Tema 8. Obligarea angajatorului la plata daunelor morale

Autor: Drd. Ana Cioriciu Stefanescu, Specialist Contractdemunca.ro

     1. Reglementare

     Obligarea angajatorului la plata daunelor morale a fost reglementatã expres prin Legea nr. 237/2007 privind modificarea alin. (1) al art. 269 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii .
     Pentru a fi angajatã rãspunderea patrimonialã pentru daune morale este necesar sã se dovedeascã elementele rãspunderii civile, respectiv fapta ilicitã a angajatorului, prejudiciul ºi legãtura de cauzalitate.
     Astfel, textul articolului menþionat a fost modificat adãugându-se dupã „prejudiciul material", cuvintele „sau moral": “angajatorul este obligat, în temeiul normelor ºi principiilor rãspunderii civile contractuale, sã îl despãgubeascã pe salariat în situaþia în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligaþiilor de serviciu sau în legãturã cu serviciul” (s.n.).
     ªi anterior datei de 28 iulie 2007 au existat (ºi existã) temeiuri legale distincte ºi speciale de acordare a daunelor morale însã acestea erau privite ca excepþii de strictã reglementare, regula în materie fiind cã salariatul pãgubit de angajator nu putea pretinde despãgubiri pentru prejudiciul moral .
     Este de subliniat cã anterior datei de 28 iulie 2007, prin Hotãrârea Curþii Europene a Drepturilor Omului (în cauza Ghilbuºi împotriva României) , s-a constatat cã a fost încãlcat art. 6 alin. (1) din Convenþia pentru drepturile omului ºi a libertãþilor fundamentale, deoarece nu s-a pus în executare o hotãrâre judecãtoreascã de obligare a angajatorului la încheierea în scris a contractului individual de muncã. Drept urmare, statul român a fost obligat sã plãteascã o anumitã sumã reprezentând prejudiciul material ºi moral suferit de cel în cauzã.
     Tot anterior datei de 28.07.2007, Curtea Constituþionalã a observat cã deoarece textul art. 269 din Codul muncii precizeazã faptul cã angajatorul este obligat sã-l despãgubeascã pe salariat în temeiul normelor ºi principiilor rãspunderii civile contractuale nu este exclusã “posibilitatea salariatului care a suferit ºi prejudicii morale din culpa angajatorului sã solicite despãgubiri în temeiul normelor de drept comun, referitoare la rãspunderea civilã delictualã” .
     În prezent, prin Legea nr. 237/2007 se pune capãt disputelor doctrinare prin reglementarea expresã a rãspunderii angajatorului ºi pentru prejudiciile morale produse salariaþilor; ceea ce reprezintã un motiv pentru ca jurisprudenþa sã capete, în sfârºit, un caracter unitar .

