producerea pagubei mai au sau nu calitatea de militar, respectiv salariat in acea unitate (art.3 din O.G. nr.121/1998).
- raspund patrimonial ucenicii si cei care sunt parte intr-un contract de calificare sau de adaptare profesionala.
- salariatul detasat, raspunde direct fata de angajatorul unde a fost detasat in scopul efectuarii unor lucrari in interesul acestuia (art.45 din Codul muncii), conform art.270 si urmatoarele din Codul muncii.
     Nu raspund patrimonial:
• delegatii fata de unitatea unde sunt trimisi de angajatorul lor (art.43 din Codul muncii), nefiind stabilite raporturi de munca intre parti. Fata de cel pagubit, salariatul va raspunde civil-delictual potrivit art.1000 alin.3 Cod civil, unitatea care a suferit prejudiciul avand posibilitatea de a solicita despagubiri de la angajatorul care a dispus delelgarea sau se poate indrepta impotriva ambilor, care vor raspunde in solidar.
• administratorii, cenzorii si lichidatorii societatilor comerciale care sunt salariatii acestora, precum si directorii executivi, in conditiile Legii nr.31/1990 privind societatile comerciale, republicata. Raspunderea acestor categorii de personal este civila, in virtutea dispozitiilor legii mentionate.
• functionarii publici (Legea nr.188/1999) pentru:
- pagubele produse cu vinovatie patrimoniului autoritatii sau institutiei publice in care functioneaza;
- nerestituirea in termen legal a sumelor ce li s-au acordat necuvenit;
- daunele platite de autoritatea si institutia publica, in calitate de comitent unor terte persoane, in temeiul unor hotarari judecatoresti definitive sau irevocabile.
2. Fapta ilicita a salariatului sa fie savarsita in legatura cu munca sa. Pentru stabilirea raspunderii patrimoniale, caracterul ilicit al faptei se analizeaza in raport cu obligatiile de serviciu, ce decurg din contractul individual de munca, contractul colectiv de munca aplicabil sau regulamentul intern. Un reper esential este, din acest punct de vedere, fisa postului. Unitatea trebuie sa faca dovada sarcinilor de serviciu ale salariatului a caror neindeplinire sau indeplinire necorespunzatoare au cauzat prejudicii. Salariatul raspunde personal pentru fapta proprie.
3. Prejudiciul, adica acea modificare a patrimoniului care se realizeaza atat prin diminuarea activului, urmare a savarsirii unei fapte ilicite (de ex. degradare, consumuri nejustificate), sau prin cresterea pasivului (de ex. in cazul platii unei amenzi sau a unor penalitati, de care sunt vinovate persoanele incadrate in munca). Valoarea prejudiciului cuprinde prejudiciul efectiv dar si beneficiul nerealizat.
     Pentru ca salariatul sa raspunda patrimonial, prejudiciul trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:
- sa fie real, adica determinat pe baza unor analiza economice concrete, salariatul nefiind tinut sa raspunda pentru valori pierdute din patrimoniul angajatorului din alte cauze;
- sa fie cert, atat in ceea ce priveste existenta cat si evaluarea sa;
- sa fie cauzat direct angajatorului. In situatia prejudiciului produs indirect, angajatorul raspunde in calitate de comitent pentru prepusul sau, fata de tertul prejudiciat;
- sa fie material, conditie care rezulta din cuprinsul art.270 alin.1 din Codul muncii, unde se prevede expres ca salariatii raspund patrimonial pentru pagubele materiale produse angajtorului din vina si in legatura cu munca lor. Nu este operabila regula portivit careia repararea prejudiciului se face in natura, solutie care reiese din interpretarea art.273 alin.1 si 2 din Codul muncii, ce se refera la retinerile din salariu. In materia raspunderii patrimoniale, este admisibila clauza referitoare la raspunderea angajatorului pentru daune morale, aceeasi clauza fiind nula in masura in care ar privi raspunderea salariatului fata de angajator.
- sa nu fi fost reparat. In situatia in care salariatul deterioreaza un bun al firmei, care este asigurat si pentru care s-au solicitat despagubiri, salariatul nu va mai putea fi tinut sa repare prejudiciul.
Evaluarea prejudiciului se face, potrivit normelor speciale (de ex. Legea nr.81/1993 privind determinarea despagubirilor in cazul unor pagube produse fondului forestier …), acolo unde acestea exista, iar in absenta unor astfel de reglementari, pentru evaluarea prejudiciului, se vor avea in vedere normele dreptului civil, in raport de preturile la momentul in care se realizeaza acordul de vointa sau se sesizeaza instanta de cel pagubit.
In cazul degradarii de bunuri, evaluarea pagubelor se face in toate situatiile tinandu-se seama de gradul real de uzura a bunului.
4. Raportul de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciul cauzat. Raspunderea patrimoniala presupune un rezultat daunator care sa se concretizeze intr-o paguba cu valoare economica generata de salariati din vina si in legatura cu munca lor. In unele situatii determinarea raportului de cauzalitate este anevoioasa, fiind necesara analiza, pentru a stabili, de la caz la caz, fapta sau faptele care au determinat transformarea posibilitatii prejudiciului in realitate.
5. Vinovatia sau culpa este o conditie sine qua non a raspunderii patrimoniale fara de care aceasta nu exista. Vinovatia constituie elementul subiectiv al raspunderii, care consta in atitudinea psihica a persoanei fata de fapta sa si consecintele ei pagubitoare. Vinovatia presupune discernamantul salariatului, respectiv capacitatea acestuia de a-si reprezenta fapta si efectul ei pagubitor si vointa libera, existenta in momentul savarsirii faptei prejudiciabile. Raspunderea patrimoniala este angajata in egala masura pentru toate formele vinovatiei. Codul muncii stabileste, cu titlu de exceptie situatiile in care gradul de vinovatie produce efecte diferite, respectiv producerea prejudiciului de mai multi salariati (art.271 alin.1).
6. Cauzele care inlatura caracterul ilicit al faptei, sunt acele situatii legale, care exonereaza de raspundere, desi in materialitatea sa, fapta este prejudiciabila. Potrivit art.270 alin.2 din Codul muncii, salariatii nu raspund de pagubele provocate de forta majora sau de alte cauze si care nu puteau fi inlaturate si nici de pagubele care se incadreaza in riscul normal al serviciului. Dispozitii asemanatoare se regasesc si in O.G. nr.121/1998.
     Pot fi cauze de exonerare:
- forta majora si cazul fortuit;
- starea de necesitate;
- riscul normal al serviciului;
- executarea ordinului de serviciu.
     Potrivit Codului muncii salariatii nu raspund de pagubele provocate de forta majora sau de alte cauze neprevazute si care nu puteau fi inlaturate si nici de pagubele care se incadreaza in riscul normal al serviciului.
     Codul muncii actual, desi face referire la riscul normal al serviciului drept cauza de neraspundere patrimoniala, nu defineste aceasta notiune, fapt pentru care, in doctrina se apreciaza ca dispozitiile art.270 alin.2 din Codul muncii se refera la pierderile previzibile si inerente procesului de productie sau de manipulare a marfurilor care se incadreaza in limitele prevazute, fie printr-un act normativ, fie prin acte interne ale angajatorului, ori prin cele rezultate din negocierea colectiva si/sau individuala si care nu pot fi imputate unui salariat .

