Promovarea in clasa reprezinta o modalitate de dezvoltare a carierei functionarilor publici prin modificarea raporturilor de serviciu si transformarea administrativa a postului detinut intr-unul de o calitate superioara, atat ca atributii cat si ca responsabilitati, determinata de absolvirea cu diploma de licenta a unei forme de invatamant superioare.
Acest proces este conditionat de natura studiilor absolvite si de conditia de a promova examenul organizat in acest sens (care transforma o vocatie intr-un drept)
1.
Potrivit art. 68 alin. 1 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici
2, asa cum a fost modificat de art. I, pct. 9 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 105/2009 privind unele masuri in domeniul functiei publice, precum si pentru intarirea capacitatii manageriale la nivelul serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor si ale celorlalte organe ale administratiei publice centrale din unitatile administrativ-teritoriale si ale altor servicii publice, precum si pentru reglementarea unor masuri privind cabinetul demnitarului din administratia publica centrala si locala, cancelaria prefectului si cabinetul alesului local
3, „In urma dobandirii unei diplome de studii de nivel superior, functionarii publici de executie au dreptul de a participa la examenul organizat pentru ocuparea unei functii publice intr-o clasa superioara celei in care sunt incadrati, daca studiile absolvite sunt in specialitatea in care isi desfasoara activitatea sau daca autoritatea ori institutia publica apreciaza ca studiile absolvite sunt utile pentru desfasurarea activitatii”.
Inainte de modificare, acest articol avea urmatorul continut: „
In urma dobandirii unei diplome de studii de nivel superior in specialitatea in care isi desfasoara activitatea, functionarii publici de executie au dreptul de a participa la examenul de promovare organizat pentru ocuparea unei functii publice intr-o clasa superioara celei in care sunt incadrati, in conditiile legii.
Iata deci ca in urma modificarii, a aparut si conditia studiilor utile pentru desfasurarea activitatii pentru promovarea in clasa, lasata, desigur, la aprecierea conducatorului autoritatii sau institutiei publice.
Potrivit art. 68 alin. 3 din Legea nr. 188/1999, asa cum a fost modificat de art. I, pct. 10 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 105/2009,
promovarea in clasa nu se poate face pe o functie publica de auditor sau de consilier juridic.
Insa, art. 16 din Anexa nr. III la Legea cadru privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice nr. 330/2009 modifica iar recentele modificari care au intervenit prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 105/2009
4, dispunand: „Functionarii publici
care absolvesc studii universitare de licenta in domeniul de activitate al autoritatii sau institutiei publice, incadrati pe functii publice cu nivel de studii inferior, se numesc, in conditiile legii, intr-o functie publica de executie cu gradul profesional de asistent sau, dupa caz, principal, din clasa corespunzatoare studiilor absolvite, astfel incat sa i se asigure o crestere de maximum 5%, dar nu mai putin decat salariul de baza avut anterior”. Se dispune in continuare ca, „in situatia in care salariul de baza stabilit in conditiile de mai sus este mai mic decat cel avut anterior promovarii, functionarul public isi mentine salariul de baza avut anterior promovarii in clasa”.
Deci, de la 1 ianuarie 2010, studiile absolvite nu trebuie sa mai fie in specialitatea in care isi desfasoara activitatea functionarul public si nici nu mai trebuie sa fie utile pentru desfasurarea activitatii, ci sa fie in domeniul de activitate al autoritatii sau institutiei publice.
Mentionam ca anterior datei mentionate, se asigura functionarilor publici in discutie numirea intr-o functie publica de executie, un grad profesional si o treapta de salarizare care le asigura acestora o crestere de pana la 20% a salariului de baza avut anterior. In cazul in care, dupa aplicarea procentului de 20%, salariul de baza astfel stabilit se situa sub nivelul prevazut pentru gradul profesional asistent, treapta de salarizare 3, se acorda salariul de baza de la acest nivel
5.
NOTE:
__
1A se vedea A. Cioriciu Stefanescu, Promovarea in clasa pentru functionarii publici cu studii universitare de 3 ani - noi reglementari, pe www.avocatnet.ro.
2Republicata in M. Of. nr. 365 din 29 mai 2007, modificata si completata ulterior.
3Publicata in M. Of. nr. 668 din 6 octombrie 2009.
4Publicata in M. Of. nr. 762 din 9 noiembrie 2009.
5I. Petrea, A. Cioriciu Stefanescu, Consideratii teoretice si practice privind promovarea in administratia publica, in R.R.D.M. nr. 4/2008, p. 78.
Comentarii articol (0)