avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 315 soluții astăzi
Forum Discuţii diverse Discuţia la modă SOPA, PIPA, ACTA - acte / tratate prin care s-ar putea ...
Discuție deschisă în Discuţia la modă

SOPA, PIPA, ACTA - acte / tratate prin care s-ar putea ingradi libertatea de exprimare pe Internet

Facebook, Google, Amazon, eBay şi alte companii ar putea să-şi suspende serviciile pentru a protesta împotriva unui proiect de lege controversat împotriva pirateriei, care a fost prezentat recent în Congresul american.
Un proiect de lege american împotriva pirateriei, SOPA (Stop Online Piracy Act), i-a determinat pe reprezentanţii celor mai mari companii americane de internet din lume să ia în calcul posibilitatea unei forme de protest extreme: suspendarea serviciilor pe care le oferă milioanelor de oameni din întreaga lume. Printre aceste companii se numără giganţii IT Google, Mozilla, PayPal, Amazon, eBay, FourSquare, dar şi reţelele de socializare Facebook şi Twitter.

[ link extern ]
Cel mai recent răspuns: trope_doi , utilizator 21:25, 29 Martie 2012
Am citit si eu respectivul proiect de lege. O intreaga tampenie care va da putere guvernului american sa cenzureze tot ce vrea pe internet
de facebook sigur nu voi duce lipsa
annajanette a scris:

de facebook sigur nu voi duce lipsa


Oare?! E agresiv, si pe mine ma deranjaza, uneori, dar e bine ca exista. Cand va fi interzis, imi va lipsi. Daca voi sti dinainte ca urmeaza sa dispara ca urmare a unei interdictii, voi lupta ca acest lucru sa nu se intample.
Iulian Manea a scris:
Oare?! E agresiv, si pe mine ma deranjaza, uneori, dar e bine ca exista. Cand va fi interzis, imi va lipsi. Daca voi sti dinainte ca urmeaza sa dispara ca urmare a unei interdictii, voi lupta ca acest lucru sa nu se intample.


AI reusit sa exprimi doua ganduri contradictorii, Iulian.
Optiune? Iti poti sterge contul de pe Face.


Eu am cont acolo. Majoritatea prietenilor mei de aici, imi sunt prieteni si acolo. Chiar daca intru mai rar, mie imi place. Citesc foarte multe lucruri interesante pe Face.

Copy-paste de pe site-ul DEX online:


Greva împotriva PIPA și SOPA, 18 ianuarie 2012
Echipa DEX online a decis să participe la greva împotriva PIPA și SOPA din 18 ianuarie 2012 prin afișarea unui mesaj informativ pe toate paginile site-ului.

Ce sunt PIPA și SOPA
PIPA sau PROTECT IP (Actul pentru Prevenirea Pericolelor Online Reale la adresa Creativității Economice și Furtul Proprietății Intelectuale) este un proiect de lege propus în Senatul Statelor Unite Ale Americii care ar da guvernului SUA și deținătorilor de drepturi de autor puteri fără precedent asupra site-urilor bănuite că încalcă aceste drepturi, inclusiv asupra site-urilor aflate în afara SUA.
Votul pentru aprobarea PIPA se va desfășura pe 24 ianuarie 2012.
SOPA (Actul pentru Stoparea Pirateriei Online) este o versiune similară a legii propusă în Camera Reprezentanților din SUA.

Pe 15 ianuarie 2012, audierile privind SOPA au fost amânate până la ”ajungerea la un consens” cu privire la ce se dorește de la o astfel de lege.
Aceste legi își propun să oprească încălcarea online a drepturilor de autor, dar în forma lor curentă ele vor îngrădi exprimarea liberă pe Internet, vor îngreuna inovația tehnologică și vor deschide breșe grave de securitate.