Raspunderea patrimoniala si obligatia de restituire

      Art.272 din Codul muncii prevede ca salariatul care a primit de la angajator o suma nedatorata, este obligat sa o restituie. De asemenea, daca salariatul a primit bunuri care nu i se cuveneau si care nu mai pot fi restituite in natura sau i s-au prestat servicii la care nu era indreptatit este obligat sa suporte contravaloarea lor.
     Obligatia de restituire poate interveni atunci cand salariatul a primit o suma de bani cu titlu de salariu, premiu sau indemnizatie la care nu era indreptatit, bunuri, fara a avea dreptul (precum un echipament de lucru) sau i s-au prestat servicii, fara sa fi fost indreptatit (ca de ex. plata cheltuielilor de transport).
     Daca raspunderea patrimoniala se intemeiaza pe o fapta savarsita cu vinovatie, obligatia de restituire are la baza plata lucrului nedatorat. In concluzie, persoanele care se fac vinovate de plata sumelor nedatorata, de predarea bunurilor sau de prestarea serviciilor necuvenite raspund in subsidiar pentru prejudiciul cauzat, iar in cazul in care persoana beneficiara este de rea-credinta, va fi tinut de obligatia de restituire si va raspunde patrimonial.
     Procedura generala de stabilire a raspunderii patrimoniale
     Principalele modalitati de stabilire si recuperare a prejudiciului produs angajatorului, atat in cazul raspunderii patrimoniale cat si in cazul obligatiei de restituire, sunt:
- invoiala partilor;
- actiunea in justitie.

1. Acordul partilor trebuie consemnat intr-un inscris, semnat de ambele parti, din care trebuie sa rezulte in mod neindoielnic urmatoarele:
- recunoasterea salariatului ca a produs o paguba, ca a primit o suma nedatorata, bunuri ce nu i se cuveneau sau servicii la care nu era indreptatit;
- descrierea pagubei;
- cuantumul si modul de stabilire al acesteia;
- modalitatea de recuparare (printr-o singura plata sau in rate lunar).
     De asemenea, salariatul, in mod unilateral, poate recunoaste producerea pagubei asumandu-si un angajament scris de plata, care pentru a fi valabil, trebuie acceptat de angajator. Se ajunge in acest fel, tot la invoiala partilor.
Insa, trebuie avut in vedere ca nici angajamentul de plata si nici invoiala partilor nu constituie titluri executorii si, drept urmare, in baza lor nu se pot face retineri salariale lunare pentru acoperirea pagubei.
2. Daca acoperirea prejudiciului nu s-a produs ca urmare a intelegerii partilor sau intelegerea partilor a intervenit dar nu se executa, singura cale aflata la indemana angajatorului pagubit este aceea de a sesiza instanta de judecata competenta, respectiv tribunalul de la sediul sau domiciliul sau.
     Fiind un conflict de drepturi, intrucat priveste executarea contractului individual de munca, solutionarea cauzei se face potrivit dispozitiilor Legii nr.168/1999 privind solutionarea conflictelor de munca, coroborate cu prevederile art. 283 si urmatoarele din Codul muncii.
     Pentru anumite categorii de personal (functionarii publici, militarii si angajatii civili din unitatile militare etc) sunt prevazute proceduri speciale de stabilire si recuperare a prejudiciilor, diferite fata de cea reglementata de Codul muncii.