In urma unui control efectuat in perioada 3-6 noiembrie, Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor (ANPC) a descoperit nereguli la peste 650 de cabinete de infrumusetare, aplicand 320 de amenzi, al caror cuantum depaseste 980 de mii de lei. De asemenea, 130 dintre acestea au fost inchise, dupa cum informeaza un comunicat de presa al ANPC, publicat la finalul saptamanii trecute.
Controlul efectuat de ANPC a avut in vedere cabinetele de infrumusetare (frizerie, coafura, manichiura, pedichiura, cosmetica, piercing, tatuaje, micropigmentare, epilare, tratament si machiaj cosmetic).
Potrivit ANPC, controlul a cuprins
688 de operatori economici, constatandu-se abateri de la legislatie la 645 dintre acestia. Pentru nerespectarea prevederilor legale,
comisarii ANPC au oprit temporat prestarea serviciului la 131 operatori economici si au aplicat 320 de amenzi contraventionale in valoare de 981.900 lei si 326 de avertismente pentru nerespectarea legislatiei privind protectia consumatorilor.
„Produse de infrumusetare expirate, echipament si instrumente nesterilizate, spatii neigienizate, sunt doar cateva exemple din lista lunga a deficientelor constatate in urma celui mai recent control in cabinetele de infrumusetare din tara. Iata de ce recomand consumatoilor sa ceara intotdeauna personalului din unitate dovada sterilizarii instrumentarului utilizat si precizari despre termenele de valabilitate ale produselor ce vor fi folosite in cadrul tratamentelor”, a declarat presedintele ANPC.
Abaterile constatate de ANPC
Comisarii ANPC au constatat nerespectarea conditiilor de igiena, de sterilizare a echipamentelor si instrumentelor folosite, nerespectarea normelor de igiena pentru serviciile din cabinetele de tratament si machiaj cosmetic, epilare, manichiura, pedichiura, coafura, frizerie si barbierit, nerespectarea normelor de igiena pentru serviciile din cabinetele de piercing si tatuaj (un operator economic din judetul Constanta a fost sanctional cu 3000 lei pentru ca nu a afisat, la vedere, situatiile in care procedura de tatuare poate fi riscanta).
In urma verificarii calitatii produselor utilizate la prestarea serviciilor ANPC a constatat deficiente ca: vopsea, nuantator, ceara si spuma pentru par, ceara modelatoare, crema pentru maini, masca exfolianta, crema pentru revigorarea parului toate in afara termenului de valabilitate, neindicarea datei de deschidere a ambalajelor produselor cosmetice utilizate, lipsa datei de fabricatie si a datei de valabilitate, netraducerea in limba romana a informatiilor de pe eticheta, lipsa elementelor de identificare si caracterizare.
Totodata, potrivit ANPC, verificarea sigurantei si a starii de functionare a aparatelor din dotarea cabinetelor de cosmetica a condus la constatarea mai multor abateri de la legislatia in vigoare: lipsa afisarii la loc vizibil a contraindicatiilor in cazul anumitor afectiuni, lipsa declaratiei de conformitate, lipsa contractului de service pentru interventii, autorizarea si verificarea privind siguranta aparatelor.
“Au mai fost constatate abateri privind afisarea, in mod vizibil si intr-o forma neechivoca, a listei serviciilor prestate si a tarifelor aferente practicate, cu precizarea tuturor operatiunilor ce caracterizeaza serviciul oferit”, se mai arata in comunicatul de presa.
Alte abateri constatate:
- autorizatii de functionare expirate;
- lipsa trusei de prim ajutor;
- prestarea de servicii de infrumusetare in spatii neadecvate;
- lipsa apei calde;
- lipsa afiselor care sa interzica fumatul, consumul de bauturi alcoolice precum si accesul animalelor;
- neeliberarea bonului fiscal;
- neafisarea denumirii unitatii ;
- neafisarea orarului de functionare.
Abaterile mentionate au fost constatate in judetele Vaslui, Suceava, Mures, Galati, Bacau, Vrancea, Dambovita, Bihor, Giurgiu, Sibiu, Constanta, Neamt.
Sfaturi pentru consumatori
ANPC recomanda consumatorilor care apeleaza la serviciile unui cabinet de infrumusetare sa verifice intai daca lista tarifelor este completa, detaliata, cu precizarea tarifului si a tuturor operatiunilor ce caracterizeaza serviciul.
De asemenea, consumatorii ar trebui sa se asigure (in cazul unui piercing sau tatuaj) ca instrumentele sunt sterilizate, iar bijuteriile aplicate au declaratii de conformitate emise de producator sau buletine de analiza emise de laboratoarele acreditate.
Pentru produsele folosite, respectiv vopsea de par, nuantator, fixativ, lac de par, creme, oja etc., se recomanda informarea privind termenele de valabilitate.
Este indicat sa se faca dovada sterilizarii instrumentarului utilizat.
In cazul in care consumatorii constata ca in unele saloane de infrumusetare nu se respecta conditiile de igiena, se recomanda sesizarea Comisariatul Regional pentru Protectia Consumatorilor de pe raza teritoriala a operatorilor economici, precum si Directia de sanatate publica din cadrul Ministerului Sanatatii.
Comentarii articol (0)