Hotararea CEDO in Cauza Vitan impotriva Romaniei

(Cererea nr. 42.084/02)
In Cauza Vitan impotriva Romaniei,
Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Sectia a treia), statuand in cadrul unei camere formate din: Josep Casadevall, presedinte, Elisabet Fura-Sandström, Corneliu Birsan, Boštjan M. Zupanèiè, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Luis López Guerra, judecatori, si din Santiago Quesada, grefier de sectie,
dupa ce a deliberat in camera de consiliu la data de 4 martie 2008
pronunta urmatoarea hotarare, adoptata la aceasta data:

Procedura

1. La originea cauzei se afla o cerere (nr. 42.084/02) indreptata impotriva Romaniei, prin care un cetatean al acestui stat, domnul Floricel Vitan (reclamantul), a sesizat Curtea la data de 7 noiembrie 2002 in temeiul art. 34 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (Conventia).
2. Reclamantul a fost reprezentat de „Romanian Imprisonment Watch”, o organizatie neguvernamentala cu sediul in Visby, Suedia, pana la data de 1 septembrie 2006. Dupa aceasta data, el a fost reprezentat de domnul G. Mateut, avocat din Arad. Guvernul roman (Guvernul) a fost reprezentat de agentul sau, mai intai doamna B. Ramascanu si apoi domnul R.-H. Radu, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
3. Reclamantul se plange in mod special de conditiile precare ale detentiei sale, de incalcarea secretului corespondentei sale in inchisoare, de incalcarea dreptului de aparare si a dreptului la prezumtia de nevinovatie.
4. La data de 1 iulie 2005, Curtea a hotarat sa comunice Guvernului capetele de cerere intemeiate pe art. 6 §§ 1, 2 si 3 si pe art. 8 din Conventie. Invocand prevederile art. 29 § 3 din Conventie, Curtea a hotarat sa analizeze in acelasi timp admisibilitatea si fondul cauzei.

In Fapt

I. Circumstantele cauzei
5. Reclamantul s-a nascut in anul 1956 si locuieste in Cluj-Napoca.
6. La data evenimentelor aflate la originea cauzei, reclamantul avea functia de ofiter de informatii in Serviciul independent de protectie si lupta anticoruptie (S.I.P.A.).
7. La data de 18 decembrie 2000, G.L. a informat politia ca reclamantul i-a cerut suma de 10.000 marci germane in schimbul demersurilor facute de reclamant pentru a-i facilita punerea in libertate in timp ce se afla in detentie la penitenciarul din Gherla.
8. La data de 19 decembrie 2000, reclamantul s-a deplasat la domiciliul lui G.L., care i-a dat 4.500 dolari americani, marcati in prealabil de politie cu cuvintele „trafic de influenta”. Imediat ce reclamantul a luat banii, procurorul militar I.B. si 2 politisti, insotiti de 2 martori, au intrat in incapere si, dupa ce si-au declinat
calitatea, l-au perchezitionat pe reclamant. Acestia au luat bancnotele inmanate reclamantului de catre G.L., ce aveau inscriptia „trafic de influenta”. In continuare, procurorul a intocmit un proces-verbal de flagrant delict de trafic de influenta, infractiune prevazuta de art. 257 din Codul penal. In aceeasi zi a fost inceputa o ancheta penala.
9. La data de 19 decembrie 2000, procurorul I.B. a organizat o conferinta de presa cu privire la arestarea reclamantului, in care le-a dat ziaristilor urmatoarele informatii:
„[Reclamantul] (...) trebuia sa primeasca suma de 10.000 marci germane de la un fost detinut notoriu (...). Este vorba, asadar, de trafic de influenta, ce viza si cateva persoane ce faceau parte din autoritatile judiciare. (...) Pe baza informatiilor detinute de noi si de politie, (...) l-am prins (...) [pe reclamant] in flagrant delict cu suma de 4.500 dolari americani.(...) Aceste fapte stabilesc vinovatia (...) [reclamantului] in ceea ce priveste infractiunea de trafic de influenta. (...) Ancheta continua cu privire la alte informatii legate de activitatea [reclamantului].”
10. Printr-un ordin al ministrului justitiei din data de 18 ianuarie 2001, reclamantul a fost suspendat din functie. Prin aplicarea Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificarile si completarile ulterioare, acesta a fost trecut in rezerva incepand din data de 19 decembrie 2000.

A. Plasarea in arest preventiv a reclamantului si conditiile sale de detentie
11. La data de 19 decembrie 2000, la ordinul procurorilor I.B. si G.V.B., reclamantul a fost plasat in arest preventiv pentru o perioada de 30 de zile in sediul politiei Cluj. Arestarea preventiva a fost ulterior prelungita de mai multe ori de Tribunalul Militar Teritorial Bucuresti, ale carui decizii au fost confirmate de Curtea Militara de Apel Bucuresti.
12. Reclamantul afirma ca in sediul politiei din Cluj impartea cu inca doua sau 3 persoane o celula mica, murdara, fara lumina naturala, fara apa curenta sau instalatii sanitare. O scrisoare pe care a primit-o de la sotia sa ar fi fost confiscata de procurorul I.B. De asemenea, el sustine ca i s-a interzis sa telefoneze familiei sale.
13. La data de 26 februarie 2001, reclamantul a fost transferat in arestul din Bucuresti. El sustine ca nu a avut dreptul sa foloseasca stilou si hartie si ca nu a avut nici radio sau televizor.
14. In luna aprilie 2001, reclamantul a fost transferat la inchisoarea Bucuresti—Jilava, unde scrisorile trimise de familia sa i-ar fi fost fie deschise, fie retinute de autoritati. La data de 11 iunie 2002, o scrisoare trimisa de sotia reclamantului i-ar fi fost data deschisa de catre ofiterul B.I. Acesta l-a informat ca scrisoarea fusese deschisa de ofiterul F.P. La data de 16 iunie 2002, cu ocazia unui control efectuat in penitenciar de catre D.D., comandantul institutiei, reclamantul l-ar fi informat despre incidentul ce avusese loc cu cateva zile inainte. Potrivit afirmatiilor reclamantului, D.D. i-ar fi raspuns urmatoarele:
„Ar fi mai bine sa nu te mai plangi pentru ca, daca vreau sau daca «ma intereseaza» cineva, pot deschide orice scrisoare!” 15. Reclamantul a fost dus la Cluj pentru a asista la sedintele de judecata din 20 si 21 august 2001 (vezi paragrafele 29—31 de mai jos), apoi readus la Bucuresti intr-un vagon de transport pentru detinuti, in conditii pe care le considera precare, deoarece a impartit o cuseta de 1,5 m2 cu inca 3 persoane, dintre care una era bolnava de tuberculoza. Ceilalti detinuti care imparteau cuseta cu el erau, dupa parerea sa, condamnati la pedeapsa inchisorii.
16. La data de 8 august 2002, dupa ce a fost transferat la inchisoarea din Aiud, reclamantul a depus in fata Parchetului de pe langa Tribunalul Militar Teritorial Bucuresti o plangere penala impotriva lui D.D., pe care il acuza ca ar fi incalcat secretul corespondentei si ca ar fi abuzat de functia sa.
17. Procurorul militar de pe langa Tribunalul Militar Teritorial Bucuresti a deschis o ancheta judiciara. La data de 4 august 2003, l-a audiat pe D.D., care a negat sustinerile reclamantului. La data de 11 august, procurorul militar i-a luat declaratie lui N.B., adjunctul lui D.D., care a declarat ca ofiterii B.I. si F.N. aveau dreptul sa deschida corespondenta in prezenta destinatarului, dar ca nu aveau dreptul sa citeasca continutul sau. La data de 20 octombrie 2003, procurorul l-a audiat pe ofiterul R.Z., care a confirmat ca a deschis scrisorile reclamantului in prezenta sa.
18. La data de 20 octombrie 2003, procurorul a dispus neinceperea urmaririi penale in cauza. Acesta a apreciat in mod special ca reclamantul nu dovedise faptele sustinute.
19. Reclamantul nu a contestat aceasta rezolutie de neincepere a urmaririi penale nici in fata procurorului ierarhic superior, nici in fata instantelor.

