Agricultura ar putea fi un aliat semnificativ impotriva incalzirii globale, avand in vedere ca, in prezent, ea reprezinta 9% din emisiile de gaze cu efect de sera si dioxid de carbon ale UE. In acelasi timp, este expusa si consecintelor incalzirii globale. Asadar, am putea avea o agricultura ecologica?
Deputatul Stéphane Le Foll (Grupul Aliantei Progresiste a Socialistilor si Democratilor din Parlamentul European, Franta) a explicat pentru Parlamentul European care ar fi pasii necesari pentru o politica agricola mai ecologica.
Sunt obiceiurile noastre de consum in schimbare?
In opinia europarlamentarului, schimbarile in obiceiurile de consum sunt deja remarcabile si vor continua in viitor.
“Consumam din ce in ce mai putina carne, desi personal nu sunt in favoarea eliminarii acesteia din alimentatie. Trebuie sa ne mentinem o alimentatie diversificata”, explica acesta.
“A existat un moment in trecut cand unii din noi credeau ca vom ajunge sa consumam pastile cu continut de proteine. Imi aduc aminte de aceste previziuni, cand ne imaginam indivizi care consumau in fiecare zi pastile cu continut de proteine din cutii mici, iar acestea le erau de ajuns”, adauga acesta.
Potrivit declaratiilor deputatului, viitorul va reprezenta o revenire la un regim alimentar foarte divers si va incuraja ideea mesei ca modalitate de interactiune intre indivizi.
Vom avea suficienta hrana pentru toata lumea?
Conform lui Le Foll, estimarile arata ca, pana in 2050, populatia va creste cu trei miliarde.
“Eu cred ca este foarte posibil sa putem asigura tuturor hrana necesara [...] conditia pentru acest lucru fiind dezvoltarea modelelor de agricultura. De 20 de ani anumite regiuni specifice ale globului sunt specializate in hranirea intregului glob, insa acest lucru nu mai functioneaza”, afirma acesta.
“Prin urmare, combinatia intre capacitatea de productie a agriculturii si protejarea mediului inconjurator va permite elaborarea unor noi modele de productie”, mai spune Le Foll.
Cum pot contribui agricultorii la eforturile de atenuare a incalzirii globale?
Potrivit deputatului, agricultura are doua obiective majore in acest sens.
In primul rand, trebuie sa reduca emisiile de gaze cu efect de sera si sa consume mai putina energie fosila.
In al doilea rand, agricultura trebuie sa promoveze stocarea carbonului in sol, care poate fi realizata prin acoperirea vegetala a solului si fixarea carbonului in plante, prin intermediul fotosintezei si prin capacitatea solului de a functiona ca rezervor.
“Trebuie luat in considerare ca, in prezent, in Europa exista 70 de miliarde de tone de carbon sechestrate in sol. Acest numar este echivalentul a 30 de ani de stocare pentru toata Europa”, raspunde acesta.
“In momentul de fata nu avem o politica de tranzitie spre o agricultura ecologica. O astfel de strategie trebuie pusa in aplicare cat de curand, prin reorientarea spre modele de productie durabile, care favorizeaza fotosinteza si care mentin capacitatea solului de a depozita carbon”, incheie europarlamentarul.
Sursa: Parlamentul european.
Comentarii articol (1)