Criza actuala isi face simtite efectele pe pietele fortei de munca din UE, numarul locurilor de munca in UE fiind redus cu peste 4 milioane, conform raportului "Ocuparea fortei de munca in Europa"
Insa, desi profund afectat, criza din campul muncii s-a dovedit a fi ameliorata de masurile luate de statele membre, dupa cum se arata intr-un comunicat de presa al Comisiei Europene.
Potrivit, CE, barbatii, tinerii, lucratorii cu nivel scazut de calificare si muncitorii cu contracte temporare sunt cei mai puternic loviti de scaderea ofertei de locuri de munca.
Numarul locurilor de munca in UE a scazut cu peste 4 milioane de la inceputul crizei, chiar daca efectul a fost oarecum amortizat prin reducerea timpului de lucru si prin alte metode.
Totusi, aceste masuri pe termen scurt, oricat de importante ar fi ele, nu sunt suficiente pentru asigurarea unei iesiri cu succes din criza. In acest sens, CE considera ca politicile de ocupare a fortei de munca trebuie sa se concentreze pe pregatirea tranzitiei la o economie caracterizata prin emisii reduse de carbon.
„Acest raport arata cat de importanta este coordonarea raspunsului nostru pe termen scurt la criza cu reformele noastre structurale pe termen lung. Aceste reforme sunt esentiale pentru ca economia UE si pietele fortei de munca sa iasa din actualul declin bine pregatite pentru provocarile viitorului, in special pentru tranzitia la o economie caracterizata prin emisii reduse de carbon”, a declarat Vladimír Špidla, comisarul european pentru ocuparea for tei de munca, afaceri sociale si egalitatea de sanse.
Asadar, tinand cont de aceasta provocare, cea de-a 21-a editie anuala a raportului „Ocuparea fortei de munca in Europa” analizeaza in profunzime doua aspecte-cheie ale viitoarei politici UE pentru piata fortei de munca: obtinerea si pierderea locurilor de munca si trecerea de la un loc de munca la altul, precum si implicatiile schimbarilor climatice pentru piata locurilor de munca.
Pietele UE ale fortei de munca sunt mai dinamice decat se crede adesea, dar somajul pe termen lung ramane o amenintare serioasa
“Pietele europene ale locurilor de munca arata in ultimii ani un dinamism considerabil, avand in vedere ca, in fiecare an, aproximativ 22% dintre lucratorii europeni isi schimba locul de munca. Acest dinamism nu se limiteaza la tari considerate in mod traditional „flexibile”, cum sunt Regatul Unit sau Danemarca, ci priveste toate tarile UE, desi cifrele variaza de la 14% dintre lucratori in Grecia si 16% in Suedia, pana la peste 25% in Regatul Unit, Finlanda, Spania si Danemarca”, arata aceasi sursa.
Aceasta pare ca face parte dintr-o crestere mai sustinuta, observata, incepand cu sfarsitul anilor '90, in tranzitia de la inactivitate si somaj la un grad mai mare de ocupare a locurilor de munca in UE, ceea ce sugereaza o imbunatatire structurala fundamentala a pietelor noastre de locuri de munca.
Cu toate acestea, CE apreciaza ca nu toti lucratorii beneficiaza in mod egal de pe urma acestei tendinte pozitive.
Cu toate ca numarul somerilor pe termen lung a scazut incepand cu anii '90, aceasta problema ramane serioasa. In ultimii ani, aproape 45% din perioadele de somaj au durat peste un an in UE, fata de numai 10% in Statele Unite. Abordarea acestui aspect a devenit si mai urgenta de la inceperea crizei. Politicile conforme cu principiile flexicuritatii menite sa sprijine tranzitiile lucratorilor catre obtinerea unui loc de munca reprezinta cheia reducerii somajului pe termen lung si a pastrarii capacitatii de obtinere a unui loc de munca.
Politicile de reducere a emisiilor de carbon vor schimba semnificativ structurile pietei fortei de munca din UE
Conform CE, actiunile UE indreptate catre o economie competitiva caracterizata prin emisii reduse de carbon vor deveni forte conducatoare importante din perspectiva pietei fortei de munca.
Astfel, desi efectele nete totale de creare de locuri de munca ar putea sa nu fie foarte importante – avand in vedere ca noile locuri de munca „verzi” si „inverzirea” locurilor de munca existente vor fi contrabalansate partial prin pierderea unora dintre locurile de munca existente – schimbarile structurale fundamentale vor implica realocarea lucratorilor intre sectoarele economice si tipurile de competente.
Ce apreciaza ca schimbarile climatice si masurile politice referitoare la acestea vor avea un impact important asupra cererii viitoare de competente. Noile competente necesare in economia caracterizata prin emisii scazute de carbon vor favoriza, cel putin la inceput, lucratorii cu nivel inalt de calificare.
“Totusi, prin raspandirea pe piata a noilor tehnologii, lucratorii cu nivel scazut de calificare ar trebui sa fie capabili, la randul lor, sa ocupe noile locuri de munca - cu conditia sa beneficieze de o formare adecvata. Prin urmare, orientarea politicilor catre competente – pentru facilitarea tranzitiilor catre noi locuri de munca si pentru limitarea aparitiei unor lipsuri sau a insuficientei de competente specifice - impreuna cu un dialog social adecvat reprezinta principalele ingrediente necesare pentru facilitarea trecerii la o economie caracterizata prin emisii reduse de carbon”, informeaza comunicatul de presa.
Raportul „Ocuparea fortei de munca in Europa” reprezinta baza analitica a raportului comun privind ocuparea fortei de munca (JER), pentru care Comisia isi va prezenta propunerea la 9 decembrie. JER reprezinta partea de analiza si de raportare a strategiei UE pentru ocuparea fortei de munca si crestere economica.
Raportul „Ocuparea fortei de munca in Europa” pentru anul 2009 poate fi consultat aici.
Comentarii articol (1)