B. Trimiterea in judecata a reclamantului
20. La data de 2 februarie 2001, printr-un rechizitoriu redactat de procurorii I.B. si G.V.B., reclamantul a fost trimis in judecata in fata Tribunalului Militar Teritorial Bucuresti.
21. La data de 14 februarie 2001, in prezenta avocatului desemnat din oficiu, instanta a prelungit arestarea preventiva a reclamantului. In ceea ce il priveste pe reclamant, acesta era absent.
22. La data de 27 februarie 2001, reclamantul, asistat de avocatul sau ales, si coinculpatul, I.M., au fost adusi pentru prima oara in fata Tribunalului Militar Teritorial Bucuresti, la o sedinta de judecata in care se discuta prelungirea duratei arestarii preventive.
23. La data de 20 martie 2001, reclamantul, prin intermediul avocatului ales, a cerut punerea sa in libertate si a ridicat exceptia de nulitate a urmaririi penale, pe motivul ca procurorii I.B. si G.V.B. nu au dovedit ca au fost insarcinati legal sa inceapa aceasta urmarire. Instanta a respins cererea de punere in libertate si a amanat analiza exceptiei ridicate pentru a putea strange informatii relevante cu privire la ierarhia celor 2 procurori.
24. La data de 10 aprilie 2001, instanta, in prezenta reclamantului, care era asistat de 2 avocati alesi, a prelungit arestarea preventiva si a hotarat sa audieze 6 martori propusi de parchet. In ciuda mai multor citatii de a se prezenta sub escorta politiei, acesti martori nu s-au prezentat la sedintele de judecata din 8 si 29 mai, 6, 12 si 24 iulie 2001, la care a fost prezent reclamantul, asistat de aparatorii sai.
25. La data de 15 iunie 2001, instanta l-a audiat pe martorul L.G., in prezenta reclamantului si a aparatorilor sai. Ceilalti martori au fost si de aceasta data absenti. 26. La data de 12 iulie 2001, instanta a respins exceptia ridicata de reclamant la data de 10 aprilie 2001, considerand ca Parchetul militar de pe langa Curtea Suprema de Justitie confirmase, printr-o adresa depusa la dosar, ca procurorii fusesera desemnati legal sa conduca ancheta penala in cauza.
27. La data de 24 iulie 2001, in prezenta reclamantului si a aparatorului sau, instanta a hotarat sa tina urmatoarea sedinta, prevazuta pentru data de 20 august, la Cluj, unde locuiau martorii care refuzau in continuare sa se prezinte.
28. La termenul din 20 august 2001, cei 2 aparatori ai reclamantului au lipsit, desemnandu-se pe loc un avocat din oficiu. Reclamantul s-a opus fata de aceasta desemnare. Sotia sa a contestat si ea, la data de 20 august 2001, audierea martorilor in lipsa reprezentantului reclamantului. Totusi, instanta nu a luat in considerare aceasta plangere, nici plangerea pe care reclamantul pretinde ca ar fi formulat-o prin intermediul aparatorilor sai.
Constatand ca nu a fost formulata nicio alta cerere, instanta a procedat la audierea a 5 martori.
Reclamantul a insistat sa fie audiati si ceilalti martori si a propus, prin intermediul avocatului sau desemnat din oficiu, o lista cu 4 martori in aparare, motivand utilitatea acestei probe. 2 dintre cei 4 martori propusi au fost admisi si citati de catre instanta pentru un nou termen de judecata.
29. La data de 21 august 2001, instanta a tinut o a doua sedinta de judecata la Cluj, in care au fost audiati 4 martori ai acuzarii. In plus, instanta a citat martorii apararii pentru urmatorul termen de judecata. Reclamantul era reprezentat de acelasi avocat din oficiu ca si mai inainte. De asemenea, instanta a prelungit arestarea preventiva a reclamantului.
30. La data de 18 septembrie 2001, instanta a respins ca nedovedita cererea reclamantului de a-l audia din nou pe V.M., unul dintre martorii care s-au prezentat la data de 20 august 2001. Reclamantul, care era asistat de unul dintre avocatii sai, a solicitat fara succes punerea sa in libertate.
31. La data de 16 octombrie 2001, instanta, in prezenta reclamantului si a aparatorului sau, a audiat alti 2 martori, dintre care un martor propus de reclamant. In aceeasi zi, reclamantul a formulat cerere de recuzare impotriva presedintelui completului de judecata si a procurorului prezent la sedinta. Instanta i-a respins cererea ca nedovedita.
32. La data de 30 octombrie 2001, in prezenta reclamantului si a aparatorului sau, instanta a prelungit arestarea preventiva.
33. Prin Sentinta din data de 6 noiembrie 2001, Tribunalul Militar Teritorial Bucuresti l-a condamnat pe reclamant la 4 ani de inchisoare pentru trafic de influenta, pe baza elementelor aflate la dosar, in special a declaratiilor date de martorii L.G., M.G., F.T., G.G., C.N., P.C. si a declaratiilor reclamantului.
34. Procurorul, reclamantul si I.M. au formulat apel impotriva acestei hotarari. Reclamantul s-a plans de modul de interpretare a probelor de catre tribunal si de refuzul instantei de a-l audia din nou pe martorul V.M. De asemenea, el s-a plans de respingerea, la data de 12 iulie 2001, a exceptiei sale privind nulitatea urmaririi penale.
35. La data de 22 ianuarie 2002, Curtea Militara de Apel Bucuresti a respins toate apelurile. In ceea ce priveste apelul reclamantului, curtea a retinut ca se dovedise faptul ca procurorii fusesera desemnati in mod legal sa inceapa ancheta penala in cauza. In plus, curtea a retinut ca probele de la dosar confirmau vinovatia reclamantului, astfel cum a fost stabilita de tribunal.
36. Prin Decizia ramasa definitiva din data de 15 mai 2002, Curtea Suprema de Justitie a respins recursul introdus de reclamant. Pe baza elementelor de proba depuse la dosar, Curtea Suprema a retinut ca in mod corect instantele au analizat faptele in cauza si au individualizat pedepsele aplicate.
37. La data de 28 mai 2003, reclamantul a fost eliberat conditionat.