2. “Daunã moralã” – noþiune, evaluare, acordare

     Dauna moralã constã în atingerea adusã personalitãþii omului: existenþa sa, integritatea corporalã ºi sãnãtatea, sensibilitatea fizicã sau psihicã, sentimentele sale, cinstea, onoarea, prestigiul profesional, elementele nepatrimoniale ce intrã în conþinutul dreptului de autor sau inventator etc.
     În acest sens se aratã cã termenul de daune morale sau prejudiciu moral sugereazã o lezare adusã drepturilor extrapatrimoniale, neeconomice ale persoanei, provenind din atingerea adusã acelor valori sau atribute ale individului care îi definesc personalitatea; dintre aceste valori au fost reþinute, printre altele, integritatea corporalã, sentimentele de afecþiune, cinstea, demnitatea, onoarea, prestigiul profesional, precum ºi alte valori similare.
     Prejudiciul în discuþie, neavând conþinut economic, nu poate fi evaluat în bani.
     De asemenea, spre deosebire de celelalte despãgubiri civile, care presupun un suport probator, în privinþa daunelor morale nu se poate apela la probe materiale, judecãtorul fiind singurul care, în raport de consecinþele suferite de partea vãtãmatã, va aprecia o anumitã sumã globalã care sã completeze prejudiciul moral cauzat .
Curtea Supremã de Justiþie a decis cã în ceea ce priveºte stabilirea cuantumului despãgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial, acesta „include o dozã de aproximare, dar instanþa trebuie sã aibã în vedere o serie de criterii cum ar fi consecinþele negative suferite de cel în cauzã pe un plan fizic ºi psihic, importanþa valorilor morale lezate, mãsura în care au fost lezate aceste valori ºi intensitatea cu care au fost percepute consecinþele vãtãmãrii, mãsura în care i-a fost afectatã situaþia familialã, profesionalã ºi socialã. Pentru ca instanþa sã poatã aplica aceste criterii apare însã necesar ca cel ce pretinde daune morale sã producã un minimum de argumente ºi indicii din care sã rezulte în ce mãsurã drepturile personale nepatrimoniale, ocrotite prin Constituþie i-au fost afectate..." .
      Evaluarea prejudiciului moral produs de angajator ºi, pe cale de consecinþã, stabilirea cuantumului daunelor morale prezintã ºi în domeniul raporturilor individuale de muncã acelaºi grad de dificultate ca ºi în orice alte cauze, având acelaºi obiect, deduse în faþa instanþelor judecãtoreºti. Drept consecinþã, revine instanþei judecãtoreºti specializate - pentru soluþionarea conflictelor de muncã - sarcina de a dispune potrivit probatoriului administrat în fiecare cauzã mãsurile reparatorii adecvate. Se impune însã menþionat cã - prin coroborare cu normele procedurale civile - instanþa de judecatã poate sã dispunã nu numai plata unor despãgubiri pecuniare ci ºi alte mãsuri (cum ar fi, spre exemplu, obligarea autorului prejudiciului moral de a recunoaºte public caracterul neîntemeiat la faptei sale).
     Pentru acordarea daunelor morale trebuie dovedite prin orice mijloc de probã pretenþiile salariatului, prejudiciul moral suferit ºi legãtura de cauzalitate dintre mãsura dispusã de unitate ºi impactul negativ atât în plan personal, în plan profesional asupra salariatului cât ºi dificultãþile în plan familial ºi în raporturile cu celelalte persoane .
     Prin derogare de la regula generalã instituitã în dreptul muncii, dovada prejudiciului moral suferit de salariat este în sarcina reclamantului .

3. Situaþiile în care se pot crea daune morale

     Daune morale produse de angajator se pot crea, de pildã, în situaþia :
a) sancþionãrii disciplinare;
b) retrogradãrii ori suspendãrii din funcþie;
c) schimbãrii din funcþie sau mutãrii în alt loc de muncã;
d) diminuãrii salariului;
e) refuzului promovãrii în funcþie;
f) concedierii indiferent de motivul invocat etc.
     Rãspunderea pentru daune morale a angajatorului mai poate fi angajatã în cazurile când :
a) salariatul, fãrã sã fie concediat, este împiedicat de a munci;
b) nu se iau mãsuri corespunzãtoare pentru asigurarea ºi paza îmbrãcãmintei personalului care foloseºte echipament de lucru etc.;
c) nu înmâneazã salariatului sau fostului salariat, în condiþiile art. 34 alin. (5) din Codul muncii, documentul (adeverinþa) care sã ateste activitatea desfãºuratã de acesta, vechimea în muncã, funcþie sau specialitate, urmatã de imposibilitatea celui în cauzã – determinatã de acest fapt – de a se încadra la un alt angajator etc.;
     Regula este cã despãgubirea va interveni ca urmare a înþelegerii pãrþilor; în caz de refuz al angajatorului, salariatul pãgubit are posibilitatea sã se adreseze instanþelor judecãtoreºti competente sã soluþioneze conflictul de drepturi. În alin. (3) al art. 269 din    Codul muncii este prevãzutã o consecinþã extrem de importantã: angajatorul îºi va recupera suma plãtitã drept despãgubire de la salariatul vinovat de producerea pagubei.