PIPA și SOPA prevăd mijloace multiple prin care site-urile suspectate de încălcarea drepturilor de autor pot fi oprite:
- Obligarea furnizorului de internet să înceteze găzduirea site-ului;
- Obligarea motoarelor de căutare (Google și celelalte) să ascundă referințele către site din paginile de rezultate;
- Obligarea serviciilor de plată, cum ar fi Google AdSense și PayPal, să înceteze plățile către site;
- Revocarea înregistrărilor DNS. Astfel, atunci când cineva tastează adresa site-ului, browserul nu va mai ști adresa numerică corespunzătoare pentru a se putea conecta la site.
În prezent, site-urile beneficiază de un refugiu (safe harbor) prin care ele nu sunt responsabile de documentele încărcate de utilizatorii lor (muzică, filme, fotografii). Site-urile trebuie doar să ofere o metodă prin care deținătorii de copyright să poată identifica și șterge documentele care încalcă drepturile de autor. Dar dacă PIPA și SOPA ar trece, clauza de refugiu ar fi desființată. Într-un scenariu extrem, Facebook ar putea fi închis imediat ce unul dintre utilizatori încarcă o fotografie asupra căreia nu deține drepturile.
Chiar și o singură legătură (link) către un site găsit vinovat este un motiv suficient pentru închiderea site-ului și acționarea în judecată a deținătorului.
Dacă un utilizator încarcă pe un site un clip cu cățelul său, iar în fundal se aude la televizor un cântec acoperit de drepturi de autor, întregul clip încalcă aceste drepturi și va fi șters de pe site. Utilizatorul poate fi, într-un caz extrem, trimis la închisoare.
Toate aceste lucruri se pot întâmpla fără un proces la tribunal și fără dreptul la apărare. Un mandat de la un judecător este suficient pentru a impune toate măsurile necesare pentru închiderea unui site.
Proiectele de lege sunt susținute de deținătorii de copyright, în special de trusturile de distribuție a filmelor și muzicii din SUA. Din interese financiare, ele trec peste avertismentele armatelor de experți în securitate cu privire la breșele de securitate pe care aceste legi le-ar deschide. Aceste proiecte solicită, fără niciun aviz tehnic, reconstruirea din temelii a unor mecanisme esențiale ale Internetului, cum ar fi serviciul DNS.

Textul legilor abundă în termeni de propagandă:
* Proprietate intelectuală - Folosirea acestui termen evită consultarea societății și induce ideea greșită că am răspuns deja la întrebarea dacă un document este ”proprietate” sau nu. Acest termen nu are niciun sens, ci acoperă o gamă largă de concepte foarte diferite: drepturi de copiere, patente, mărci înregistrate etc. În plus, el conduce mintea ascultătorului spre noțiuni de proprietate fizică neaplicabile unor bunuri digitale.
* Piraterie - Copierea unui document este pusă cu parșivenie în ecuație cu atacarea unei nave și omorârea oamenilor.
* Operă protejată - Drepturile de copiere nu protejează o operă. A proteja înseamnă a feri de daune sau de distrugere. O operă nu este distrusă dacă se fac mai multe copii ale ei; chiar dimpotrivă.

Dacă PIPA și SOPA trec, ne putem aștepta la presiuni din partea concernelor de media din SUA pentru adoptarea de legi similare și în Uniunea Europeană. Dacă vreodată va veni momentul ca și dumneavoastră să vă implicați pentru prevenirea unei catastrofe similare în Europa, dorim să vă ajutăm să fiți pregătiți și informați. Vă încurajăm să înțelegeți ramificațiile unei astfel de legi și să observați cum protestează o națiune care prețuiește și militează pentru libertățile civile.

Având în vedere că 99,5% dintre utilizatorii noștri se situează în afara jurisdicției SUA, am ales să nu închidem complet site-ul și am optat pentru varianta mai puțin drastică de a publica un mesaj de protest pe fiecare pagină.
(sublinierile imi apartin)

Alte discuții în legătură

Infiintare site claudiu_petreanu claudiu_petreanu Sunt un programator si vreau sa fac un site gen: triluliludownload.com sau keepvid.com, doar ca e pentru siteul vplay.ro. Vplay contine si seriale. Pot fi ... (vezi toată discuția)
Reglementãri pentru realizarea unui site de muzicã Florynel_Bfi Florynel_Bfi Buna ziua stimata echipa! Am o intrebare la dvs ...asi vrea sa imi fac un site de muzica ,asi vrea sa stiu daca incalc vro lege daca fac sit de muzica?Pot pati ... (vezi toată discuția)
Legislatie domenii generice de internet adinni adinni Am si eu o intrebare legata de domeniile generice de Internet si m-as referi in special la .org si .net: Carei legislatii se supun activitatile desfasurate in ... (vezi toată discuția)