II. Dreptul intern pertinent
A. Reglementarea profesiei de avocat
38. Articolul relevant din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea si exercitarea profesiei de avocat prevede urmatoarele:
Articolul 38
„Avocatul este dator sa studieze temeinic cauzele ce i-au fost incredintate (...), sa se prezinte la fiecare termen la instantele de judecata (...).”
39. Statutul profesiei de avocat din 31 mai 2001, in vigoare la data evenimentelor, ii impunea avocatului sa isi asigure substituirea in caz de imposibilitate, de exemplu, de a se prezenta la un termen de judecata.
Articolul 10
„In cazul in care avocatul se afla in imposibilitate de a isi exercita atributiile, el va asigura substituirea sa de catre un alt avocat, pentru a nu aduce prejudicii clientului sau.”

B. Procedura plangerii penale prealabile
40. Articolele relevante din Codul de procedura penala (CPP) in vigoare la data evenimentelor prevedeau urmatoarele:
Articolul 284 alin. 1
Termenul de introducere a plangerii [prealabile]
„In cazul infractiunilor pentru care legea prevede ca este necesara o plangere prealabila, aceasta trebuie sa fie introdusa in termen de 2 luni din ziua in care persoana vatamata a stiut cine este faptuitorul.”

C. Caile de atac impotriva actelor procurorului
41. Articolele relevante din CPP in vigoare la data evenimentelor prevedeau urmatoarele:
Articolul 278
Plangerea contra actelor procurorului
„Plangerea impotriva masurilor luate sau actelor efectuate de procuror (...) se rezolva de prim-procurorul parchetului. In cazul cand masurile si actele sunt ale prim-procurorului ori luate sau efectuate pe baza dispozitiilor date de catre acesta, plangerea se rezolva de procurorul ierarhic superior.”
42. Legea nr. 281/2003 privind modificarea si completarea Codului de procedura penala si a unor legi speciale, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 468 din 1 iulie 2003 si intrata in vigoare la data de 1 ianuarie 2004, a introdus in CPP noul articol 278 1, care prevede urmatoarele:
Articolul 278¹
Plangerea in fata judecatorului impotriva rezolutiilor sau ordonantelor procurorului de netrimitere in judecata
„1. Dupa respingerea plangerii facute conform art. 275—278 impotriva rezolutiei de neincepere a urmaririi penale [...] date de procuror, persoana vatamata, precum si orice alte persoane ale caror interese legitime sunt vatamate, pot face plangere, in termen de 20 de zile de la data comunicarii de catre procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 si 278, la judecatorul de la instanta careia i-ar reveni, potrivit legii, competenta sa judece cauza in prima instanta.
2. In cazul in care prim-procurorul parchetului sau, dupa caz, procurorul general al parchetului de pe langa curtea de apel, procurorul sef de sectie al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie ori procurorul ierarhic superior nu a solutionat plangerea in termenul prevazut in art. 277, termenul prevazut in alin. 1 curge de la data expirarii termenului initial de 20 de zile.
3. Dosarul va fi trimis de parchet judecatorului, in termen de 5 zile (...).
4. Persoana fata de care s-a dispus neinceperea urmaririi penale (...), precum si persoana care a facut plangerea se citeaza (...) Judecatorul, solutionand plangerea, verifica rezolutia sau ordonanta atacata, pe baza lucrarilor si a materialului din dosarul cauzei si a oricaror inscrisuri noi prezentate. (...)
8. Judecatorul pronunta una dintre urmatoarele solutii:
a) respinge plangerea, prin sentinta, ca tardiva sau inadmisibila ori, dupa caz, ca nefondata, mentinand rezolutia sau ordonanta atacata;
b) admite plangerea, prin sentinta, desfiinteaza rezolutia sau ordonanta atacata si trimite cauza procurorului, in vederea inceperii sau redeschiderii urmaririi penale;
c) admite plangerea, prin incheiere, desfiinteaza rezolutia sau ordonanta atacata si, cand probele existente la dosar sunt suficiente, retine cauza spre judecare; (...).
10. Hotararea judecatorului pronuntata potrivit alin. 8 lit. a) si b) poate fi atacata cu recurs de procuror, de persoana care a facut plangerea, de persoana fata de care s-a dispus neinceperea urmaririi penale (...), precum si de orice alta persoana ale carei interese legitime sunt vatamate. (...)
12. Judecatorul este obligat sa rezolve plangerea in termen de cel mult 30 de zile de la primirea acesteia.”
43. In ceea ce priveste rezolutiile parchetului adoptate inainte de intrarea in vigoare a acestei legi, art. IX si XI din Legea nr. 281/2003 prevad urmatoarele:
Articolul IX
„5. In cazul rezolutiilor de neincepere a urmaririi penale (...) date de procuror pana la intrarea in vigoare a prezentei legi, termenul de introducere a plangerii prevazute in art. 278 1 din Codul de procedura penala este de un an si curge de la intrarea in vigoare a prezentei legi, daca nu s-a implinit termenul de prescriptie a raspunderii penale.”
Articolul XI
„Prezenta lege intra in vigoare la data publicarii ei in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, si se pune in aplicare
(...) de la data de 1 ianuarie 2004.”

D. Statutul procurorilor militari si al personalului din penitenciare
44. Prevederile referitoare la statutul procurorilor militari erau cuprinse, la data evenimentelor, in Legea nr. 54/1993 pentru organizarea instantelor si parchetelor militare si aveau urmatorul continut:
Articolul 17
„Atributiile Ministerului Public sunt indeplinite prin procurori militari constituiti in parchete militare, pe langa fiecare instanta militara.”
Articolul 23
„(...) procurorii militari au calitatea de magistrati si fac parte din corpul magistratilor.”
Articolul 24
„Poate fi numit magistrat militar persoana care (...) are calitatea de ofiter activ.”
Articolul 30
„Magistratii militari sunt militari activi si au toate drepturile si obligatiile ce decurg din aceasta calitate. (...) Acordarea gradelor militare si inaintarea in grad a magistratilor militari se fac potrivit normelor aplicabile cadrelor permanente din Ministerul Apararii Nationale.”
Articolul 31
„Incalcarea de catre magistratii militari a normelor stabilite prin Regulamentul disciplinei militare atrage raspunderea lor in conformitate cu prevederile acestuia.”
45. La data evenimentelor din prezenta cauza, directia generala a penitenciarelor apartinea de Ministerul Justitiei, insa personalul din penitenciare era asimilat personalului militar activ, avand grade militare (vezi art. 1 si 2 din Legea nr. 10/1990 privind proclamarea zilei nationale a Romaniei si art. 4 § 24 din Hotararea Guvernului nr. 736/2003 privind organizarea si functionarea Ministerului Justitiei). Intre timp, personalul din penitenciare a fost demilitarizat prin Legea nr. 293/2004 privind Statutul functionarilor publici cu statut special din Administratia Nationala a Penitenciarelor, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 581 din 30 iunie 2004 si intrata in vigoare la data de 28 septembrie 2004.

E. Legea privind executarea pedepselor
46. Prevederile relevante din Legea nr. 23/1969 privind executarea pedepselor, in vigoare la data evenimentelor in cauza, erau urmatoarele:
Articolul 17
„Condamnatii au dreptul (...) de a primi si trimite corespondenta si sume de bani.”
Articolul 20
„Corespondenta, cartile, ziarele si revistele, al caror continut este apreciat de comandantul penitenciarului ca necorespunzator procesului de reeducare al condamnatului, se retin si se pastreaza la locul de detinere, predandu-i-se acestuia la punerea in libertate.
Corespondenta cu continut necorespunzator se inainteaza, daca este cazul, organelor competente.”
47. Aceasta lege a fost inlocuita de Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 56/2003 privind unele drepturi ale persoanelor aflate in executarea pedepselor privative de libertate, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 457 din 27 iunie 2003, care prevede modalitatile si procedura pentru contestarea deciziilor comandantului penitenciarului cu privire la restrictiile aduse secretului corespondentei.

F. Legea privind statutul cadrelor militare
48. Legea nr. 80/1995 prevede urmatoarele:
Articolul 89
„(1) Hotararea privind mentinerea in activitate a cadrelor militare pentru care s-a inceput urmarirea penala sau care sunt trimise in judecata instantelor militare se ia dupa solutionarea cauzei de catre parchetul militar ori de catre instanta de judecata militara.
(2) In acest interval de timp ofiterii arestati (...) se suspenda din functie (...).
(3) Ofiterii (...) condamnati, care anterior au fost suspendati din functii, se trec in rezerva incepand cu data suspendarii.”

G. Infractiunea flagranta
49. Articolele relevante din CPP, in vigoare la data evenimentelor, prevedeau urmatoarele:
Articolul 465 alin. 1
„Este flagranta infractiunea descoperita in momentul savarsirii sau imediat dupa savarsire (...)”.
Articolul 467 alin. 1
„Organul de urmarire penala sesizat intocmeste un procesverbal, in care consemneaza cele constatate cu privire la fapta savarsita. In procesul-verbal se consemneaza de asemenea declaratiile invinuitului si ale celorlalte persoane ascultate.”

In Drept
I. Asupra pretinsei incalcari a art. 6 §§ 1 si 3 din Conventie
50. Reclamantul invoca mai multe incalcari ale drepturilor sale garantate de art. 6 §§ 1 si 3 lit. b), c) si d) din Conventie.
Considerand ca nu i s-a analizat in mod echitabil cauza, reclamantul se plange in special de refuzul presedintelui Tribunalului Militar Teritorial Bucuresti de a-i permite accesul la dosar si de faptul ca, in mai multe randuri, instantele au judecat in aceeasi zi fondul cauzei si plangerile impotriva prelungirii arestarii preventive, ceea ce l-a impiedicat sa fie prezent la toate sedintele de judecata. De asemenea, el se plange de faptul ca tribunalul a audiat martori la datele de 20 si 21 august 2001, in lipsa avocatului pe care si l-a ales anterior. In final, el se plange ca tribunalul a refuzat, fara nicio motivatie, sa audieze martorii apararii si sa il audieze din nou pe martorul V.M.
Art. 6 prevede urmatoarele in partile sale relevante:
„1. Orice persoana are dreptul la judecarea in mod echitabil, in mod public si intr-un termen rezonabil a cauzei sale, de catre o instanta independenta si impartiala, instituita de lege, care va hotari (...) asupra temeiniciei oricarei acuzatii in materie penala indreptate impotriva sa. (...)
3. Orice acuzat are, in special, dreptul: (...)
b) sa dispuna de timpul si de inlesnirile necesare pregatirii apararii sale;
c) sa se apere el insusi sau sa fie arestat de un aparator ales de el si, daca nu dispune de mijloacele necesare pentru a plati un aparator, sa poata fi asistat in mod gratuit de un avocat din oficiu, atunci cand interesele justitiei o cer;
d) sa intrebe sau sa solicite audierea martorilor acuzarii si sa obtina citarea si audierea martorilor apararii in aceleasi conditii ca si martorii acuzarii; (...)”

A. Asupra admisibilitatii
51. Curtea constata ca aceasta parte a cererii nu este vadit neintemeiata in sensul art. 35 § 3 din Conventie. Pe de alta parte, Curtea constata ca nu este incident niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, aceasta trebuie declarata admisibila.

B. Asupra fondului
52. Guvernul evidentiaza faptul ca avocatul reclamantului nu a informat instanta despre imposibilitatea sa de a se prezenta si nici despre faptul ca nu si-a numit niciun alt avocat care sa-l substituie la termenul de judecata din data de 20 august 2001, desi cunostea data stabilita pentru aceasta sedinta de judecata.
In plus, Guvernul considera ca avocatul numit din oficiu si-a indeplinit in intregime obligatiile, asigurandu-i reclamantului o aparare corespunzatoare.
53. Reclamantul nu a prezentat observatii in aceasta privinta.
54. Deoarece cerintele paragrafului 3 din art. 6 reprezinta aspecte particulare ale dreptului la un proces echitabil garantat de paragraful 1, Curtea va analiza capetele de cerere formulate de reclamant din perspectiva acestor doua texte coroborate (Doorson impotriva Olandei, Hotararea din 26 martie 1996, Culegere de hotarari si decizii 1996-II, pp. 469—470, § 66).
55. In ceea ce priveste mai ales admisibilitatea probelor, Curtea reaminteste ca aceasta chestiune apartine in primul rand de regulile de drept intern si ca, in principiu, instantelor nationale le revine obligatia de a aprecia probele de la dosar. Obligatia stabilita in sarcina Curtii prin Conventie consta in special in a cerceta daca procedura, privita in ansamblul ei, a avut un caracter echitabil [vezi, printre altele, Doorson, mentionata mai sus, p. 470, § 67, Van Mechelen si altii impotriva Olandei, Hotararea din 23 aprilie 1997, Culegere 1997-III, p. 711, § 50, Sadak si altii impotriva Turciei, nr. 29.900/96, 29.901/96, 29.902/96 si 29.903/96, § 63, CEDO 2001-VIII, si Craxi impotriva Italiei (nr. 1), nr. 34.896/97, § 84, 5 decembrie 2002].
56. In speta, Curtea observa ca reclamantul se plange de faptul ca instantele interne nu l-au reaudiat pe M.V., astfel cum solicitase. Totusi, Curtea observa ca M.V. a fost audiat prima oara in prezenta reclamantului si a avocatului sau desemnat din oficiu. In continuare, cererea reclamantului de a audia din nou martorul a fost analizata de instanta inainte de a fi respinsa. In orice caz, din dosar nu rezulta ca declaratia lui M.V. ar fi fost decisiva in solutia data pe fondul cauzei.
Curtea mai observa ca instanta militara a audiat martori ai apararii propusi de reclamant si ca plangerile reclamantului si ale avocatului sau cu privire la admiterea probelor au fost analizate de instantele sesizate.
57. In mod similar, Curtea constata ca, desi reclamantul se plange de lipsa de timp necesar pentru a-si pregati apararea si de refuzul presedintelui instantei de a-i permite accesul la dosar, reclamantul nu a solicitat o prelungire a termenelor acordate de instante – nici personal, nici prin intermediul avocatilor sai – si ca nici nu s-a plans de un pretins refuz de a i se permite accesul la dosar. In orice caz, din niciun element din dosar nu rezulta ca dreptul la aparare al reclamantului a fost incalcat.
58. Curtea noteaza faptul ca, exceptand cele doua sedinte de judecata tinute la Cluj, reclamantul a fost asistat pe toata durata procedurii litigioase de catre unul sau chiar 2 aparatori alesi.
59. In ceea ce priveste desemnarea unui avocat din oficiu pentru sedintele din 20 si 21 august 2001, Curtea reaminteste ca, dincolo de importanta relatiilor de incredere dintre avocat si client, nu se poate conferi un caracter absolut dreptului garantat de art. 6 § 3 c). El este in mod necesar supus anumitor limitari atunci cand, asa cum este cazul in speta, instantele au obligatia de a hotari daca interesele justitiei impun asigurarea unui aparator numit din oficiu pentru acuzat. Desemnand un astfel de avocat, instantele nationale trebuie, desigur, sa tina cont de vointa acuzatului. Totusi, ele pot sa treaca dincolo de aceasta limita daca exista motive intemeiate si suficiente de a considera ca interesele justitiei o impun (Croissant impotriva Germaniei, Hotararea din 25 septembrie 1992, seria A, nr. 237-B, § 29).
60. In speta, Curtea observa ca reclamantul era reprezentat la data respectiva de 2 avocati alesi, care cunosteau data sedintelor de judecata in discutie si faptul ca acestea urmau sa aiba loc la Cluj. Cu toate acestea, ei nu s-au prezentat in fata instantei si nu si-au asigurat substituirea, in ciuda prevederilor exprese ale legii in materie.
61. Avocatii nu au cerut amanarea cauzei, nici nu au informat instanta despre absenta lor. Plangerea facuta de sotia reclamantului nu poate complini aceste carente. In plus, la urmatorul termen de judecata din data de 18 septembrie 2001,
avocatul ales al reclamantului, care a fost prezent, nu a contestat faptul ca martorii au fost audiati in lipsa sa.
62. In plus, Curtea observa ca tribunalul militar a hotarat sa se deplaseze la Cluj pentru a-i putea audia pe martorii care refuzasera sa se prezinte in Bucuresti, in ciuda avertismentelor repetate din partea instantei.
63. Prin urmare, hotararea instantei de a continua analizarea cauzei si de a audia martorii este justificata, cu atat mai mult cu cat reclamantului i s-a acordat un avocat din oficiu, care a asigurat o aparare corespunzatoare. In acest sens, Curtea
observa ca reclamantul nu s-a plans in fata instantelor interne de o lipsa de diligenta a avocatului sau desemnat din oficiu.
64. Aceste elemente ii sunt suficiente Curtii pentru a constata ca cerintele art. 6 §§ 1 si 3 au fost respectate de instantele interne.
Prin urmare, nu a avut loc incalcarea acestor prevederi din Conventie.

II. Asupra pretinsei incalcari a art. 6 § 2 din Conventie
65. Reclamantul considera ca declaratiile date in fata mass-mediei de procurorul I.B., la data de 19 decembrie 2000, au constituit o incalcare a prezumtiei de nevinovatie conform art. 6 § 2 din Conventie, care prevede urmatoarele:
„2. Orice persoana acuzata de o infractiune este prezumata nevinovata pana ce vinovatia sa va fi legal stabilita.”

A. Asupra admisibilitatii
66. Curtea constata ca acest capat de cerere nu este vadit neintemeiat in sensul art. 35 § 3 din Conventie. Pe de alta parte, Curtea constata ca nu este incident niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, acesta trebuie declarat admisibil.

B. Asupra fondului
67. Guvernul considera ca judecatorii care au analizat cauza nu au fost influentati de declaratiile procurorului date la conferinta de presa si si-au indeplinit sarcina cu respectarea tuturor garantiilor unui proces echitabil. De asemenea, Guvernul reaminteste ca prezumtia de nevinovatie a unui inculpat nu impiedica organele judiciare sa informeze publicul asupra anchetelor penale in curs de desfasurare.
68. Reclamantul nu a formulat observatii in aceasta privinta.
69. Curtea reaminteste in primul rand ca prezumtia de nevinovatie, consacrata de art. 6 § 2 din Conventie, este o conditie a unui proces echitabil si prevede ca niciun reprezentant al statului sa nu declare ca o persoana este vinovata de o infractiune inainte ca vinovatia sa sa fi fost stabilita de instanta, incalcarea prezumtiei de nevinovatie putand, prin urmare, sa emane nu numai de la un judecator sau o de la o instanta, ci si de la alte autoritati publice [Allenet de Ribemont impotriva Frantei, Hotararea din 10 februarie 1995, seria A nr. 308, p. 17, § 38, F.A. impotriva Turciei (dec.), nr. 36.094/97, 11 mai 1999, si Y.B. si altii impotriva Turciei, nr. 48.173/99 si 48.319/99, §§ 43—44, 28 octombrie 2004].
Curtea subliniaza importanta alegerii cuvintelor de catre agentii statului in declaratiile pe care le formuleaza inainte ca o persoana sa fi fost judecata si recunoscuta ca vinovata de o infractiune (Daktaras impotriva Lituaniei nr. 42.095/98, § 41, CEDO 2000-X).
In final, aceasta reaminteste ca problema incalcarii prezumtiei de nevinovatie trebuie analizata in contextul circumstantelor particulare in care au fost formulate afirmatiile litigioase (Daktaras, mentionata mai sus, § 43).
70. In cauza de fata, procurorul insarcinat cu efectuarea
anchetei penale impotriva reclamantului a afirmat, la data de 19 decembrie 2000, cu ocazia unei conferinte de presa, ca reclamantul era vinovat de trafic de influenta, desi vinovatia sa nu a fost stabilita legal decat la data de 15 mai 2002, data la care s-a pronuntat decizia definitiva in speta (Allenet de Ribemont, mentionata mai sus, p. 16, § 35, si, mutatis mutandis, Minelli impotriva Elvetiei, Hotararea din 25 martie 1983, seria A nr. 62, pp. 16—17, § 32). De asemenea, acesta nu si-a nuantat cuvintele si nici nu a avut grija sa le situeze in contextul procedurii aflate pe rol impotriva reclamantului. In aceste circumstante, Curtea apreciaza ca declaratia facuta de procuror a putut sa fie perceputa ca o declaratie oficiala in sensul ca reclamantul era vinovat, desi vinovatia sa nu fusese inca stabilita legal, in sensul jurisprudentei mentionate mai sus.
71. Aceste elemente ii sunt suficiente Curtii pentru a constata ca a avut loc incalcarea art. 6 § 2 din Conventie.

III. Asupra pretinsei incalcari a art. 8 din Conventie
72. Reclamantul sustine ca a avut loc o incalcare a secretului corespondentei de catre responsabilii inchisorii Bucuresti—Jilava, cu incalcarea art. 8 § 1 din Conventie, care prevede urmatoarele:
„1. Orice persoana are dreptul la respectarea vietii sale private si de familie, a domiciliului sau si a corespondentei sale.
2. Nu este admis amestecul unei autoritati publice in exercitarea acestui drept decat in masura in care acest amestec este prevazut de lege si daca constituie o masura care, intr-o societate democratica, este necesara pentru securitatea nationala, siguranta publica, bunastarea economica a tarii, apararea ordinii si prevenirii faptelor penale, protejarea sanatatii sau a moralei, ori protejarea drepturilor si libertatilor altora.”

A. Asupra admisibilitatii
73. Guvernul invoca exceptia de neepuizare a cailor de atac interne, in masura in care reclamantul nu a atacat in fata instantelor rezolutia de neincepere a urmaririi penale a procurorului militar din data de 20 octombrie 2003.
In opinia sa, aceasta procedura, prevazuta de art. 278 1 din CPP modificat la data de 24 iunie 2003 si care a intrat in vigoare incepand cu data de 1 ianuarie 2004, era accesibila si eficienta in speta. Guvernul isi sprijina argumentatia pe 9 hotarari prin care instantele interne au statuat cu privire la recursuri de acest tip, in contextul unor plangeri penale indreptate atat impotriva unor persoane private, cat si impotriva unor notari publici (pentru pretinse ilegalitati in incheierea contractelor in fata notarului) sau primari (in calitatea lor de presedinti ai comisiilor administrative pentru restituirea terenurilor confiscate) sau al unei plangeri penale impotriva unui politist, pentru abuz in serviciu.
74. Reclamantul nu a prezentat observatii in aceasta privinta.
75. Curtea apreciaza, avand in vedere esenta capatului de cerere formulat de reclamant, ca aceasta exceptie a Guvernului trebuie conexata cu analiza fondului cauzei.
76. In plus, Curtea constata ca acest capat de cerere nu este vadit neintemeiat in sensul art. 35 § 3 din Conventie. Pe de alta parte, Curtea constata ca nu este incident niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, acesta trebuie declarat admisibil.

B. Asupra fondului
77. Partile nu au prezentat observatii pe fondul capatului de cerere.
78. Curtea reaminteste ca — a fortiori — cenzura corespondentei detinutilor si controlul acesteia de catre autoritati constituie o ingerinta in dreptul acestora la respectarea corespondentei lor (vezi, de exemplu, Calogero Diana impotriva Italiei, Hotararea din 15 noiembrie 1996, Culegere 1996-V,
p. 1.775, § 28).
79. In speta, reclamantul sustine in special ca scrisoarea sa din data de 11 iunie 2002 i-a fost predata deschisa de catre autoritatile penitenciarului, fapt necontestat de Guvern. Prin urmare, reclamantul poate sa pretinda in mod rezonabil ca a suferit o ingerinta in drepturile sale garantate de art. 8 din Conventie.
80. Curtea constata ca plangerea penala formulata in temeiul art. 195 din Codul penal impotriva comandantului penitenciarului a ocazionat o ancheta penala supravegheata de procurorul militar. Procurorul s-a limitat sa ia depozitia comandantului institutiei penitenciare si a altor ofiteri considerati raspunzatori cu corespondenta, fara insa a-l audia pe ofiterul care a distribuit scrisoarea in cauza, pe reclamant sau pe alti detinuti.
81. Curtea observa ca, la data evenimentelor, procurorii militari erau, ca si comandantul institutiei penitenciare, ofiteri activi, facand astfel parte din structura militara, intemeiata pe principiul subordonarii ierarhice (vezi paragrafele 44 si 45 de mai sus). Or, aceasta legatura institutionala se traduce, in speta, printr-o lipsa de independenta si de impartialitate a procurorului militar in desfasurarea anchetei (vezi, mutatis mutandis, Barbu Anghelescu impotriva Romaniei, nr. 46.430/99, § 67, 5 octombrie 2004, si Bursuc impotriva Romaniei, nr. 42.066/98, § 107, 12 octombrie 2004).
82. Prin urmare, Curtea apreciaza ca aceasta ancheta nu poate fi considerata eficienta.
83. Desigur, conform art. 278 1 din CPP, reclamantul ar fi putut sa conteste neinceperea urmaririi penale in fata instantelor care, conform legii in vigoare, puteau sa retrimita cauza in fata aceluiasi procuror.
In ceea ce priveste eventuala trimitere in fata unui procuror militar, Curtea reaminteste ca a constatat ca o astfel de cale de atac nu ar putea fi considerata efectiva.
84. In orice caz, Guvernul nu a oferit niciun exemplu de jurisprudenta interna care sa pedepseasca deschiderea de catre personalul din penitenciar a scrisorilor destinate detinutilor.
85. In aceste circumstante, Curtea apreciaza ca ar fi excesiv sa i se ceara reclamantului sa epuizeze aceasta cale de atac.
86. O ingerinta in dreptul reclamantului la respectarea corespondentei sale incalca Conventia in cazul in care nu respecta cerintele paragrafului 2 al art. 8. Asadar, trebuie analizat daca ingerinta in discutie era „prevazuta de lege”, daca
urmarea un scop legitim in sensul paragrafului respectiv si daca era „necesara intr-o societate democratica” (Cotlet impotriva Romaniei, nr. 38.565/97, § 45, 3 iunie 2003).
87. Curtea reaminteste ca in hotararile Petra impotriva Romaniei (Hotararea din 23 septembrie 1998, Culegere 1998-VII, pp. 2.853—2.854, §§ 37 si 38) si Cotlet, (mentionata mai sus, § 35), s-a constatat incalcarea art. 8 din Conventie cu motivarea ca reglementarea in materie nu prezenta calitatile impuse de o „lege”, in sensul art. 8 § 2 din Conventie. Or, aceeasi reglementare era in vigoare si aplicabila faptelor din cauza de fata.
88. Curtea apreciaza ca speta de fata se aseamana cu cauzele Petra si Cotlet mentionate mai sus si constata ca ingerinta in speta nu era prevazuta de „lege”.
Avand in vedere concluzia de mai sus, Curtea nu considera necesar sa verifice in speta respectarea celorlalte cerinte ale paragrafului 2.
89. Prin urmare, Curtea respinge exceptia preliminara a Guvernului intemeiata pe neepuizarea cailor de atac interne si constata incalcarea art. 8 din Conventie.

IV. Asupra celorlalte pretinse incalcari 90. Din perspectiva art. 5 §§ 1 c), 3 si 4, reclamantul se plange de arestarea sa in urma unui flagrant delict si la plasarea sa in stare de arest preventiv.
91. Conform jurisprudentei bine stabilite a Curtii [Wemhoff impotriva Germaniei, Hotararea din 27 iunie 1968, seria A nr. 7, pp. 23—24, § 9; B. impotriva Austriei, Hotararea din 28 martie 1990, seria A nr. 175, p. 14, § 36, si Negoescu impotriva Romaniei (dec.), nr. 55.450/00, 17 martie 2005], persoanei condamnate in prima instanta, indiferent daca a fost sau nu arestata pana in acel moment, ii sunt aplicabile prevederile art. 5 § 1 a) din Conventie, si nu cele ale art. 5 § 1 c). In speta, hotararea pronuntata de prima instanta prin care reclamantul a fost condamnat a avut loc la data de 6 noiembrie 2001, iar la acea data acesta nu avea la dispozitie nicio cale de atac.
Or, cererea de fata a fost introdusa abia la data de 7 noiembrie 2002. Rezulta ca aceste capete de cerere intemeiate pe art. 5 § 1 c) au fost introduse dupa mai mult de 6 luni de la data la care a luat sfarsit incalcarea pretinsa [vezi si Mujea impotriva Romaniei (dec.), nr. 44.696/98, 10 septembrie 2002].
De asemenea, termenul de 6 luni a inceput sa curga la data de 6 noiembrie 2001 in ceea ce priveste capetele de cerere intemeiate pe articolul 5 §§ 3 si 4 din Conventie [vezi, mutatis mutandis, Rosengren impotriva Romaniei (dec.), nr. 70.786/01, 27 aprilie 2004].
92. Rezulta ca aceste capete de cerere sunt tardive si trebuie respinse conform art. 35 §§ 1 si 4 din Conventie.
93. Reclamantul sustine ca ar fi suferit rele tratamente in timpul arestului sau preventiv din Cluj si Bucuresti, precum si in timpul transferului sau, din datele de 20 si 21 august 2001, intre aceste doua orase. Curtea reaminteste ca detentia preventiva a reclamantului in arestul din Cluj a luat sfarsit la data de 26 februarie 2001, iar cea din a restul din Bucuresti, in luna aprilie 2001, adica cu mai mult de 6 luni inainte de introducerea cererii in fata sa. Transferul in cauza a fost, de asemenea, efectuat cu mai mult de 6 luni inainte de data introducerii acestei cereri. Rezulta ca si aceste capete de cerere sunt tardive si trebuie respinse conform art.35 §§ 1 si 4 din Conventie.
94. De asemenea, reclamantul sustine ca ar fi fost adus in catuse la sedintele de judecata, fapt nedovedit de catre acesta dincolo de orice dubiu. Presupunand chiar ca i-ar fi fost aplicat un astfel de tratament, Curtea observa ca reclamantul nu a formulat nicio plangere in fata autoritatilor nationale. Pe de alta parte, acesta nu a furnizat niciun element de proba care sa sustina acest capat de cerere.
95. Rezulta ca acest capat de cerere este vadit neintemeiat si trebuie respins conform art. 35 §§ 3 si 4 din Conventie.
96. Reclamantul considera si ca prezumtia de nevinovatie a fost incalcata ca urmare a declaratiilor judecatorilor si procurorilor din timpul sedintelor de judecata, precum si ca urmare a trecerii reclamantului in rezerva din oficiu la data de 18 ianuarie 2001.
97. Curtea apreciaza ca niciunul dintre elementele dosarului nu indica o incalcare a principiului prezumtiei de nevinovatie ca urmare a declaratiilor facute in timpul procesului propriu-zis, tinand cont in special de faptul ca aceste declaratii nu au fost facute intr-un context independent de procedura penala, cum ar fi, de exemplu, o conferinta de presa, care impunea o mai mare prudenta din partea autoritatilor (vezi, mutatis mutandis, Daktaras, mentionata mai sus, § 44). In plus, cererea de recuzare a anumitor membri ai completului de judecata a fost respinsa ca nedovedita la data de 16 octombrie 2001 de tribunalul militar teritorial (vezi paragraful 31 de mai sus).
98. Curtea observa in continuare ca trecerea in rezerva a reclamantului la data de 18 ianuarie 2001 a respectat reglementarile in materie, care fac trimitere doar la cadrele militare impotriva carora a fost inceputa urmarirea penala, fara a presupune dinainte vinovatia lor (vezi paragraful 47 de mai sus). Nici aceasta lege, nici aplicarea sa in speta nu indica o incalcare a prezumtiei de nevinovatie a reclamantului.
99. Rezulta ca acest capat de cerere este vadit neintemeiat si trebuie respins conform art. 35 §§ 3 si 4 din Conventie.
100. In fine, reclamantul sustine ca telefonul mobil al sotiei sale a fost ascultat ilegal de catre autoritati, in special dupa introducerea cererii de fata, astfel incalcandu-se prevederile art. 8 din Conventie.
101. Curtea observa ca reclamantul nu a adus niciun element de proba in sprijinul afirmatiei sale. Presupunand chiar ca s-ar putea pretinde victima in speta, Curtea considera ca acest capat de cerere este vadit neintemeiat.
Pe cale de consecinta, Curtea il respinge conform art. 35 §§ 3 si 4 din Conventie.

V. Asupra aplicarii art. 41 din Conventie
102. Conform art. 41 din Conventie, „Daca Curtea declara ca a avut loc o incalcare a Conventiei sau a protocoalelor sale si daca dreptul intern al inaltei parti contractante nu permite decat o inlaturare incompleta a consecintelor acestei incalcari, Curtea acorda partii lezate, daca este cazul, o reparatie echitabila.”

A. Prejudiciu
103. Reclamantul solicita suma de 100.324,15 euro (EUR) pentru prejudiciul material, din care 71.496,15 EUR reprezentand salariul neincasat in timpul detentiei sale, tinand cont de veniturile sale dinainte de data arestarii sale, 10.000 EUR reprezentand lipsa de castig, 15.000 EUR rezultand din imprumuturile contractate de reclamant pentru a-si intretine familia, iar 3.828 EUR reprezentand creantele pe care nu le-a putut recupera din cauza incarcerarii sale.
De asemenea, el solicita suma de 9.900.000 EUR cu titlu de prejudiciu moral, pe care sustine ca l-a suferit.
104. Guvernul considera ca prejudiciul material nu este dovedit si ca, in orice caz, reclamantul nu poate pretinde platasalariului pe care l-ar fi putut castiga in perioada cat a stat in detentie, avand in vedere ca nu a efectuat nicio contraprestatie. Pe de o parte, acesta considera ca imprumuturile contractate de reclamant nu atrag raspunderea statului si, pe de alta parte, ca reclamantul nu a fost in niciun caz impiedicat sa isi recupereze creantele in timpul detentiei sale.
In fine, Guvernul considera ca suma solicitata ca daune morale este exagerata si ca nu exista raport de cauzalitate intre suma ceruta si prejudiciul suferit.
105. Curtea reaminteste ca, in speta, a constatat incalcarea principiului prezumtiei de nevinovatie si a dreptului la secretul corespondentei reclamantului in timpul detentiei sale. Din acest motiv, numai prejudiciul cauzat de faptele ce constituie aceste incalcari va putea fi acoperit prin intermediul prezentei hotarari.
In acest sens, Curtea nu distinge nicio legatura de cauzalitate intre incalcarile constatate si prejudiciul material invocat si respinge aceste cereri. In schimb, ea considera ca este cazul sa ii acorde reclamantului suma de 2.000 EUR cu titlu de
prejudiciul moral.

B. Cheltuieli de judecata
106. Reclamantul solicita si suma de 2.956,46 EUR pentru cheltuielile de judecata angajate in fata instantelor interne si in fata Curtii. Prin intermediul avocatului sau, domnul Mateut, reclamantul trimite un raport detaliat al cheltuielilor sale, inclusiv chitantele ce justifica plata, in anul 2001, a sumei de 2.894.000 lei romanesti vechi (ROL) catre avocati, bilete de tren intre Gherla si Cluj datand din anul 2001 si avand o valoare totala de 2.411.600 ROL, precum si suma de 14.980.293 ROL pentru combustibilul utilizat, 2.869.540 ROL reprezentand diverse facturi si 4.766.100 ROL reprezentand valoarea coletelor si
scrisorilor trimise reclamantului in inchisoare de catre familia sa.
107. Guvernul considera ca legatura de cauzalitate dintre pretinsele cheltuieli si incalcarile invocate in fata Curtii nu a fost dovedita si considera, prin urmare, ca cererile reclamantului nu sunt justificate si trebuie respinse de Curte.
108. Conform jurisprudentei Curtii, un reclamant nu poate obtine rambursarea cheltuielilor sale de judecata decat in masura in care li s-a stabilit veridicitatea, necesitatea si caracterul rezonabil. In speta de fata, tinand cont de documentele aflate la dosar si de criteriile mentionate mai sus, Curtea considera rezonabila suma de 200 EUR, cu toate cheltuielile incluse, pe care i-o acorda reclamantului.

C. Dobanzi moratorii
109. Curtea considera potrivit ca rata dobanzii moratorii sa se bazeze pe rata dobanzii facilitatii de imprumut marginal a Bancii Centrale Europene, majorata cu 3 puncte procentuale.


Din aceste motive,
In unanimitate,
Curtea,
1. uneste cu fondul si respinge exceptia preliminara a Guvernului de neepuizare a cailor de atac interne in ceea ce priveste capatul de cerere intemeiat pe art. 8;
2. declara cererea admisibila in ceea ce priveste capetele de cerere intemeiate pe art. 6 §§ 1 si 2 (cu privire la conferinta de presa din data de 19 decembrie 2000) si pe art. 6 § 3 si art. 8 (cu privire la respectarea secretului corespondentei in inchisoare) si inadmisibila in rest;
3. hotaraste ca nu a avut loc incalcarea art. 6 §§ 1 si 3 din Conventie;
4. hotaraste ca a avut loc incalcarea art. 6 § 2 din Conventie;
5. hotaraste ca a avut loc incalcarea art. 8 din Conventie;
6. hotaraste:
a) ca statul parat sa ii plateasca reclamantului, in cel mult 3 luni de la data ramanerii definitive a prezentei hotarari conform art. 44 § 2 din Conventie, suma de 2.000 EUR (doua mii euro) cu titlu de daune morale si 200 EUR (doua sute euro) pentru cheltuielile de judecata, plus orice suma ce ar putea fi datorata cu titlu de impozit, ce vor fi convertite in moneda statului parat la cursul de schimb valabil la data platii;
b) ca, incepand de la expirarea termenului mentionat mai sus si pana la efectuarea platii, aceste sume sa se majoreze cu o dobanda simpla avand o rata egala cu cea a facilitatii de imprumut margin la a Bancii Centrale Europene valabila in aceasta perioada, majorata cu 3 puncte procentuale;
7. respinge cererea de reparatie echitabila in rest.
Intocmita in limba franceza, ulterior comunicata in scris la data de 25 martie 2008, conform art. 77 §§ 2 si 3 din Regulament.


Josep Casadevall,
presedinte
Santiago Quesada,
grefier